Un nou număr, de final de vară 2019, al revistei Marea Dragoste/revistatango.ro a ieșit pe piaţă, propunând cititorilor săi întâlniri de excepţie cu personalităţi marcante ale vieţii româneşti, texte și fotografii de-o frumuseţe tulburătoare. O nouă ediţie a singurei reviste pe care o citeşti din scoarţă-n scoarţă şi o iubeşti pentru totdeauna se găseşte la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară, iar noi vă propunem 18 citate-aperitiv, care să vă convingă că nu veţi putea lăsa din mână revista după ce o veţi deschide.
Așa că merită să porniți în căutarea ei și să vă oferiți un răgaz al lecturii de calitate, un răsfăț publicistic cum rareori mai oferă presa zilelor noastre.
Dumitru Constantin Dulcan: Privind din perspectivă științifică, lumea nu are niciun viitor dacă nu renunță la gândirea negativă la ură, la violență și minciună
“Am subliniat în lucrările mele că este nevoie de o spiritualizare a conștiinței, de o altă gândire sau paradigmă a timpului în care ne aflăm. Eu am numit această paradigmă – Noua Spiritualitate. Sintagma de „Noua Spiritualitate” subliniază ideea că are ca fundament noile progrese în cunoașterea științifică. Grație mijloacelor actuale de studiu al creierului, știm acum, după cum am discutat mai înainte, că tot ceea ce facem și gândim rău, prin chimia de suport la nivelul sistemului nervos are efecte nocive pentru sănătatea noastră. Cu alte cuvinte, cultivarea unei gândiri pozitive nu mai este doar o convenție de ordin social, pentru a păstra o armonie socială, ci este o necesitate înscrisă în însăși biologia noastră. Știm că, în funcție de semnificația pozitivă sau negativă a gândurilor noastre, creierul le procesează în zone diferite. În alți termeni, creierul selectează, pe criterii etice, ceea ce gândim, părând să respecte ceea ce am numit un cod etic al creierului. Cu atât mai mult, într-o lume atât de agitată, de neliniștită, cu o mare diversitate economică, socială, politică, etnică, psihologică și, mai ales, religioasă este nevoie stringentă de respectarea în gândire și comportament a unor valori etice, morale. Sintetizând la maximum această idee, o putem exprima într-o sintagmă simplă: să facem în viață doar ceea ce este bine, nouă și tuturor celorlalți. Acesta este sfatul impus de întreaga experiență și înțelepciune acumulate de omenire. Privind din perspectivă științifică, lumea nu are niciun viitor dacă nu renunță la gândirea negativă la ură, la violență și minciună. Toate acestea sunt împotriva sănătății, a bucuriei de a fi. O societate construită pe ură și minciună se va prăbuși în propria sa nimicnicie.”
Simona Catrina – Speranța unora zace la perfuzii? Trăiască speranța!
“Destinul nostru se plictisește cam repede. Și, când nu mai are cu ce să se joace, trece la boroboațe. Niciun om de pe fața pământului nu se poate grozăvi că trăiește perfect. Nici yoghinii, nici bogătașii, nici amantele președinților de state, nici nesimțiții, nici habotnicii. Nici soții, nici amanții. Nici copiii, nici noi, babalâcii. Nici femeile – și cu atât mai puțin bărbații. Dar Dumnezeu nu ne-a îmbrâncit pe planeta asta ca să ne văicărim ca niște bufnițe. Avem datoria sfântă de a supraviețui.
Mergem pe sârmă. Deci e doar o chestiune de timp până când ne alunecă talpa și facem bâldâbâc în iazul complicațiilor. În această acrobatică situație, urgența e să înotăm până la mal, nu să ne recităm testamentul, horcăind într-o bulboacă. Mulți dintre cei tăbăciți de soartă așteaptă noaptea Anului Nou ca pe momentul zero al unei vieți nou-nouțe. Gata, s-a terminat cu orice pacoste, a venit momentul să sfidăm singurătatea, dezamăgirea, invidia, lacrima sau migrena pe fond nervos. Destinul e ca o cioară, ne urmărește fiindcă am presărat firimituri în urma noastră, de fiecare dată când am scăpat din infern”.
Nelly Miricioiu: Avem în fața noastră și binele și răul, și e decizia noastră către ce privim
“Acestea au fost bătăliile mele psihologice. Tata a fost un om extraordinar de generos și de atent cu familia lui și de la el am luat puterea de a vedea și partea bună din tot ce se întâmpla. Am avut și eu tristețile mele, am avut și răutăți, în sensul că răspundeam pe moment, dar, după aceea, îmi părea rău. Însă eu, în natura mea, sunt un om generos, așa cum și mama, dincolo de această severitate pe care o avea, era foarte generoasă și a făcut lucruri foarte frumoase în viața ei. Însă sunt atât de multe straturi de complexitate, toate acestea s-au întâmplat în perioade istorice și politice atât de diverse, e foarte mult intercalată viața privată cu viața socială, cu viața istorică, nu se pot detașa una de cealaltă… Pentru că am avut dintotdeauna această dorință să fiu un om mai bun, când am venit în Vest m-am instruit, am citit foarte mult lucruri legate de spiritualitate, am văzut și altă lume cum este și, încetul cu încetul, m-am autoeducat să nu iau nimic din lucrurile negative, să nu mă încarc cu ele, pentru că mi-am dat seama că, la urmă, eu rămân nefericită, nu altcineva. Întotdeauna este alegerea noastră. Avem în fața noastră și binele și răul, și e decizia noastră către ce privim. Eu am hotărât să nu mă aplec către rău, pentru că mă încarc cu negativitate și, în final, tot eu sufăr. Mai bine sufăr pentru ceva pozitiv și conștiința mea mă premiază, spunându-mi că am fost bună, decât să am satisfacția momentană că m-am răzbunat printr-o răutate.”.
Radu Rizea – Marama, o sumă de schimbări și speranțe
“Am trăit, ca neam, o relație complicată cu ceea ce numim soiuri autohtone de viță-de-vie. Unele sunt atât de vechi încât preced orice formă de organizare statală și pot fi revendicate, în numele tradiției, din Moldova până în Croația și Ungaria. Altele – atât de noi încât ridică în continuare sprâncene a mirare din partea unor specialiști. Marea problemă a soiurilor românești este istoria punctată de migrații și dominații în care nu am avut timpul pe care l-au avut provinciile franceze și italiene pentru a izola, încrucișa, testa și omologa struguri de mare performanță. Intenția noastră a fost mereu să avem struguri sănătoși, rezistenți, al căror vin să țină câțiva ani, nu prea mulți. Când dau iama turcii, tătarii, goții, vizigoții, nu poți să fugi cu butoaiele în pădure…
Un strugure de mare performanță se naște în câteva generații. Întâi te asiguri că e viabil, apoi vezi cum se poartă via la 10, 20, 40 și 80 de ani, te joci cu densități de plantare, variante de tăiere, recolte la hectar, număr de frunze pe lângă fiecare strugure, analizezi rezultatele, replantezi și speri că se vor confirma și în următoarele generații de plante. După o sută – două sute de ani știi dacă ai ceva valoros sau nu. Noi n-am avut asemenea pauze de liniște și bună stare.”. (…)
Liza Panait: Regina Maria era o femeie aleasă, născută să împrăștie în jurul ei binele și frumusețea
Și datorită educației și, probabil, felului său curajos de a fi, căci era în tot și în toate o femeie născută să fie regină, Regina Maria s-a îmbrăcat altfel decât cei din jurul său. Stilul în care își combina și își purta hainele era întotdeauna de un bun gust desăvârșit. Avea în jur și o echipă de oameni care o ajutau cu hainele, dar ea și le stiliza, era, dacă vreți, designerul. În toate costumele sale, făcea o selecție de elemente din mai multe costume, amestecând elementele românești cu piese insiprate din locurile de unde își avea ea rădăcinile, bizantine, celtice, era ca și cum și-ar fi purtat genealogia la vedere, cu mândrie, într-un stil foarte curajos și elegant. Întotdeauna hainele sale, fiind purtate cu mare noblețe, cu demnitate, arătau încă și mai frumoase decât erau. Până și ținutele militare sau uniformele de soră medicală arătau ca niște haine elegante atunci când erau purtate de Regină. Rar se întâmplă ca o femeie să aibă asemenea stil, asemenea ținută. Era, în mod clar, o femeie aleasă, născută să împrăștie în jurul ei binele și frumusețea. Să nu uităm și că avea nenumărate talente artistice, picta, scria, foarte adesea se ocupa de crearea mobilierului sau de decorațiunile interioare sau de amenajarea grădinilor reședințelor sale, adesea își crea singură bijuteriile, iar tot ceea ce făcea era de un gust ales.Regina Maria și-a așezat pe cap marama românească și a făcut-o să fie un element-simbol în ținutele sale. O purta și la costumul național, dar și la ținutele de după amiază, o purta inclusiv pe front, lăsată lungă peste umeri și legată pe frunte, într-un fel aparte. Felul în care purta marama pe cap devenise amprenta ei.
Lari Giorgescu: Gigi știe să folosească abilitățile oamenilor cu care lucrează și să le dea valoare artistică
“Asta știe Gigi Căciuleanu să facă foarte bine, să folosească abilitățile oamenilor cu care lucrează și să le dea valoare artistică. Așa a fost și în această situație. E una din scenele care s-au născut, pur și simplu, dar, în același timp, deloc simplu. După ce m-am jucat cu mingea a urmat o perioadă de cizelare a jocului și a devenit unul dintre momentele mele preferate. Este una dintre poeziile cu care am vibrat din momentul în care am citit-o prima dată.
E un spectacol greu? Cum te simți la sfârșit?
Nu cred că am vreun spectacol despre care să pot spune că e ușor, toate mă costă, mă consumă și, în același timp, sunt o mare bucurie și îmi dau foarte multă energie. La sfârșitul spectacolului Eine Kleine Nachtmusik simt că pot să o iau de la început, dar în noaptea de după adorm greu, sunt încordat, iar dimineața când mă trezesc mă simt de parcă am fost călcat de un camion”.
Gáspár György: Iubirea este o artă, poate cea mai importantă dintre toate formele existente
“Este mai mult decât tentant, pentru mintea omului evoluat, a merge pe traiectoria unor explicații în care despărțirile și suferințele sentimentale sunt puse fie în seama unor alegeri greșite, fie ale unor limitări personale aparținând celor de care ne-am îndrăgostit. Dar, ceea ce am ajuns să cred, tot mai mult, este că aceste sortiri nu sunt nici întâmplătoare și nici greșite; este adevărat, însă, că majoritatea sunt decizii inconștiente și sunt însoțite de un anume bagaj de responsabilități de relaționare. Mai simplu spus, rolul suprem al relației de iubire este ca cei doi parteneri, care și-au unit destinele, să fie părtași într-un proces de dezvoltare personală și vindecare reciprocă. Doar că, aceste idei nu se potrivesc cu viziunea unei culturi romantice asupra iubirii, prin care ni se transmite că dacă este dragoste adevărată, atunci nu avem nimic de schimbat sau de transformat. Ei bine, sunt convins de faptul că iubirea este o artă, poate cea mai importantă dintre toate formele existente, și exprimarea acesteia necesită educație și perseverență, iar marele câștig este oglindit în capacitatea noastră de a deveni mai competenți în știința relaționării și de a ne reîntregi (grație procesului de vindecare) suflete ciuruite de experiențele unei copilării nefericite. Putem spune și că viața este mai mult decât generoasă, oferindu-ne nenumărate șanse de creștere, dar rezistențele noastre și lipsa de educație ne fac să ratăm aceste ocazii, preferând, inconștient, să rămânem în rolul copilului neajutorat, care așteaptă să obțină iubirea necondiționată. Văd iubirea ca o energie ce poate fi cultivată și amplificată, o conexiune între doi oameni, și care este posibilă doar dacă cei doi sunt conștienți de valoarea ei. Iubirea conștientă (definită de angajamentul față de relație și respectul față de sine și față de celălalt), este sursa de prospețime în cuplu; relația este singurul loc în care această energie poate fi cultivată”.
Lucian Avramescu: Și Adrian Păunescu a recunoscut odată, într-un interviu de la începuturi: “M-am inspirat din Serbările Scânteii Tineretului”
