vrei ca lucrul pe care îl faci să iasă bine. Şi depinde de multe lucruri, nu numai de cât de frumos sau deştept sunt eu… Nu cred că vine niciodată o etapă în viaţa şi cariera unui actor în care să aibă dreptul să spună „Ştii cine sunt eu?”. Nu cred, pentru că dacă Dumnezeu vrea să-ţi demonstreze că eşti un nimeni, o face. Mi s-a întâmplat să intru în spectacole foarte sigur că vor fi un succes, dar s-a dovedit că nu am putut…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Cine măsoară insuccesul? Sala, la final, aplaudă…
MARIUS MANOLE: Da, sala aplaudă, dar eu ştiu dacă am fost bine sau nu. Eu ştiu exact cum am performat, ştiu exact în ce spectacole bune şi în ce spectacole proaste joc. Nu mă poate păcăli nimeni. Iar sufletul mi-l dau în cele mai proaste, nu în cele mai bune, fiindcă e foarte uşor de jucat un spectacol bun.
Mă bucur foarte tare nu neapărat că am câştigat eu, ci că a câştigat ceva ce de mult trebuia să câştige…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Te opreşte lumea pe stradă, vor autografe, poze? Cum suporți celebritatea?
MARIUS MANOLE: Suport destul de greu pentru că nu sunt un om comunicativ, contrar aparenţelor. Într-un fel, mi-e frică de oameni, să nu-i dezamăgesc. Ei au o imagine despre mine, cred anumite lucruri, iar eu sunt om ca oricare altul. Iar oamenii judecă foarte uşor, uneori chiar te aşteaptă să greşeşti. Pe vremuri actorii erau mai iubiţi, pentru că aveau mister, nu-i ştiai de pe Facebook, nu vedeai poze de la ei din casă. Puteai doar să-ţi imaginezi cum e în casă la Gina Patrichi… Nimeni nu oprea un actor pe stradă, îţi era şi frică, nici nu respirai când treceau pe lângă tine…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Totuși, nu te ajută iubirea declarată a oamenilor?
MARIUS MANOLE: Sigur că da, este benzina cu care merg mai departe, doar că dacă s-ar putea să-mi spună repede… ( râde)… Aseară am avut spectacol şi am vorbit cu o fată care mi-a mulţumit că nu sunt cu nasul pe sus şi am vorbit cu ea. Când aud replica asta mă gândesc cât de sus mă pun oamenii.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar tu însuți te pui vreodată sus? Trăim vremuri în care ni se pune să ne iubim mai mult pe noi înşine…
MARIUS MANOLE: Mă iubesc, dar nu atât de tare, încât să nu mai salut femeia de serviciu, sau să rog pe alţii să-mi parcheze maşina. Eu cunosc umilinţa şi cel mai urât mi se pare să umileşti pe cineva, nimeni şi nimic nu ne dă acest drept. Oamenii nu se definesc prin rasă, culoare sau meserie. Oamenii sunt oameni. Dacă apar la televizor nu înseamnă că am o stea în frunte. Pe mine abia acum mă văd nişte oameni, cabinierele de la teatru, de exemplu, de când m-au văzut la televizor se poartă cu mine de zici că sunt alt om, că am făcut nu ştiu ce minune, e altul raportul. Şi-mi vine să le spun: sunt acelaşi om de acum trei săptămâni!!! Pentru români, eşti cineva abia după ce ai apărut la televizor. Asta nu mi se pare bine…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Pe de altă parte, tu ai făcut, totuși, ceva foarte frumos la televizor…
MARIUS MANOLE: Da. Şi pentru asta mă bucur mult, că nu mi-e ruşine cu ce am făcut. Probabil că voi avea şi alte proiecte cu televiziunea, dar le voi alege doar pe cele care mi se potrivesc. Televiziunea ajută mult, doar noi greşim când ne raportăm la ea.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Te-ai gândit să te muţi din ţară? Ai avut oferte?
MARIUS MANOLE: Chiar acum am! Şi chiar la Paris, orașul meu…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Parisul îți place?
MARIUS MANOLE: Parisul! Şi mă enervează că îmi place Parisul, e aşa un clişeu, dar oraşul ăsta mi-a dat aşa o stare de plutire atunci când mergeam pe stradă, nu ştiu de ce, nici nu eram îndrăgostit… Are el ceva, e ceva special acolo…
Marea Dragoste / revistatango.ro: Și ai putea să te muți de tot?
MARIUS MANOLE: Nu, nu… E ceva ce pot să fac doar aici, limba română este limba în care mă exprim cel mai bine. La Paris o să merg, totuși, să fac un proiect de dans pe tema imigranţilor şi a drepturilor omului.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Tema imigranților pe care atât de mulți din lumea asta vor să-i alunge, să nu-i primească…
MARIUS MANOLE: Ştiu, ştiu, dar eu tot timpul mă gândesc și spun așa: dacă ar fi un război acuma la noi, iar noi am vrea să ne luăm familiile şi să plecăm, iar ceilalţi nu ne-ar primi, cum ar fi?
Marea Dragoste / revistatango.ro: Să ne luăm familiile tradiționale? Profit și te întreb și ce părere ai despre cei care susțin sus și tare că familia nu poate fi decât într-un singur fel…
MARIUS MANOLE: Nici nu-mi vine să cred aşa ceva, mai cu seamă că am prieteni, oameni deştepti care susţin asta şi nu ştiu cum să le explic, cum să deschid subiectul și să-i lămuresc… Îmi vine să le zic: „Fraţilor, sunteţi bolnavi?! Ce treabă ai tu cu omul ăla?” Pentru mine e o mare tristeţe, ăsta ar fi un motiv pentru care aş pleca din ţară, pentru că oamenii gândesc aşa.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar de ce gândesc așa?!
MARIUS MANOLE: Cred că vine din tradiţie, din istorie, din pământ, din religie, din educaţie, habar nu am din ce, dar pentru mine este un mister cum atâţia oameni pot să gândească atâta de greşit… Nici religia nu ar trebui să fie împotrivă, când Dumnezeu a lăsat oamenii de altă orientare pe pământ, a ştiut ce face, nu i-a lăsat special ca să fie urâţi de alţi oameni… Eu cred că dacă aceste categorii ar avea, totuși, reprezentanţi mai vocali, de exemplu dacă un mare medic sau un mare actor ar declara public că este gay, poate şi percepţia publicului s-ar schimba. Este de temut, oricum, atitudinea asta, mă gândesc că dacă extremismul ar ajunge vreodată la putere, ceea ce li s-a întâmplat evreilor se poate întoarce oricând asupra oamenilor. Este înfricoşător şi oamenii cred că nici nu conştientizează cât de riscantă este o asemenea atitudine.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Venim după tine, să umplem sălile și mai cu foc acum, după ce ai câștigat „Uite cine dansează”. Unde te putem vedea?
MARIUS MANOLE: În Bucureşti joc la Bulandra, la Teatrul Naţional, la Metropolis și la Godot. În ţară plec în turneu la început de iunie, pe 5 iunie sunt la Timişoara, pe 6 la Iaşi… Iar din toamnă începem iar turneu cu „All Inclusive”, care este o comedie de bulevard, făcută cu Vlad Zamfirescu, scrisă de Alex Popa, un dramaturg contemporan. Am vrut să demonstrăm că putem face o comedie de foarte bună calitate, neînsemnând că facem spectacol comercial sau că ne prostituăm, şi am vrut să arătăm că putem noi, actorii tineri, să umplem o sală de 800 de locuri. „All Inclusive” are mare succes și nu mă mir, ştiam că aşa o să fie. Și, da, sigur mă va ajuta şi premiul luat, simt deja cum mi s-a schimbat publicul, simt în sală oameni care nu au mai venit de mult la teatru, s-au întors acum sau chiar au venit pentru prima oară. E un câştig mare de imagine.
Marea Dragoste / revistatango.ro: Și o ultimă întrebare fără de care nu pot să închei… Există cineva în viaţa ta? Eşti îndrăgostit?
MARIUS MANOLE: Momentan nu există nimeni. Am două pisici şi un câine şi doar câţiva prieteni, pe care îi văd foarte rar. Dar simt că urmează ceva foarte curând… (râde)
Marea Dragoste / revistatango.ro: Nu se îndrăgostesc spectatoarele de tine?
MARIUS MANOLE: Ba da. Găsesc în faţa casei scrisori şi flori, dar nu cred că îmi voi găsi dragostea în felul ăsta, ar fi prea… gen Sandra Brown, aşa… Nu cred… Altfel trebuie să fie.
