fbpx

Razvan Suma canta Fauré, Ceaikovski si Dvorák cu Orchestra Nationala Radio

de

Primul concert din februarie sustinut de Orchestra Nationala Radio, vineri, 6 februarie (19.00), este un prilej de a-l aplauda pe RAZVAN SUMA, solist al Orchestrelor si Corurilor Radio si unul dintre cei mai apreciati violoncelisti romani, cunoscut publicului din intreaga tara gratie turneelor nationale “Va place Bach ?”, “Va place Brahms?” si “Va place tango?”. Artistul va interpreta trei partituri, semnate de mari compozitori ai repertoriului simfonic: Elegie – Fauré, Pezzo capriccioso – Ceaikovski si Rondo – Dvo?ák.

Primul concert din februarie sustinut de Orchestra Nationala Radio, vineri, 6 februarie (19.00), este un prilej de a-l aplauda pe RAZVAN SUMA, solist al Orchestrelor si Corurilor Radio si unul dintre cei mai apreciati violoncelisti romani, cunoscut publicului din intreaga tara gratie turneelor nationale “Va place Bach ?”, “Va place Brahms?” si “Va place tango?”. Artistul va interpreta trei partituri, semnate de mari compozitori ai repertoriului simfonic: Elegie – Fauré, Pezzo capriccioso – Ceaikovski si Rondo – Dvo?ák.
Programul variat de care va veti bucura la Sala Radio va fi prezentat de Orchestra Nationala Radio, sub bagheta dirijorului MIRCEA HOLIARTOC, care debuteaza cu acest prilej alaturi de ansamblul bucurestean. Orchestrele si Corurile Radio Romania vin astfel in intampinarea tinerilor artisti romani, sprijinind promovarea muzicienilor de valoare pe scena Salii Radio. Mircea Holiartoc este dirijor al Teatrului Muzical Nae Leonard, din Galati. Colaboreaza cu diverse institutii de profil din Craiova, Timisoara, Targoviste, Bacau, Chisinau, Iasi, Brasov, Pitesti si a fost distins cu numeroase premii la competitii nationale. Repertoriul sau include numeroase titluri de lucrari simfonice, precum si de opera dintre care amintim: Barbierul din Sevilla – Rossini, Don Giovanni, Nunta lui Figaro – Mozart, Carmen – Bizet, Cavalleria rusticana – Mascagni s.a.
 
RAZVAN SUMA este unul dintre cei mai activi tineri muzicieni romani, cu un repertoriu cuprinzator, realizat in sute de recitaluri si concerte sustinute in intreaga lume. In august 2014, Razvan Suma a fost invitat pentru a doua oara la Festivalul Murten Classics (Elvetia), in noiembrie a sustinut un amplu turneu de succes in Argentina, iar pe 1 decembrie 2014 a concertat la Lisabona, la invitatia Institutului Cultural Roman.
Sub titlul “Va place BACH?”, in 2012 Razvan Suma a sutinut primul sau turneu national solo, evenimentul reprezentand o premiera absoluta in Romania in domeniul muzicii clasice: prima interpretare a unui artist roman, intr-un singur concert, a integralei de suite pentru violoncel semnate de Bach. In 2013, Razvan Suma a propus melomanilor turneul national „Va place BRAHMS?”, sustinut alaturi de pianistul spaniol Josu Okiñena. In octombrie 2014, a fost apreciat in intreaga tara cu turneul sau national „VA PLACE TANGO?”, sustinut alaturi de sotia sa, Analia Selis, si de chitaristul si compozitorul argentinian Julio Santillan.
Pe langa prezenta sa constanta in zona muzicii clasice, Razvan Suma a par­ticipat si la proiecte mai putin conventionale, adresate unui public tanar, deschis la inovatie. Cel mai recent exemplu in acest sens este colaborarea cu trupa Vita de Vie (2013), una dintre piesele albumului „Acustic” fiind inregistrate alaturi de Razvan Suma.
 
Pe langa cele trei partituri interpretate de Razvan Suma alaturi de Orchestra Nationala Radio, veti mai asculta in programul serii uvertura operei comice Béatrice et Bénédict, versiune muzicala adaptata de Berlioz dupa piesa lui Shakespeare „Mult zgomot pentru nimic” si Simfonia a IV-a a lui Ceaikovski.
Aceasta a fost dedicata de marele compozitor rus Nadejdei von Meck, protectoarea si marea admiratoare a lui Ceaikovski, care a jucat rolul de mecena in viata artistului. Lucrarea reflecta cautarile sufletesti ale compozitorului, el insusi marturisind despre tema partiturii sale: „Introducerea contine germenul intregii lucrari, ideea sa principala. Este acel fatum, acea forta fatala care impiedica avantul implinirii fericirii, zadarnicind cu strasnicie ca starea de bine si pace sa nu fie realizabile total; norii stau deasupra noastra asemenea sabiei lui Damocles, otravindu-ne mereu si fara iertare sufletul. Fatumul este invincibil, nimeni nu-l poate stapani. Nu ramane decat sa te resemnezi intr-o tristete fara iesire.(…)”
 
Concertul poate fi ascultat in direct pe toate frecventele Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical din tara si in streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro si www.romania-muzical.ro.
 
Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, in oficiile Postei Romane, in Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, in Magazinele Germanos si la Casa de Bilete a Salii Radio.
 
Pentru alte informatii legate de Orchestrele si Corurile Radio va rugam sa consultati site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.  Accesul la Sala Radio, cu transportul in comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 si 44 pana la statia „Radio Romania” – Piata Virgiliu (Str. Berzei la intersectia cu Stirbei Voda, in apropierea strazii Berthelot). Puteti de asemenea alege mijloacele de transport care circula in apropiere – Str. Mircea Vulcanescu, Str. Berzei, Str. Stirbei Voda, Bdul. Eroilor, Calea Plevnei, Bdul. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *