Teodora Cristurean – Daca lumea e cu susul in jos, imortalizeaza momentul!

de

Am avut mereu vise. Unele marete si altele mai mici, ascunse, iesite la iveala cu fiecare rasarit. Si am avut mereu sansa. Pe care uneori am cutezat sa o urmez sau pe care am pierdut-o printre degete. Am avut imagini in minte cu idealuri, dar n-am avut contur. N-am urmat regulile de plafonare in campul muncii, ba mai degraba mi-am luat, adesea, prea timpuriu, prea independenta, lumea-n cap.

Uneori, ma gandesc la drumul meu. Si vad ca, rand pe rand, am devenit cu totii oameni mari. Ne-am pierdut din rasul molipsitor, ne-am pierdut putin din pofta de viata, nu mai citim carti, ci fragmente… Inca mai cred, cu fiecare apus, ca maine o putem lua de la capat, ca inca ne mai intarim unii pe altii, ca inca mai avem suflete-pereche in jurul nostru.
Atunci cand revad oameni dragi mie, din trecut, simt ca ceva din mine lipseste. Nu mai sunt ca atunci, nici atat de optimista, nici atat de visatoare. Dar de fiecare data cand ajung acasa dupa un astfel de moment, realizez cum ma pot intregi, cladind, din frumusetea si ranile pe care mi le-au lasat lucrurile apuse, o noua eu. Invelita in mireasma zilei de azi.
Indiferent cat de mult ne pierdem pe parcurs, vom sti mereu sa revenim la idealurile, la visele si la noi, cei de ieri. Noi, cei de acum. Iar in zilele vitrege, imortalizati momentul, pentru a sti ca nu mai aveti niciun motiv de revenire in acel punct. Nu prea curand. Pentru ca ati pierde prea mult suflet…

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *