În prezența autoarelor cărții, Dara Codescu și Alice Năstase Buciuta și a autoarei prefeței volumului, Angelica Lambru, s-a lansat la Constanța, în spațiul elegant al Hotelului Comandor, cartea Simona, cea mai nouă apariție a Editurii Cărțile Tango.
Fotografii de Paul Buciuta
Dara Codescu, scriitoare și jurnalistă, este mama Simonei Catrina, scriitoare și jurnalistă de inegalabil talent care a plecat dintre noi la doar 49 de ani, în primăvara lui 2017.
Alice Năstase Buciuta, la rându-i scriitoare și jurnalistă, a fost timp de 30 de ani privilegiata prietenă a Simonei, pe care a cunoscut-o la intrarea în facultate, iar, peste ani, au fost colege în mai multe redacții în care au lucrat și au scris împreună.
Angelica Lambru, scriitoare și traducătoare de limba spaniolă, a fost, și ea, colegă de facultate cu Alice și Simona și, în paginile prefeței, a evocat câteva amintiri din anii de universitate petrecuți împreună cu Simona.
La eveniment au fost prezenți prieteni dragi ai Revistei Marea Dragoste, personalități constănțene precum Ileana Șipoteanu, Angela Doicescu, Senia Resul, Auris Luca, alături de numeroase cititoare fidele ale textelor semnate de Simona Catrina, Dara Codescu sau Alice Năstase Buciuta.
Din discuțiile purtate între invitați a reieșit că Simona este un roman epistolar fascinant, în ale cărui pagini se vor regăsi toți cei care au pornit în căutarea iubirii, dar s-au lovit pe parcurs de obstacole dintre cele mai neașteptate, în fața cărora au plâns, au râs în hohote, s-au minunat sau s-au scuturat, hotărâți să învețe ce au de învățat și să meargă mai departe. Așa s-a întâmplat cu Simona, cu Dara, cu Alice, cu Angelica, așa se întâmplă adesea celor care cred în iubire și, din dorința de a o găsi, sunt gata să se ia la trântă cu gura lumii, cu prejudecățile, cu minciunile, cu dorul de dragoste.
Dragostea este și firul de lumină și speranță al vieții Simonei Catrina, eroina evocată prin această carte care este, de fapt, o mărturisire la patru mâini și trei suflete, o îmbinare de confesiuni și dezvăluiri din care nu lipsesc nici plânsul, dar nici râsul, atât de definitoriu pentru felul Simonei de a vedea lumea, o urzeală de doruri și amintiri în care sunt prinse, ca niște giuvaeruri, texte inedite, splendide, spumoase, valoroase, scrise de Simona Catrina, scriitoare și jurnalistă de inegalabil talent.
Ca răspuns la multe dintre întrebările venite din public, Alice Năstase Buciuta a citit un fragment din textul Simonei Catrina publicat – ca o reluare, ca o evocare – în cea mai recentă ediție a revistei Tango-Marea Dragoste care a apărut pe piață odată cu cartea Simona.
“Destinul nostru se plictisește cam repede. Și, când nu mai are cu ce să se joace, trece la boroboațe. Niciun om de pe fața pământului nu se poate grozăvi că trăiește perfect. Nici yoghinii, nici bogătașii, nici amantele președinților de state, nici nesimțiții, nici habotnicii. Nici soții, nici amanții. Nici copiii, nici noi, babalâcii. Nici femeile – și cu atât mai puțin bărbații. Dar Dumnezeu nu ne-a îmbrâncit pe planeta asta ca să ne văicărim ca niște bufnițe. Avem datoria sfântă de a supraviețui.
Mergem pe sârmă. Deci e doar o chestiune de timp până când ne alunecă talpa și facem bâldâbâc în iazul complicațiilor. În această acrobatică situație, urgența e să înotăm până la mal, nu să ne recităm testamentul, horcăind într-o bulboacă. Mulți dintre cei tăbăciți de soartă așteaptă noaptea Anului Nou ca pe momentul zero al unei vieți nou-nouțe. Gata, s-a terminat cu orice pacoste, a venit momentul să sfidăm singurătatea, dezamăgirea, invidia, lacrima sau migrena pe fond nervos. Destinul e ca o cioară, ne urmărește fiindcă am presărat firimituri în urma noastră, de fiecare dată când am scăpat din infern.
A fost un an căptușit cu întâmplări de tot felul. Dar dacă, din zece visuri, nouă s-au predat necondiționat fatalității, rămâne măcar unul pentru care merită deranjul să trăim. Suntem datori față de cei care, atunci când toată lumea îi credea striviți, s-au ridicat, s-au scuturat de praf și au plecat mai departe. Cunosc oameni care au pierdut totul într-o clipă. Și nu doar bani și niște bulendre, ci și persoane pe care le adorau. Atunci, în momentul critic, ceasul s-a oprit o secundă. Universul a stat locului, trăsnit în moalele capului. Apoi, printr-o minune, cei care păreau decuplați de la aparate au renăscut.
Orice an care nu ne-a ucis ne-a făcut mai puternici. Habar n-aveam câtă rezistență s-a adunat în celulele noastre, până mai ieri leșinate. Eu, care de câteva ori am fost pe punctul de a muri din dragoste, cu inima strecurătoare, am învățat că marile răni se pot cârpi artistic. O broderie trântită peste o ruptură schimbă total povestea”. – Simona Catrina
