fbpx

Dar dintre flori şi dintre stele nimica nu va fi clintit

de

“Nu ghicesc ocult, ci ghicesc in viaţa din vitrina omului”- Simona Catrina

Stau dinaintea ta cu inima în dinţi. De două zile îi tot dau târcoale şi nu ştiu de unde să o apuc şi să o azvârl pe hârtia fictivă, lipsită de curaj. S-au spus atâtea cuvinte, s-au frământat şi dospit atâtea mărturisiri, reacţii, reflexe, încât mie îmi vine să tac. Din prea multă empatie (şi nu compasiune) la mijloc de Facebook des / toate ciorile cobesc. Ştergem fraza de sus şi scriem: la mijloc de Facebook lin / ciorile nu se abţin. O ştergem şi pe aceasta şi nu mai insistăm, nu e momentul, nu e locul, ar fi împrejurarea…, iar dacă tu continui să dezlegi rândurile peste care eu am trecut uşurel cu guma intenţiei, este pentru că ştiu că pe Simona ar fi amuzat-o.

Simona a fost prinţesa parafrazelor, regina parodiei, sultana citatelor răstălmăcite. Din memoria ei cât o fântână săpată până în miezul pământului, scotea mereu la suprafaţă, cu uşurinţă de magician, titluri spumoase, acidulate, cu transparenţă de Veuve Clicquot şi gust de bere neagră irlandeză. O paremiologie poznaşă, inspirată depotrivă de literatură şi de limbajul presei audio-vizuale, s-a transformat, cu timpul, într-un stil propriu, inconfundabil. Îi recunoaştem textele dintr-o mie, de la primul paragraf, din titlu: “Veniţi, privighetoarea cântă şi stresul nostru e înflorit”, “Primăvara se numără bobocii”. “Tot ce-i bun e ilegal, însurat sau îngraşă”, “Cu feţi-frumoşi culcaţi pe iarbă, izbindu-se cu portocale”, “Sex în (per)versiune clasică”.

“În călimara ei roiau ca fluturii imagini”. Frazele musteau de arome! N-a fost să fie Simona Rembrandt, după cum jinduia în liceu, dar a fost Simona Savarin a presei noastre împietrit masculine. O insulă de Tiramisú într-un ocean de sarmale. Căci Simona le făcea pe toate bine: risipea talent fără infatuare, săgeţi amărui de zahăr ars şi ironii confiate. Victimă şi arcaş, ea-şi aşeza mărul în creştet, lua o distanţă potrivit-obiectivă, ţintea şi trăgea: “Cine se uită la noi din afară va deschide gura să spună că n-avem vieţi, că in timp ce alţii răscoc grătare la iarba prăzulie, noi ţăcănim într-o tastatură, ca într-un ritual de scuturare a Lămpii lui Aladin. Poate apare ceva. Dar Duhul Fermecat nu lucrează duminica” (Simona Catrina, Poveşti cu happy-(week)end).

Din formularea memorabilă a unui jurnalist care o aprecia, definind-o ca pe “sufrageta graţioasă şi absolută a presei româneşti”, reţin ideea unei militanţe feministe sui-generis, inteligentă, subversivă, implicită. Căci Simona detesta alb-negrul vieţii sociale, chiar dacă se îmbrăca mult în negru, cu cochetărie înduioşătoare de fostă gimnastă. A făcut din relaţia cu sexul-opus un stindard, o redută şi, în cele din urmă, un brand. Era, însă, mult prea educată şi prea bună la suflet ca sa supravieţuiască – profesional vorbind – printre rinoceri.

A cunoscut-o pe Zâna ei cea Bună în Facultate, a dormit cu ea în cameră, şi-au împărţit cursurile şi borcanul cu zacuscă şi nu s-au mai despărţit niciodată. A urmat-o în paginile revistei “Tango – Marea Dragoste”, până la malul acesta, la răscrucea aceasta. O mare iubire i-a pus vălul de mireasă pe cap, vălul visat pe vremurile când desena mirese la cursul de slavă veche. Meneau de bine miresele acelea, in stil geometric, cubist. Cea pe care mi-a dăruit-o are mai mulţi ani decât aveam noi când a desenat-o. Şi e îngrozitor de tânără. Ca Absenţa. Ca vertijul timpului ce începe aici.

P.S. Te las, acum, Doamnă. Mă duc să tac. Mă duc să plâng.

  • Credit: PAUL BUCIUTA/ Marea Dragoste
    www
  • Title: Pictorial Simona Catrina pentru Marea Dragoste

Comentarii

  • Cit de tirst este totul. Citesc revista, de la primul numar si imi placvea stilul. Am fost extrem de fericita cind a imbracat rochia de mireasa. Scria frumos, ironic, despre insasi viata sa si nu intelegea ce vazuse acest om la ea. Acum cred ca bunatatea pe care si-o ascundea sub ,, condeiul ironic,,…. Drum lin spre nu stiu unde, draga SCRIITOARE….. un simplu cititor….

    Nicoleta Cocu martie 27, 2017 7:35 am Răspunde
  • Si ramanem mai saraci…Cand i-am descoperit scrisul ,pe langa incantarea dulce-amaruie care-mi dadea dependenta a aparut (si persista)mirarea ,dureroasa aproape ca nu e mult, mult,mult mai cunoscuta.In timp am inteles ca ,mai presus de celelalte daruri pe care le avea,onestitatea i-a facut imposibila supravietuirea printre “rinoceri”!Am plans si plang si voi plange ,dar de-acum fara zambetele culese printre randurile ei!Odihneste-te in pace ,Simona Catrina-Roman!

    Irinoush martie 26, 2017 9:41 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *