O iubesc, fara sa gasesc – dar intotdeauna cautand – un raspuns clar, unic la intrebarea „de ce?“. O iubesc, pur si simplu.
Cand o stiu a mea pe viata, plina de contraste, cand n-o inteleg, cand ma supara, cand greseste, cand ne contrazicem, cand imi da dreptate, cand e calda si dornica de rasfat. Cand stiu ca, de fapt, ea are dreptate, iar asta o stie orice barbat indragostit…
In preajma ei, simturile mele si-au reinventat alte legi, misterioase si fara de cuprins: amarul mi s-a transformat in dulce, degetele mele n-au mai intalnit decat caldura si moliciunea imbratisarii, ochii nu mi-au vazut decat dragostea si increderea, narile n-au mai recunoscut decat arome de senzualitate si framantare, urechile mi-au ascultat cantece de despovarare si impartire la doi. De fapt, la trei, caci a aparut cine nu credeam ca poate aparea, cine e in stare de o minune, de mai multe minuni, una mica si iubita inca de pe acum din tot sufletul si care va creste si va deveni, ia ghiciti ce?!
Femeie!
Cele doua femei din viata mea m-au facut sa scriu, sa simt, sa vreau, sa gandesc ca le vreau, ca le doresc in permanenta in viata mea. Ca le iubesc.
