Cred ca exista un prag in viata fiecaruia dintre noi, cand ne raportam la realitatea din jurul nostru si incercam sa aflam daca ea este compatibila cu adevarul nostru cel mai intim. Am simtit, dupa ce am trecut linia celor treizeci de ani, ca intre cele doua existente, cea sociala si cea sufleteasca, se instaleaza o vama de netrecut.
Aventura cautarii sinelui, a intelegerii propriei naturi spirituale, apartenenta la Divin sau la uman, acceptarea principiului Unitatii sau dimpotriva, a postulatului „Lumea e nedreapta, invinge cel mai abil, bine pregatit si puternic“, iata cateva dintre angoasele drumetului prin lume. Ce modele grandioase intalneste el pe cararea ce duce catre absolut sau catre nicaieri! Blandetea de porumbel a Mantuitorului care imbratiseaza umanitatea iubind-o si iertand-o chiar in momentul rastignirii, sau supraomul lui Nietzche, omul-zeu, care ia in propriile maini soarta lui si a Pamantului, privirea ca o mangaiere a Domnului Iisus Christos din Nazareth atunci cand rosteste: „Fericiti cei ce plang, fericiti cei insetati de adevar si de dreptate, saraci, dar care sunt plini de duh“, cei care vor mosteni Imparatia cea Adevarata, sau semetia, indrazneala, grandoarea tiranului care tipa: „Tu nu esti nimic, partidul e totul!“ sau modelul spartan: „Traieste cine e puternic si sanatos, restul sunt suboameni, paraziti si buruieni care trebuiesc retezate!“.
Fiecare generatie, fiecare dintre noi suntem chemati sa alegem: construirea Templului lui Dumnezeu in lume sau arderea lui din temelii. Citind, observand, alegand cu minutiozitate piesele puzzle-ului vietii romanesti, am constatat cateva axiome triste. In primul rand, pierderea identitatii nationale ne-a condus catre un egoism acerb. Binele colectiv s-a transformat in luxul personal. In acesti ani, s-a impus modelul „Totul pentru mine – nimic pentru celalalt!“ De la politic la oamenii de afaceri, de la vedete la telespectatorul fidel al cazului „Elodia“ transpare numitorul comun al nepasarii fata de nevoile celorlalti in contradictie cu propria dorinta de succes. Politicienii se trantesc prin noroi pentru supravietuire si putere politica, in timp ce tara este paralizata in incapacitatea de a gasi un program comun de dezvoltare durabila.
Mihaela Radulescu si Andreea Marin se dueleaza in presa pentru singurul rol de regina a caritatii, in timp ce cateva mii de copii mor de cancer, copii care ar fi putut beneficia de energia ambelor pentru a atrage atentia asupra acestui adevarat pogrom nascut din dispretul Ministerului Sanatatii, iar nenea Gelu se cearta cu nevasta-sa, el crezand ca Cioaca e nevinovat, iar ea, ca politistul este reincarnarea lui Jack Spintecatorul.
Unii dintre noi isi cumpara masini de milioane de euro, yachturi si vile pe la Monte Carlo din banii furati de la stat, iar altii mor de frig pe strazi. Cativa smecherasi, ajunsi din naivitatea poporului la putere, vand totul pe un pumn de euro, iar studentii capabili, tinerii plini de entuziasm creativ se vad nevoiti sa plece din tara, in speranta ca valoarea lor va fi descoperita si exploatata onest.
Insa, ce m-a intristat cel mai tare, in ultima vreme, a fost descoperirea unui alt model de gandire ravasitor de pagubos. Stateam de vorba cu niste prieteni buni, din aceeasi varsta biologica; faceam o filosofie ieftina asupra vietii. Si, desi ne juraseram cu ceva timp in urma sa nu ne molipsim de viciile si meschinariile predecesorilor nostri, am constatat ca sintagma „Lumea e nedreapta! Cine suntem noi s-o schimbam?“ pune incet stapanire pe mintea si pe sufletul nostru. Recunosc, m-am speriat!
Am plecat bulversat si contrariat. Daca la nici treizeci si cinci de ani, acceptam infrangerea, sau mai bine spus gasim scuza „Daca tot e lumea nedreapta, hai macar eu s-o duc bine, cat despre restul, selectia junglei – rezista cel puternic“, atunci viitorul acestui loc e definitiv compromis! Nu, trebuie sa ne opunem cu toata tineretea si naivitatea noastra valorii inalte care sa creeze cel putin premisele construirii unei lumi mai bune! Un proverb arab spune: „Daca vecinul tau este sarac, si tu esti sarac, daca este bolnav, si tu esti bolnav, dar daca el este fericit, te invita si pe tine la bairam!“.
Imi doresc enorm sa pot aseza, pentru copilul meu, aici, in tara unde cerul imbratiseaza pamantul atit de frumos, o caramida a unui templu dumnezeiesc. Ce ne invata pe noi Mantuitorul: „Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta“.
Pornind de aici, sunt convins ca daca intelegem ca suntem cu totii un intreg, ca oamenii acestei planete sunt copiii aceluiasi Tata, Iubirea, Solidaritatea, Toleranta si Compasiunea ne sunt suficiente pentru a trai frumos. Dar asta presupune si Sacrificiu! Nu e mare lucru: avem de luptat cu lacomia, dorinta de putere, egoismul, fanatismul.
Ma intreb daca toate acestea se vor asterne armonios si vor contribui la redesteptarea tarii mele si asezarea ei intr-o Europa animata de spiritul renasterii si al luminilor. N-am un raspuns sigur, dar sper din toata inima! Poate daca am incerca sa fim, macar o data, noi insine, Mos Craciun?
