Un renumit psiholog englez, Michael Argyle, a fost interesat de ceea ce este fericirea. A scris o „Psihologie a fericirii“ in 1987, care a avut un mare succes. L-am intalnit dupa ce a scris aceasta carte, la Budapesta, unde a tinut o conferinta in care a sustinut ca „oamenii inteligenti nu au acces nativ la fericire“. Desigur, multi ar crede ca seamana cu ceea ce se spune in discursul religios si anume „fericiti cei saraci cu duhul“. Dar nu este adevarat.
Clipe de fericire
Ideea lui Michael Argyle se refera la faptul ca oamenii inteligenti au criterii mai rafinate, au „pretentii“, au o extinsa arie a trairii fericirii. Adica, ei sunt mai complicati. Fericirea, dupa el, include multe experiente umane, sirul lor este urias. Suntem fericiti pentru ca avem relatii cu oamenii care ne fac fericiti, dar si sexul, hrana, muzica, succesul si altele ne aduc fericire. Bunastarea materiala nu este o garantie a fericirii. Celelalte, insa, pot aduce fericirea.
Ar mai trebui sa spunem ca in limbajul nostru zilnic folosim expresia „clipe de fericire“. Nu „perioade de fericire“, nici chiar „episoade de fericire“. Fericirea este ceva scurt, rapid, inaltator, dar nu dureaza mult. Toti oamenii inteleg acest lucru, pentru ca putem avea perioade de bine, de monotonie confortabila, de lipsa de necazuri, dar acestea nu sunt ceea ce gandim noi ca este fericirea.
Indiferent de inteligenta, de ratiune, multi oameni, poate ca toti, au clipe de fericire. Ea poate fi fericire corporala, o fericire a simturilor sau o fericire a mintii.
Unii considera fericirea ca fiind pur si simplu starea pe care o avem atunci cand suntem multumiti, cand ne merge bine, cand n-avem necazuri. Altii vor clipe de extaz, de fericire in sensul cel mai inalt al cuvantului, clipe scurte de tot, pe care psihologii le numesc „experiente de varf“.
Fericirea este oare o multumire in toate dimensiunile vietii, adica sanatate, iubire, bani? Poti fi fericit cand ceva nu-ti merge bine? Poti fi fericit cand iubesti disperat, dar cariera ta e la pamant? Sau cand esti bolnav?
Fericirea este, poate, starea in care uiti de ce nu-ti merge bine pentru ca, intr-un alt aspect al vietii, te afli sus de tot, la inaltime?
Mi-aduc aminte de filmul polonez „Padurea de mesteceni“. Eroul principal venise sa moara acasa, undeva intr-un loc in care natura era minunata si unde locuia fratele sau. Era slab, aproape muribund, disperat de convingerea ca va muri, ca va muri foarte tanar. In aceasta stare, mergand printr-o padure de mesteceni, primavara, se intalneste cu o femeie tanara, frumoasa, vitala. Era chiar definitia vietii. Avea picioare solide, bine infipte in pamant, carnea tare, din pielea ei iesea, izbucnea viata. N-au vorbit, s-au privit doar. Si ea se iubeste cu el in padure, printre ierburi, apa, liniste, lumina, zumzet de viata. Si el se lasa, disperat, iubirii. Era fericit, era cumplit de tras spre viata, era inca in viata. Fata lui era cea a unui om fericit. Asta insemna pentru el, atunci, fericire. Pur si simplu viata.
Fericirea de a fi in viata
Adesea, uitam ca a fi in viata este deja o fericire. Cautam definitii ale fericirii care se departeaza de la acest adevar.
Mai spunea Michael Argyle, la acea conferinta, ca fiecare dintre noi are propria lui definitie a fericirii. Fericirea este ceva personal, ceva ce este in capul nostru, ca persoane unice. Si, totusi, ne intalnim toti in a gasi ceva ce ar insemna fericire pentru orice om. Este adevarat, dar numai relativ.
Uneori, oamenii sunt fericiti pentru ca ei copiaza fericirea altora sau fac ceea ce ni se arata ca trebuie sa ni se intample, pentru a simti fericirea. Ni se prezinta situatii care sunt fericiri, ni se arata de unde poate sa ne vina fericirea. Deci, faceti asa si veti fi fericiti. Ideea este ca fericirea se invata. Dar ce lectii ni se dau in acest sens?
Am auzit de o femeie indragostita care s-a gandit cum sa-si „organizeze“ un moment de fericire cu cel pe care-l placea si care se complacea in starea de iubire. Exista un consens. Ea a propus sa mearga la un lac singuri, sa iasa noaptea, la luna, pe o saltea mare, care sa pluteasca pe apa, pe o apa linistita, si sa stea pe acea saltea si sa bea sampanie impreuna si nu numai luna sa-i lumineze, ci si doua sfesnice cu lumanari. Acest lucru era un scenariu al fericirii ei. De unde-i venise? Nu se stia. Din filme, din carti, din auzite?
Am mai aflat ca lui i s-a parut aiurea proiectul ei de a trai clipe de fericire asa cum isi imagina ea. Altii mi-au spus ca s-a conformat ideii ei despre fericire. N-are importanta. Important este ca mintea noastra emana idei despre cum sa fim fericiti. Si aici, intervin diferentele dintre noi. Desigur, cateva clipe de fericire traieste si o pitipoanca de rind, careia iubitul ii cumpara o geanta Vuitton. Ea vrea, el stie ca ea vrea, el ii cumpara geanta ca s-o faca fericita. Ea spune ce geanta are si si-o arata. Mandra. Mandra de geanta sau de puterea ei erotica. E fericita ca altele nu au si ea are o asemenea geanta.
Dar sa revenim la Michael Argyle. El spune ca invidia este izvorul nefericirii pentru multi oameni. Deci, ce sa credem? Ca ea este fericita pentru ca altele sunt nefericite. La fel putem gandi despre beizadelele tarii, indivizi care sunt fericiti sa mearga pe sosele ca nebunii, ca sa vada altii ce masini au ei. Sa fie ei fericiti pentru ca altii sunt invidiosi?
Fericirea, se spune, este ceva care nu se comunica, este in noi, este protejata de a fi exhibata, este ceva pretios pe care nu doresti sa-l divulgi, sa-l dai pe piata. Altii nu trebuie sa stie. Ei doar vad pe fata cuiva ca este fericit. De ce? Asta-i treaba fericitei sau a fericitului.
Poate ca in cazul pitipoancei cu geanta sau al beizadelei cu masina este vorba de fapt despre betia puterii, confundata cu betia fericirii. La cote foarte inalte, betiile se pot confunda intre ele, pentru ca au aproximativ aceleasi simptome.