La multi ani, Robert Turcescu!

Robert Turcescu: Nu sunt un Don Juan!

(interviu realizat in 2005)

Tango: Ce ai avut mai intai, gloria profesionala si pe urma succesul la femei?

Robert Turcescu: Nu mi-am pus niciodata problema sa ating varfuri profesionale sau un anumit grad de notorietate, cu ideea ca, in felul acesta, imi va creste succesul la sexul opus. Stiu insa un lucru foarte important, citit, observat, ca nu exista sex-appeal mai puternic decat inteligenta. Un barbat, cu cat este mai inteligent sau mai puternic prin inteligenta pe care  o emana, este mai interesant pentru femeie. Am vazut oameni urati fizic, dar care aveau un succes extraordinar la sexul opus, tocmai pentru ca erau niste oameni extraordinar de interesanti. In ceea ce ma priveste, insa, ideea cu care am plecat acum 12 ani sa fac aceasta meserie a fost sa reusesc.

Tango: Te-ai visat dintotdeauna jurnalist?

Robert Turcescu: Povestea asta cu presa a fost un noroc, o intamplare, pentru ca visul meu, de la 12 ani, a fost sa fac muzica. Si acolo am lucrat temeinic, ani de zile de studiu la chitara, de compozitii, de lucrat ampreuna cu colegii din trupa rock pe care o aveam, ore intregi la sala de repetitii, plecari in turnee, o activitate de impresariere si de management pentru acea trupa… Aranjam sedintele de inregistrare in studio, concertele, negociam contracte si asa mai departe. In 1985, noi am scos un album, „Rock my way“, la Electrecord si a reprezentat punctul de varf al acestei trupe, pentru ca am zis: iata, am scos un disc, e important! La vremea respectiva nu era atat de usor cum e acum sa scoti un disc. I

nsa mi-am dat seama ca in conditiile acelor timpuri, si iata ca nu m-am inselat, sansa de a castiga din muzica, de a trai decent, de a avea si bani, nu numai glorie, sa spunem, presupunea sa faci si foarte multe compromisuri. Exista un batran rocker in oras, care esuase lamentabil intr-o carciuma, Argesul, din centrul Pitestiului, l-am vazut cu plete, cantand, la vremea respectiva era o manea celebra, „Printisorul meu“. Imaginea aia m-a obsedat ani de zile. Gandul ca as putea esua vreodata cantand „Printisorul meu“ sau „Of, viata mea“ intr-o carciuma, din dorinta de a supravietui, m-a facut sa-mi regandesc perspectiva profesionala.

Tango: Ce sunt parintii tai, sora ta?

Robert Turcescu: Parintii mei sunt contabili. Sora mea este, la randul ei, absolventa de ASE, dar a fost inspirata si a facut management. Lucreaza acum pentru o firma care importa automobile din Italia. E cu sase ani mai mare decat mine si, evident, ea a ajuns prima in Bucuresti, unde a si ramas dupa facultate. Ii datorez mult. M-a sprijinit in facultate si este o persoana deosebita, care a stiut sa-mi fie mereu aproape, desi e mai degraba o prezenta discreta in viata mea. Tinem insa foarte mult unul la celalalt si de fiecare data cand ne-a fost greu sau bine am reusit sa fim impreuna. N-am simtit niciodata apasarea de a fi „fratele cel mic“. Am fost mai degraba rasfatat din aceasta pozitie si uneori, in viata mea privata, asta inca se mai simte…

Tango: Faptul ca ai crescut printre prietenele surorii tale te-a determinat sa treci cu mai multa usurinta decat alti barbati – eterni indragostiti de teenagerite – peste diferentele de varsta dintre tine si sotia ta, care era mai mare cu cinci ani, si, in momentul de fata, dintre tine si Oana?

Robert Turcescu: Femeile din viata mea sunt fara varsta. Nu stiu si nici nu ma intereseaza criteriile dupa care judeca alti barbati frumusetea unei femei. Eu am criteriile mele, iar anii in plus inseamna, de foarte multe ori, un plus de intelepciune. Barbatii au nevoie mai mult decat femeile de un om intelept in preajma.

„Nu raspundeam la comenzile politice“

Tango: Dar sa revenim. Cand ai inceput o afacere pe cont propriu? Cum ai luat decizia asta?

Robert Turcescu: A fost o perioada in viata mea in care am crezut ca daca te antrenezi cat se poate de bine, daca esti un tip serios, muncitor, care isi vede de treaba lui si respecta standardele deontologiei jurnalistice, nu ti se poate intampla nimic. Asa am crezut. Ca lucrurile merg numai in ascensiune! Si, o buna perioada de timp, chiar asa mi s-a si intamplat. Am plecat de la simplu reporter, in 1993, dupa aceea, la Radio Total, redactor, reporter, am avut o emisiune, in cele din urma am ajuns sa conduc, din 1997-’98, redactia de stiri la o varsta foarte mica.

Conduceam redactia de stiri de la Radio Total. Acelasi lucru l-am facut, dupa aceea, pentru o perioada, la Europa FM, dupa care, din motive care tineau de faptul ca nu raspundeam la comenzi politice, intr-o anumita perioada, mi s-a taiat brusc aceasta ascensiune profesionala, fiind aruncat, din pozitia de redactor sef al acestui post de radio, la pozitia de simplu realizator de emisiuni, si acel lucru explicandu-mi-se ca mi se lasa doar asa, pentru ca sunt de prea multa vreme alaturi de grupul acesta francez, ca sa mi se ia totul! Personajul care a facut povestea respectiva se numeste Dan Ghibernea, este ambasadorul României la Londra si, la vremea respectiva era directorul acestui post de radio. Un alt personaj care a sustinut aceasta decizie se numeste Rodica Culcer si este in momentul de fata directorul stirilor din Televiziunea Româna. Din fericire, Europa FM este un post de radio cu un patronat inteligent.

E o companie multinationala. Francezii au avut alt punct de vedere, m-au rugat sa raman, pentru ca eu am vrut sa plec de tot, m-au rugat sa-mi continuu emisiunea. Dar, ca sa raspund la intrebare, in momentul acela, momentul in care mi-am dat seama ca altii pot decide brusc pentru tine, sa-ti curme cariera profesionala pentru ca asa vor ei, sau pentru ca asa au primit ordin sa faca, m-a facut sa ma gandesc foarte serios la o afacere a mea, in care eu sa fiu propriul meu stapan. Si am infiintat firma R.T. Media Comunication, prin care am inceput sa fac mai intai nimic, dupa aia, incet, incet, cate un eveniment, apoi cate o strategie de comunicare, cate un slogan, cate un spot video pentru fel si fel de filme, am cumparat echipamente, am inceput sa fac emisiuni.

Tango: Cum iti explici ca Dan Ghibernea sau Rodica Culcer sunt in continuare in functii foarte importante, sunt oameni care reprezinta in continuare tara asta si sub un alt regim decat au facut-o inainte?

Robert Turcescu: E pentru prima data cand intr-un interviu pomenesc numele celor doi si nu voi face alte comentarii! Pentru mine, persoanele respective, prin felul in care s-au comportat la acel moment, imi place sa cred ca nu exista! Nu am un razboi deschis, repet, e pentru prima oara si probabil pentru ultima oara cand pomenesc un asemenea lucru, insa explicatia probabil ca e una singura: traim in România!

Tango: Este mare nevoie si de oameni care sa-ti poata capta atentia si pe ecran. De ce avem atat de putine vedete, atat de putini oameni la care telespectatorii vor sa se uite?

Robert Turcescu: Una din explicatii ar fi aceea ca, in general, in momentul de fata, al timpului pe care il traim, nu ne intereseaza sa scoatem in evidenta oameni de calitate! suntem foarte pasionati de sclipici, de kitsch, de superficialitate. Emisiunea mea cu Botos, difuzata pe acelasi spatiu orar cu nunta lui Mutu, a scos o audienta de trei ori mai mica. „Din dragoste“ face 11 puncte rating, o emisiune „100%“ face doua puncte rating. Si Nasul scoate tot pe acolo, si Dan Diaconescu, mai putin, iata, cand da Mutu, scoate cinci! Daca-l aduc pe Patapievici in emisiune scoate 1,5. Daca cineva difuzeaza o emisiune cu, de exemplu, Silviu Prigoana, scoate cum a scos Dan Diaconescu la un moment dat, 6.

Eu nu sunt de acord cu cei care blameaza numai presa pentru calitatea foarte scazuta a programelor pe care le difuzeaza. Pai ce sa faci cu un produs premium pe piata ziarelor sau a publicatiilor, in general, in România, sa dai faliment in doua luni, cand lumea e preocupata sa vada ce riduri are nu stiu care vedeta, cate cosuri i-au mai aparut pe fata si hahaie amuzata in momentul cand paparazzi nu stiu carei reviste o surprind pe nu stiu ce vedeta in fundul gol, sau ii vad celulita de pe picioare? Asta este lumea in care traim!

Tango: Publicul premium se uita foarte putin la televizor, sunt oameni cu alte preocupari.

Robert Turcescu: Noi ne batem cu pumnii in piept foarte mult! Ne place sa ne laudam ca suntem buni. Cu ce suntem buni? Care e productia noastra nationala de inteligenta? Unde este productia noastra nationala de oameni interesanti? De cincisprezece ani, cand vorbim despre intelectuali, ii aliniem ca pe Lenin in geam, sa-mi fie iertata comparatia, pe Plesu, Patapievici si Liiceanu. Astia sunt, cu astia defilam! Cati oameni interesanti a produs, in ultimii ani, societatea civila româneasca? Aproape niciunul.

Pentru ca ne domina lenea, ne place sa dam din gura foarte mult, dar cand este vorba sa cream ceva, mai putin, implicare, mai deloc, daca unul are curajul sa creeze o structura sau vrea sa faca ceva, i se pune capac sau e lovit la gioale foarte rapid,  sau e asociat ca fiind omul cuiva, sau platit de cineva… Traim in continuare cu aceasta nenorocire, a faptului ca oricine ar vrea sa faca ceva este rapid asociat cu o forta politica sau cu o oculta forta financiara care are ceva de spus si atunci gaseste un instrument in persoana individului, care, de fapt, ar vrea sa construiasca ceva. Am intalnit multi oameni dezamagiti, din punctul asta de vedere. Carora li s-au pus talpi, carora li s-a negat din start calitatea de a fi reprezentantul cuiva…

Tango: Ti s-a intamplat si tie?

Robert Turcescu: Uite, mi se intampla povestea asta. Eu lansez in curand, in urmatoarea perioada foarte scurta de timp, Societatea Jurnalistilor Profesionisti. Am de gand, chit ca-mi va scoate inca nu stiu cate fire de par alb, sau ca imi va consuma nu stiu cat timp din viata, intr-un an, in doi, in trei, in patru, sa transform acest proiect intr-o structura profesionala foarte puternica pentru ziaristii din România. Nici nu a aparut aceasta societate, ca lumea a inceput sa o asocieze cu „vai, este societatea lui Turcescu, si-o face pentru el, sau e societatea celor de la Cotidianul, care, de fapt, l-au pus pe Turcescu in fata. Sau este a lui Basescu si l-au pus pe Turcescu in fata. Sau este a lui Luca, sau a lui Vantu.“

E modul nostru de a trata poiectele noi: ceva e-n spate, e ceva ascuns acolo! Asta ni se trage probabil din nenorocitul ala de 1989, suntem dominati de o grava neancredere. suntem suspiciosi pana la patologic. Nu mai avem incredere in nimeni. Nu e, neaparat, exclusiv vina noastra. E vina vremurilor pe care le-am trait, dar o societate normala nu se poate instaura in lipsa unei minime increderi.

„Nu m-a atins paranoia notorietatii“

Tango: N-ai fost respins de breasla, nu ti-a fost greu pana te-ai impus? Este o breasla foarte conservatoare. „Mogulii presei“ românesti sunt adesea dispretuitori cu ceilalti ziaristi. Mie mi s-a intamplat de mai multe ori.

Robert Turcescu: Pe mine nu m-a atins paranoia notorietatii. Nu spun celebritatii, pentru ca mi se pare mult! Faptul ca ma recunosc oamenii pe strada, ca-mi zambesc si ca striga: „uite-l pe-ala cu bila alba si bila neagra“, uneori ma face sa ma simt ok, alteori imi da sentimente de stanjeneala sau de iritare usoara, pentru ca eu sunt ziarist. In meseria asta e foarte important sa-ti pastrezi luciditatea, sa-ti pastrezi ancorele. Eu discut cu oamenii in continuare, merg la piata, raspund la telefoane, dau interviuri, si nu mi se pare nici o clipa ca am atat de multa putere incat, daca fac o data „poc“ din degete, pot sa schimb lumea sau pot sa arunc in neant politicieni, sau sa ridic la suprafata niste nume.

Nu! In 1989, institutiile fundamentale ale statului, de la parlament, guvern, chiar si sistemul judecatoresc, au fost anihilate, au intrat intr-o perioada de deruta si le-a trebuit multa vreme pana sa-si revina. In aceasta perioada, singura putere la care puteai face apel, ca traitor al acestei tari, a fost presa. Ziarele aveau tiraje fantastice, milioane de exemplare, oamenii nu mai stateau la coada la carne, stateau la coada la ziare. Se cumpara orice, cine-si deschidea atunci un ziar se imbogatea rapid! Orice era tiparitura se vindea. „România Libera“ avea peste 1.500.000 de exemplare!

In conditiile in care astazi un ziar foarte bine vandut are in jur de 60.000 de exemplare. Ce diferenta! La vremea respectiva, unii dintre cei care populeaza si astazi spatiul jurnalistic au capatat niste puteri fantastice! Erau mogulii pietei publice, ei dictau privatizari, schimbau guverne, daca faceau pe unul securist de doua ori, chiar daca ala nu fusese, ala disparea din viata publica… Au fost, pentru o perioada de timp, demiurgi, s-au jucat, si unii s-au jucat pe bani multi, cu destinele unor oameni! Au avut grija sa ingroape personalitati publice, au avut grija sa ridice impostori la rang de persoane interesante pentru viata publica. Si unii le-au facut cu bani multi. 

Dar vremurile alea au trecut! Intre timp institutiile statului s-au pus cat de cat pe picioare, incep sa functioneze. Problema este insa in mintea lor acum! Ei mai traiesc inca ancorati  cu ideea ca mai au inca puterea pe care au avut-o la inceputul anilor ’90. Ei nu mai sunt ziaristi de mult! sunt niste indivizi care nu pot abandona un anumit tip de gandire si probabil ca vor muri asa. S-au deformat si asa vor muri! In momentul de fata isi aroga merite de analisti politici, de comentatori ai fenomenului public din România, cand de fapt sunt niste simpli ziaristi! Ar trebui sa ii pasioneze mai mult fapta, decat comentariul.

Tango: sunt cei pe care ii cheama toata lumea iar si iar si iar la televizor! 

Robert Turcescu: Eu nu-i mai chem! Sau cei pe care-i chem sunt destul de putini, ii selectez foarte atent.

„Sunt o persoana extrem de discreta“

Tango: Cum de s-a intamplat ca toate relatiile tale din ultima vreme au tinut prima pagina a ziarelor? Cat de greu ti-a fost sa treci prin asta si totusi cum de s-a intamplat sa nu poti sa le tii secrete? Se stiu relatiile tale cu Andreea Marin, cu Daciana Sarbu, cu Oana Sarbu…

Robert Turcescu: Sa stabilim un lucru: niciodata, dar absolut niciodata, nu m-a vazut cineva la evenimente mondene sau undeva intr-un cadru in care se pot face fotografii, cu prietenele mele in ultimii ani, sau sa spunem in anii de dupa divort. Sunt o persoana extrem de discreta in ceea ce priveste viata mea personala. Nu am dat niciodata declaratii, decat atunci cand aveam o relatie cu Daciana Sarbu, am confirmat acest lucru pentru ca deja devenise enervant sa vad in fiecare zi niste paparazzi in fata blocului meu.

Probabil ca tocmai aceasta discretie, ca nu am incercat niciodata sa spun cu cine sunt, sau ce mi se intampla in viata personala, a facut ca, in momentul in care cineva m-a surprins alaturi de una din persoanele pe care tu le-ai mentionat, sa puna aceasta chestiune pe prima pagina. Negandindu-se ca cu unele dintre aceste femei aveam o relatie de prietenie de foarte multi ani. Cred ca unii au pandit saptamani intregi in fata blocului sa o vada pe Andreea Marin intrand la mine.

Tango: Deci nu esti un Don Juan?

Robert Turcescu: In ciuda acestui aspect pe care incearca unii sa-l creioneze, de „Don Juan Turcescu“, el nu exista, nu sunt un Don Juan! A incercat un reporter curios, de la o revista de scandal, sa vada ce fac eu de dimineata pana seara, cand ajung din nou acasa. Sa vada cum e impartit programul meu.

Ce banal suna uneori ziua mea, cand ma trezesc, beau o cafea, o ora, o ora si jumatate citesc ziarele pe internet, scriu articolul pentru Dilema, ma duc la kineto-terapie sa-mi rezolv problemele pe care le mai am inca cu genunchiul operat, vin la emisiunea de la Europa FM, dupa care am intalniri poate cu un ziarist, poate cu o sursa pentru emisiunea de seara, la ora patru, in general, ajung la televiziune, intre 4 si 7 nu misca musca-n birou si toata lumea lucreaza pentru emisiune, citim documentare si dam telefoane, la 7 sunt la machiaj, la 7.30 ies de la machiaj si fac ultimele retusuri pentru intrarea in studio, vine invitatul la 8 fara un sfert, emisiunea intre 8.15 si 9, dupa emisiune, la 9 si zece, m-am demachiat, m-am urcat in masina si am pornit ca vijelia catre fiica mea.

Stau cu Ioana pana la zece si-un picut, cand ii spun povestea de noapte-buna si am plecat de la ea din Baneasa, ma opresc la club la Pescariu, inot 45 de minute, ma duc acasa frant de oboseala, ma asez in pat, eventual butonez un pic telecomanda, sa vad ce este pe micul ecran la celelalte televiziuni, sa vad ce face Nasul, pe cine are invitat Dan Diaconescu si la ora 12 ma bag in pat, citesc pana in jur de 12.30, 1, cel tarziu, cand adorm cu cartea in mana! Asta este programul meu, de luni pana joi, inclusiv.

Joia seara, dupa emisiune si dupa ce-i spun povesti Ioanei, poate nu ma mai duc la inot si mai ies cu prietenii sa mancam un mititel la Cocosatul, sau sa mai stam un pic de vorba. Vinerea, daca am posibilitatea si nu am nimic peste week-end de facut, fie o iau pe Ioana si plec la parintii mei la Pitesti, fie, din cand in cand, ies cu Oana Sarbu sa vedem cate un film la Mall si ala la ore tarzii, cand fii-mea deja s-a culcat, pentru ca, de obicei, sambata si duminica incerc sa stau cu ea foarte mult.

Tango: Cand te indragostesti, te indragostesti, nu conteaza daca ai timp sau nu! Tu imi spui ca nu iubesti pe nimeni, ca de atata vreme de cand faci toate lucrurile astea, nu ai avut timp sa iubesti pe nimeni?

Robert Turcescu: Iubirea e o treaba extrem de delicata… Sigur ca iubesc oameni, sigur ca am si sentimente dincolo de simpla amicitie pentru anumite persoane, dar nu pot vorbi in momentul acesta de o mare dragoste, sau de femeia de care sa spun ca m-ar face un barbat indragostit. Doresc lucrul acesta, orice om isi doreste sa traiasca dragostea, iubirea, sentimentul ala minunat, cu fluturasi in stomac, cu zambet de dimineata numai gandindu-te la persoana iubita! Pentru asta trebuie sa ai timp, sa privesti mai atent la oamenii din jurul tau. Marea iubire a vietii mele e undeva foarte aproape de mine, langa mine, dar nebunia in care traiesc din punct de vedere profesional, ma impiedica sa fiu atent la ea.

Tango: Dar dragostea te loveste ca un fulger, si-atunci iti schimbi toata viata!

Robert Turcescu: Da, dar nu e cazul! E inca o perioada destul de ciudata din viata mea. Sunt doi ani de la divort, e Ioana, nu-mi inchipui in momentul de fata… Dragostea pe care o am de daruit, o daruiesc Ioanei.

Tango: Cum se intampla de se deterioreaza atat de mult sentimentele intre doi oameni, relatia lor patimasa, si nu mai pot merge mai departe?

Robert Turcescu: Fiecare poveste de genul asta e trista in felul ei! Si are fel si fel de explicatii, depinde de protagonisti. Unii isi dau cu farfuriile in cap, altii se cearta din cauza soacrei, altii din cauza banilor, altii nu mai comunica, altii nu se mai inteleg din punct de vedere sexual, in alte cupluri intervin iubiri sau indragostiri fulgeratoare ale unuia dintre parteneri.

In cazul meu cred ca este un divort din cauza lipsei de comunicare, un divort care a aparut pentru ca ne-am zis eu si ea ca dragostea pe care o avem unul pentru celalalt se hraneste singura, e o poveste care, avand foarte mare intensitate la un anumit moment, are o rezerva din care sa se alimenteze pe termen foarte lung. Nu-i asa! Te trezesti intr-o zi cumplita ca omul de langa tine ti-a devenit foarte strain, ca nu mai stii ce gandeste, cum simte, ca nu-i mai intelegi reactiile, incepi sa-i descoperi foarte multe defecte, la randul lui el vede aceleasi lucruri la tine si, deodata, ceea ce parea a fi vesnic nu mai e acolo.

Urmeaza o perioada bizara in care incerci sa resuscitezi sentimentele, unii merg in calatorii, isi inchipuie ca plecand departe si fiind doar ei doi, singuri pe o insula, vor reusi sa refaca atmosfera, altii recurg la separari temporare… Uneori le iese. N-a fost cazul meu! N-a iesit! Am incercat amandoi. Eu nu am mers niciodata pe ideea ca divortul asta este vina exclusiva a fostei mele sotii, sau e vina mea exclusiva. E o poveste care s-a terminat prost, pentru ca nici eu, nici ea, n-am avut suficienta grija de dragostea dintre noi.

Tango: Ce ramane dupa divort?

Robert Turcescu: Relatia mea cu Corina este in continuare o relatie extrem de civilizata, suntem chiar amici. Pe langa faptul ca petrecem uneori foarte mult timp toti trei, asta insemnand zile intregi, noi am facut un concediu de 10 zile anul acesta, la mare, impreuna. Plecam si iarna, la schi, toti trei. Mai iesim din cand in cand in cate un weekend, iesim la masa de multe ori. Ioana trebuie sa inteleaga ca, indiferent de faptul ca mami si tati nu locuiesc impreuna, sau nu mai sunt casatoriti, (Ioana stie foarte bine situatia, in momentul de fata, chiar daca nu are decat 5 ani) ca ea are o familie!

Oricand, familia mea e acolo! Ideea mea de familie nu poate fi despartita de Corina si de Ioana. Corina e mama copilului meu si faptul ca intre noi nu mai e o relatie de iubire, este o relatie de amicitie, avem acest copil si continuam sa ne purtam ca o familie in momentul in care este in interesul copilului acest lucru. Pe de alta parte, Ioanei niciodata nu i-am prezentat pe vreuna din prietenele mele. sunt extrem de rezervat din acest punct de vedere. Ea nu vede lucrurile acestea. La fel, mama ei, daca are vreun prieten, asta nu mai stiu, Ioana nu stie de existenta acelui prieten.

Tango: Asta nu va tine pe voi departe de vietile pe care ar trebui cumva sa vi le refaceti?

Robert Turcescu: Ba da. Insa, din moment ce am gresit la un moment dat amandoi, cred ca e un soi de penitenta pe care trebuie sa o facem, de fapt niste sacrificii pe care trebuie sa le facem si eu si ea, pana la momentul in care Ioana va fi capabila sa inteleaga intr-adevar ce inseamna ca parintii ei sunt divortati. Vazandu-ma pe mine aproape in fiecare seara si petrecandu-ne vacantele impreuna, nu-s convins ca intelege foarte clar cum e cu despartirea asta si faptul ca mami si tati nu sunt casatoriti, ci sunt doar prieteni acum.

Cand va intelege lucrul acesta probabil ca si eu si Corina vom fi capabili sa-i spunem: „Ioana, uite, asta e prietenul lui mami, asta-i prietena lui tati.“ Pana atunci insa, nu vreau in nici un fel sa o derutam pe Ioana. Si ne abtinem, in consecinta, sa facem gesturi care i-ar putea dauna. Va veni un moment in care, sigur, va trebui sa reglam si aceste lucruri. Nu a venit inca.

„Am, la randul meu, o gramada de bile negre“

Tango: Care este cel mai mare defect al vietii tale?

Robert Turcescu: Capitolul dureros din viata mea este legat de Ioana, de faptul ca nu reusesc sa stau mai mult timp cu ea. Si nu ma absolva nimeni de vina asta, e vorba de vartejul in care traiesc eu de o lunga perioada de timp. Ioana creste, habar n-am cand au trecut cinci ani din viata ei. Trei ani am stat langa ea foarte mult, dupa care a inceput nebunia de dupa divort, cand o vad o ora si jumatate, doua ore pe zi.

Nu ca ma amagesc, dar, citind, mi-am dat seama ca e mai importanta calitatea timpului pe care il petreci cu copilul tau, decat cantitatea. Si atunci, de cate ori ne vedem, in fiecare seara, fie ca ne jucam impreuna pe computer, fie ca ne jucam de-a printul si printesa, fie ca inventam povesti… Asta e reprosul major, legat de Ioana. In rest, sigur ca gresesc, fata de oamenii din jurul meu, gresesc profesional de foarte multe ori, nu exista perfectiune nici in meseria asta si nici la Robert Turcescu. Ma straduiesc insa sa gresesc cat mai putin.

Nu fac lucrurile perfect, am la randul meu o gramada de bile negre pe care ar putea sa mi le dea unii sau altii pentru lacune din multe puncte de vedere, nu citesc atat cat ar trebui, sunt imprastiat in fel si fel de povesti, nu am timp sa merg la Atheneu, de exemplu, atat de mult pe cat mi-as dori, sau cand ma duc acolo, nu mai am timp… Oana se straduieste sa imi creioneze asa, un program de „culturalizare“ spre sfarsit de saptamana, dar…  Asta e etapa pe care o traiesc…

Tango: Apropo, cum ti-a venit ideea sa te ocupi de relansarea carierei Oanei Sarbu? Crezi ca ai reusit?

Robert Turcescu: Nu am nici un merit in asta, cu exceptia faptului ca mi s-a parut nedrept sa vad ca un om atat de talentat cum este Oana intrase intr-un oarecare con de umbra. Oana n-are insa nevoie de mine decat ca prieten care s-o incurajeze si cu care sa discute in legatura cu ceea ce inseamna cariera ei. Este o artista foarte talentata si foarte serioasa, cu o imagine excelenta si cred ca, dupa schimbarile din ultima perioada, are din nou legatura cu publicul, cu oamenii care o iubesc. Ii lipseste inca un impresar foarte bun si o casa de productie serioasa. Dar sunt convins ca se vor rezolva si aceste lucruri. Aviz amatorilor!