In urma cu cativa ani, actrita Tora Vasilescu a fost eroina rubricii noastre din Tango intitulate La vita e bella. Cu sinceritatea ei dezarmanta, cu vocea sa adanca si cu inflexiuni care te tulbura, a vorbit inclusiv despre o poveste din tinerete, o mare dragoste care s-a naruit inainte de a deveni vesnicie. Era vorba de un ofiter din armata americana, aflat oarecum ilegal pe teritoriul Romaniei, in vremea Razboiului Rece. S-au indragostit splendid, nebuneste, au trait pasional si romantic timp de 4 luni, apoi el a plecat, urmand sa revina. Si n-a mai revenit niciodata.
Intre timp, Tora Vasilescu – pe atunci, doar o tanara aspiranta la statutul de student la IATC – a ajuns actrita celebra, adorata de un public larg. A avut zeci de roluri magistrale in filme de succes, in piese de teatru, in show-uri de televiziune. Numele ei s-a incarcat de glorie si stralucire. Acum, aflata la a doua casnicie (cu un cetatean francez de origine croata, un om rafinat, destept si plin de farmec), dupa o viata plina, tumultoasa, plina de memorii fabuloase, actrita a lasat in urma trecutul.
Dupa 40 de ani de cand povestea lor de iubire s-a stins la modul dramatic, americanul disparut revine pe neasteptate. Mai precis, ne-a trimis un mesaj emotionant, in care ne povesteste ce s-a intamplat atunci. Nu si-a iertat niciodata ca a lasat atatia ani sa treaca peste o mare dragoste strivita prematur, fara sa-si explice fuga aparent absurda.
Pana la ora cand am incheiat acest material, n-am reusit sa iau legatura cu Tora Vasilescu, de altfel n-am avut niciodata placerea si onoarea s-o cunosc personal. As fi vrut sa-i cer o parere, o declaratie, desi, pe de alta parte, probabil ca as pune-o intr-o situatie delicata: casatorita fiind, presupun ca nu i-ar fi foarte confortabil sa dezgroape acum pasiunile tineretii, fie ele si minunate.
Charlie ne-a trimis si cateva poze inedite, alb-negru, in care indragostitii apar impreuna, alaturi de alti prieteni, in vara lor fierbinte de acum patru decenii. Sunt fotografii pe care nu sunt sigura ca Tora Vasilescu insasi le are sau daca le-a avut vreodata, le publicam cu drag, alaturi de acest material.
Dear Ms Catrina, – mi-a scris Charles Gallo,- astazi, ofiter in rezerva al US Army - fericit ca i-am raspuns… I keep a journal for self examination… a continuat americanul, dornic sa impartaseasca cu mine cat mai multe amanunte ale iubirii sale splendide.
Trimisese deja un e-mail catre mai multe publicatii, un e-mail care a fost publicat deja pe cateva site-uri. Insa a simtit nevoia sa revina cu alte detalii…
“Stimata redactie,
Ma numesc Charles Gallo, sunt american si, de curand, am dat o cautare pe Internet dupa actrita Tora Vasilescu. Asa am gasit un interviu publicat pe site-ul dumneavoastra, se numea “Tora Vasilescu: Sunt pe jumatate rusoaica si sunt foarte temperamentala”. Va imaginati ce surpriza am avut cand am descoperit ca ma mentionase si pe mine in acest material (eu nu stiu romaneste si am folosit o traducere automata, online, deci probabil acuratetea nu era maxima): “Dezamagirea pe care a simtit-o cind n-a luat examenul (la Teatru, n.r.) nici a doua oara si-a pierdut din intensitate in momentul in care a cunoscut un american, care i-a propus sa se marite cu el, promitindu-i, in acelasi timp, lansarea ei pe Broadway cu ajutorul tatalui sau, care lucra acolo. <Am depus actele, l-am dus la Tulcea si tot orasul stia ca ma marit cu un american>, spune cu entuziasm Tora Vasilescu. <Dar cind am luat castingul de la Satu Mare si am inceput sa joc acolo, am renuntat la american. M-am intilnit dupa 10 ani cu el, nu se casatorise, si asta e o poveste extraordinara, iar tot ce-mi spusese era adevarat, tatal lui chiar lucra pe Broadway>”.
Cand ne-am revazut, dupa zece ani, Tora inca nu invatase deloc engleza. Eu trecusem printr-un divort cu un an inainte si, deprimat fiind, mi-amintesc ca nu am fost prea comunicativ si nu i-am explicat situatia, nu m-am scuzat, n-am rugat-o sa ma ierte. Cand am fost in Romania, prietena ei, care vorbea engleza, fusese translatorul nostru.
Tora a fost prima mea dragoste
Ati putea sa ma ajutati sa-mi indrept o greseala? De ani de zile, ma zbat sa gasesc o femeie pe care candva am iubit-o si cu care am vrut sa ma casatoresc (Tora, n.r.). Am atasat la acest mesaj cateva poze cu ea si cu mine, datand din vremea aceea, asa cum eram atunci… Stiu ca acum e casatorita si nu vreau sa fac absolut nimic ca sa-i bulversez viata. Vreau doar sa-mi linistesc sufletul si sa stiu ca ma iarta fiindca am disparut din viata ei fara un aparent motiv, fara sa-i explic. In 1971, am fost despartiti la modul tragic din cauza politicii dificile si-a razboiului rece.
A fost prima mea dragoste si sunt sigur ca si eu am fost prima ei dragoste. Cu toate astea, eu nu i-am explicat niciodata de ce s-a sfarsit relatia noastra (guvernul american nu mi-a mai permis accesul in Romania). Voiam sa-i spun ca-mi pare atat de rau… Imi amintesc si acum ziua cand trenul meu a plecat din statie, a fost cea mai trista zi din viata mea. Am purtat dupa mine povara acestui regret toata viata.
Un bun prieten de-al meu, cu care obisnuiam sa discut multe lucruri serioase de-a lungul timpului, a murit de curand intr-un accident de masina. Moartea lui mi-a revelat provizoratul si fragilitatea noastra in lume. Cuprins de tristete, mi-am adus aminte ce-mi spusese el odata: “Chiar inainte sa mori, nu regreti lucrurile pe care le-ai facut, ci mai ales lucrurile pe care le-ai lasat nefacute”. Si astfel acea flacaruie de regret, care nu ma parasise niciodata de tot in viata, s-a aprins din nou intr-o valvataie. Si simt cum ma arde pana la scrum. Iata povestea noastra, mai jos:
Am vazut o tanara plangand in hohote…
In 1971, am fost eliberat dintr-o unitate militara secreta si transferat intr-unul dintre cartierele generale ale armatei SUA, in Europa. Desi imi era interzis sa patrund pe teritoriul vreunei tari comuniste, m-am aventurat sa calatoresc ocazional in Europa de Est. Inclusiv in Romania. Ma simteam asemeni altor mii de tineri studenti care umblau cu rucsacul in spate prin lume, anonimi, deci mizam pe faptul ca nimeni n-o sa afle.
Ca orice tanar turist cu buget limitat, dormeam pe unde apucam, cel mai adesea prin camere de camin studentesc. Acolo, insa, mai intalneai si localnici, nicidecum numai turisti.
Am fost intr-o zi la Universitatea din Bucuresti si acolo am cunoscut un student care vorbea engleza perfect. El m-a invitat la o petrecere care urma sa aiba loc chiar in seara zilei respective. Pareau ca sarbatoresc ceva si atmosfera era destul de libertina. Apoi mi-au explicat ca studentii care organizasera petrecerea tocmai isi terminasera sesiunea, luasera toate examenele si voiau sa sarbatoreasca asta, inainte de a pleca in vacanta de vara.
In toata veselia generala, la un moment dat, am vazut o usa intredeschisa, in apartamentul respectiv. M-am apropiat. Din camera se auzea un plans infundat. Am bagat capul prin deschizatura usii. Am vazut o tanara despletita, trantita pe un pat, plangand in hohote mocnite, cu disperare (era Tora, n.r.). Langa ea, statea o prietena care incerca sa o consoleze. Fara sa ma gandesc o clipa, am intrebat in engleza: “Pot sa va ajut cu ceva?”. In mod surprinzator, prietena femeii triste a raspuns: “Da, intra, te rog”. Asa am cunoscut-o pe Tora. Vazandu-ma ca intru in camera lor, ea s-a ridicat de pe pat, si-a asezat un pic hainele si parul, si-a sters lacrimile si asa am avut posibilitatea si uimirea s-o vad prima data. Era superba.
Am cerut-o in casatorie la doua ore dupa ce-am cunoscut-o
Prietena care o insotea mi-a explicat de ce plangea Tora: venise la Bucuresti sa dea examen la Teatru si picase. Era constienta ca nu facuse tot ce trebuia, nu se pregatise destul, iar acum plangea, reprosandu-si acest esec. Se temea ca acum va fi nevoita sa se intoarca acasa, in micul ei oras (Tulcea, n.r.), si sa munceasca in vreo fabrica toata viata. “Viata mea s-a sfarsit!”, a conchis Tora, plangand iarasi. iar prietena ei mi-a tradus imediat.
Ma uitam la ea si mi se rupea sufletul, as fi vrut sa pot face eu ceva pentru fiinta superba si distrusa din fata mea. Si atunci, dupa numai doua ceasuri de discutii, timp in care simteam ca ma indragostesc de ea, m-am trezit vorbind: “Hai sa ne casatorim, te iau cu mine in Statele Unite, vrei?”. Nu stiam ce reactie va avea, dar, spre surprinderea mea, mi-a raspuns, tot prin translator: “Ok, am sa ma gandesc la asta, sa stii. Numai ca va trebui sa-mi cunosti si familia mai intai, sa-i convingi sa ma lase”.
Asa i-am cunoscut si familia, foarte curand. Stateam la ai ei sau calatoream prin toata tara, insotiti de prietena ei, care traducea dialogurile noastre. A fost o perioada superba, in care am invatat multe despre romani si Romania de atunci, m-am deprins sa mananc mici (mi se pareau un fel de hamburgeri pe bat), ma uitam la filme romanesti, din care nu pricepeam o iota, dar imi placeau la nebunie. O iubeam pe Tora, o adoram.
Totusi, n-am putut sa ma casatoresc cu ea atunci, asa cum aveam de gand, fiindca eu eram ilegal in Romania si, daca aflau superiorii mei, as fi avut incurcaturi uriase. Astfel, am decis sa plec in State, sa-mi adus de-acolo hartii, sa obtin aprobarea oficiala sa vin aici, si apoi sa ne casatorim.
N-am fost sincer cu ea, nu i-am divulgat secretele mele de serviciu, fiindca lucrasem in organizatii secrete, in proiecte secrete, am crezut ca nu e bine sa-i incarc ei mintea si viata cu asa ceva, punandu-ma si pe mine in pericol, totodata. Acum, imi pare rau ca n-am avut mai multa incredere in ea, sa-i explic totul, in amanunt.
Am iubit-o enorm, era aiuritor de frumoasa, dar nu numai asta m-a atras la ea. Era foarte sexy, insa si modesta. Desi calda, pasionala si vesela, avea adesea o sfiala ca de fetita. A fost ingerul meu, nici nu concepeam s-o pierd. Si totusi, destinul a fost foarte aspru cu noi.
Am fost despartiti la modul dramatic
Am petrecut patru luni cu ea si cu familia ei. M-am indragostit de ea si ea s-a indragostit de mine. Cu toate astea, am fost despartiti la modul dramatic, asa cum spuneam, de intregul context politic dificil de atunci. Ca fost ofiter in serviciile secrete americane, avusesem acces la prea multe informatii delicate. Daca statul american afla ca stau intr-o tara “comunista sau instabila”, puteam sa ajung la puscarie si sa platesc si o amenda de 20.000 de dolari. Am incercat sa-mi folosesc toate relatiile ca sa scap de restrictia asta – timp de sapte ani dupa ce iesisem din Servicii, mi-era interzis sa calc intr-o tara comunista, mai ales ca lucram inca in US Army.
Tot din prudenta, Torei nu i-am spus niciodata aceste detalii. Cand am plecat din Romania, i-am spus ca merg pana in Statele Unite doar ca sa-mi aduc toate hartiile de care aveam nevoie pentru ca noi doi sa ne casatorim in Romania. N-am reusit sa scap de restrictii si n-am putut sa ma mai intorc in Romania. Am plecat mai intai la Heidelberg, in Germania, unde era cartierul meu general, unde lucram, de fapt. De acolo am zburat mai departe, in America.
Ultima noapte in Romania am petrecut-o la mare, am dus-o intr-un restaurant superb si i-am dat niste bani solistului, pe furis, ca sa cante melodia noastra. Am dansat si i-am soptit vorbe de iubire, i-am simtit trupul cald lipit de al meu si toata lumea era a noastra. Pe urma, am alergat nebuni si indragostiti pe plaja, la lumina lunii, apoi am ajuns in camera noastra, in hotelul superb de pe faleza. Razele lunii alunecau chiar pe patul care ne astepta. A fost o noapte incredibila. Acum, cand va povestesc asta, am ochii umezi, va rog sa ma credeti.
Reintalnirea noastra, dupa zece ani de la despartire, a fost extraordinara: m-a sunat o prietena de-a ei, aflata si ea in Statele Unite, spunandu-mi ca “Tutu” vine in America, in vizita, la un festival de film. Si ca va fi impreuna cu sotul ei, dar cu toate astea i-ar placea sa ma revada cumva.
Eram transpirat de emotie, imi tremurau mainile. Bineinteles ca voiam s-o vad! Am stabilit s-o astept in culise, dupa un spectacol, apoi am mers la restaurant. Tora inca nu stia engleza, vorbeam cu translator. A fost o seara emotionanta, desi nu ne-am mai purtat ca doi indragostiti, ci mai degraba ca doi prieteni. E drept, ne-am tinut un pic de maini, peste masa, ne-am privit in ochi, dar stiam ca drumurile se vor desparti din nou. A venit fara sotul ei la restaurant, dar aflasem ca e maritata. N-aveam cum sa fac niciun pas pentru a o recuceri, insa imi amintesc ce mandru eram ca stau la masa cu o femeie atat de atragatoare, de gratioasa!
Tora a fost prima mea iubire si nimic nu mi-am dorit mai mult pe lumea asta decat sa raman cu ea. Cu toate astea, mi-a fost imposibil.
Toata aceasta poveste m-a costat, dupa ce-am plecat din Romania, demult. Incercand sa trag sfori pentru a putea pleca din nou, superiorii mei au aflat ce facusem si am devenit un paria in domeniul militar. Nu mai puteam pleca tiptil, cu rucsacul in spate, intr-o tara comunista, toata lumea era cu ochii pe mine. N-am putut face fata la asta, nu puteam infrunta atat guvernul Statelor Unite, cat si un regim comunist dintr-o tara unde mie mi se parea ca la fiecare colt de strada statea cate-un securist cu un AK 47 in mana. Era prea mult pentru mine.
In plus, eu nici nu vorbeam romaneste si deci n-as fi avut resurse sa intretin o familie tanara, in Bucuresti.
Am fost un las si nu i-am explicat niciodata de ce s-a terminat povestea noastra
Poate ca era mai bine daca tratam povestea asta ca pe o aventura de vacanta. As fi suferit mult mai putin si imi trecea repede, ne-am fi vazut de vietile noastre fiecare.
Dar am fost un las si nu i-am explicat niciodata Torei de ce s-a terminat povestea noastra, nu i-am spus niciodata cat de rau imi pare. Am tras dupa mine povara asta toata viata. Si a venit timpul sa fac ceea ce ar fi trebuit sa fac acum 40 de ani: sa-i spun cat de rau imi pare si sa-i spun inca o data ca am iubit-o cu adevarat, cu atatia ani in urma…
Tanara de atunci a devenit intre timp o mare actrita, cred ca la un moment dat se casatorise cu unul dintre regizorii cu care a lucrat (Mircea Daneliuc, n.r.). Am aflat ca a avut o viata minunata, plina de succese profesionale, ma bucur enorm pentru ea. Doar ca sunt sfartecat de regretul ca nu i-am explicat niciodata de ce m-am urcat in acel tren si nu m-am mai intors niciodata.
Eu nu locuiesc in Romania si mi-e foarte greu sa aflu adresa ei de e-mail. Sper sa fie mai usor pentru voi, romanii, sa aflati aceasta informatie, avand in vedere ca e o artista atat de cunoscuta acolo. Am descoperit pe Internet un articol despre Tora si niste poze recente, am descoperit in ele aceasi femeie frumoasa, pe Teodora mea – asa ii spuneam atunci. De fapt, eu o alintam Tutu.
Am apelat si la Ambasada SUA la Bucuresti si singurele informatii pe care le-am primit de la ei au fost ca Tora s-a pensionat, locuieste acum in Buftea, e casatorita, are trei caini (ciobanesti germani) si adora gradinaritul. Si ca a lucrat la Teatrul Nottara si la Teatrul Odeon din Bucuresti, dupa cum a jucat si in multe filme si chiar in seriale de televiziune, mai nou.
Aceia dintre voi care au ajuns la o anumita varsta stiu cum erau vremurile in anii ’70. Iar cei tineri ar trebui sa fie recunoscatori soartei ca s-au schimbat atatea lucruri de-atunci.
Orice sprijin pe care mi-l puteti oferi ca s-o pot contacta pe Tora m-ar face extrem de fericit.
Va multumesc,
Charlie”
Acesta este, asadar, mesajul cald si disperat al unui om urmarit intreaga sa viata de spectrul unor regrete dureroase. Probabil ca acestea sunt cu adevarat marile iubiri, cele pe care anii, deceniile nu le sting, nu le estompeaza, nu le schimba profilul. Un barbat de la capatul lumii, ofiter de succes, destept, frumos si romantic, suspina si azi dupa una dintre cele mai mari actrite ale Romaniei.
In acest moment, personal ma indoiesc insa ca Tora Vasilescu va mai privi inapoi – desi, in anii ’80, ea a fost cea care a vrut sa-l revada pe Charles si l-a cautat in America. Asta spune destul.
Un alt motiv pentru care Tora va evita, cel mai probabil, sa readuca la lumina povestea cu Charles este si faptul ca, din cate spunea ea in interviul acordat noua cu ceva timp in urma, ea a fost cea care a renuntat la “american”. Fiindca, spune ea, proiectele profesionale din Romania o atrageau mai mult. In realitate, dupa cum ati observat, el este cel care nu s-a mai intors ca s-o ia cu el in America, zdrobindu-i inima tinerei indragostite. Inteleg insa perfect de ce Tora a preferat o varianta care s-o puna pe ea intr-o lumina mai demna. A disimulat din mandrie. Sau poate din refuzul de a mai accepta o poveste asa cum a fost.
Contextul vietii ei nu-i mai da acces la nostalgii in prezent. Si totusi, undeva, candva, marile iubiri se intalnesc – fata in fata sau gand in gand. Doar timpul va decide ce se va intampla in cazul lor. Sper sa aiba sansa unei explicatii, cel putin. A unui epilog la fel de romantic precum lunga lor vara fierbinte.
Citeste replica Torei Vasilescu AICI
ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro, alice@revistatango.ro
