fbpx

Nu, copiii nu cer atenţie, cer conectare! – de Daniela Nicoleta Dumitrescu

de

Nu este nimeni de vină! Nici copii care nu înţeleg de ce, deşi soarele îi cheamă afară, sunt legaţi cu cătuşe invizibile de pereţii prea strâmţi ai propriilor case. Nici părinţii care se simt depăşiţi şi poate încolţiţi din mai multe direcţii: fie cu faptul că au de muncă acasă (asta dacă nu se frământă cu neajunsurile şi nesiguranţa şomajului tehnic), fie cu ruinarea oricăror planuri de viitor (de la achiziţii mai importante, la planuri de vacanţă), fie cu igiena şi dezinfectarea care ne-a făcut obsesivi-compulsivi, fie gândurile îngrijorătoare faţă de rudele trecute de 65 plus… şi toate astea pe fondul unei tensiuni generale, ca o menghină în care ai senzaţia că orice mişcare poate să fie… posibil contaminatoare.

text de psiholog Daniela Nicoleta Dumitrescu 

Da, văd cum violenţa a crescut în rândul relaţiilor şi sunt părinţi care-mi spun cu inima sfârşită că a fost prima oară când şi-au lovit copilul. Ei, care au citit atâtea cărţi de parenting, ei care au fost la cursuri şi conferinţe, ei care promovau parenting necondiţionat sau prin joc, au atins limita pe care o credeau intangibilă! Şi de aici se degajă cercuri vicioase ce se-nvârt între furie, culpabilizare, deznădejde.

Este greu pentru părinţi, dar este greu şi pentru copii din mai multe motive: nevoia lor de socializare este vitală la această vârstă formativă. Să ţii un copil antepreşcolar sau de şcolaritate mică în casă poate să se lase cu repercusiuni inclusiv pe dezvoltarea mentală. Adultul are deja structurile sociale formate şi poate chiar şi un cerc de prieteni suportiv. Copilul acum îşi crea aceste ancore sociale, zdruncinate binişor de îndepărtare.

Mai mult, emoţional vorbind, atunci când copilul tulburat emoţional vine către părinte să ceară consolare, simpla prezenţă liniştitoare a acestuia îi scade anxietatea. Acum însă copilul vede în faţa lui un părinte poate la fel de tulburat emoţional, prin urmare nu mai vede îl el o ancoră. Este foarte posibil ca în această situaţie copilul să mascheze anxietatea, să îşi pună masca clovnului sau chiar să încerce să-şi salveze părintele din propria-i tristeţe.

Ce ne poate salva? Conectarea, relaţia, comunicarea, conţinerea. Aud adesea expresia “copiii cer atenţie” – nu, copiii nu cer atenţie, cer conectare. Poate nu pare nimic special, dar tocmai mărunţişurile acestea ne vom uni, ne vom face să simţim că suntem împreună şi ne vor mobiliza resursele pentru a merge mai departe. Tocmai respectarea rutinelor, a activităţilor asociate cu anumite momente ale zilei (spre exemplu rutina somnului) vor aduce un plus de siguranţă copilului.

Ce putem face concret?

  1. Ocupaţi-vă mai întâi de emoţiile voastre! Nu poţi să gestionezi emoţia unui copil dacă tu fumegi pe toate nările! E fix ca la avioane: mai întâi îţi pui tu masca de oxigen şi apoi te ocupi şi de copil. Cum faci asta? Recunoscându-ţi emoţia, exprimând-o şi apoi găsind cel mai potrivit comportament pentru manifestare. Arătaţi copilului ce faceţi efectiv atunci când sunteţi copleşiţi de emoţie. Incercaţi să verbalizaţi în faţa lui procesul: “uite acum mă simt foarte tensionat şi mă gândesc că nu sunt în cea mai bună dispoziţie ca să discutăm. Nu vreau să fac ceva nepotrivit. Stai să văd de ce aş avea nevoie acum? Da, cred că acum am nevoie de câteva minute ca să găsesc o soluţie”
  2. Acordaţi-vă timp! Acum aveţi timp! Nu mai trebuie să alergaţi la birou, în timp ce-l aruncaţi peste gardul de la grădiniţă pe puştiul care urlă că nu-i plac pantalonii cu care l-ai îmbrăcat de dimineaţă. Timpul pe care-l aveţi acum la dispoziţie este masca voastră de oxigen.
  3. Propuneţi-vă mici obiective zilnice – asta va face ca lucrurile să curgă mai cu sens şi să simţiţi că faceţi ceva util. Eu recomand (în special pentru copiii preşcolari) dezvoltarea unor abilităţi de viaţă independentă sau corectarea celor eronat asimilate. Timpul vă permite să-l învăţaţi acum să se lege la şireturi.
  4. Cereţi ajutorul copiilor – veţi fi surprinşi să decoperiţi soluţii inedite, dar şi bucuria pe care aceştia o au atunci când sunt trataţi “ca adulţi”.
  5. Lăsăţi spaţiu pentru exprimarea emoţională – dacă îl vedeţi trist sau supărat nu-l bombardaţi neapărat cu întrebări, ci puteţi să-l luaţi în braţe şi să lăsaţi emoţia să se manifeste. Nu vă fie teamă să vă arătaţi vulnerabilitatea.
  6. Păstraţi rutina zilnică într-o manieră cât mai apropiată de cea anterioară izolării – orele de odihnă, de lucru, de relaxare este bine să fie aceleaşi, chiar dacă orele de lucru vor fi pline cu un alt tip de activitate.
  7. Amintiţi-vă că este o perioadă limitată în timp – puteţi să vă faceţi o cutie cu dorinţe post-izolare. Puneţi acolo ideile pe care le aveţi şi ele vor deveni o sursă de bucurie şi un moment de relaxare.
  8. Focusaţi-vă pe ce aveţi, nu pe ce nu mai aveţi – arătaţi copilului tot ce are încă şi cum se poate bucura de ceea ce are. Şi cel mai important – vă are pe voi cu el!

Este o perioadă solicitantă. Depinde de fiecare dintre noi dacă vom face ca ea să ne aducă şi conţinuturi utile şi semnificative.

Adaug la final şi recomandările lui  Jacob Hunt, specialist în comunicare UNICEF[1], privind felul în care să comunicăm cu copiii noştri legat de acest subiect:

  1. Puneți întrebări deschise și ascultați
  • Începeți prin a-i îndemna pe copii să vorbească despre această problemă. Aflați cât de mult știu deja și lăsați-i să conducă discuția. Dacă sunt foarte mici și nu au auzit deja despre epidemie, s-ar putea să nu fie nevoie să abordați subiectul, dar e o ocazie bună pentru a le aminti despre măsurile bune de igienă, fără a le induce noi temeri.
  • Asigurați-vă că vă aflați într-un mediu sigur și permiteți-i copilului să vorbească liber. Desenele, poveștile și alte activități vă pot ajuta să deschideți discuția.
  • Cel mai important este să nu le minimizați și să nu le evitați îngrijorările. Asigurați-vă că arătați înțelegere pentru ceea ce simt ei și asigurați-i că este firesc să se simtă speriați de aceste lucruri. Arătați-le că îi ascultați, acordându-le atenție deplină, și asigurați-vă că ei înțeleg că pot vorbi cu dumneavoastră și cu profesorii lor ori de câte ori doresc.
  1. Fiți sinceri: explicați adevărul într-un mod accesibil copilului
  • Copiii au dreptul la informații reale despre ceea ce se întâmplă în lume, dar adulții au, de asemenea, responsabilitatea de a-i feri de discomfort. Utilizați un limbaj adecvat vârstei, urmăriți-le reacțiile și acordați atenție nivelului lor de anxietate.
  • Dacă nu puteți răspunde unei întrebări, nu mergeți „pe ghicite“. Folosiți momentul ca pe o ocazie pentru a căuta răspunsurile împreună. Site-urile organizațiilor internaționale precum UNICEF și Organizația Mondială a Sănătății sunt surse foarte bune de informații. Explicați că unele informații din mediul online nu sunt adevărate și că este mai bine să avem încredere în experți.
  1. Arătați-le cum să se protejeze pe ei înșiși și pe prietenii lor
  • Una dintre cele mai bune metode de a-i feri pe copii de coronavirus și de alte boli este de a încuraja, pur și simplu, spălarea regulată a mâinilor. Nu trebuie să fie o conversație extrem de serioasă. Cântați împreună un cântecel sau dansați împreună cu copilul, pentru ca procesul de învățare să fie distractiv.
  • De asemenea, le puteți arăta cum să strănute sau să tușească în pliul cotului; explicați-le că cel mai bine este să nu vă apropiați prea mult de persoanele care au aceste simptome și cereți-le să vă spună dacă încep să simtă că au febră, că tușesc sau au dificultăți de respirație.
  1. Faceți-i să se simtă în siguranță
  • Când vedem atât de multe imagini cu impact puternic la televizor sau pe internet, putem simți, uneori, că ne confruntăm cu o criză pretutindeni. Copiii pot să nu facă distincția între imaginile de pe ecran și propria lor realitate și pot crede că sunt în pericol iminent. Îi puteți ajuta pe copii să gestioneze stresul, oferindu-le oportunități de a se juca și relaxa, atunci când este posibil. Păstrați rutinele și programul obișnuite, cât de mult posibil, mai ales înainte de culcare, sau contribuiți la crearea de noi rutine într-un mediu nou.
  • Dacă vă confruntați cu un focar în zona dumneavoastră, reamintiți-le copiilor că este puțin probabil ca ei să contracteze boala, că majoritatea persoanelor care au coronavirus nu se îmbolnăvesc foarte tare și că mulți adulți fac eforturi pentru a menține familia în siguranță.
  • Dacă copilul dumneavoastră se simte rău, explicați-i că trebuie să stea acasă/ la spital, deoarece este mai sigur pentru el/ ea și prietenii lui/ ei. Reamintiți-i că știți că este greu (poate înfricoșător sau chiar plictisitor) uneori, dar că respectarea regulilor îi va ajuta pe toți să rămână în siguranță.
  1. Verificați dacă se confruntă cu stigmatizarea sau contribuie la stigmatizarea altora
  • Izbucnirea coronavirusului a adus cu sine numeroase incidente de discriminare rasială în întreaga lume; de aceea, este important să vă asigurați că fiul sau fiica dumneavoastră nu se confruntă cu bullying și nici nu contribuie la bullying.
  • Explicați-le că infecția cu coronavirus nu are nicio legătură cu felul cum arată cineva, de unde provine acea persoană sau ce limbă vorbește. Dacă li s-a vorbit urât sau au fost intimidați la școală, ar trebui să poată spune acest lucru liber unui adult în care au încredere.
  • Reamintiți-le copiilor că toată lumea are dreptul de a se simți în siguranță la școală. Bullyingul este întotdeauna un lucru rău și ar trebui să facem, iecare, ce ține de noi pentru a fi amabili și pentru a ne sprijini reciproc.
  1. Vorbiți-le despre exemplele pozitive
  • Este important pentru copii să știe că oamenii se ajută reciproc, prin fapte bune și acte de generozitate.
  • Povestiți-le despre personalul medical, oamenii de știință, tinerii și alte persoane care fac eforturi pentru a opri răspândirea bolii și pentru a păstra comunitatea în siguranță. Poate fi de mare ajutor să știi că oameni plini de compasiune fac astfel de eforturi.
  1. Aveți grijă de dumneavoastră
  • Dacă reușiți să gestionați situația, vă veți putea ajuta copiii mai bine. Copiii vă vor observa reacțiile la știri, astfel încât îi ajută să știe că sunteți calmi și aveți controlul asupra situației.
  • Dacă vă simțiți neliniștiți sau supărați, dedicați-vă timp și vorbiți cu alte familii, prieteni și oameni de încredere din comunitatea dumneavoastră. Faceți-vă timp pentru acele lucruri care vă ajută să vă relaxați și să vă recuperați.
  1. Acordați atenție modului în care încheiați discuția
  • Este important să știți că discuția nu le-a produs copiilor disconfort. Pe măsură ce conversația se încheie, încercați să le măsurați nivelul de anxietate, urmărindu-le limbajul corpului, tonul vocii și respirația.
  • Reamintiți-le copiilor că pot sta oricând de vorbă cu dumneavoastră și pe alte teme dificile. Reamintiți-le că vă pasă, că îi ascultați și că veți fi lângă ei ori de câte ori se simt îngrijorați.

 

[1] https://www.unicef.org/romania/ro/pove%C8%99ti/cum-s%C4%83-vorbi%C8%9Bi-cu-copilul-dumneavoastr%C4%83-despre-boala-cauzat%C4%83-de-noul-coronavirus-covid-19

 

Daniela Nicoleta Dumitrescu este psiholog clinician, psihoterapeut CBT & Schema Therapy Practician metoda ESPERE® Preşedinte/fondator Institutul de Formare şi Educare Relaţională, Blogger: Fericiţi cei ce comunică

 

Categorii:
Psihologie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.