‘Mi-au trebuit 20 de ani ca sa scriu acest roman’. a declarat autorul Frédéric Vitoux despre cartea sa, Clarisse, aparuta recent si in tara noastra la Editura Spandugino.
Cunoscutul autor francez, membru al Academiei Franceze, critic literar la Nouvel Observateur, romancier si scenarist, Frédéric Vitoux evoca in Clarisse o femeie iesita din comun, un personaj romanesc. Clarisse traverseaza un secol iluminand familia Vitoux.
A.N.B.: De cand sunteti constient ca drumul dumneavoastra in viata este legat de scris, ca veti deveni scriitor?
Frédéric Vitoux: Multa vreme, am vrut sa devin regizor, mi-am dorit sa ma exprim prin intermediul cinematografiei, dupa ce m-am pregatit pentru a intra la IDHEC Paris (Institutul de |nalte Studii Cinematografice), principala scoala de cinema care exista pe atunci. Si apoi mi-am dat seama ca eram prea solitar pentru aceasta munca colectiva si, fara indoiala, prea introspectiv. Literatura s-a impus atunci in viata mea intr-un mod foarte natural, pentru ca pretindea solitudine si liniste, retragere din fata lumii pentru a scrie si apoi pentru a se regasi pe sine mai bine si, cine stie, pentru a reinventa lumea.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Care sunt lucrurile importante, aspectele esentiale ale copilariei care ne influenteaza iremediabil personalitatea la maturitate?
FRÉDÉRIC VITOUX: Scriitorul poate inventa toate fictiunile lumii, poate crea istorii si personaje in aparenta indepartate de el, de epoca sa, de caracterul sau etc., cred ca el totusi se intoarce inevitabil la sine insusi, la ceea ce resimte, la ceea ce cunoaste, la ceea ce experimenteaza, la ceea ce isi aduce aminte. „Doamna Bovary sunt eu!“, a exclamat Gustave Flaubert, dupa ce a terminat de scris celebrul sau roman.
N-am putea sa o spunem mai bine. Desigur, copilaria, aceasta perioada misterioasa in care crestem, in care devenim putin cate putin noi insine, in care ne faurim personalitatea, in care suntem marcati de familie, de parinti si in care ne eliberam de toate aceste tutele, in care devenim, pe scurt, adulti in schimbul tuturor bucuriilor, tuturor suferintelor si tuturor regretelor, ramane acel timp care va fertilizeaza si care nu va inceta sa va inspire. Nu ne vindecam niciodata de aceasta pierdere a copilariei, de descoperirea mortii, a dragostei, ce stiu eu, de toate momentele cheie legate de pierderea inocentei noastre.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cuvantul scris este cumva o poarta catre eternitate? Ce alte modalitati de a atinge nemurirea ne sunt permise noua, muritorilor?
FRÉDÉRIC VITOUX: Nu cred ca un scriitor se gandeste, cand scrie, la eternitate, la posteritate, la nemurire. Dupa cum spunea marele scriitor argentinian Jorge Luis Borges: un scriitor scrie pentru el, pentru prietenii sai si pentru a domoli scurgerea timpului. Restul este orgoliu si vanitate. Niciodata, un scriitor, un romancier mai ales, nu poate face economie de toate marile intrebari pe care si le pun toti oamenii in legatura cu moartea, cu intaietatea spiritualului… Spre deosebire de filozof, care adnoteaza pe marginea subiectelor sale si speculeaza toate abstractiile posibile, un romancier trebuie sa dea viata unor personaje si unei lumi in care umbra spiritualului, enigma binelui si a raului, a lui Dumnezeu sau absenta lui Dumnezeu trebuie sa le dea toata forta. Daca nu, sunt doar biete personaje si o biata lume, reduse la doua dimensiuni. Dar inca o data, romancierul nu trebuie sa se refugieze in abstract, ci sa faca sa vietuiasca in mod dramatic, prin intermediul personajelor si al situatiilor, toate intrebarile pe care si le adreseaza. El insusi nu are de dat raspunsuri teoretice.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Credeti ca fiecare dintre noi este predestinat unei mari iubiri? Sau avem dreptul la mai multe iubiri, egale ca importanta?
FRÉDÉRIC VITOUX: Fiecare mare dragoste este unica. Ea nu se impartaseste, nu dispare, nu poate fi inlocuita.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ramane casatoria o institutie viabila in lumea contemporana?
FRÉDÉRIC VITOUX: Angajamentul a doua fiinte care decid sa traiasca impreuna imi pare pariul cel mai frumos, cel mai dificil, cel mai exaltant, cel mai reconfortant care ar putea sa existe. Cat despre mine, sunt casatorit de 44 de ani si masor sansa pe care o am, chiar daca este o sansa pe care trebuie s-o meriti. Nu mi-ar veni totusi ideea de a ma cita ca exemplu.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Ati regretat vreodata ca nu sunteti femeie?
FRÉDÉRIC VITOUX: Un romancier e obligat sa fie totodata un barbat, o femeie, un copil, isi datoreaza sa fie toate personajele sale, sa se multiplice in mii de fatete si mii de sensibilitati. Vai de acela care nu este vrednic de acea putere a compasiunii, in sensul literal sau etimologic al termenului, adica de acea putere de intelegere, de traire si de suferinta a personajelor sale! Numerosi critici literari au subliniat adesea latura mea „feminina“, deoarece, in ochii lor, alunecam convingator in sensibilitatea eroinelor mele, straduindu-ma sa inteleg sau sa traiesc ceea ce ele simteau. Totusi, nu, nu regret a fi ceea ce sunt, nu mi-ar veni niciodata ideea de a vrea sa devin femeie…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cand va simtiti fericit?
FRÉDÉRIC VITOUX: Cand sunt fericit? Nu stiu. Nu stiu daca scriitorii sunt oameni fericiti, ei cei care se retrag din fata lumii pentru a scrie. Poate ca sunt mai putin nefericiti decat altii in exigenta lor de a intelege si de a cunoaste ceea ce ii inconjoara sau poate ca sunt mai putin amagiti de toate distractiile vietii, de toate vanitatile nevrednice care ii pandesc…
