…pentru ca poate deveni egalul tau’, spune un proverb african care da titlul unei carti exceptionale, scrisa acum opt ani de filologa olandeza Mineke Schipper, stralucita autoare a multor studii literare interculturale.
Aceasta femeie cu nume de lapona inteleapta nu a scris pe piele uscata de peste, dar, cu siguranta, i-a fost dat sa citeasca de mai multe ori mesaje ciudate, coduri domestice, o intreaga paremiologie pe care care culturile orale o dezvolta mai mult sau mai putin metaforic, in jurul femeii si rolului ei in societate. Autoarea povesteste in epilogul cartii sale, “Never Marry a Woman with Big Feet”, ca acest proverb, cu variantele lui nu mai putin interesante, i-a dat ideea unei antologii comentate care are ca subiect femeia in proverbele lumii.
Am primit-o cadou de Craciun de la El. Stiam ca o sa-ti placa, mi-a zis, iar eu mi-am plecat privirea automat catre totosi, tricotati sa intre lejer in ei, un 40… Am devorat-o imediat, stiind de cand am vazut-o ca trebuie sa-ti vorbesc despre ea. Nu din gura, ci din carte.
Un scriitor nigerian, citat de autoare, da o definitie foarte plastica a intregului context paremiologic, spunand ca Proverbul este uleiul de palma cu care se mananca limbajul. La el, in Nigeria, se mananca cu ulei de palma. In zona Mediteranei s-ar potrivi uleiul de masline. Dar noi, romanii, Doamna mea, cu ce-l mancam? Nu ne convinge nici uleiul de floarea soarelui, nici cel de soia, sunt prea tinerele, antropologic vorbind. Ar trebui sa gasim un emulsifiant traditional, in consonanta cu ocupatiile noastre ancestrale: cu zer? Cu unt? Cu smantana? Cu tuica?
Schipper trece femeia prin toate proverbele lumii, organizandu-si analiza dupa criterii fizice, antropologice, psiho-sociale. Apoi dupa criterii de coerenta interna, grupandu-le in directe si metaforice. Toate, absolut toate traseaza acelasi mesaj: “S-au luat in consideratie 15 735 de exemple obtinuta pe cale livresca sau orala. Covarsitoarea majoritate reprezinta punctul de vedere masculin, care apara superioritatea, interesele si privilegiile masculine ale barbatului”. Si incheie, intelept, scriitoarea: “Proverbele nu sunt o exceptie in istoria umanitatii, perspectiva feminina a fost recent integrata spatiului public. Un proverb urban din anii ’60 spune ca “O femeie fara barbat e ca un peste fara bicicleta”. (Scuza-ma, Doamna, pur si simplu nu m-am putut abtine sa-l citez). E posibil ca tacutele noastre stramoase sa se fi supus ordinii sociale dominante. Si totusi, influenta si puterea enorma a femeii stau la baza intregii constructii sociale predominant masculine: Femeile lasa urma chiar fara sa puna piciorul in pamant “.
E uluitoare marea varietate de prescriptii care circula in lume in scopul mentinerii femeii “sub obroc”. Cele mai violent negative sunt proverbele referitoare la femeie ca sotie. Psihologii au observat ca gestatia, nasterea si cresterea fiilor au avut consecinte importante. Respectul si teama barbatului in fata acestei puteri miraculoase pot explica absenta femeii din majoritatea miturilor creatiei: Eva se naste dintr-o parte a corpului lui Adam (intr-un mit din Gabon, femeia se naste din degetul mare de la piciorul barbatului), zeul Ra vomita gemeni sau ii creeaza masturbandu-se, un mit congolez atribuie originea omului, unei dureri acute de stomac a lui Dumnezeu: colicul e atat de puternic, incat vomita, creand lumea intreaga din propriile maruntaie. (Judecand dupa cum stau lucrurile azi, as zice ca a creat-o mai precis dintr-un spasm al intestinului gros).
Scriitoarea povesteste ca in Africa se intalnesc zicatori si proverbe de toate felurile, la tot pasul, in spatiile publice: la coafor, in cafenele sau in mijloacele de transport in comun. Circula, de asemenea, scrijelite pe capacele oalelor, pe dovleci, pe sorturi de bucatarie sau pe cusaturi decorative. Se pot transmite pintr-un fel de fusta (numita pagne, lappa sau leza) purtata de femei, a carei functie sociala este aceea de a reflecta felul in care decurg luptele domestice intre nevestele aceluiasi barbat. Daca fusta este legata la spate, nodul face aluzie la “o neghioaba ma urmareste si nu-mi da pace”, referindu-se la noua nevasta pe care barbatul a decis sa si-o ia, fara voia primei sotii.
Capacele oalelor reprezinta un instrument non-verbal de transmitere a mesajelor traditionale, obicei care se mai intalneste azi doar la femeile fioti, din Cabinda (Angola). Capacele spun adevaruri pe care ele nu indraznesc sa le comunice prin viu grai, sotului. Sunt rotunde, de lut, cam de douazeci de centimetri diametru. Desenele lor exprima o zicatoare sau un proverb. Zi de zi, femeile pregatesc mancarea barbatilor intr-un vas de lut, il acopera cu frunze de banan si trimit un Nica local sa il duca repede la templul clanului, unde se intalnesc barbatii la masa. Atunci cand sotia are ceva de reprosat sotului, recurge la serviciile unui mester olar si inlocuieste frunzele de banan cu un capac de lut pe care este scrijelita, la cererea femeii, un fel de criptograma. Mesajul dezlantuie furtuna comentariilor masculine. Barbatul trebuie sa faca publica plangerea femeii. Poate avea ca motiv lenea, impotenta sau avaritia sotului. Daca zice ca nu intelege mesajul, un specialist examineaza capacul: spre exemplu, desenul poate reprezenta un vas asezat pe trei pietre, ceea ce ar insemna: “trei pietre sprijina oala; trei drepturi are femeia in casnicie” (vesminte, hrana si sex). In acest caz, mesajul ar fi o plangere legata de incalcarea unuia din drepturile conjugale. Codul capacului arata ca, din motive diplomatice, sotia evita confruntarea directa si prefera tratarea temelor delicate referitoare la viata conjugala, in mod indirect.
Si zic eu, Doamna, intre noi doua fie vorba, cate capace n-ar fi de scrijelit si in societatea noastra moderna si emancipata, am pava drumul de la mine pana la tine, cu atatea capace sarate de gustul lacrimilor!
…E prea mult frig, in suflete si afara, ca sa inchei in felul acesta amar. Astfel ca, “pour la bonne bouche”, iti las aici floarea unui proverb chinezesc, delicat ca cescutele din care beam cafea in garsoniera ta (Iti mai aduci aminte, Doamna?):
“Frumusetea femeii face pestele sa se scufunde si ratele salbatice sa cada din zbor”.
P. S. Tocmai mi-a trecut ceva prin minte: Sa existe, oare, vreo legatura – sau vreun pacatos complex de inferioritate sa fie de vina – intre titlul cartii si faptul ca TOATE, ABSOLUT TOATE femeile africane pe care le-am vazut AICI, infasurate in straiele lor viu colorate, poarta (chiar si in miezul iernii) papuci cu cel putin doua numere mai mici, dand mereu cu calcaiele de asfalt? Intre Realitate si Metarealitate exista o dubla sageata, ca o lance africana, cu ambele capete inrosit ascutite, la fel ca cea dintre Adam si Eva…