Ileana Iliescu: Dansul înseamnă bucurie

De fiecare dată când o întâlnesc pe Ileana Iliescu, marea noastră balerină și coregrafă, îmi dă motive s-o admir pentru eleganță, pentru finețea gesturilor, pentru zâmbetul său plin de soare și pentru felul atât de generos în care găsește, pentru fiecare, câte o vorbă bună, câte un compliment, câte o privire de încurajare. Mă gândesc, mereu, că și dacă n-ar duce în spate toată istoria sa de dans și frumusețe, de creație, de glorie dobândită pe marile scene de balet ale lumii, tot adorată și admirată ar fi. Pentru că felul său nobil și bun de-a privi lumea și de-a o preschimba în ritm și lumină transcende enormele izbânzi ale carierei. Cu siguranță, orice drum și-ar fi ales în viață, ar fi atins tot excelența.

Fotografii de Paul Buciuta

În căutarea numelui

Ar fi trebuit s-o cheme Wagner, dar pentru că numele cu iz german le aducea multe necazuri și încurcături, mai ales într-o țară în care intraseră rușii și-i vânau pe toți cei care ar putea avea legături cu Germania, familia ei a decis să-și schimbe numele. Tatăl, Ilie Wagner, și-a multiplicat prenumele și a devenit Ilie Iliescu, și astfel s-a schimbat o întreagă istorie a dansului și a artei românești.

A început să facă balet de la 8 ani, mai întâi dintr-o dorință arzătoare a mamei, apoi lăsându-se cucerită de frumusețea dansului și de faptul că talentul ei înnăscut primea mereu confirmări. Când avea doar 11 ani, însuși maestrul Trixy Checais, venit în Brașovul în care ea creștea și studia, a remarcat-o pe fetița talentată și a ales-o să-i fie ea micuța parteneră în Carnavalul de Schumann. De aici s-a schimbat totul, căci același maestru i-a îndemnat părinții să se mute la București pentru a-i da fetei șansa să studieze în noua înființata școală de balet de stat, convins că fata poate face carieră. Și a avut dreptate. Ileana Iliescu, Luli – cum îi spuneau deja cu toții încă de pe atunci – a dat examen în fața unei comisii înțesate de somități. Maestra Floria Capsali, aflată în comisie, a spus atunci: „Această fetiță are alură de regină”. Nu peste foarte mulți ani, tânăra și splendida Ileana Iliescu avea să debuteze ca solistă la Opera din București cu rolul Regina balului din Călărețul de aramă de Glier.

Studiu, dans, echilibru

Îl recunoaște ca maestru care i-a modelat marile virtuzități artistice pe Anton Romanovski, un celebru balerin polonez care dansase cândva în trupa lui Diaghilev, alături de Nijinski sau Anna Pavlova, venit apoi la București ca balerin al Operei, dar și ca maestru de balet și coregraf. A început să ia lecții particulare cu Romanovski, în timp ce soția acestuia îi acompania la pian. O însoțea și mama întotdeauna, pentru că lui Luli, deși îi recunoștea calitățile, îi era frică de el, mai ales că, atunci când fata nu executa chiar corect o mișcare, maestrul arunca după ea cu bastonul sau chiar cu câte un scaun. Și, totuși, în ciuda metodelor de predare nu tocmai pedagogice, Ileana Iliescu îi atribuie maestrului Romanovski succesele carierei sale de o viață. „N-am să uit niciodată sfaturile sale în toate domeniile de viață și de artă, care mi-au fost călăuză neprețuită. Îmi spunea mereu să nu fac în viață excese în niciun domeniu, ca să pot astfel să trăiesc mult și bine și să-mi împlinesc visul de a ajunge în vârful piramidei artistice. Îmi spunea, concret: nu logodnici, nu distracții, numai studiu, casă, odihnă și viață echilibrată din toate punctele de vedere”, își amintește Ileana Iliescu, zâmbind.

De fapt, balerina chiar i-a urmat sfatul și și-a construit toată viața în jurul studiului, a spectacolelor, a marilor sale izbânzi artistice, iar toate celelalte aspecte ale vieții s-au așezat, de la sine, mai bine sau mai rău. La Operă, s-a îndrăgostit, cu o pasiune nebună de baritonul Nicolae Herlea care, însă, nu avea ochi pentru tânăra fata. Abia mai târziu a observat-o. Mai târziu, când era prea târziu, iar iubirea ei de taină se risipise… Așa că a fost singură multă vreme, ba chiar pe când avea 24 de ani secretarul de partid al Operei, tovarășul Rădulescu a chemat-o la biroul lui și-a muștruluit-o pe îndelete întrebând-o cum e posibil ca la vârsta ei să nu aibă măcar un logodnic dacă nu un soț. Printr-o întâmplare, nu mult după aceea, l-a cunoscut pe medicul stomatolog Ion Creangă și s-a căsătorit cu el. „La un moment dat soțul meu mi-a spus că nu știe dacă s-a căsătorit cu mine sau cu mama, pentru că stătea mai mult cu ea.