Cândva am fost și eu o adolescentă care visam cu ochii deschiși la al meu Făt-Frumos. (Ok, recunosc, al meu se asemăna mai mult cu Tom Cruise, în vogă pe atunci, dar șșșșt!!!, nu spuneți la nimeni). Nu trebuia să vină pe un cal alb, mă mulțumeam și cu o mașină 4 x 4. Vorba vine, la vârsta aceea – 15, 16 ani – numai la mașini luxoase nu mă gândeam eu, ci la „fiori de iubire”, „suflete pereche” … și altele asemănătoare, așa cum citisem eu prin cărțile recomandate sau nerecomandate de bibliografia școlară. Alte timpuri, altă mentalitate…
Prin anii ’90 – atunci când s-a derulat adolescența mea incipientă, atât de banală în comparație cu aceea a unui adolescent de azi – nu erau prea multe modalități de socializare. Când și când, o onomastică, o aniversare și… cam atât. Prilejuri să-mi întâlnesc Făt-Frumosul (pardon, Tom Cruise-ul!), în afara locului în care îmi petreceam majoritatea timpului – incinta liceului –, întârziau să apară. Nu mai spun că părinții mei erau poses…, pardon, mă iubeau prea mult, și nu prea îmi îngăduiau să particip la rarele petreceri date de prietenii sau colegii mei. Ora 22 era ora bilanțului zilei: lecțiile terminate, mâncat-spălat-culcat-trezit devreme pentru o nouă zi de școală. Uraaa! Ce viață palpitantă de adolescentă! Simt cum invidia adolescentelor de azi (vă pup!) plutește în aer.
Și, iată-mă pe mine, o adolescentă cam timidă, introvertită, așteptând să îmi cunosc sufletul pereche. El, sufletul pereche, făcea armata pe vremea aceea, aveam să aflu curând, așa pe la vreo 35 de ani. Eu, nu și nu, ba că este colegul de la clasa paralelă, ba că este colegul de clasă admirat de toate celelalte mândre adolescente, nu la fel de inocente ca mine. Ei, potențialii prieteni (a nu se citi amici), nu aveau ochi pentru mine. Nici măcar pe jumătate deschiși. Ce mai tura-vura, nici nu știau că exist, decât atunci când se striga catalogul sau când le împrumutam temele. Eu mă încăpățânam să cred că ei sunt aleșii, eram foarte sigură pe mine. În gând, bineînțeles.
Pe când începusem să visez la flori lăsate prin banca, așa cum văzusem eu în Liceeni, iată-l pe profesorul de matematică invitându-mă, cu o mimică deloc îngăduitoare, să-i spun o definiție. Pasionată de matematică nu am fost niciodată, dar în ziua aceea chiar nu aveam nici cea mai vagă idee care ar putea fi răspunsul. Însă, problema mea nu era că nu știu răspunsul și că voi lua, cu certitudine, o notă mică, problema era că viitorul meu suflet pereche avea să mă vadă într-o ipostază ce nu-mi era favorabilă. Trăgând cu coadă ochiului spre jumătatea mea am observat însă că el își găsise o altă jumătate, căreia îi adresa priviri languroase, care erau, of course, împărtășite. Nici nu mai știu cum, probabil datorită indulgenței profesorului, am reușit să scap nepedepsită, însă de atunci mi-am dat seama că trebuie să încetez să visez și să trec la fapte. Și am trecut. M-am apucat de studiat, însă nu psihologia iubirii, ci literatura universală.
Postul de Ileana Cosânzeana fiind ocupat, temporar cel puțin, m-am gândit că este cazul să fac o pauză sentimentală – după cum ați văzut era cazu’, aveam o viață amoroasă bogatăăă – și să mă orientez spre alte preocupări specifice vârstei. Mi-am reluat lecturile, de data aceasta mult mai serioase, și am început să mă pregătesc pentru facultate.
Zilele trecute am dat însă nas în nas cu exul-meu-niciodată-suflet-pereche și am realizat că așa a fost mai bine pentru mine. Am aflat astfel că s-a căsătorit între timp cu acea colegă căreia îi făcea ochi dulci odinioară, că sunt fericiți și că au doi copii minunați. Fără să vrea, profesorul de matematică m-a salvat de la o precoce dezamagire sentimentală adolescentină și m-a ajutat să descopăr cu adevărat universul literaturii și, peste ani, pe adevăratul meu suflet pereche.
„Când o ușă se închide, o alta se deschide; dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă că nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi”, spunea Hellen Adams Keller. Da, acum știu că, atunci când destinul ne închide o ușă, trebuie să o lăsăm închisă, nu să o forțăm, ci să căutăm ușa potrivită, care se va deschide pentru noi la momentul oportun.
