.
“M-au chemat de la Vâlcea să mă facă redactor-șef la Scânteia Tineretului, dar văzând ce origine nesănătoasă am, mi-au zis că mai mult de adjunct n-o să ajung niciodată. Și așa a fost. Dar m-au rugat să reactivez Serbările, care erau un proiect mai vechi. Și Adrian Păunescu a recunoscut odată, într-un interviu de la începuturi: M-am inspirat din Serbările Scânteii Tineretului. Pe urmă nu a mai recunoscut, dar, într-adevăr, Serbările Scânteii Tineretului erau din 1958, fuseseră înființate de redactorul-șef al ziarului, Eugen Florescu, apoi continuate de Dumitru Popescu Dumnezeu, iar el, Păunescu, a fost invitat odată, căci se țineau în fiecare lună, în întâlniri-spectacol conduse de un actor, și a văzut atunci modelul unui spectacol organizat de ziar. Pe mine m-au chemat să le reactivez, și am încercat să fac lucruri deosebite, care nu se mai făcuseră, am introdus baletul clasic, pe stadion, vorbea Țopescu, pe teme sportive, tocmai fusese dat afară de la televiziune, se cânta muzică clasică… Am făcut, până la urmă, 800 de spectacole, iar în Ardeal aveam mai mulți spectatori ca Flacăra, și de aici a început Păunescu să mă dușmănească. Unii ziceau că și semănăm, ceea ce nu era adevărat, aveam alt temperament.”
Și chiar vă dușmănea? Cum ați aflat?
Mi-a spus-o el, m-a atacat, m-a reclamat la UTC că trăiesc cu Florica Bradu (ce să zic, era un fel de minciună, ca toate amorurile poeților) și atunci au discutat șefii să vină nevasta cu mine în turneu. Copiii erau la școală, cu soacră-mea, iar nevastă-mea mergea cu mine în turnee. (râde) M-am împăcat mai târziu cu Adrian, când am făcut un interviu pentru o carte a mea, pe care n-am mai scos-o, Cum înfruntă poezia sfârșitul de mileniu. Am 50 și ceva de interviuri cu poeți ai lumii, iar din România nu îl aveam decât pe Adrian. Pentru interviul acela, însă, am stat la el acasă o zi întreagă, și atunci ne-am lămurit cu toate lucrurile, și cu Serbările…
Manuela Hărăbor: Dumnezeu nu vine cu forța în viața oamenilor, nu ne ajută dacă noi nu dorim
“E o vorbă: Dumnezeu lucrează prin oameni. Pe mine m-a luminat prima dată părintele Valerian, cel care a fost odinioară actor, Dragoș Pâslaru, dar acum e părinte la Mănăstirea Frăsinei. L-am cunoscut tot prin intermediul Magdei Catone, cumva întâmplător, dacă poate fi ceva întâmplător, apoi el a venit în întâmpinarea mea și m-a pus pe o linie de plutire. El a fost omul care mi-a deschis canalul către cer. El m-a învățat că pentru tot ce primim trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu. Dacă te trezești dimineața și spui: ”Mulțumesc, Doamne, pentru tot ce mi-ai dat și pentru tot ce am!”, El te ajută. Niciun om nu duce greutățile singur pe umeri, pentru că s-ar cocoșa, ci i le duce Dumnezeu, în momentul în care Îi îngădui să vină să te ajute. Dumnezeu nu vine cu forța în viața oamenilor, nu ne ajută dacă noi nu dorim, iar asta e cea mai mare dovadă de respect și de iubire față de ființa pe care a creat-o. Cam asta e, nu e o filosofie fantastică, e atât de simplu, de fapt!”
Marius Constantinescu și Ioana Bâldea Constantinescu: Vorbim despre copiii care nu citesc, în condițiile în care părinții lor văd două cărți la cinci ani
„Dăm vina tot timpul pe câte ceva”, explică Ioana. „Consumul cultural nu este o chestiune legată de economie, e suficient să mergi în orice mall și să-ți dai seama că nu ține de puterea de cumpărare. Aici ține de foarte multe lucruri, de la nivelul de educație până la cum sunt orchestrate campaniile la nivel social. În general, componenta culturală peste tot în lume vine la pachet cu o campanie publică bine susținută, care ține de educarea populației. La noi nu prea se întâmplă lucrurile astea. Vorbim despre copiii care nu citesc, în condițiile în care părinții lor văd două cărți la cinci ani. Nu prea ai cum să construiești cu așa exemplu. Copiii sunt mimetici, vor face ce văd acasă, iar acasă văd oameni legați de un telefon sau de un televizor, urmărind emisiuni de slabă calitate. Copiii fac ce facem și noi, nu ce le spunem noi că trebuie să facă…”
Dara Codescu: Îți spui că vei fi fericit. Aproape fericit…
“Câți dintre noi au ajuns la destinația dorită? Îți plăsmuiești visul până în cele mai mici detalii, îl simți respirând, e viu. Dar, de cele mai multe ori, intervin atâtea schimbări pe parcurs, încât cu greu mai recunoști varianta inițială!
La vârsta maturității, devenim puțin mai prudenți, dar și mai sceptici. Cu toate astea, ne avântăm în planuri semețe și ne activăm încăpățânarea de a nu renunța cu totul la ceea ce ne-am dorit. Căutăm formule noi, schimbam datele problemei, adăugăm elemente noi, abandonăm altele vechi.
Cum-necum, cei mai mulți ajung acolo unde cred ei că voiau să ajungă!
E adevărat că romanele și filmele sunt inspirate din viață, dar niciodată nu trăiești întocmai ca acolo, decât, poate, la nivel de secvență…
Ai fost îndrăgostit de cea mai frumoasă fată din an cu tine? N-a avut timp de poeziile tale stinghere sau de creanga de liliac ruptă de peste un gard. A fost ales un altul, care-i dăruia cărți cu autograf sau buchete de flori cu pampoane aurii. Ți-ai găsit și tu perechea într-o zi. Dar ea nu are nimic din strălucirea celeilalte și tu știi bine asta, dar îți spui că vei fi fericit. Aproape fericit…”
Mihaela Rus: Când își admirau, își iubeau și își urmau conducătorii? Ca răspuns, epoca și figura reginei Maria s-au înălțat luminos în gândul și în sufletul nostru
Gama Marama include o poveste despre demnitate, o poveste despre ceva ce găsim astăzi din ce în ce mai puțin la oamenii de lângă noi și la noi înșine: mândria de a fi român. De aici am pornit, pentru că doamna Cornelia Anghel iubește enorm tradițiile românești și ceea ce face dumneaei în țara asta depășește cu mult creația în domeniul vinicol… De la întrebările: Când au fost românii mândri că sunt români? Când își admirau, își iubeau și își urmau conducătorii? Ca răspuns, epoca și figura reginei Maria s-au înălțat luminos în gândul și în sufletul nostru. Iar restul construcției, cu elementele gândite în cel mai fin detaliu, cu numele acesta Marama, intraductibil în orice altă limbă și cu atât mai splendid și mai misterios, care cuprinde în el un univers întreg de frumusețe, de forță și de delicatețe, cu povestea de măreție și curaj a Reginei, cu simbolurile sacre luate de pe costume autentice românești s-a realizat pas cu pas, linie cu linie, culoare cu culoare, emoție cu emoție. Avem astăzi un produs românesc care poate să ne reprezinte țara. Dacă vrei să dai cuiva un dar reprezentativ pentru tradițiile și pentru demnitatea țării noastre, poți dărui, cu mândrie, această colecție de vinuri, Marama. Oriunde în lume, la orice nivel de întâlnire și de iubire, fie că întâlnești președintele lumii, fie cel mai bun și mai drag prieten, îi poți oferi vinurile Marama știind că nu putea exista alt dar care să-i vorbească mai bine despre țara noastră în ce are ea mai bun și mai nobil”.
Lavinia Pintea Tatomir: Dragostea lipsește cu desăvârșire doar acolo unde există calcul exact, răceală sufletească, egoism
