fbpx

Simona Catrina – Crede si nu cerceta buzunarele!

de

Ea se apucase de fumat de dragul lui. Intre timp, el s-a lasat, iar ea fumeaza si-acum, desi a divortat de el de opt ani. Intre timp, a cunoscut alt destept, de dragul caruia s-a apucat de pizza si bere, s-a facut cat o ursoaica si-a lasat-o el (pentru una care, probabil, manca numai pizza vegetariana fara coca, dupa cum atesta fesa ei modesta). A slabit pentru alta imensa iubire a vietii ei, dar dupa doua luni de ciorba de varza, a ajuns la perfuzii, iar amantul a ajuns la alta, una care cica manca normal (dar avea, ce-i drept, arderi mai bune).

 

Principii de gumilast

Momentan, doamna din istoria de mai sus are ochii stinsi ca stapinul lui El-Zorab si poseda o anemie care aspira la statutul de leucemie. V-am expus traseul unei femei pe care am cunoscut-o in timp ce asteptam amindoua sa dam examen pentru carnetul de sofer. Nu putea sa sufere condusul, dar voia sa-l potoleasca pe noul ei iubit, care dispretuia femeile fara permis.

Pina unde se poate lati prostia, intr-o relatie de – chipurile – dragoste? O sa va mire ce potential are elasticitatea principiilor. Intri intr-o relatie cu o lista de teorii savante, iar la vremea cind zboara fulgii in urma acestei iubiri monumentale, te trezesti ca toate hachitele tale se usuca si pica.

Ne timpim gradat, de fiecare data cind ne indragostim de cineva. Tot ce-am invatat la scoala sau din fostele iubiri busite e nul, nu ne ajuta la nimic. In fata fiecarei noi nebunii din dragoste, ne blegim prompt, avem flash-uri din trecut, de cind ridea toata clasa, cind nu ne mai aminteam cit fac cinci ori sase, desi tociseram imbecilizant in ajun. Si noi ne uitam in puricii tablei, in gaura poroasa a buretelui, zgiriam creta si beleam ochii la clasa care stia ca suntem momentan toante, dar ca ne va trece intr-o zi – iar daca suntem frumoase, nici n-avem nevoie sa ne treaca.

De cind ma stiu, gluma preferata a gastii mele era ca sunt suficient de frumoasa ca sa-mi permit luxul sa nu stiu cum se calculeaza aria paralelogramului. Mi-a mai trecut virtutea estetica, iar acum ma intreb la ce-mi foloseste atita prostie care, pe vremuri, mi se parea utila. Mai ales ca, in loc sa se manifeste-n trigonometrie, cum stabilisem eu cindva, prostia mea se manifesta in dragoste.

Si am ajuns la vorba lui mamaie, care zice ca, daca prostia ar durea, multi s-ar tavali pe covor, sub urgia colicii. Pot sa descriu din memorie modelul covorului meu, din toate unghiurile si de la distante microscopice, cu detalii socante. In plus, solutia salina a lacrimei i-a scos fata destul de frumos, ceea ce aspiratorul nu izbutise.

Prima mea (nebunie din) iubire

V-as oripila lejer cu cite prostii am facut eu din dragoste. Iubirea e o scuza convenabila, in caz de forta majora, dar in acelasi timp devine circumstanta agravanta. Adica sunt de acord, unii fac tot felul de nebunii fiindca n-au incotro, dau de situatii limita, au drame, boli sau datorii. Si-atunci, ar face pe dracu’ ghem si l-ar tese-n gherghef, numai sa scape de napasta. Dar eu ma port ca o descreierata numai fiindca am o problema la articulatii si cartilagii: de cite ori sufar  dupa cite un barbat, mi se luxeaza, se inmoaie si tremura suspect. Am destul calciu, cu mintea stau mai prost. Luciditatea intra in sevraj, de fiecare data cind nu-i dau drogul: o dragoste perfecta. De unde sa scot asa ceva? N-am fost capabila niciodata.

Pe alocuri, bagind de seama ca am aspiratii sentimentale peste cota mea de piata, execut diverse imprudente si ma port ca un pacient de la nebuni care a scapat pastila sub pat si i-a fost rusine sa ceara alta. Rid, pling si amenint dupa reguli misterioase. Iar aici, la detalii, ar putea intra cam tot ce-am scris pina acum in Tango: cum ma mint eu fara pic de cabotinism, cu un respect artistic desavirsit. Cum astept ani de zile sa nu-mi mai ceara el atitea calitati si sa-mi ceara, in schimb, mina. Cum inteleg si cele mai suspecte manifestari de (lipsa de) iubire. Toate astea compun reteta unei stupiditati scuzabile numai in termeni poetici. Destul de grav adica, avind in vedere in ce lume traim.

Nu pot nici sa alcatuiesc un top al prostiilor mele sentimentale, asa cum se poarta acum, fiindca simt ca nu pot sa-mi nedreptatesc nici un pui, as fi ca-n „Sophie’s Choice“, iertata sa-mi fie aroganta acestei comparatii. Daca aflu vreodata ca intereseaza pe cineva cu adevarat, promit sa scriu o carte-confesiune, atunci cind voi imbatrini suficient cit sa stiu ca nu mai am scapare. Cita vreme inca mai sper sa ma vindec, astept aici, la colt de existenta, ca un motan care stie ca in ditamai silozul e un singur soarece, ca e putin probabil ca ala sa iasa din claia de morcovi, dar el pindeste si spera in miracole, ascutindu-si gheara.

Oricum, alegind la intimplare din gramada, mi-amintesc azi, cu destula duiosie, ca prostiile facute sub incidenta dragostei incep la o virsta cruda, cind legea nu-mi permite nici alcool, nici tutun, nici sex. In schimb, imi da voie sa-mi pierd mintile dupa cite-un coleg de clasa la fel de prost ca mine. Ceea ce mi se pare un precedent periculos. Adica am inceput cu gafele prin clasa a opta, iar apucaturile prunciei ramin incurabile. La 14 ani, eram sfisiata ca nu ma iubeste Sorin, care habar n-avea ce tropaia prin mintea mea prea buna la romana si prea proasta la matematica. Iar la 25 de ani de la acest moment istoric, ma aflu in acelasi punct, cu tot progresul tehnicii si-al economiei mondiale.

Ma iubeste, nu ma iubeste, imi da bere, ma iubeste

Mai presus de prostiile pe care le facem din dragoste, sed tantose prostiile pe care (nu) le credem, din aceeasi dragoste. Ajungem la maladiva conduita de a transforma orice gest civilizat intr-o declaratie de iubire. Daca, de pilda, barbatul dupa care ne trepideaza mintile ne deschide, o data pe an, portiera masinii (chestiune care, de altfel, tinde sa pice in ridicol, conform trendului feminist), concluzia noastra instantanee ar fi ca acest om se pregateste sa ne ceara de nevasta.

Desi aparent capii, barbatii se pricep foarte bine sa-si legumeasca declaratiile si gesturile, sa-si dramuiasca exteriorizarea. Totul e studiat minutios si filat luni la rind, in ciuda starii lor eminamente abulice, atunci cind vine vorba de amoruri despre care nimeni nu stie incotro o vor lua…

Nu intimplator barbatii se zgircesc elegant cu vorbele calde si gesturile moi. Ei stiu ca tot ceea ce scapa din laringe e irevocabil. Ca „te iubesc“-ul scurs la betie, din coltul buzei matrafoxate, nu va putea fi introdus la loc, vreodata. De aceea, chiar si in toiul unor ebrietati demne de antologii etilice, ei vor avea ata limbii foarte bine coordonata cu ceea ce le-a mai ramas din creieri. Gura face grabnic un studiu de fezabilitate, inainte de a scapa porumbei.

Noi, proastele fermecatoare, credem orice ni se spune si, mai ales, ceea ce nu ni se spune. Pentru ca nu avem la indemina material lexical pe care sa putem lucra, ne agatam de orice gest binevoitor de-al distinsilor prieteni/amanti/iubiti, dupa care il traducem si-l interpretam intr-un stil cu totul original.

Daca ei ne aduc in dar o bere rece (pe care n-am solicitat-o, dar din care beneficiem oricum de vreun sfert – restul apartinindu-le lor, printr-o lege ancestrala), consideram deja ca barbatii aluneca pe derdelusul dragostei. E suficient sa ne sune sa ne intrebe daca noi avem apa calda (ca la ei s-a oprit), ca sa ne sara lacrimile din carcasa. Saracii, s-au gindit la noi, se preocupa de apa noastra calda, de apa noastra rece si de cistitele ce-ar putea degenera de-aici – chiar daca ei n-au inteles nici pina la aceasta ora ce sunt alea exact.

Nu ne bubuie prin cap ca, pur si simplu, ei suna ca sa-si lase oricind loc de buna ziua, loc de hai sa facem sex si loc de decit-nimic-mai-bine-asta. Prin circumvolutiunile noastre tasate de prostia in dragoste, curg piriiasele iluziilor repezi ca apele ce vuiet dadeau in cale inca de pe vremea lui Alecsandri, Dumnezeu sa-l ierte. Nu ne pasa de traducerile rationale ale comportamentului masculin. Noi ne agatam de propriile coduri, unele mai idioate ca altele.

Zilele trecute, am vazut la „Din dragoste“ cum un zevzec bataus se amagea ca femeia lui, care-l parasise dupa ce acumulase ura caftelilor incurabile, incepuse cica sa-i vorbeasca politicos la telefon. Musafirul emisiunii mormaia in fata unui Mircea Radu perplex: „E un semn bun, zic io, fiindca pina acum imi inchidea direct, nu-mi zicea pa-pa, dar acum, de la o vreme, imi spune pa la sfirsit“.

M-am strimbat cu aroganta. Am schimbat postul, ca si cum vazusem un ciorchine de manelisti in metrou (de fapt, p-astia chiar ii vazusem din greseala, dar mai devreme). Imediat dupa asta, am realizat ca asa gindim si noi, chiar daca reperele noastre nu sunt la fel de naive. Avem exemple mai coerente si mai solide, dar o
strategie psihologica absolut identica. M-a luat cu frig pe sira spinarii.

Depui o suferinta si-o iei de opt ori mai mare

Si ma tot intreb: pina unde s-o intinde prostia in dragoste? Fenomenul e alarmant. Am o prietena (stiu, o sa spuneti ca, din cite reiese din articolele mele, am vreo citeva sute de prietene napastuite – dar va asigur ca personajele se repeta ametitor, de-aia nici nu slobozesc nume proprii) care si-a facut viata praf dupa mofturile unui barbat. Astfel incit, atunci cind in sfirsit a iesit din relatia groazei si-a tabarit pe alte aventuri, nu mai avea nimic de pierdut – fiindca se pare, totusi, ca orice prostie are o limita. Asadar, prin ’91, lui i s-a rumenit in cap ideea de a cara in Romania masini din Germania, sa efectueze o bisnita creativa.

Ea i-a imprumutat 2000 de dolari (banet frumos la vremea aia), bani pe care-i stringea in ideea de a-si cumpara si ea o garsoniera. El (ochi migdalati albastri, bucle blonde, gura data dracului) a pledat ca avocatul diavolului si-a convins-o ca-si va recupera banii inzecit – sau ma rog, macar intreit. Ea astepta si masina nemteasca, si logodna cu datornicul, dar amindoua au ajuns rumegus. El s-a innodat cu o fosta amanta din liceu, plantata cu ani in urma prin Wiesbaden, iar prietena mea s-a ales cu verighetele pe care le cumparase absolut degeaba, in ideea de a-i face insului o (ati ghicit) surpriza. Un an au stat separati, el si-a cultivat si si-a savurat nostalgiile cu profesoara de germana si de tupeu, apoi, cind ea si-a gasit un sustinator cu limita de credit inalta pe Visa si pe Mastercarduri, l-a lasat pe amicul amicei cu frumoasa lui buza de jos cam umflata.

Negasind un loc mai bun de parcare, distinsul tradator s-a intors la distinsa proasta. Care l-a primit in puful bratelor ei, in acordurile unei naivitati de pomina. Dupa o luna – in care n-a cerut-o nici de nevasta, nici de nimic –  el s-a angajat la legendarul Caritas si, cu acelasi talent oratoric provenit nu se stie de unde (ca la facultatea lui de utilaje agricole n-aveau prea multe cursuri de retorica), a convins-o sa depuna o suma mare, ca s-o ia in trei luni de opt ori mai dodoloata.

Insuficient speriata de serpentinele starilor lui, ea a acceptat, dupa care el a omis sa-i faca un semn discret cind a dat Caritasul faliment, ea a mai pierdut un perete de garsoniera – iar el s-a insurat cu alta, o fata care, pentru ca absolvise Pedagogia, statea pesemne mai bine cu metodica si reusea sa-l dreseze frumos. Ani la rind, nebuna mea prietena a admis sa se intilneasca – la intervale masurate – cu infamul ei fost iubit, acum insurat crita si adulterin profesionist. Faceau amor si bateau cimpii. Multa vreme i-a strecurat el ei povesti despre cum o sa-si paraseasca nevasta si-o sa-si reia patima din facultate.

Dupa vreo zece ani in care ea il credea si cind ii spunea ca pe Luna creste varza de Bruxelles, prietena mea s-a maritat, la rindu-i, cu un disperat care ar fi luat cam pe oricine. Dar ea a plins la nunta, exclusiv fata de mine, tot de dorul blondului – fostului blond, deoarece chelise intre timp. Intr-un fel sau altul, am trecut toate prin procesul tehnologic al uitarii de sine, in favoarea unui dezaxat care adulmeca prostia noastra si-o exploateaza in virilu-i folos. De-aia v-am sufocat cu povestea lunga si cornuta de mai sus.

In retard sentimental 

Daca-mi spune un iubit ca am nasul strimb, mai intii il operez, abia pe urma ma uit in pozele vechi, sa vad daca era adevarat ce zicea el. Cam asta e schema dupa care actionez. Ceea ce, in rarele mele momente in care capul nu mi se roteste-n jurul axei si-mi sta fix pe umeri, mi se pare un act idiot. Daca face aluzii la talia mea labila, nu mai maninc o saptamina (dupa care maninc o luna prea mult, pe fond, nu-i asa, nervos). Daca ma insala, in loc sa-mi gasesc si eu alti doi viteji in contrabalans, eu echilibrez situatia printr-un plins intelept, cronic. Si printr-o asteptare stranie, din care nu stiu niciodata ce va rezulta: in sensul ca un dezastru sau un compromis, nimic altceva, va dati seama.

La ora asta, cam totul se traduce prin prostie in dragoste, daca ma gindesc bine. Asa ca nu e prea greu sa ajungi codas la toate cursurile sufletului. La cum se pune problema la ora actuala, chiar si fidelitatea e considerata o ineptie logistica. Daca iau in calcul toate astea, rezulta ca sunt in retard sentimental, trebuie sa merg la o scoala a vietii cu regim special, pentru persoane cu deficit de cite ceva.

Naivitatea e un alt aspect simptomatic. Crezi orice aberatie, orice minciuna de regiune superioara si de calitate – in consecinta – proasta. El sustine ca intirzie la serviciu fiindca are un bou de sef, iar tu legeni fata a paguba, ii parchezi capul lui in poala ta calda, ii plingi de mila, ii scarmeni tandru chica si astepti pensia, sa scape el de sef si tu de singuratate.

Nu vine cu salariul intreg, fiindca firma nu mai are bani, nu mai are fluturasul de la chenzina, fiindca patronul a hotarit sa nu le mai dea fluturasi, nu reclama aceasta chestiune la Ministerul Muncii, fiindca i-e frica sa nu-l dea afara, desi face atitea ore suplimentare, ca n-a mai ajuns acasa inainte de distinsa ora 23.00 de simbata trecuta, cind s-a dus la derby, dupa care si-a sarbatorit infringerea cu un sobor de halbe, la o terasa. Si tu crezi totul, esti dispusa oricind sa accepti varianta lui. Si cind spun „tu“, spun eu.

Cunosc cel putin trei cazuri in care femeile au renuntat la facultate in anul IV, cind mai aveau un pic de sfortare si luau licenta. Au ajuns la faza asta fie pentru ca erau gravide si-au hotarit ca alta ocazie procreatoare nu mai exista pe fata pamintului, fie pentru ca iubitii lor erau artisti sau genii mai mult sau mai putin intelese, care aveau nevoie de o menajera permanenta, plus servicii erotice, plus o convietuire cu o femeie molcoma, fara gargauni si emancipari de tip Hortensia Papadat-Bengescu.
Azi, ele sunt niste contopiste divortate, iar ei cu viata refacuta a patra oara, afectind grav statistica invatamintului superior si statistica sanatatii mintale feminine.

http://envision.galantom.ro/alaturidesimona

Articol publicat in Revista Tango, nr. 31, ianuarie, 2008

  • Credit: Getty Images
  • Title: 200180303-001
Categorii:
Dosar · Simona Catrina

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *