fbpx

Guillermo del Toro debutează în animația de lung metraj: Pinocchio, la Netflix

de

Guillermo del Toro, creatorul premiat la Academy Award, își va face debutul regizoral în animația de lung metraj la Netflix, cu proiectul de care a fost pasionat toată viața, Pinocchio, pe care îl va scrie și produce sub forma unui musical în tehnica stop motion. Pinocchio va fi primul film de lung-metraj al lui del Toro, după lansarea The Shape of Water, care i-a adus patru premii ale Academiei anul trecut, inclusiv premiul pentru Cel mai bun regizor și Cel mai bun film.

Del Toro a ales Italia anilor 1930 pentru a relata povestea clasică a lui Pinocchio. Acest proiect marchează continuarea relației deja existente între Netflix și Guillermo del Toro, care a creat DreamWorks Trollhunters, o serie de televiziune premiată cu Emmy, prima parte a trilogiei DreamWorks Tales of Arcadia. Următorul capitol, 3Below, va fi lansat pe 21 decembrie 2018, urmat de Wizards în 2019. El este și creatorul viitoarei serii Netflix: Guillermo del Toro Presents 10 After Midnight.

Pinocchio este o producție Guillermo del Toro, The Jim Henson Company (The Dark Crystal: Age of Resistance) și ShadowMachine (Bojack Horseman, The Shivering Truth), care vor găzdui producția animației stop-motion. Alături de Del Toro, vor fi și producătorii Lisa Henson, Alex Bulkley de la ShadowMachine, Corey Campodonico și Gary Ungar de la Exile Entertainment. Blanca Lista este co-producător. În plus, alături de Del Toro, Patrick McHale (Over The Garden Wall, Adventure Time) va lucra la scenariu, Mark Gustafson (Fantastic Mr. Fox) va fi co-regizor, iar Guy Davis va fi co-producător de design și se va inspira de design-ul original al lui Gris Grimly pentru personajul Pinocchio. Marionetele din film vor fi create de Mackinnon și Saunders (Corpse Bride). Netflix estimează începerea producției pentru Pinocchio pentru toamna aceasta.

Guillermo del Toro: „Nicio formă de artă nu mi-a influențat viața și munca mai mult ca animația și niciun personaj din istorie nu a avut o conexiune personală atât de profundă cu mine precum Pinocchio. În povestea noastră, Pinocchio este un suflet inocent cu un tată nepăsător, care se pierde într-o lume pe care nu o poate înțelege. El pornește într-o călătorie extraordinară care îl ajută să îl înțeleagă pe tatăl său și lumea reală la nivel profund. Întotdeauna mi-am dorit să fac acest film. După experiența incredibilă pe care am avut-o cu Trollhunters, sunt recunoscător că echipa talentată de la Netflix îmi oferă oportunitatea unică de a prezenta audiențelor de pretutindeni versiunea mea pentru povestea marionetei care devine băiețel adevărat.”

Melissa Cobb, Vice President Kids and Family la Netflix: „Pe parcursul carierei sale extraordinare, Guillermo a dovedit că este un maestru în a inspira oamenii prin lumile magice, pline de personaje magnifice și de neuitat, de la monstrul din Labirintul lui Pan, la bestia acvatică din Forma Apei. Suntem extrem de încântați să ne continuăm relația cu Guillermo și știm că viziunea lui profundă, prin care va aduce la viață Pinocchio pe Netflix, va încânta audiențele din întreaga lume.”

***

DESPRE GUILLERMO DEL TORO

Guillermo del Toro este unul dintre puținii artiști premiați care trece de barierele dintre film și televiziune cu din ce în ce mai multă ușurință și frecvență. El are șapte ani de experiență în calitate de producător executiv de filme de lung metraj la DreamWorks Animation și a fost implicat în filme precum: Puss in Boots, Kung Fu Panda 3 și Rise of the Guardians, precum și o înțelegere cu Fox Searchlight pentru a scrie, produce și regiza filme de lung-metraj live action. Filmele lui Del Toro includ Forma Apei, Labirintul lui Pan, Hellboy, Hellboy II și The Devil’s Backbone. El a creat DreamWorks Trollhunters, seria Netflix premiată cu Emmy, prima parte din trilogia numită DreamWorks’ Tales of Arcadia. Următorul capitol, 3Below, va fi lansat pe 21 decembrie 2018, urmat de Wizards în 2019. El este și creatorul viitoarei serii Netflix: Guillermo del Toro Presents 10 After Midnight.

DESPRE THE JIM HENSON COMPANY

The Jim Henson Company a rămas un lider al divertismentului pentru familie de peste 60 de ani și este recunoscut la nivel mondial ca un inovator în arta marionetelor, animatronics și animației digitale. Cunoscut drept creatorul celebrelor Muppets, Henson a primit peste 50 de premii Emmy și nouă premii Grammy. Compania produce în prezent seria originală Netflix The Dark Crystal: Age of Resistance. Producțiile recente includ seriile Netflix Julie’s Greenroom, Word Party, și producția alternativă Henson The Curious Creations of Christine McConnell. Alte producții sunt Alexander and the Terrible, Horrible, No Good, Very Bad Day, precum și The Dark Crystal și Labyrinth. The Jim Henson Company are sediul în Los Angeles, în faimosul spațiu Charlie Chaplin, și birouri în New York și Londra.

DESPRE NETFLIX

Netflix este liderul global al rețelelor de televiziune prin internet, cu 130 de milioane de abonați din peste 190 de țări care se bucură de seriale, documentare și lungmetraje într-o mare varietate de genuri și limbi. Abonații au acces nelimitat la conținut, oricând și oriunde, pe orice tip de dispozitiv conectat la internet. Aceștia pot reda, întrerupe și relua vizionarea fără publicitate sau angajamente.

 

www.netflix.com/pinocchio

 

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
Film

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.