Într-o presă românească în care numărăm mai des recordurile neprofesionalismului și ale abordărilor incorecte, un post mic de televiziune, Canal 33, a realizat un record mondial, prin intermediul fondatorului televiziunii, jurnalistul și scriitorul Alexandru Răducanu. Recordul mondial anterior aparținea unei televiziuni din India și număra 62 de ore de emisie neîntreruptă. Ar fi fost suficient un talk-show maraton de 63 de ore care să doboare recordul anterior, dar Alexandru Răducanu a calculat lucrurile în așa fel, încât depășirea să fie limpede și performanța să crească nu cu o oră, ci cu zece, iar maratonul să se termine exact în dimineața zilei de 17 martie 2020, pentru a sărbători în cel mai inedit și curajos mod cu putință aniversarea a trei ani de la prima emisie live a televiziunii Canal 33. Încercarea de stabilire a recordului a fost înregistrată în numele televiziunii întregi, iar victoria a fost atribuită și certificată de către Guinness World Records pe numele televiziunii, dar, dincolo de strădania echipei de a-și susține reprezentantul, victoria nu ar fi fost niciodată posibilă dacă cel care a dus-o la bun sfârșit, intrând cu o energie nepământeană într-o evadare temporală de mai bine de 100 de ore, în care nu a dormit și și-a păstrat perfect concentrarea, inteligența, umorul, imaginea impecabilă și puterea de a conduce dialoguri de mare finețe cu interlocutori redutabili nu ar fi fost o personalitate cu totul și cu totul aparte.
Alexandru Răducanu, al doilea fiu al unei familii din provincie, era considerat, în copilărie, “oaia neagră a familiei”. Un copil deosebit, care citea enorm, lua premii naționale, dar a ajuns pe punctul de a fi exmatriculat din liceu. Un băiat special, căruia i se întâmplau “mici miracole”, cum ar fi acela de a opri ploaia cu gândul. S-a afirmat apoi ca un bărbat cult, un manager curajos, ale cărui proiecte n-au trecut niciodată neobservate, dar care și-a primit pe îndelete porția de ironii sau de glume malițioase din partea haterilor. Și nici talk-showul său maraton, certificat azi de Guinness World Records drept cel mai lung talk-show din lume, nu a fost un proiect care să curgă fără obstacole, căci Alexandru n-a reușit, de emoții, să doarmă nici în noaptea dinaintea începerii seriei neîntrerupte de emisii live, atacurile energetice nu au contenit pe durata proiectului, iar, la ușa studioului, amenința pandemia, gata să se instaureze peste întreaga lume.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Unde te-ai născut, Alexandru Răducanu, și ce erau părinții tăi? Frați ai?
Alexandru Răducanu: M-am născut la Pitești, un oraș de provincie care era, totuși, printre cele mai răsărite ale perioadei comuniste, dat fiind că avea niște obiective industriale importante în zonă: fabrica Dacia, Petrochimia, un institut nuclear… Părinții mei sunt prima generație de oraș, vin amândoi de la țară. Mama a fost învățătoare, iar tatăl meu gestionar, ambii oameni simpli, cu studii medii. Muncitori, cu valori obișnuite în societate pentru cei ca ei. Iar eu sunt al doilea și ultimul băiat al familiei. De fapt, am crescut cumva în umbra fratelui mai mare, care era „marea speranță” a familiei, eu am fost mai degrabă lăsat să mă descurc pe cont propriu. Am dat la aceeași facultate cu o bună prietenă, iar mamele noastre au așteptat împreună afară. Pe timpul așteptării, mama mea i-a împărtășit celeilalte mame că, de fapt, eu sunt ”oaia neagră a familiei”. După ce am fost admis, în condițiile în care concurența depășea șapte candidați pe loc, mama prietenei mele mi-a spus că a avut intenția să o sune pe mama mea și să o întrebe: ”Ei, s-a mai albit oaia?”. Era o persoană care vedea potențialul meu mult mai aproape de realitate decât îl vedeau propriii mei părinți. Dar nu am păstrat resentimente, știu că au făcut ce au putut și au știut ei mai bine, așa cum fac cei mai mulți dintre părinți pentru copiii lor. De fapt, eu am fost un copil atipic.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Atipic? Erai un copil special, aveai daruri aparte, calități remarcabile, încă din anii de școală?
Alexandru Răducanu: În liceu am fost un adolescent destul de special, dar cam rebel. Nu exclud să fi rămas niște mici legende în liceu. Sau poate nu. Am fondat împreună cu ceilalți doi băieți din clasă o revistă care a întors liceul cu susul în jos, pentru că includea mai multe forme de satiră care vizau câțiva profesori, chiar dacă nu le dădeam numele. Nu ne-au exmatriculat pentru simplul fapt că eu aveam premii naționale la eseu, iar ceilalți erau olimpici naționali la istorie.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Învățai mult, citeai mult?
Alexandru Răducanu: Citeam foarte mult. Dormeam două ore la două zile, iar, în rest… citeam sau moțăiam la ore. Îmi aduc aminte de o întâmplare amuzantă. La o oră de matematică am adormit, căci deprivarea de somn ajunsese la cote foarte mari. Profesoara m-a văzut că dorm și mi-a cerut să spun cum se continuă rezolvarea unui exercițiu complicat. Mi-am auzit numele ca prin vis. M-am trezit, m-am ridicat ezitant în picioare, mijind ochii. La tablă, o elevă umpluse jumătate de tablă cu o demonstrație, dar se blocase undeva. Liceul era umanist, nu eram niciunul vreo lumină la matematică. Ei bine, într-o fracțiune de secundă, am fost capabil să spun cum se continuă exercițiul. Profesoara, care probabil voia să îmi dea un doi, ca să mă lecuiască de dormit la ora ei, a rămas, pur si simplu, perplexă. Se vedea pe fața ei. De unde și cum am putut răspunde, nu știu nici eu, nici în ziua de azi.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Ai făcut, deci, un liceu umanist. Atunci a început drumul tău spre scris, orientarea către literatură si jurnalism?
Alexandru Răducanu: Da, în liceu, prin clasele mici. Mi-a plăcut mult Mircea Eliade și m-a inspirat. Am început să scriu și să fiu publicat în reviste de cultură importante, ceea ce era un lucru rar pentru un elev de liceu, mai ales că vorbim despre reviste prestigioase la nivel național, una condusă chiar de Dan C. Mihăilescu.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Dar parcursul spre spiritualitate? Multă vreme nu te-am cunoscut ca învățător spiritual, dar e limpede că acest drum al tău a început de multă vreme.
Alexandru Răducanu: Partea cu spiritualitatea a început în toamna lui 1993, deci acum 27 de ani. E un fel de a spune, pentru că, în realitate, a început mult mai devreme, pur si simplu, reușeam să fac „mici miracole”, cum ar fi să opresc ploaia, cât stăteam cu vitele la câmp. Dar în 1993, m-am trezit cu un câmp energetic în jurul mâinii stângi. Aveam aproape 18 ani și învățam în Câmpulung Muscel, un mic oraș de provincie. Încă nu pătrunseseră niciun fel de cursuri despre energii, nici măcar cărți, totul era… tabula rasa. Și eu aveam acest câmp, care mă deranja. Tot scuturam din mână, ca și cum aș fi avut ceva lipit de mână și încercam să scap de el. După vreo săptămână în care m-am chinuit cu senzația aia, destinul mi-a scos în drum o tânără doctoriță, Camelia. Participam amândoi la același concurs literar, ea luase premiul I pentru proză, eu, pentru eseu. Am rămas să stăm mai mult de vorbă și, la un moment dat, pe la 4 noaptea, stând în barul hotelului unde eram cazați toți, cu o cafea în față, i-am istorisit problema mea cu mâna. Mi-a cerut să întind mâna și și-a trecut-o pe a ei pe deasupra, ca o adiere. Totul a durat o fracțiune de secundă, dar acea senzație a dispărut pentru totdeauna. A fost momentul în care… am rămas interzis. Mă sâcâise câmpul ăla electro-magnetic de energie mai mult de o săptămână, devenise o prezență continuă. Și atunci a încetat. Așa mi-am descoperit primul meu maestru. Iar restul… este istorie.
Marea Dragoste/revistatango.ro: O istorie în care, ca facultate, ai ales să studiezi psihologie. De ce ai ales specializarea asta și cum te-au ajutat studiile tale universitare în ceea ce ai realizat ulterior ca profesie?
Alexandru Răducanu: Camelia mi-a inspirat mersul spre psihologie, ea era o persoană doctă, era specializată în Carl Gustav Jung pe care îl citise în germană, în original. Eu eram mult mai fascinat de filozofie pe atunci și probabil că, dacă nu aș fi întâlnit-o, aș fi urmat filozofia, nu știu. Așa cum nu știu nici dacă studiile universitare m-au ajutat în vreun fel. Eu sunt o persoană autodidactă. Mi-am urmat singur calea.
Marea Dragoste/revistatango.ro: Ai scris cărți, ai făcut reviste, ai activat ani de zile în media. Dar intre toate, cel puțin până acum, Canal 33 pare a fi proiectul cel mai puternic, cel mai de impact, cel mai valoros… Când și cum ți-a venit prima dată ideea de a fonda acest canal de televiziune și cât a durat până la ieșirea lui pe piață?
Pagini: 1 2
Pingback: Canal 33 devine canal de știri și informații, iar numele său se schimbă în Canal 33 HD – Marea Dragoste
Modestia este ,,arma,,prostiei,nicidecum a inteligentei,care reprezintă ,,dorința,determinarea si placerea de a accesa informații și cunoașterea a unor stari- forme de evoluție,, ,realitate existențială aflată în relație cu ambiția,sinceritatea,loialitatea,intentia benefica de a construi realități sociale,realitati ale gândirii spirituale care le rândul lor provin dinspre puterea unui suflet aflat mereu în căutarea propriei sale evoluții…Dacă un om ( cu un suflet- viu ) manifestă această ,,putere,, ,ei bine!,devine ,,o atenție,,pentru alti oameni,carora li se declanșează egoul interior,realitate existentiala- sociala,care ori permite starea de evoluție,ori o înăbușe în fașă…Unui om inteligent nu-i ridici în ,,slava,,manifestările ci-i mulțumești ca le manifesta,ptr.a-i arata ca ești mulțumit(ă)ptr.ca există în societatea unde exiști ,,si tu,,…Personal,eu însumi,doresc oamenilor aflați ,,pe Calea Evoluției spirituale-sufletesti,, forță divina,necesara împlinirii dorințelor benefice ale existentei-evolutive în timp- spatiu…Dar doresc si tuturor celorlalți oameni – care au un grad mic de evoluție – aceeași realitate existentiala: împlinirea lor prin informație și cunoaștere,prin credință și iubire,prin recunoștință și virtuți…Omul care se iubește ,,pe sine,, ,care este conștient de puterea credinței sale,de valorile existențiale ale evoluției sale ,va reuși sa-nteleaga: de unde vine,cine este,u nde se afla,spre ce viitor se îndreaptă…Auto-educatia,nu este nici har,nici dar, ci reprezintă ,,voința de a evolua,,; realitate manifestată de sufletele- vii,putine numeric în lumea noastră…Eu le mulțumesc acestor energii divine ,,ptr.ca există,, ,si le doresc: o evoluție mereu înspre Divinitate…Dumnezeu- UNUL,sa ne tina sunt supravegherea SA !!!