Renunţă şi tu la oamenii care au renunţat cândva la tine! – de Dani Dumitrescu

de

Se spune că de la iubire la ură nu-i decât un pas. Aș fi vrut să fac parte dintre cei care contestă această afirmație, aș fi vrut să fac parte dintre cei încrezători în puterea dragostei, însă viața mi-a demonstrat adesea că degeaba încerci să lipești cioburile sparte la loc, vasul iubirii care s-a spart nu va mai fi nicidoată la fel … vei vedea tot timpul crăpăturile, chiar daca vasul pare întreg.

Într-o lume ideală, atunci când cineva îți lovește obrazul, suferi în tăcere și întorci – ca un creștin adevărat – și celălalt obraz. Dar ce faci atunci când cineva îți biciuiește sufletul cu vorbe la care nu te așteptai? Ce faci când oameni – despre care credeai că te apreciază, te iubesc necondiționat, te respectă – îți înșală așteptările și te rănesc prin faptele sau vorbele lor? Ripostezi, te resemnezi, găsești motive să mergi mai departe, încerci să lipești cioburile relației respective sau renunți?

Piatra de temelie a unei relații – fie că este de prietenie, de colegialitate, de rudenie sau chiar de iubire – este respectul. Când doi oameni nu se mai respectă, când încredearea se erodează, se diminuează treptat, ruptura este inevitabilă. Când respectul este înlocuit de orgoliu, de egoism, de insulte, vorbim, de fapt, de o pseudorelație.

Teoretic este uşor să renunţi la o persoană alături de care îți este mai mult rău decât bine, practic… Dacă ai pus în balanţă ceea ce te face fericit şi ceea ce îţi provoacă nefericirea într-o relație, iar balanța înclină mai mult spre dezamăgiri, decizia pare simplu de luat. Cum spui, cum dictezi inimii că de mâine trebuie să nu mai bată cu atâta intensitate pentru un om pe care, odinioară, l-ai strecurat în gândurile, în sufletul tău?

Cândva, mi-a fost şi mie greu să pun punct unei relații. De fapt, mă speria mai mult ce urma după acel punct, mi-era teamă să o iau de la capăt alături de altcineva. Investisem atât de multe sentimente în acea relație, încât aveam senzația că nu voi mai putea iubi vreodată pe cineva atât de intens. Mi-era teamă de viitor. Conștientizam că el, cel de atunci, renunțase de mult la mine, la relația noastră, dar pentru că nu avea curajul să spună că este timpul să o luăm pe căi diferite, eu mă prefăceam că nu observ. Dincolo de cortină, eram doi oameni nefericiți.

În afară de (presupusa) iubire, nu ne lega nimic, dar nu aveam curajul să renunţ la cel care deja renunţase la mine. Pentru că eram doi oameni care mai degrabă sufeream unul lângă celălalt, existența noastră se transformase treptat într-un calvar, iar aparențele nu mai puteau fi salvate.

Și totuși, nu am pus punct relației când clepsidra iubirii s-a golit de sentimente, ci când mi-am dat seama că nu mai există niciun dram de respect între noi.

Cineva m-a întrebat la un moment dat dacă sunt o persoană optimistă sau pesimistă. N-am știut ce să-i răspund…. Sunt unele momente când mă las doborâtă de povara necazurilor, dar sunt şi momente când dovedesc că sunt o persoană puternică, o femeie ce poate să înfrunte greutățile și să depășească obstacolele pe care viața i le pune în cale. Viața m-a învățat un lucru: (ne)fericirea este temporară, depinde în mare măsură de alegerile pe care le facem. Şi eu, asemenea multor femei, am fost, la un moment dat, precum pasărea Phoenix, am renăscut din propria cenuşă.

 

Categorii:
Dosar

Comentarii

  • Draga mea Amira, trebuie să iti impui sa lasi trecutul în urma. E singura soluție (cea care a funcționat pentru mine, cel puțin). Nu sunt psiholog, nu pot sa dau sfaturi, doar iti împărtășesc din experienta mea…Dezamăgirea nu va trece niciodată, trebuie doar sa înveți sa trăiești cu ea. Asa cum spuneam, încerca, străduiește-te sa fii o pasăre Phoenix. Nu îti pune speranța în cei din jur, ci în tine! Te imbratisez cu drag!

    Dani D. decembrie 29, 2016 12:40 pm Răspunde
  • Traiesc in aceste momente acceleasi sentimente ,casatoria mea s-a terminat dupa 14 ani datorita motiveleor expuse aici.Chiar daca ,sunt constienta ,ca nu se putea merge mai departe,ar fi trebuit sa ne fi despartit mult mai devreme,fiecare zi e o lupta cu mine insami.Lupt cu furia dinlauntrul meu,cu durerea ca am ramas singura, cu regretul ca as fi putut face mai mult,cu sensul de vinovatie si neputinta .Cum sa fac sa pot trece cat mai intreaga sufleteste prin aceasta perioada ?Ma intreb si te intreb. Multumesc ca m-ai ascultat.O seara buna.

    Amira decembrie 28, 2016 7:05 pm Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *