Diana Cavallioti: Iubirea nu are nicio legătură cu despărțirile

DIANA CAVALLIOTI: Nu am avut dubluri, am avut corpurile noastre cu prosthetics.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce înseamnă prosthetics?

DIANA CAVALLIOTI: În acest caz, sunt mulaje ale părților intime.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Nu ai avut ezitări? Sunt foarte multe scene de foarte mare nuditate, de sex explicit.

DIANA CAVALLIOTI: Ba da, de aceea mi-am luat timp de gândire înainte. Au fost foarte mulți factori la care a trebuit să reflectez. A fost o experiență foarte grea. E nasol să te dezgolești cu totul, fizic și psihic.

Marea Dragoste / revistatango.ro: De ce trebuie făcute așa? De ce nu se folosesc și la noi dubluri?

DIANA CAVALLIOTI: Aici va trebui să întrebați regizorul. Este o opțiune a regizorului, cu care ești sau nu ești de acord. Nu este vorba despre un corp care doar face sex, corpul acela are ceva în el. Până acolo și de la secvența de sex încolo, toate lucrurile coroborează și aduc spectatorul într-un punct. Nu am vrut să îl păcălim în niciun fel, este exact ceea ce se vede. Sunt multe alte filme la care se pot folosi dubluri de corpuri și totuși nu se face asta. Pentru mine, este prima oară când sunt pusă în această situație.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Deci ești genul de actor care merge pe mâna regizorului până la capăt.

DIANA CAVALLIOTI: Da, regizorul meu, stăpânul meu. În momentul în care lucrez cu un regizor am încredere totală în el. Nu am încredere oarbă, dar am încredere totală. Și nu mi s-a întâmplat până acum să dezertez. Sigur, trebuie să existe un dialog. Dacă nu există, la revedere. Sunt adepta corectitudinii.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ai fi putut să minți legat de dubluri, acum la interviu. Să îmi spui: nu era corpul meu…

DIANA CAVALLIOTI: Nu văd cu ce m-ar ajuta. Oricum iluzia de a fi corpul meu este aceeași. Spectatorul va zice: actrița Diana Cavallioti a avut scene de nuditate cu actorul pe platoul de filmare.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Au fost ceva mai mult decât scene de nuditate, au fost scene de sex explicit. Eu nu am mai văzut așa ceva niciodată într-un film românesc…

DIANA CAVALLIOTI: Eu nici nu cred că s-a mai făcut un asemenea film în România, nu cred că a mai existat un asemenea curaj din partea regizorului sau a actorilor. Curajul s-a văzut atât în scene de sex, cât și în felul în care noi ne-am aruncat în această poveste. Ne-am dezbrăcat de noi.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Asta nu te face să regreți că într-un fel va limita șansele filmului să ajungă la toată lumea? O să i se pună tot felul de restricții.

DIANA CAVALLIOTI: El este un film de artă. Cine este interesat de un film de artă are un anumit abecedar cu care știe să citească filme de artă. Nu este un film pentru toată lumea. Vor fi și cei care vor merge la mall să vadă filmul și vor urla, probabil, cu floricelele în brațe. Ghinion. Îmi pare rău pentru ei.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Nu te face să suferi?

DIANA CAVALLIOTI: Probabil că dacă aș fi acolo și aș auzi, da, mi-ar sângera sufletul. Sunt conștientă că asta se va întâmpla, sunt pregătită, dar nu o să mă duc în sălile de cinema. Mă aștept să apară tot felul de articole, dar nu mă îngrijorează. Mă preocupă mai tare cei care se vor uita și vor înțelege. Îmi doresc ca lumea nu doar să înțeleagă, dar să se lase prinsă de jocul acesta. Este o invitație la introspecție.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Dar noi trăim într-o epocă în care psihanaliza nu mai are succes, fiindcă oamenii nu mai au puterea să treacă prin suferința asta.

DIANA CAVALLIOTI: Din punctul meu de vedere, oamenii nu mai au puterea financiară și timpul să facă asta. Psihanaliza funcționează după niște reguli. Nu există un dialog. La psihanalist te duci ca la Dumnezeu. Dacă nu ești acolo, el mai are și alte treburi. Dacă nu vrei să te apuci de pastile sau de cine știe ce alte porcării, cred că psihanaliza devine o scăpare. Dar avem destule supape prin care mai scăpăm de diversele angoase și nevroze.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Într-o țară ca a noastră, cu părinți care habar nu aveau de parenting, mai toți copiii acestei țări poartă niște răni deschise pe suflet, căpătate într-o copilărie în care nu știau cei din jur cum să se poarte cu ei.

DIANA CAVALLIOTI: Aici sunt de altă părere. Acum se face un mare efort să învățăm să fim părinți. Toți luăm lecții și avem bloguri despre cum să schimbăm scutecele copiilor, când ai noștri, deși născuți în comunism, știau. Eu cred că se nasc mai multe nevroze pe acest gen de habotnicie într-ale parentingului. Cei care suntem acum de treizeci de ani suntem mai relaxați. La patru ani m-am dus singură la magazin și am cumpărat pâine. Eu îmi doream asta și ai mei m-au lăsat. Este prea multă veghe.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Eu m-am gândit că niciun regizor nu ar fi făcut filmul acesta dacă nu ar fi avut el propriile lui nevroze.

DIANA CAVALLIOTI: Absolut, dar este un caz mai accentuat în film. Contează calitatea sufletească. Cu cât ești mai sensibil, cu atât te adâncești mai tare în mini-nevrozele cu care te confrunți zi de zi. Călin recunoaște acest lucru.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Poate că peste douăzeci de ani cu parenting insistent, un film ca acesta nici nu ar mai fi posibil…

DIANA CAVALLIOTI: Fiecare perioadă cu genul ei de nevroze. O să găsim alte subiecte.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum a mers viața ta personală? Cum ai împăcat atâta muncă cu lucrurile de acasă?

DIANA CAVALLIOTI: Am avut timp pentru toate, nu am văduvit pe nimeni. M-am măritat la 25 de ani și am divorțat la 27 de ani. Am mers în două direcții total diferite. Eu am acceptat, iar fostul meu soț nu a acceptat. Unul voia să se dezvolte într-o direcție și celălalt nu putea să țină pasul sau nu voia. Am început să ne maturizăm mult mai greu, abia acum simt că știu exact cum vreau să fac. La 25 de ani eram într-o continuă căutare. Căsătoria ar trebui să fie ceva asumat, nu ceva ce trebuie, pentru că așa cere societatea, lucru destul de greu de făcut la 25 de ani. Cu siguranță, el încă mai crede că eu sunt de vină. Da, eu sunt de vină. Nu mi-am asumat, nu am știut cum se face asta. Acum știu, se face greu. Este greu să îți asumi două vieți în loc de una. Eu sunt lupul singuratic, singură la părinți. Am fost mereu pe propriile mele forțe. Am învățat greu să mă descurc în echipă.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Ce-ai putut să iei din experiența ta și să transpui în film?

DIANA CAVALLIOTI: Îți aduci aminte părțile frumoase și îți dai seama că unicitatea lor nu o mai transpui și în altceva. Momentele urâte sunt momente urâte, ajungi în același punct în care vrei să îți scoți inima din piept și să o arunci departe, ca să nu mai auzi de ea. O tristețe o înlocuiești cu altă tristețe, dar o bucurie, niciodată cu alta. Am căutat să găsesc o sclipire de genul acesta în relația mea cu Toma. Pe genul acesta de lucru construiești cu omul din fața ta. Este ca o cutie a Pandorei din care, când o deschizi, iese totul din nou și te trage starea după ea.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Lucrurile acestea se mai și vindecă, dar tu ca artistă nici nu le lași să se vindece, pentru că le folosești.

DIANA CAVALLIOTI: Nu știu dacă se vindecă.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Unde învățăm despre relații, unde învățăm să fim mai buni?

DIANA CAVALLIOTI: Nu te învață nimeni cum să trăiești într-o relație. Cred că atunci când ești mic înveți să iubești, cum îți iubești mama, cum îți iubești tatăl, dar deja am intrat pe un teritoriu pe care mă simt descoperită. Probabil că învățăm din greșeli și de aceea este bine ca fiecare să facă greșelile lui și să nu învețe din greșelile altuia. Toată viața mea mi s-a spus să învăț din greșelile altuia. Nu știu ce să învăț din greșelile altuia. Care este problema dacă greșim? De ce trebuie să fim cu toții câștigători și învingători?

Marea Dragoste / revistatango.ro: Unii nu au rezistența asta la durere, unii pur și simplu nu mai vor să treacă prin suferințe, cum zic unii că nu vor să mai iubească niciodată.

DIANA CAVALLIOTI: Lumea nu își mai ia timp să reflecteze asupra propriilor acțiuni. Suntem într-o superficialitate totală, nu mai contează sufletul și trăirile noastre.

Marea Dragoste / revistatango.ro: Cum ne conectăm la sufletul nostru? Tu cum faci?