Puritan nu-s, nici doctor într-o știință anume și nici vreo enciclopedie nu mă consider. Ba lacunele mele sunt uneori atât de pronunțate, încât mă ascund de teama de-a nu deveni penibil dacă-mi bag nasul într-un subiect pe care nu-l stăpânesc, din varii motive. Într-un cuvânt, n-am veleități majore de mare intelectual, dar îmi iau, așa cum aș zice eu că e firesc, hrana minții din puțina cultura care ne mai înconjoară.
Sigur că e o luptă aprigă, că doar nu găsesc la orice market ce am nevoie, dar chiar și așa, izbutesc să mai găsesc resurse pentru a vedea dincolo de superficialitate și de a găsi noi și noi motive de a explora o lume care-i mult prea mare pentru câtă viață avem noi la dispoziție ca să descoperim ce minuni și veleități ascunde!
Prea aspru cu ce se întâmplă în peisajul mioritic n-am să fiu, pentru că nu-mi stă în caracter, dar știu sigur că puțină cultură n-ar strica nimănui. Chiar și cu statut ipocrit de snob, care preferă să fie în high-life mergând la teatru, la operă sau la muzeu, ori fluturând vreo carte de Cărtărescu sau Pleșu prin stațiile destul de ponosite ale metroului bucureștean. Nu mă încadrez în nicio categorie a extremelor, care-s de evitat.
Nu dăm cu pietre în cei vitregiți de soartă și nici nu ne erijăm în rolul celor care, mânați de conformism, aleg să fie reticenți cu privire la orice noutate. Cert este că a construi în jurul tău acel soi de fort de apărare culturală e poate cel mai benefic lucru pe care-l poți face în vremurile actuale! Școala nu-i de partea nimănui, societatea înfierează orice avânt și-am ajuns într-un abis între elitele depășite de sistem, de evoluție și de modern și pătura aceea în care-i cool să fii anti orice, în care-i super-tare să te iei de dinozauri, să nu știi cine cântă o piesă de acum 30-40 de ani la radio sau și mai rău, să n-ai habar de nimic din ce ține de identitatea țării tale.
Eu am un principiu de bază după care mă ghidez și care-mi dă voie să umblu teleleu prin viață – acela că oamenii sunt făcuți pentru a descoperi și pentru a căuta. Și-n felul acesta, cu rucsacul în spate, plin de știu, caut să mai știu. Și nu mă duc la TV, pentru că el nici nu mă educă, nu-mi dă modele, ba dă de pământ cu tot ce-a mai rămas deplin într-o țară în care singurele valori au rămas familia tradițională, ortodoxia, măritișul și cântatul fără rost de englezisme la show-uri de talent împrumutate.
Radioul nu mai e de multă vreme de partea mea, oferindu-mi comercial și dezinteres cu privire la ce-a fost, neavând dorința de a căuta în viitor prin prisma unor legende. Și astfel, de unul singur, găsesc rețete de a avea parte de puțină cultură, prin teatru, film, lectură, scris sau informații utile într-o junglă care ne dă de pereți de nu ne vedem dacă n-avem cât de cât o bază.
Ai să te întrebi poate la ce bun cultură dacă avem chiloțăreală, sex, miștouri, divorțuri, șmechereli și alte cele? Ai să zici că școala vieții e mai importantă. Păi da, pe aia o poți trăi dacă mintea ți-e mobilată corespunzător și dacă din când în când, între fireștile acțiuni umane, pe care-ar fi bine, fără mustrări de conștiință, să le facem cu toții, ai mai da un refresh în creier să vezi dacă-i cazul sau nu să schimbi mobila și dacă n-ai ieșit, după cum e cazul la mare parte din specimenele de prin jur, din garanție.
Nu te mai lăsa la îndemâna altora și cu nonșalanță încearcă să vezi de ce e lumea din jurul tău așa. Încearcă să asculți, să vezi că țara asta a avut și are vârfuri, că există modele, că avem o mâna de oameni de care tu nici măcar n-ai auzit, că a existat o actriță pentru care-ar fi trebuit să facem doliu național căci a muit acum câteva săptămâni, iar tu nici nu-i știi numele, că nu a apărut muzica românească de la Smiley și Delia, că totul e consecința a ceva și că viața e frumoasă de trântit pe jos dacă ai ceva în creier. În fond, mă repet, puțină cultură n-a stricat nimănui!
Fotografie – ANA MARIA HALALAI
Categorii:
Dosar
