fbpx

Carabus de luna mai – de Silvia Surdeanu

de

Intalnirea cu el… o experienta inedita, dar familiara in acelasi timp. Sentimentul de deja-vu nu-i dadea pace. Amintirea unui joc de copii uitat la margine de lac, intr-o groapa de nisip ce fusese de mult acoperita cu sedimente. Sau poate o movila de pietre formand o cazemata in miniatura, in curtea de la tara. Sosirea lui era insotita de miros de ghiocei si pamant fertil.
Pe cat de mult isi dorea sa nu-l placa, pe atat de dificil era sa-i reziste. Parea sa ameninte topirea stratului gros de gheata, format pe marginile unui suflet confuz. Gheata oferise de atata timp protectie, dar vaga senzatie de eliberare ii taia respiratia, precum o saritura in gol, dupa ce cutia mica si neagra a neputintei o tinuse captiva. Greu de imaginat cum ar fi fost eliberarea completa…! Din pacate – sau din fericire – zilele treceau si-i lasau tot mai putin de ales calea retragerii. Parfumul lui de tinerete, cantecul de pasari si caldura timida cu care o invaluia pe nesimtite, o faceau sa doreasca mai mult si mai mult.
Era ciudat. Intotdeauna preferase lucrurile concrete. Iubise vara, cu vremea torida, dar stabila, libertatea marii si vacantele lungi. An de an vara era aceeasi, nu surprindea cu nimic si stia cum sa-i supravietuiasca: haine subtiri si bauturi racoritoare.
Insa el era altfel. Cand degetele lui doreau sa-i atinga chipul, inchidea ochii si numara secundele cu batai asurzitoare de inima. Tocmai atunci, un nor pus pe fapte rele se aseza de-a curmezisul razei timide de soare ce isi croise drum spre ea. Si in loc de mangaiere, primea un dus rece, din calea caruia nu stia cum sa fuga mai repede. Peste cateva minute, faptura lui imbietoare o cauta si o gasea pitita dupa vreo streasina. Isi cerea iertare si era atat de credibil si avea ochi mari si umezi de la picaturile de ploaie…
Desi nu era pregatita pentru toate capriciile, ajunsese sa-l iubeasca cu patima. Nimeni nu se mai jucase vreodata cu simturile ei cu atata nepasare. Era autorul celor mai diverse si spontane gesturi, care nu lasau loc de blazare sau conformism. Se strecura in parul ei, prin faldurile rochiei de matase, ii atingea pielea si i se infiltra adanc in piept, cu indrazneala si agresivitatea unei rafale de vant, uneori calde, alteori reci. La inceput ii aducea flori, apoi niste fructe marunte si dulci care le inroseau la amandoi buzele, aflate adesea unele in cautarea celorlalte.
Nu se mai temea de ploi. Caci zambetul lui topea ghetarii, inflorea salcamii, spargea norii si aducea speranta. Iar ea spera la mai bine, mai frumos, mai curat si mai bland decat ceea ce avusese pan-atunci. Totul parea sa devina realitate cand vedea un carabus de luna mai cum urca pe bratul sau pe piciorul ei. Doar EL cunostea fiecare specie de insecta, planta sau pasare si avea rabdare sa-i explice. Si numai la vederea lui, ele pareau sa prinda dor de viata, iesind din ascunzatori, colorand padurile, aleile sau zidurile din orase.
Stia ca apropierea nu va tine la infinit. Nu era al ei, cum nu era al nimanui, aflandu-se totodata in viata ei si complet in afara acesteia, la intersectia dintre dorinta si incantare. Ar fi dat orice sa-i cunoasca secretele, sa invete sa anticipeze nenumaratele schimbari, intentia de a incalzi sau de a insela. Era imposibil.
In ciuda acestor dezamagiri, nu putea fi suparata pe el. Fiindca orice rezistenta se topea in preajma sa si curgea lin la vale, sub forma de parau. Si sufletul ei, chiar daca-l primise o data, continua sa-l primeasca in fiecare zi, iar si iar, la nesfarsit, fara ca el sa fi iesit intre timp de-acolo.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.