fbpx

Cristiana ‘Mongol’ Stancu: Cariera de luptătoare mă pregăteşte pentru misiunea mea de a ajuta oamenii

de

C.S.: Cea mai mare frică. Cea mai mare frică a omului e frica de moarte, fiindcă tu intri acolo şi nu ştii ce o să se întâmple. Tu îţi doreşti să câştigi, celălalt vrea şi el același lucru. Cine spune că nu are frică minte cu neruşinare.

 Deci şi ţie ţi-e frică.

C.S.: Da, bineînţeles.

 Şi cum îţi învingi frica? Ce faci?

C.S.: O transform în „Doamne, cum vrei tu”, exact aşa. Pentru că dacă aş fi trăit acum o mie de ani şi aş fi luptat, aş fi fost în armată reală… Îmi dau seama că aceeaşi frică îi străbătea şi pe ei, pe câmp. Când ştiau că luptă pentru familiile lor, ţara lor, libertatea lor. Este exact aceeaşi frică, noi avem nevoie de frica asta. Sunt oameni pe lumea asta pur şi simplu clădiţi să lupte şi să simtă frica asta. Şi eu sunt unul dintre acei oameni. În frica dinaintea luptei te descoperi cel mai puternic. Atunci eşti gol, n-ai ce machiaj să pui pe faţă, ce haine frumoase să îţi pui, eşti gol-goluţ. Te vezi exact cât eşti de mic şi neajutorat. Degeaba eşti plin de muşchi, că nu contează. Cu cât eşti mai plin de muşchi, cu atât e clar că eşti mai fricos şi că ai nevoie de muşchii ăia ca să îţi dea încredere că tu eşti de fapt puternic. Este exact invers.

Iar pentru tine ca femeie, probabil lucrurile sunt, cred, şi mai complicate, ai şi mai multe obstacole de învins, totuşi mergi mai departe.

C.S.: Da, mi-am dat seama că asta iubesc cel mai mult. Din asta învăţ. Din fiecare experienţă prin care trec învăţ ceva care mă va ajuta mai departe şi cred eu că misiunea mea e de fapt să ajut oamenii. De aceea voiam inițial să mă fac medic, ca să vindec oamenii. În clasa a XI-a, am fost olimpică la biologie, apoi am stat un pic prin spitale și mi-am dat seama că nimeni nu era fericit acolo, nici medicii, nici pacienţii. Toată lumea era victimă şi mi-am dat seama că oamenii nu au nevoie să fie sănătoşi fizic. De fapt sănătatea e în interior şi din interior vine şi sănătatea trupului. Chiar dacă eşti bolnav, dar tu eşti bine în interior, eşti ok, adică accepţi boala aia, pentru că sigur te învaţă ceva. Asta fac luptele. Cariera de luptătoare mă pregăteşte pentru misiunea mea de a ajuta oamenii.

Cum crezi că vei ajuta oamenii? Care va fi traseul tău? Nu vei putea fi luptătoare la infinit.

C.S.: Nici nu vreau asta. Îmi doresc mult să fac un centru special pentru copii, dar şi pentru părinţi, pentru femei, bărbaţi. Un centru în care oamenii să se formeze ajutându-se de toate aceste lucruri, arte marţiale, autoapărare, luptă, pictură, dezvoltare personală. Asta îmi doresc foarte mult, să fie o academie de fabricat oameni împliniți, pentru că oamenii chiar au nevoie de asta. Eu cred că oamenii n-au nevoie decât de un start, că după aia merg singuri pe drumul cel bun. Am văzut și când am vorbit la TED. N-am zis mare lucru, era prima dată când purtam lavalieră şi respiram puternic în ea, se auzea şi nu ştiam ce să fac, să nu mai respir? Nu mi s-a părut că am zis mari chestii, am fost stresată, erau atâţia oameni, dar după discurs m-au aşteptat unii dintre ei în culise cu lacrimi în ochi, bărbaţi în toată firea, să mă ia în braţe. Mi-am dat seama că doar un pic le trebuie oamenilor, un cuvânt, o idee, dar care să fie autentică, nu să vrei să le vinzi o carte sau un produs. Asta cred că e menirea mea şi pun foarte mult accent pe copii, eu chiar cred în copii, ei sunt comoara noastră care ne va salva sigur. Acum eu sper din toată inima să pot face lucrul acesta în ţară, cu oamenii noştri, cu români, dar dacă nu se va putea şi voi avea piedici care îmi vor bloca visul, o să ies, o să plec în afară să îmi fac acest vis.

Îți dorești propriii copii? Ai planuri să te măriți?

C.S.: Da, vreau mulţi copii. Câţi vor veni sunt bineveniţi. Eu chiar cred că o femeie devine din ce în ce mai puternică pe măsură ce face mai mulţi copii. Câţi mi-o da Dumnezeu, dacă fac unu sau doi, Îi mulţumesc, dar dacă fac şapte, opt, e ok, nu am limită de număr. Vreau să mă mărit, este în plan, dar copiii, probabil când o să renunţ la sport, pentru că al doilea mare vis al meu este să ajung la olimpiadă.

Este kickboxul sport olimpic?

C.S.: Boxul este. Eu am făcut un an de box, am mers la campionatul european şi am luat medalia de bronz. Fiind un „no name” acolo, e o performanţă chiar mare în box. Am fost şi la campionatul mondial să văd exact care e situaţia politică. E foarte multă politică. În 2020 îmi doresc să merg ori la box ori la wushu, o artă marţială chinezească, şi o să merg peste trei săptămâni la campionatul mondial. Am fost selecţionată, mi-au propus să merg la selecţiile oficiale.

Sportul de performanţă nu e sănătos, pentru că îţi împinge corpul către nişte limite anormale. Cine spune că sportul e sănătate se referă la sportul de plăcere.

Câte sporturi stăpâneşti şi în care ai medalii?

C.S.: Am făcut performanţe internaţionale în opt stiluri diferite de luptă. Acum urmează al nouălea, wushu. E un mic record.

Te duci la campionat chiar dacă n-ai făcut wushu până acum?

C.S.: Mă duc să câştig. Titlul mondial de wushu înseamnă rentă viageră în momentul în care va fi sport olimpic, în 2020 ori în 2024. Orice titlu mondial într-un sport olimpic devine rentă viageră retroactiv, adică toţi oamenii care au fost campioni mondiali primesc rentă viageră. Asta e şi miza multor sportivi care practică un sport olimpic. E visul oricărui sportiv să meargă la olimpiadă. Este cel mai mare eveniment sportiv de pe planetă.

Te antrenezi şi la box, te antrenezi oricum în permanenţă pentru toate sporturile?

C.S.: Acum fac kickbox pentru Superkombat, dar practic mixed martial arts, arte marţiale mixte, care înseamnă de fapt o luptă în care sunt înglobate cam toate sistemele de arte marţiale. De asta le cam ştiu pe toate, pentru că în arte marţiale mixte sunt specializată. După ce voi ieşi din Superkombat, visul meu este să ajung în Statele Unite unde e cea mai mare platformă de asemenea lupte.

Trebuie să te întreb ceva și despre coafura ta… Cum ai ajuns aici şi de ce? Nu e un pic extravagantă?

C.S.: Ba da, este (râde). Iniţial n-am vrut să fie aşa, am vrut doar să mă rad pe cap şi apoi să îl las să crească foarte lung. De când mă ştiu am avut părul lung până peste fund. Mi-am dat seama că am o obsesie faţă de părul meu în sensul că mereu mă străbătea un gând că dacă n-aş mai avea păr, eu n-aş mai fi eu, nici nu puteam concepe asta. Când am început să am tangenţă cu dezvoltarea personală, mi-am dat seama că sunt total dependentă de păr, că am o obsesie faţă de el şi mă gândeam cum să mă vindec de ea. Am tot aşteptat momentul potrivit. Am zis că nu mă pot tunde în iunie, că am campionat, şi tot aşa. Nu există momentul potrivit, există momentul în care te apuci să faci… După Revelion anul acesta i-am cerut lui Octav să mă radă în cap. M-a tuns zero şi m-am simţit eliberată. Apoi aveam de gând să îl las să crească, dar tot Octav a venit cu ideea de a îmi lua numele de scenă Mongol. Ne-am uitat noi la filmul Genghis Khan şi i s-a părut lui că semăn cu soţia lui Genghis Khan la trăsături. Ne-a plăcut foarte mult că ea este arhetipul loialităţii, ea l-a aşteptat cât timp a fost prizonier. Ne-a impresionat foarte mult loialitatea ei. El mi-a zis uite, aşa eşti şi tu de loială faţă de ceea ce crezi. Tu eşti un fel de Mongol, mi-a zis. Nici nu pierdusem niciun meci până atunci, iar „mongol” înseamnă neînvins. De asta mi-am lăsat părul să crească pe mijloc, pentru că aşa se tund ei, se rad foarte mult. Vreau să îl las să crească, să fie o coadă pe care să o împletesc. Se va vedea foarte frumos în luptă. Şi copiilor le place (râde). Toţi băieţeii vor să se tundă ca mine.

Cum te îmbraci în mod obişnuit? Porţi şi rochii?

C.S.: Da, port. La evenimente îmi place să port rochie, tocuri. Nu e o chestie firească să ies din casă pe tocuri, nici nu îmi place, dar la evenimente îmi place. Abia aştept un eveniment să mă îmbrac feminin. În general mă îmbrac sport pentru că am antrenament toată ziua. Când nu am antrenament, mă îmbrac casual spre elegant.

Cum îți modifică corpul un astfel de sport, te-ai gândit vreodată?

C.S.: Sportul de performanţă nu e sănătos, pentru că îţi împinge corpul către nişte limite anormale. Cine spune că sportul e sănătate se referă la sportul de plăcere. De obicei, ca să reziste, luptătorii mai apelează la nişte lucruri cu care eu nu sunt de acord, în special doping-ul cu hormoni steroizi şi anabolizanţi. La băieţi doping-ul nu are efecte secundare foarte grave, însă la femei, din punctul meu de vedere, doping-ul înseamnă sfârşitul feminităţii. Se schimbă totul, trăsăturile devin masculine, vocea se îngroaşă, le creşte păr peste tot, nu pot avea copii.

E o bătălie care pare nedreaptă, cum rezişti?

C.S.: Da, chiar e nedreaptă. E ca şi cum adversarul intră înarmat în ring. Însă întotdeauna va fi o şansă în plus pentru cel care gândeşte mai mult decât pentru cel care foloseşte substanţe interzise. Mintea bate muşchiul.

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pagini:  1 2 3

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.