Ne-am obisnuit cu totii sa vedem filme in sali de cinematograf cu cat mai multe D-uri, tocmai pentru ca pare ca omul modern nu mai poate simti decat daca actiunea filmului ii tipa din ecran, prin efecte 3D, sau daca scaunul din cinematograf se misca in ritm de 5D. Ne indopam cu filme fast-food, care se folosesc de tehnica pentru a reusi sa miste catusi de putin ceva prin sufletul nostru, uitand ca emotia izvoraste simplu, din adevar. Filmul „
O poveste de dragoste, Lindenfeld” produce un cutremur in inima fiecarui privitor si ramane, o buna bucata de vreme, un imbold spre reflectie.
Am avut sansa sa-l vad cu mult inainte sa ajunga in salile de cinematograf. Nu-mi amintesc sa fi vazut poveste mai trista, nici in „Autumn in New York”, nici in „The Notebook”, filmele ce-mi pareau de neintrecut in deznadejde si pachete de servetele consumate la fiecare vizionare.
Actiunea filmului incepe in Frankfurt-ul anului 2005. Ulrich Winkler (Victor Rebengiuc), presedintele unei mari companii, vede la televizor un reportaj despre un vechi sat sasesc din Banat, sat care astazi este abandonat – Lindenfeld, unde Ully se nascuse si traise pana in 1945. Ully retraieste emotia libertatii de a o iubi pe Helga (Victoria Cocias), intr-un flashback care trece rapid de la idilic – jocul celor doi indragostiti, la grotesc – cand aceasta dispare intr-un camion, fiind deportata in lagarele sovietice.
In prezentul actiunii, Ully a reusit sa isi stearga din minte traumele pe care le-a trait in Romania si, la sase decenii distanta, a reusit sa stranga o avere. Insa, paradoxal, omul cu minte ascutita are tocmai teama ca, intr-o buna zi, va pierde controlul propriei fiinte. Amenintarea se numeste, implacabil, Alzheimer. La o vizita la medic, pe holul clinicii se intalneste cu una dintre consatenele de atunci, care ii povesteste despre traumele prin care au trecut, in lagar, toti cei dragi ai lor. Si despre cum au murit parintii lui, despre care nu mai stia nimic de atunci.
Durerea si frica de timp si de uitare il fac pe Ully sa plece spre Romania, unde, in satul parasit de locuitori, mai traia o singura femeie: Helga. Marea sa iubire! Traiesc impreuna emotia revederii dar si ironia prin care fiul adoptiv al lui Ully incearca sa puna mana pe averea tatalui, neintelegand nimic din drama sufleteasca a parintelui sau.
Primul moment cutremurator al filmului este acela in care, de prea mult dor de floarea-soarelui care umplea nestingherita campurile din Lindenfeld, Ully sfasie cu un cutit un tablou de valoare din colectia personala. Gestul este facut intr-un moment de cadere psihica, imediat dupa ce reportajul de la televizor ii aminteste de originile sale. Practic, omul bogat isi permite sa cuprinda necuprinsul lanurilor, intr-un buchet de flori pictat pe panza scumpa. Dar cu ce pret! Apoi indeasa bucata retezata intr-o vaza, vrand parca sa implore la viata o panza inerta.
Al doilea moment emotionant este acela in care Ully afla ca mintea sa este intocmai ca un disc zgariat, iar cand acul de pick-up atinge un sant defect, luciditatea ii este afectata. Alzhaimerul il condamna sa-si aminteasca tocmai ce a reusit sa uite, dupa o viata intreaga – copilaria.
Sfasietor este si momentul revederii cu Helga. S-au despartit copii, se regasesc batrani. Helga a trait cosmarul lagarelor pentru ca, din curajul varstei de 16 ani a spus ca are 18, tocmai pentru a fi luata impreuna cu familia sa. Ea si-a asumat condamnarea propriului destin, in timp ce Ully s-a ascuns de teama a ceea ce ar urma sa traiasca in lagar. Revazandu-se, ea este o batrana care accepta cu seninatate tot ce i se intampla in viata, multumindu-se cu atat de putin, iar el ramane barbatul cu temeri despre ce va fi sa fie. O invita sa-l insoteasca la Frankfurt, insa ea nu stie sa traiasca fericita, iar el nu are puterea de a nu o parasi si a doua oara. Ully nu stie sa ramana!
Planul fiului de a pune mana pe averea lui Ully face ca Lindenfeldul sa prinda viata, datorita (sau…din cauza) unor actori ieftini care transforma realitatea intr-o piesa ieftina de teatru. Singurul adevar al Lindenfeld-ului este, insa, Helga… Ully hotaraste sa-i lase toata averea femeii pe care o iubise odinioara si pe care a continuat sa o venereze toata viata. Helga devine… bogata, insa pe umerii ei apasa, din nou, o misiune grea – aceea de a reconstrui Lindenfeld-ul.
Pe cei doi viata ii desparte din nou. Filmul o lasa pe ea, in cimitir, langa mormantul pe care oamenii de odinioara i-l ridicasera, gasind ca-i cu neputinta sa fi supravietuit traumelor lagarelor prin care a trecut (mormant pe care apucase sa i-l arate si lui Ully), iar reputatul om de afaceri pleaca spre Frankfurt cu un pistol incarcat… Scena in care Helga ramane langa mormantul ei este paralizanta prin dramatismul sau – acolo este ingropat tocmai sufletul tinerei de 16 ani, care, odata cu deportarea, a renuntat la speranta de a mai iubi vreodata.
Niciunul nu si-a refacut viata… au ramas fideli atata timp unei idei din tinerete.
Iubirea protagonistilor din Lindenfeld este, cu adevarat, marea dragoste tocmai pentru ca n-a fost consumata, ramanand un ideal al unor vieti irosite. Una, din prea mult curaj, alta, din prea putin.
„O poveste de dragoste, Lindenfeld” este un film semnat de regizorul Radu Gabrea. Pelicula va avea premiera pe 20 iunie, iar revistatango.ro-Marea Dragoste este partener al evenimentului. Scenariul filmului este semnat de dramaturgul si prozatorul Adrian Lustig, in colaborare cu regizorul-producator al filmului, dupa romanul „Lindenfeld” al lui Ioan T.Morar. In distributie: Victoria Cocias, Victor Rebengiuc, Mircea Diaconu, Ion Caramitru.
