Oamenii de stiinta au pus la punct un sistem de detectare a poluantilor, folosind nanoparticule acoperite cu perisori minusculi, capabile sa capteze metale grele precum mercurul, chiar si atunci cand acestea se afla in concentratii infime.
“Mijloacele de control actuale sunt prea costisitoare si complexe”, afirma intr-un comunicat Francesco Stellacci, specialist in materiale la Ecole Polytechnique Fédérale din Lausanne (EPFL), inventatorul acestei tehnici noi.
“Supraveghem concentratiile din apa potabila din cand in cand si, daca rezultatele sunt bune, plecam de la principiul ca intre cele doua masuratori toate concentratiile sunt acceptabile”, spune acelasi cercetator, al carui studiu a fost publicat duminica in revista britanica Nature Materials.
Inventia savantilor de la EPFL, ajutati de colegii lor de la Universitatea Northwestern din Statele Unite, este dupa parerea lor mult mai simpla si mult mai putin costisitoare.
“Se inmoaie in apa o lamela din sticla acoperita cu o pelicula de nanoparticule cu perisori. Atunci cand un ion – o particula incarcata cu sarcina pozitiva, precum metilmercur sau cadmiu – se afla intre doi perisori, acestia se strang si capteaza agentul poluant. Cu cat nanocaptorul prinde cantitati mai mari de ioni, cu atat el este un mai bun conducator de electricitate. Este suficient sa se masoare curentul electric” care il traverseaza pentru a deduce instantaneu cat de multe particule poluante au fost captate de perisorii lui”, se explica in acelasi comunicat.
Fabricarea unei astfel de lamele costa intre cinci euro si 10 euro, iar aparatul de masurare electrica, unul dintre cele mai clasice, nu depaseste cateva mii de euro.
“Prin metodele conventionale, probele recoltate trebuie trimise la un laborator, iar materialul de analiza costa mai multe mii de euro”, spune Francesco Stellacci.
In plus, savantii au descoperit faptul ca pot sa modifice lungimea nano-perisorilor, pentru a viza un tip specific de poluanti, chiar daca procedeul ramane inca “empiric”.
Sistemul a fost testat cu succes pe Lacul Michigan din apropiere de Chicago si pe un peste care se hraneste cu alge in Florida, o specie care nu este situata prea sus in lantul trofic si care acumuleaza deci foarte putin mercur in organism.
“Scopul nostru era acela de a vedea daca putem sa detectam chiar si cantitatile infime”, spune Bartosz Grzybowski de la Universitatea Northwestern.
Rezultatul a fost concludent, cu un nivel de precizie comparabil celui obtinut de autoritatile sanitare americane, au precizat autorii studiului, care sunt deja pe cale sa isi adapteze sistemul pentru a detecta si alte substante toxice, precum cadmiul.
