fbpx

Khovanshchina lui Andrei Serban, la Opera Bastille din Paris

de

La Paris, orasul marilor iubiri, gasesti delicatese pentru trup si suflet, rasfat pentru inima, amintiri pentru eternitate. Cine se incumeta sa faca un drum la Paris care sa includa si o seara la Opera le poate avea pe toate la un loc.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Fotografii de Paul Buciuta
Khovanshchina, opera lui Modest Mussorgsky montata de Andrei Serban pe scena Operei Bastille din Paris este o experienta artistica atat de intensa, incat merita inscrisa in jurnalele iubirilor esentiale.
Pe marea scena pariziana, productiile au dimensiuni coplesitoare, pe care, paradoxal, ca si cum marimea ar conta, le imprumuta si trairilor artistice ale interpretilor, dar si binecuvantatilor aflati in sala.
O istorie de prabusire si renastere a unei lumi intregi, o superba poveste de dragoste care se incumeta sa treaca si dincolo de moarte genereaza, cu naturaletea, cu maretia, cu umorul, cu tristetea, cu splendoarea pe care numai regizorul Andrei Serban le poate cuprinde laolalta intr-o compozitie, un spectacol fara seaman pe lume. Muzicienii sunt desavarsiti, artistii rusi iesiti parca direct din istoria cu tari rusi si razvratiri planetare isi canta partiturile cu voci nebunesc de frumoase, asa cum aproape nu stiai ca exista pe lume, armoniile sunt rascolitoare, iar tablourile se succed cu o dinamica atat de vie, de surprinzatoare, de puternica, incat finalul lasa, odata cu cortina de catifea, cortine de emotii, dor, recunostinta pentru intamplarea la care ai fost partas.
Am fost la Paris, la repetitiile si la premiera spectacolului lui Andrei Serban de la Opera Bastille. Aduc marturie emotia mea fara seaman pe lume si cateva imagini care deschid o fereastra spre miracol. Dar, cel mai bine ar fi sa fugim la Paris, pentru a fi (din nou) martorii unei asemenea intamplari, nu-i asa?

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Teatru

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.