fbpx

Angelica Lambru – Credinta, nadejdea si dragostea

de

“Zi si noapte, nimic nu-i usor pe pamant”
(Lucian Blaga)

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ma plangeam odata, unui om intelept, cat de tulbure imi este timpul dintre Craciun si Boboteaza, cu ce apasare ascunsa il traiesc mereu. Dumnealui, erudit bucovinean, cu radacini ascunse in mit, care cunoaste si interpreteaza crugul vremurilor, mi-a dezvaluit cat de fragila este aceasta perioada din punct de vedere spiritual, cat de misterioasa este trecerea de la un an la altul si cat de clar apotropaic este, bunaoara, rostul Colindelor. Cand se asaza anii, Omului nu-i poate fi usor.

In conditiile date, putem alege. Chiar daca noua ni se pare ca nu, noi putem alege: sa plecam, sa ramanem, sa stam cu un picior in papuc si celalalt in escarpen, sa aprindem o lumina, sa umplem de becuri o casa intreaga. Sa cautam un strop, un firicel, o scama de sens in rutina groasa si binefacatoare a supravietuirii. Sa ne inchidem, intelepti, in cochilie si sa stam ascunsi pana cand Vocea ne va ademeni, la Primavara.(“Melc natang, melc natang…”). In treacat fie spus, eu cred ca melcul a facut foarte bine ca a iesit din cochilie si a inghetat, terminand odata cu conditia-i mizerabila de melc! Multi umblam asa, inghetati, prin lume, tocmai fiindca am iesit prea devreme din cochilie si cand am dat cu coarnele de ce-i afara, de cata singuratate, cata tradare, cata “vraja” si cata nepasare bateau dinspre Miazanoapte, ele (coarnele!) ne-au degerat si ne-au cazut, bicisnic, sub mesele Revelioanelor “in doi, in trei, in cate, cati vrei”. Caci asa e jocul, dragii mei. Dar alternativa ma inspaimanta mult mai tare. L-am ascultat de curand pe Ducu Bertzi cantand un cantec din Maramures devastator. Nu-l mai auzisem de mult si m-a inghetat. Intreaga conditie de femeie incape in acel cantec. Tragediile grecesti sunt ca un fulg pe cantar, iar el e plumb, e sloi, e noian inghetat, e mormant viu. Cantecul se numeste “Fata batrana”, iar tu trebuie sa stii mai multe despre el si despre cine il canta in Cenaclul Flacara. Exista mai multe variante, dar, paradoxal, doare mai tare, taie mai adanc, cantat de un barbat. “De un strain in sat…” De fapt, de doi. Vioara lui Mihai Nenita este unsoare de leac. (http://www.youtube.com/watch?v=lgJpwRWZ_oY)
Uite si versurile. Inchide ochii si inchipuieste-ti-o, nu in regatul Danemarcei, nebuna de dragoste, ci in cel al Maramuresului. Apoi aminteste-ti fricile noastre de la optsprezece ani. Subtirimea franghiei pe care evoluam, fara plasa, gata sa ne legam la ochi, gata sa dam cerga de lana…
“I-auzi, mama, canii bat,/Iara sunt straini in sat, maicuta, mama me…/Da-le cerga cea de lana,/Poate m-or lua de mana, maicuta, mama me…/Da-le pana cea de strut,/Poate-or zice sa ma duc, maicuta, mama me…/ Da-le lingura de lemn,/Poate mi-or face vreun semn, maicuta, mama me…/ Ma uitai intr-o fantana / Si vazui ca sunt batrana, maicuta, mama me…/ Pa din sus, masele nu-s,/ Pa din gios, tate le-am scos, maicuta, mama me…/Tata m-am zbarcit la fata,/ Maica mane-sa de viata, maicuta, mama me…/Ca de batrana ce sunt/ Ma cheama moartea-n pamant, maicuta, mama me…/I-auzi, mama, canii bat,/Iara sunt straini in sat, maicuta, mama me…”

La sfarsit, numai cei curajosi pot avea amintiri. Ceilalti, doar regrete.
Se zareste deja Sarbatoarea Bobotezei, noaptea in care fetele isi vad ursitul in apa neinceputa. Apoi ne vom purta barcuta mai departe, catre faurar, catre martisor, catre prier. M-am tot framantat ce lucru bun, esential, de folos sa-ti impartasesc acum, la trei pasi de raspantia cu statuile anului trecut. Si n-am gasit cuvinte mai placute sufletului meu (cum ar spune un personaj sadovenian) decat cele ale Apostolului Pavel, din Intaia Epistola catre Corinteni. Sub semnul lor viu sa mergem impreuna, mai departe, Doamna. Atat as vrea sa ne fie dat in Noul An. Sa putem creste intru Credinta, Nadejde si Dragoste.

“1. De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.

2. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

3. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.

4. Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.

5. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.

6. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.

7. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.

8. Dragostea nu cade niciodata. Cat despre proorocii – se vor desfiinta; darul limbilor va inceta; stiinta se va sfarsi;

9. Pentru ca in parte cunoastem si in parte proorocim.

10. Dar cand va veni ceea ce e desavarsit, atunci ceea ce este in parte se va desfiinta.

11. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil; judecam ca un copil; dar cand m-am facut barbat, am lepadat cele ale copilului.

12. Caci vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu.

13. Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.