fbpx

Ajută-l pe cel mic să facă primii pași! Iată cele mai simple și eficiente exercitii!

de

Primii pași ai bebelușului sunt foarte așteptați de către părinți. Odată cu vârsta de 9 luni cel mic începe ușor, ușor, să exploreze mediul înconjurător și se agață de mobilier încercând să se ridice, dar fiecare are ritmul său de dezvoltare, deci nu trebuie să te sperii dacă nu a făcut-o încă. Totuși, există câteva exerciții pe care le poți încerca împreună cu el pentru a-i stimula funcțiile motrice.

 

Iată cele mai eficiente sfaturi care îl vor ajuta pe bebe să meargă singur!

  • Întărește-i musculatura de la 4 luni

Vârstă de patru luni semnifică momentul în care bebelușul începe să se rostogolească pe burtă, datorită faptului că își poate susține singur capul. Pentru că este important să îi încurajezi acest reflex, alege una dintre jucăriile lui preferate, pune-o în fața sa și lasă-l să încerce să ajungă le ea. Un astfel de exercițiu realizat de câteva ori pe săptămână îi va întări oasele și mușchii. Ai grijă ca activitatea să fie făcută pe o salteluță de joacă, în nici un caz pe podea sau în pat.

 

  • Încurajează-i curiozitatea

Odată ce bebe a trecut de faza mersului de-a bușilea, va încerca să se ridice. Acum este momentul în care tu trebuie să te asiguri că nimic din casă nu îl poate răni. Pe lângă faptul că îl poți ajuta ținându-l de mâini și făcând câțiva pași, există și alte exerciții care îl vor ajuta foarte mult.

  1. ridică-l ușor de mânuțe și pune-l înapoi de podea, pentru a-i arăta cum se flexează genunchii
  2. așează prin casă, pe jos sau pe scaune, jucăriile lui preferate. Cel mic nu va rezista tentației și se va ridica să le atingă
  3. renunță să îl mai ții în brațe. Trebuie să învețe să fie stăpân pe situație încă de pe acum. Odată ce îl vezi că stă în picioare agățat de mobilier, poziționează-te la un metru de el și încurajează-l să vină la tine.

 

  • Apelează la antemergător sau premergător

Dacă vrei ca cel mic să aibă parte de un ajutor de nădejde în încercările lui de a merge singur, achiziționează un premergător, dar numai după vârsta de 6 luni. În ultimii ani au apărut pe piață dispozitive din ce în ce mai performante din punct de vedere tehnic, iar aceste îmbunătățiri îl vor ajuta pe cel mic să fie în siguranță și să nu se răstoarne. De asemenea, bebelușul se va bucura de un centru de activități extrem de util, care îi va capta atenția și curiozitatea. Intră pe site-ul Babyneeds, comandă premergătoare pentru bebe și bucurați-vă împreună de cele mai frumoase experiențe! Chiar dacă de-a lungul timpului s-au vehiculat tot felul de controverse cu privire la premergătoare, trebuie să știi că ele dezvoltă extrem de bine musculatura picioarelor, chiar dacă cel mic nu calcă pe jos decât cu vârfurile degetelor.

 

Așadar, fie că bebelușul tău a ajuns la momentul în care este gata să meargă singur, fie că mai are puțin până acolo, asigură-te că îi încurajezi orice mișcare prin vorbe frumoase și exerciții. Nu te speria dacă nu îi iese din prima!

 

Shutterstock.com

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Advertorial

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.