Spre sfârşit de august, sătul să ne asculte lamentările asudate şi plictisit să ne mai lumineze mâzgălelile din jurnalele în care ne plângeam de caniculă, soarele s-a ascuns pentru câteva zile.
S-a făcut dintr-o dată atât de frig, încât oamenii umblau zgribuliţi pe străzi, îmbrăcaţi în haine care, cu toate că erau din colecţia nouă, deveniseră, brusc, nepotrivite. Totuşi, nimeni n-avea inima să coboare de pe raftul de sus al şifonierului veşmintele groase. Deşi boscorodiserăm cu toţii căldurile, dintr-o dată, singura speranţa de mai bine părea să le chemăm, cât mai repede, înapoi, aduse de soarele pe care abia după plecare ne-am amintit să-l venerăm.
Mă vait mereu că muncesc prea mult şi că mi-e viaţa prea înţesată cu obligaţii. Nu uit niciodată, atunci când am ocazia, să mă plâng că dau în brânci trudind pentru şleahta mea de copii fără obraz şi pentru joburile mele fără leafă. Să povestesc ce greu îmi este să fac şi să ţin lună de lună revista pentru care trăiesc şi mor, dar de pe urmă căreia mai mult mor decât trăiesc. Şi, câteodată, către prietenele apropiate, mă plâng că bărbatul meu mă iubeşte prea mult, vine cu mine peste tot, mă pupă în fiecare dimineaţă, iar uneori se încăpăţânează să-mi strice somnul cu preludii dulci.
E greu… le spun celor care stau să m-asculte.
Dar zilele reci de la sfârşit de august m-au făcut să-mi dau seama că tot ceea ce am îmi luminează viaţa. Că strădania mea de-a face lucrurile să meargă e soarele meu cel încins, fără de care nu pot să trăiesc. Iar în dimineaţa în care soarele verii ne-a iertat şi-a răsărit din nou, aducându-ne vara înapoi, mi-am găsit puterea să mulţumesc pentru raze şi pentru toate şireturile pantofiorilor încheiaţi, în genunchi, în fiecare dimineaţă. Pentru toate joburile în care mă împrăştii, luminoasă, şi pentru fiecare revistă în care-mi zidesc sufletul, ca o Ană ce vine zâmbind, cu merindele sumarelor gătite în tihnă. Pentru toate nopţile de veghe de dragul copiilor şi de nesomn de dragostea bărbatului. Pentru dezordinea de acasă şi pentru ordinea firească a anotimpurilor, a vârstelor şi a iubirilor mele de care n-am să mă mai dezic niciodată.
Venerez soarele. Toamna vine oricum, n-are rost s-o chemăm mai devreme!
