Printesa Lia este, la 61 de ani, mama unui baietel de 8 luni. Pe micul si zambitorul print Carol Ferdinand l-a purtat in pantec si l-a nascut din dragoste mare, ca o femeie in plina tinerete. Cu singura diferenta ca sarcina a fost obtinuta printr-o fertilizare in vitro, folosind propriile ovule, conservate cu cativa ani in urma intr-o banca criogenica din America.
A fost pentru prima data cand printesa a dezvaluit in totalitate misterul sarcinii sale iesite din comun. Si, pentru ca am stat de vorba in limba engleza, in care Alteta Sa se simte in largul sau, am descoperit o interlocutoare fermecatoare, volubila, plina de umor. Complet diferita de faptura pe care o banuisem in ocaziile in care o auzisem vorbind o romaneasca prea simpla, cu prea puternic accent american. In schimb, Printul Paul de Romania nu s-a lasat prins in hora noastra lingvistica si a vorbit numai si numai in dulcele grai al tarii careia spera ca-i va mosteni tronul.
Marea Dragoste / Tango: Cum de aratati atat de stralucitor, cum reusiti sa fiti intr-o asemenea forma fizica, atat de supla atat de curand dupa nasterea copilului?
Printesa Lia: Aici ar fi mai multe aspecte. Sangele meu este pur romanesc - asa ca, evident, am avantajul pielii frumoase, care este una dintre caracteristicile romanilor, barbati si femei deopotriva.
Marea Dragoste / Tango: Credeti, asadar, ca si barbatii romani sunt frumosi? Se spune ca asta e o calitate specifica doar femeilor din tara noastra…
Printesa Lia: Mi-ar placea sa va tachinez si sa va raspund ca eu nu ma uit la alti barbati decat la sotul meu… (rade). Dar, sincer vorbind acum, noi, romanii, suntem o specie de oameni aparte, datorita atator cuceriri istorice – romanii, popoarele migratoare asiatice, turcii etc – suntem un amestec foarte interesant. Si destul de… izolat, as zice. De-a lungul istoriei, pana in prezent, am avut tendinta covarsitoare de a ne casatori in interiorul granitelor noastre, in aria noastra romana-ortodoxa. Asa ca avem de a face cu un tip de „rasa clasica“.
Marea Dragoste / Tango: Ati facut, insa, vreun tratament special pentru a arata atat de bine?
Printesa Lia: Am facut un tratament cu celule stem, pentru energie, care e o extindere a descoperirilor profesoarei Ana Aslan si a tratamentelor ei stiintifice. Sigur, au mai trecut 20-30 de ani de progrese stiintifice in domeniu, dar conceptul original este al Anei Aslan! Asa ca am fost o beneficiara a acestui tratament si cred ca recuperarea mea a avut de castigat astfel, cel putin energia mea se datoreaza acestui tratament. Dar, de asemenea – iata ceva negativ care s-a transformat intr-un aspect pozitiv – in ultimul trimestru de sarcina, practic nu am suportat deloc hrana solida. Vomitam tot ce mancam, si nu vorbim aici de greturile tipice matinale, cele de sarcina, ci de reprize care surveneau de 3-4 ori pe zi. Asa ca bunul meu medic roman, doctorul Iosif Niculescu, mi-a spus: „Trebuie sa te internezi in spital!“. Si, cu cinci saptamani inainte de nastere, m-am internat. Iar sotul meu – si acesta este unul dintre motivele care m-au facut sa-l iubesc inca si mai mult – a renuntat la orice altceva si a stat cu mine. Decizia asta a salvat sanatatea si poate chiar viata copilului. Medicii si excelentul personal medical de la Spitalul Regina Maria spusesera ca trebuia sa stau la perfuzii aproape continuu, zi de zi, tot restul sarcinii. Dar, din cauza ca am venele foarte subtiri – ceea ce este tipic pentru femeile romance, nu? – vasele in care intra acul mi se spargeau zilnic. Alte etnii pot sustine un ac in vena 2-3 zile macar. Imi amintesc acum ca glumeam cu un ambasador care a venit, impreuna cu familia lui, sa ma viziteze la spital. Si ii spuneam ca asta seamana cu afirmatiile care circulau despre kuweitieni, in primul Razboi din Golf, stiti ca-i acuzau ca foreaza vertical, apoi orizontal, ca sa fure petrol de la irakieni. Asta au fost nevoiti sa faca si cu mine: intepau vertical si apoi orizontal, pe vena, in sus… a fost foarte chinuitor. Dar nu exista alta solutie si, in definitiv, a meritat efortul. Ei, bine, toate astea au insemnat ca nu m-am ingrasat prea mult in timpul sarcinii. Toate vitaminele si toti nutrientii mergeau direct la fat si, deci, nu numai ca a fost mai putin stresant, dar si recuperarea s-a produs mai usor. Operatia a durat doar trei minute, ceea ce nu e un record, dar a fost foarte placut pentru mine ca a durat asa putin. Am fost constienta in timpul operatiei, am avut doar anestezie peridurala. Si am putut merge in picioare, chiar de a doua zi. Vorbisem cu alte prietene de-ale mele, mamici mult mai tinere, si ma intristam cand auzeam cat sange au pierdut cu cezariana, sau cum au lesinat, sau ca le-au trebuit zece zile ca sa poata merge singure. Am fost foarte norocoasa, perfuziile m-au ajutat oarecum si din punctul asta de vedere, fiindca nu am luat mult in greutate si m-am vindecat usor. Desi, crede-ma – si cred ca toate femeile sunt de acord cu mine si esti si tu de acord, Alice – nu asta ar fi fost marea problema. Ca mama, vrei sa ai orice greutate ar fi necesara pentru siguranta copilului, asta e tot ce te preocupa, sa-i fie lui bine. Restul mai putin conteaza.
Marea Dragoste / Tango: Ati putea compara aceasta perioada cu prima sarcina, cea in urma careia ati nascut-o pe fiica dumneavoastra?
Printesa Lia: Am nascut-o natural pe fiica mea. As spune ca si nasterea aceea a fost tot relativ usoara. Atunci, eram cu primul meu sot, care a murit, si eram asa mica, abdomenul meu arata ca o jumatate de pepene… Eram undeva in sudul Californiei, nu eram in San Francisco, atunci cand a inceput totul. Eram in luna a opta de sarcina si, deodata, mi s-a rupt apa. Am sunat la doctorul meu si el mi-a spus: „Urca-te in avion acum!“. L-am intrebat: „Vorbesti serios?“. Si a zis: „Da, urca-te in avion, vreau neaparat sa nasti in San Francisco!“. La imbarcare, nu m-au oprit, n-am avut probleme, fiindca nici n-au realizat ca eram gravida. In fine, am ajuns si a fost o nastere fara evenimente deosebite. S-a intamplat destul de rapid. Si le-am sunat apoi pe mama si pe sora mea, Doina, care au inceput sa urle – dar nu razand, ci mai degraba contrariate: „Nu puteai sa mai astepti?! Voiam si noi sa fim de fata, sa fim langa tine!“. Pe urma, am ras toate de asta,
ne-am amuzat. In fond, a fost dorinta lui Dumnezeu.
Marea Dragoste / Tango: In schimb, reusita operatiei de cezariana tine de priceperea medicilor.
Printesa Lia: Nasterea prin cezariana sta, in totalitate, in mainile si priceperea doctorilor. Si, sincer, asta am observat cu bucurie de mult: suntem binecuvantati cu doctori incredibili si asistente minunate in Romania. Si nu vor sa paraseasca Romania, fiindca ei vad inca potential profesional aici. In acest sens, noi chiar avem in vedere proiecte care sa incurajeze cadrele medicale sa ramana in tara, sa aiba si niste motivatii materiale. Fiindca au calificarea si experienta necesare pentru asta.
Marea Dragoste / Tango: Nu doar cei din clinicile particulare?
Printesa Lia: Exista lucruri frumoase nu doar in clinicile particulare, acestea sunt foarte bune oriunde in lume. De exemplu, la receptia de dupa botez, erau cam 550 de aranjamente florale uriase, raspandite pe toate mesele, plus ca jumatate de camera de hotel era plina de buchete extraordinare de flori. Nasul nostru, George Paunescu, mi-a confirmat: „Va rog, printesa, acestea sunt toate pentru dumneavoastra!“. Si m-am gandit ca nu e stilul nostru sa ne bucuram de opulenta asta, nu ne-am dorit asa ceva, nu avem lacomia frumosului intr-atat, contravine cumva principiilor noastre. Asa ca, avand permisiunea unui director al unei maternitati de stat, ne-am decis, dupa discutia placuta cu dumnealui, sa daruim mare parte din florile noastre tinerelor mamici de la acea maternitate, pur si simplu ca sa impartim o bucurie. Asa ca ne-am dus acolo chiar a doua zi dupa botez. Eram insotita de cei din personalul meu care, desi erau foarte obositi de evenimente, au tinut neaparat sa-mi fie aproape. Toate intalnirile cu mamicile au fost splendide si amuzante, dar cea pe care n-am s-o uit niciodata este o mamica epuizata, un pic depresiva, pe care am vazut-o stand la perfuzii. Am vorbit cu ea vreo 20 de minute si i-am spus: stiu prin ce treci, nimeni altcineva nu si-ar imagina ce rau e si ce dureros, eu iti sunt colega de suferinta. Si am facut schimb de carti de vizita si am devenit parca dintr-o data suflete pereche. De ce am ales un spital de stat pentru acest gest? E simplu: fiindca, in spitalele private, femeile primesc multe flori splendide, ceea ce nu prea se intampla la stat. Si cu ocazia asta, am putut sa vorbesc si cu doctorii, care sunt la fel de dedicati si implicati ca si cei din spitalele occidentale, nu am decat cuvinte de lauda pentru efortul lor si potentialul medical din Romania.
A fost nevoie sa mi se reconstruiasca uterul
Marea Dragoste / Tango: A existat si o sarcina precedenta, pe care ati pierdut-o dupa ce ati fost atacata, injunghiata in pantec… Ati putea sa-mi spuneti cateva cuvinte despre acest episod? Ce s-a intamplat si cum ati reusit sa treceti peste asta?
Printesa Lia: Este un episod foarte dureros, din pacate nu pot vorbi, inca, despre asta. Pot spune doar ca sotul meu si spitalul din California m-au ajutat sa ma recuperez, timp de patru luni. De asemenea, apoi, familia mi-a fost alaturi, mama, sora mea Doina, – am si multe matusi, multi unchi si toti au nume pur romanesti… Acest incident este motivul pentru care, ulterior, mi-a fost foarte greu sa raman insarcinata din nou, fiindca a fost nevoie sa mi se reconstruiasca uterul. Din nou, stiinta moderna m-a ajutat. Nu-mi doresc sa fiu un etalon, sa fiu ca un afis care pledeaza pentru sarcinile tarzii. Cred ca fiecare femeie care a atins o anumita varsta ar trebui sa se sfatuiasca inainte cu familia, cu sotul sau partenerul, asupra riscurilor si responsabilitatilor fata de copil. Totusi, cred ca Romania e binecuvantata cu doctori buni, cu oameni de stiinta care sunt cu un pas inaintea altor tari. Probabil n-am sa pot sa formulez asta fara cateva lacrimi in ochi, dar da, eu am reusit, gratie acestor progrese ale medicinei, sa duc sarcina la bun sfarsit. Mai incercaseram inainte!
Marea Dragoste / Tango: Deci nu ati asteptat pana acum, ati mai incercat…
Printesa Lia: Nimeni nu „asteapta“ asa de mult. Doar ca nu am facut public efortul nostru de a avea un copil. N-ar fi avut niciun rost. Dar suntem foarte recunoscatori pentru toate eforturile medicilor care ne-au ajutat in America, Anglia si mai ales in Romania!
Marea Dragoste / Tango: A fost extraordinar ca ati nascut chiar in spitalul Regina Maria…
Printesa Lia: Trebuie sa spun inca un lucru laudabil la adresa medicilor romani. Sigur ca a fost un business si o foarte buna publicitate pentru Spitalul Regina Maria, sa aiba un descendent al Reginei insasi, care sa se nasca in spitalul lor. Cu toate astea, au fost foarte cinstiti cu mine si mi-au spus ca, daca se va constata ca pericolul de a-l naste prematur pe Carol Ferdinand va fi foarte mare, ar fi bine sa merg la o clinica din Germania, sau Anglia, sau SUA. Si oricat de mult as fi vrut sa nasc acest copil in Romania, din multe motive sentimentale, le-am dat dreptate si asa as fi facut, urmandu-le sfatul. Din fericire nu a fost cazul, pana la urma. Emotia si bucuria de a naste aici tineau de faptul ca noi suntem primul cuplu regal, in mai mult de 50 de ani, care s-a casatorit aici, asta e un stimulent moral fantastic – si a fost un mod de a obliga presa straina – gen Paris Match si alte reviste care se ocupau de fetele regale – sa scrie lucruri pozitive despre Romania. Acest aspect a sedus presa straina si a obligat-o sa admita ca Romania facuse multi pasi inainte. Sigur ca mai avem multe de schimbat si de realizat, dar nu ne-am mai lovit de acea presa negativa obisnuita, cum e cea italiana sau britanica.
Marea Dragoste / Tango: Pe ce considerente ati ales nasii copilului dumneavoastra?
Printesa Lia: Oh, au fost mai multi nasi. Nasii oficiali au fost presedintele Basescu si doamna Maria Basescu. Maria este un simbol pentru ideea de „lady“, de adevarata doamna. Si, ca prima doamna, cunoscand numeroase alte prime doamne din lume, Maria este foarte familiarizata cu traditia, cu doctrina bisericii, cu toata cultura romaneasca, la multe niveluri. Pe mine, ea m-a ajutat enorm. Eu sunt ortodoxa la randul meu, dar aici procedurile pentru botez, nunti si sarbatori religioase sunt un pic diferite fata de ortodoxismul care se practica in America. Deci ea a jucat un rol important in familiarizarea mea cu traditia ortodoxa specific romaneasca. Si sunt foarte onorata ca noi am devenit cumva un simbol al reunificarii. Romanii au trecut prin atatea lucruri… cred ca mai mult decat alte tari, sub jugul sovietic, pentru ca eram asa bogati ca tara, incat am fost supusi unui jaf de proportii, in acest Razboi Rece, mai mult decat Polonia, decat Cehoslovacia, decat Ungaria. Au suferit si ei, dar la noi s-au adunat toate: reziduurile Celui De-al Doilea Razboi Mondial si ura comunistilor fata de nazisti, iar in valtoarea asta, noi am devenit tinta durerii unui intreg popor sovietic care avusese de suferit de pe urma fascistilor. In consecinta, asta era mesajul istoric pe care il asteptam cu modestie, speram sa obtinem acest privilegiu, al unificarii. Pentru noi, atentia pe care am primit-o de la presa internationala a fost benefica. Au fost doua puncte emotionante. Au recunoscut ca a fost primul copil nascut intr-o familie regala, dupa 90 de ani, pe pamant romanesc. Si mai mult, au remarcat ca presedintele unei republici s-a implicat in ceremonie, asta aratand ca Romania este un membru stabil al Uniunii Europene. Noi respectam faptul ca Romania este o republica. Dar apreciem si ca fiul nostru a avut drept nasi de onoare o printesa din Italia, Maria Gabriela de Sevoya, una dintre fiicele ultimului rege italian, apoi Alteta Sa Printul Maurits Of Hesse din Germania, Alteta Sa, Printesa Madeleine Bentheim of Stanford, o ruda a primei regine a Romaniei, Elisabeta. Si cred ca un alt compliment pentru Romania este ca un bun si vechi prieten al sotului meu, ambasadorul britanic, este ruda cu regele Marocului, care a fost reprezentat oficial la botez, si-a trimis unul dintre avioanele regale cu emblema regala. Sunt dovezi ca, desi acum romanii sunt membri ai UE si ai NATO, noi avem o traditie in a fi respectati de la un capat la altul al lumii.
Casa noastra este in Romania
Marea Dragoste / Tango: Va amintiti momentul in care l-ati vazut pentru prima oara pe sotul dumneavoastra, pe printul Paul?
Printesa Lia: Sigur ca da, ne aflam amandoi, intamplator, la o gala de strangere de fonduri pentru UNICEF. Eu trebuia sa-mi dau examenul de licenta la Oxford, eram foarte dedicata studiului, dar pentru ca fusesem presedinta UNICEF in California, am simtit ca e o datorie de onoare sa continuu sa ma implic, oriunde as fi, in actiunile organizatiei. Deci faceam parte din comisie cand Alteta Sa Regala, Principele Paul de Romania, a fost invitat sa ia cuvantul. Era in timpul razboiului din Iugoslavia, la inceputul anilor ’90. Atunci l-am remarcat. Apoi, la Academia Regala de Muzica, verisoara sotului meu, printesa Caterina, ne-a facut cunostinta. A fost respect la prima vedere! Eu i-am apreciat foarte tare discursul plin de forta si m-a impresionat dragostea pe care o nutrea pentru Romania, si care razbatea din acel discurs. Si, intr-un final, cred ca ne-a luat cam un an sa ne indragostim. Mi-a fost un prieten minunat, la inceput.
Marea Dragoste / Tango: Dar credeati despre el ca este si un barbat frumos, sau asta nu este important?
Printesa Lia: Nu este o prioritate pentru mine. Niciodata n-am fost atrasa de „Fat Frumos“! Intotdeauna mi-am dorit un barbat pe care sa-l respect, si asta nu s-a schimbat, in timp.
Marea Dragoste / Tango: Credeti ca este importanta casa in care locuim? E important pentru o familie sa traiasca intr-o casa frumoasa?
Printesa Lia: Oamenii ma intreaba de multe ori unde as vrea sa-mi stabilesc locuinta, care ar fi locul in care visez sa traiesc. Si atunci imi amintesc de un verset din povestea lui Ruth, din Biblie: „Unde mergi tu, acolo voi merge si eu.“ Eu simt asta in legatura cu sotul meu – oriunde este el, acolo este casa noastra. Am trait acum ceva vreme intr-un apartament de hotel, ne facuseram un camin acolo, dar acum, ca-l avem pe Carol Ferdinand, e importanta stabilitatea. Acum casa noastra este in Romania, sotul meu a cumparat aceasta casa pentru ca noi vrem sa transmitem mesajul ca suntem aici, in Romania, pentru a darui. Traim intr-un cartier in care ne simtim in siguranta, avem un parc in apropiere si vrem sa ne crestem copilul in Romania.
Marea Dragoste / Tango: Cum s-a schimbat viata dumneavoastra, nu ca printesa, ci ca femeie, dupa ce l-ati nascut pe Carol Ferdinand?
Printesa Lia: Ne-am dorit mult acest copil, si nu ca sa fie neaparat baiat, nu ca sa salveze linia succesorala, nu ca sa cream o dinastie. Eu mi-am dorit foarte tare sa-i daruiesc un copil sotului meu, pentru ca el n-a avut copii pana acum. Din punctul meu de vedere, acest copil este, inainte de toate, un dar din dragoste pentru sotul meu. Si nu m-am rugat decat ca acest copil sa fie sanatos. Cu adevarat! Deci pentru mine, sa-l vad in fiecare dimineata si sa fiu cu Carol Ferdinand e o mare bucurie – iar daca sunt prost dispusa, imediat ma inveseleste! Imi amintesc de Moeciu, unul dintre cele mai frumoase locuri din sud-estul Europei, pentru ca e langa castelul Bran, sunt padurile, muntii de acolo… daca am fi fost numai noi doi, eu si cu sotul meu, ne-ar fi placut sa mai stam acolo, nu doar oficial, ca sa inauguram festivalul de vara, de exemplu, ci am fi vrut sa ramanem sa ne distram, sa vizitam prieteni, si tot asa. Dar nu, ultima data cand am fost, imediat dupa ce sotul meu s-a intalnit cu oficialitatile si am participat la evenimentele de acolo, el a vrut sa plece, sa se intoarca la Carol Ferdinand. Bineinteles, amandoi am vrut. Noi acum suntem trei, deci trebuie sa planificam totul in functie de asta.
Cred ca cel mai important este sa-ti faci griji pentru sanatatea ta, ca sa nu-i dai copilului o raceala. Apoi trebuie sa citesti mult, ca sa poti purta o conversatie cu medicul pediatru. Eu n-am vrut sa-mi fac vaccinul impotriva gripei porcine cand am fost insarcinata. Doctorul meu din America a zis da, iar doctorul de aici, nu. Cred ca este important – si asta nu scrie nicaieri – copilul sa ia lectii de inot. Si imi doresc foarte tare asta pentru Carol Ferdinand. Eu sunt salvamar profesionist, inotator expert, am trait momente minunate si cu fiica mea, la inot, si cred ca si cel mic este pregatit acum.
Acum, pentru mine, cele mai neimportante lucruri au devenit lacul de unghii si crema de maini, pentru ca el este la varsta la care imi ia mana si o baga in gura, iar daca ma dau cu crema nu este o senzatie prea placuta pentru el. Deci cred ca da, m-am schimbat mult si in felul de a gandi, si de a ma comporta, de cand il am pe el.
Marea Dragoste / Tango: Si nu va este greu cateodata?
Printesa Lia: Nu! Eu nu sunt genul care sa ma plang.
Marea Dragoste / Tango: Ce caracteristici sperati sa mosteneasca Printul Carol Ferdinand de la fiecare dintre dumneavoastra?
Printesa Lia: Orice parinti au multe planuri pentru copiii lor, iar Dumnezeu de fiecare data vede aceste planuri. Dar eu sper ca fiul nostru va fi destul de norocos sa mosteneasca de la mine darul de a fi foarte motivat de anumite probleme, de a fi capabil sa se concentreze, sa aiba o pasiune pentru un proiect, sa vrea sa-l vada realizat, pana la final. De la sotul meu, as vrea sa mosteneasca norocul. Eu nu credeam in noroc, cred ca iti construiesti propriul destin, cel putin in proportie de 80%. Dar am vazut de prea multe ori cum norocul sotului meu l-a salvat, in anumite situatii. De exemplu, el nu a pierdut niciodata vreun proces juridic. Si ceea ce e amuzant e ca, initial, ziua stabilita pentru botez era 15, dar am mutat-o pe 22, si – pentru ca s-a transmis la televiziunea franceza si la alte emisiuni din alte tari – ne-au sunat niste prieteni care au vazut si ne-au intrebat: „Stiti ce e pe 22?“. In credinta catolica, este ziua Sfantului Richard, care este cuceritorul cauzelor imposibile! Pe urma, a fost sfatul Patriarhiei de a face botezul intr-o biserica a predecesorilor sotului meu, familia Lambrino, asta a fost foarte emotionant, pentru presa straina. Familia a donat biserica oamenilor din Bucuresti, iar secole mai tarziu, unul dintre urmasi a fost botezat aici, asta a fost foarte emotionant pentru noi. Mai departe: la botez, sotul meu era trist ca tatal sau, Carol Mircea, n-a putut fi alaturi de noi, sa-si vada primul mostenitor (am si ras, am zis: „Oh, cum adica «primul»?! Mai planifici si altii?“), in sfarsit, deci era trist. Ei, bine, la foarte scurt timp dupa ce-a spus asta cu glas tare, am primit un telefon de la cineva din presa, care ne-a spus „felicitari“. Am crezut ca pentru botez, dar era pentru altceva. Era in legatura cu un proces de la Strasbourg, pe care il castigaseram, la Curtea Dreptului Omului. Stiti ca, dupa moartea Printesei Diana, au schimbat legislatia la Strasbourg, acum te bucuri de Drepturile Omului si postmortem, ceea ce e remarcabil. Fiindca se spun lucruri oribile despre artisti sau alte personalitati care mor, iar eu cred ca daca nu ai curajul sa spui toate astea in timpul vietii lor, e un act de lasitate sa faci asta dupa ce-i vezi morti. Dar Carol Mircea se poate odihni acum in pace, din doua motive: nepotul lui a fost botezat si, in plus, a castigat recunoasterea legitima de prim nascut, dintr-o casatorie legala, care fusese anulata absolut ilegal. Sigur, asta nu ne da garantia unei relatii perfecte de pace cu toata familia, desi sotul meu, Paul, este in relatii foarte bune cu fratele mai mare al Printesei Ana de Romania, sotia Regelui Mihai. Pentru noi, ar fi minunat sa putem lasa in urma orice disputa sau diferente de opinie, pentru noi ideea de familie e mai importanta decat orice si noi am fost asa privilegiati de relatia cu toate matusile sotului meu, din familia regala, si cu diversi membri ai familiei Hohenzollern, ca sper ca se va gasi, in familia regala, macar un mic sentiment de apropiere si responsabilitate pentru copilul nostru.
Marea Dragoste / Tango: V-ati intalnit vreodata cu socrul dumneavoastra?
Printesa Lia: A, da, desigur, eram prietena cu Carol Mircea cu multi ani inainte de a ma intalni eu cu Paul, el chiar imi spunea mereu ca i-ar placea sa-l cunosc pe fiul lui si eu ii spuneam, cu tot respectul, „iertati-ma, dar stau prost cu timpul, poate altadata, acum sunt studenta full-time, cand termin scoala mi-ar placea sa va cunosc fiul“. Iar mai tarziu, cand ne-am cunoscut in sfarsit si ne-am indragostit, a fost minunat. Si ne-am inteles bine, ma refer la mine si la socrul meu, Carol Mircea. Cred ca singura data cand ne-am cam contrazis – se intampla in orice familie, in fond – a fost cand el ma ruga sa-l conving pe Paul sa nu mai locuiasca in Romania, sa stam in strainatate, iar in Romania sa venim doar cat sa ne implicam in acte de caritate. Incerca sa ne spuna ca va fi foarte dificil sa traim aici. I-am spus ca noi traiseram destule in viata noastra, iar Romania nu era un punct critic. Da, poate ca e greu – i-am zis – dar sunt atatea recompense morale pentru asta…
Am avut un plan bine stabilit in minte, legat de aparitia copilului
Marea Dragoste / Tango: Cat timp petreceti cu copilul, cum aveti grija de el…?
Printesa Lia: Oh, daca incep sa vorbesc despre copil, va fi nevoie sa scoti doua editii de revista, atat de multe as putea sa spun! Avem camera copilului foarte aproape de dormitorul nostru si mai avem si norocul de a avea o doamna absolut remarcabila, care ne ajuta la cresterea si educarea lui, la modelarea personalitatii lui. Tot personalul ii vorbeste copilului ca unui adult, serios, in romaneste. Iar noi doi ii vorbim in limba engleza, fiindca, fireste, ne dorim sa vorbeasca o romana curata, fara accent. In ceea ce priveste timpul petrecut cu el, nu stabilesc ore fixe, nu stau cu ochii pe ceas, constatand ca a venit ora de mancare sau de plimbare, nu tin cont de asta, totul e spontan, chiar daca e facut la timp. Vedeti, asta e avantajul sa ai biroul in propria casa, pot sa merg sus si sa iau o pauza oricand, sa fiu cu el in orice clipa, cand mananca sau cand merge la culcare…
Marea Dragoste / Tango: Va rog, spuneti-ne in cateva cuvinte povestea aparitiei acestui copil. Cand v-ati gandit pentru prima data ca vi l-ati dori si ce s-a intamplat de atunci si pana acum?
Printesa Lia: Va voi spune pe scurt. Am avut un plan bine stabilit in minte, legat de aparitia copilului, pentru ca la varsta mea trebuie sa gandesti pe termen lung si sa fii moderat in toate. Daca esti fumator, trebuie sa te opresti, nu mai trebuie sa bei alcool, trebuie sa fii ca un atlet, daca vrei sa devii mama. Plus ca trebuie sa fii realista in privinta asta si sa te gandesti la conservarea ovulelor, intr-o banca criogenica, daca esti o femeie care vrea sa calatoreasca mult sau vrea sa se dedice, mai intai, carierei. In cele din urma, trebuie sa te gandesti bine daca vrei sa ai un copil. Pentru mine, a fost o singura optiune. Eu n-am vrut sa se stie, pana in primul trimestru al sarcinii, ca intentionez sa raman insarcinata printr-un program de fertilizare. Pentru ca toti se entuziasmeaza, isi fac sperante si apoi, daca nu e menit sa se intample, toti sufera o data cu tine, si eu nu am vrut sa se intample asta. O femeie isteata isi tine gura pana cand ajunge in trimestrul al doilea de sarcina. Asa e cel mai sigur. Dar, inainte ca noi sa anuntam, a aparut o stire despre sarcina mea pe prima pagina, intr-un ziar, umplea toata pagina! Nu verificasera stirea, nu ne-au intrebat…
Marea Dragoste / Tango: Cum au aflat?
Printesa Lia: Nu stim. Eu am incredere oarba in echipa mea, stiu ca ei nu au vorbit. De fapt, majoritatea oamenilor care lucrau pentru mine nu stiau, nici sora mea nu stia! Iar apoi, multi prieteni m-au intrebat: de ce nu ne-ai spus? M-a durut un pic acea poveste, dar a trecut. Insa presa a avut informatii din primul moment in care m-am internat in spital.
Marea Dragoste / Tango: Deci a fost vorba de o fertilizare in vitro, nu?
Printesa Lia: In legatura cu aceste aspect, lucrurile sunt foarte subtil diferentiate acum. Mai nou, acest domeniu se numeste „sarcina asistata/ assisted pregnancy“. Teoretic, un ovul se poate lipi de un tesut nepotrivit si atunci nu se poate dezvolta, asa cum s-a petrecut la unele sarcini precedente de-ale mele. In cazul nostru, ovulul meu a fost fecundat in vitro cu un spermatozoid de-al lui Paul, aceasta e procedura. Cu alte cuvinte, a fost, categoric, o sarcina asistata. Explic toate astea fiindca s-au produs si cateva confuzii in perceptia unora, am fost intrebata daca a fost inseminare artificiala si le-am spus: nu, totul a fost natural, a fost doar o fertilizare in vitro, dar sunt cromozomii nostri naturali, n-au fost produse chimice, iar toate celulele stem au fost suta la suta naturale. S-a lucrat foarte „bio“, sa spunem asa – va explic asa cum mi s-a explicat si mie, nu pretind ca pot detalia foarte profesionist.
Marea Dragoste / Tango: Aveati, deci, ovule conservate intr-o banca de ovule.
Printesa Lia: Da. Intr-o banca criogenica din America.
Marea Dragoste / Tango: Exista posibilitatea sa ne conservam ovulele in Romania?
Printesa Lia: Cred ca da, cred ca sunt si aici banci criogenice, ar trebui sa ne interesam, dar sunt aproape sigura ca se poate. Din moment ce au deja banci de celule stem, a caror pastrare e mai complicata tehnologic, atunci sunt sigura ca au si banci criogenice pentru conservarea ovulelor.
Marea Dragoste / Tango: Mi-ati spus ca v-ati internat cu cinci saptamani inainte de nastere. Va simteati pregatita pentru momentul aparitiei copilului?
Printesa Lia: Nu sunt superstitioasa, dar s-a intamplat ceva care m-a pus pe ganduri, atunci. Eu credeam ca acest copil se va naste in doua saptamani, ca atunci va fi efectuata cezariana. Pe urma, vineri a venit un rezultat de la ecografie si duminica a venit altul, iar doctorul a spus, deodata: „Nu, gata, facem operatia maine!“. Dupa aceasta decizie brusca, dupa aceasta devansare, mi-am facut griji, normal, m-am intrebat de ce face cezariana mai devreme, poate e ceva in neregula, poate fatul nu are destul sange, n-are destul oxigen, asa ca nu prea am putut dormi in noaptea precedenta. Totusi, in scurtele momente cand am reusit sa atipesc, am avut un vis: se facea ca murisem la nastere. Asa ca, bulversata, a doua zi am redactat un document, care e absolut legal, cum ca – daca mor – vreau ca sotul meu sa se recasatoreasca imediat, fiindca e o persoana iubitoare si calda (ii dau lacrimile si face o pauza…). Si am mai scris ca, daca va exista, pe durata nasterii, vreun moment critic in care medicii trebuie sa aleaga intre mine si copil, sa aleaga copilul, orice-ar fi. Sotul meu nu a stiut de acest document inainte, i l-am dat unei asistente si i-am explicat ca e un document legal si ca e martora la asta. Si a fost de acord. Ea i-a spus sotului meu abia dupa ce nasterea a avut loc cu bine, iar el a izbucnit: „Cum ai putut sa faci una ca asta, cum ai putut sa fii asa egoista?“. Si i-am raspuns: „a fost doar un vis, iubitule, iar gestul asta m-a calmat, inainte de nastere“. Iar faptul ca, dincolo de acest vis ciudat, totul a mers bine, imi confirma ca acest copil era sortit sa traiasca, e clar. Asta a fost… Nici surorii mele nu i-am spus de asta, ea e foarte, foarte grijulie cu mine. Dar mie visul imi parea atat de limpede, incat nu am putut ignora posibilitatea ca poate
mi-era transmis un mesaj, iar atunci am decis sa fiu pregatita pentru orice situatie…
Marea Dragoste / Marea Dragoste / Tango: De ce credeti ca s-a ajuns ca femeile sa faca copii atat de tarziu?
Printesa Lia: Rata mare a divorturilor face ca frecventa femeilor care vor copii si cu al doilea sau al treilea sot sa fie din ce in ce mai mare. Si atunci, stiinta trebuie sa le ajute. Si ma bucur inca o data daca exemplul meu le poate ajuta cu ceva, ca sa stie mai multe despre acest aspect. Dar ar trebui sa vina in Romania ca sa aiba acei copii!
