Uneori, când aud mărturisirile prietenilor mei, am un puternic sentiment de déjà vu. Am impresia că am trăit şi eu cândva senzaţii, emoţii similare, că am fost și eu protagonista unor întâmplări asemănătoare. Parcă te cunosc de undeva… Am mai fost aici… Să fie, oare, poveștile lor sau poveștile mele? Sunt frânturi de amintiri din trecutul lor sau din trecutul meu?
Momente de cumpănă
„E cumplit să vezi pe cineva drag intrând în sala de operație, să zâmbești și să încurajezi, să-i spui că, după câteva ore, totul va fi bine, dar, de fapt, să gândești că poate atunci îl/o vezi pentru ultima dată în viață. Ochii care încearcă să ascundă lacrima ce stă să cadă, mâine care se frâmântă încontinuu din cauza emoţiilor sau chiar a fricii, liniştea, tăcerea apăsătoare şi privirea aceea care grăieşte „ştiu că e grav, chiar foarte grav, dar, te rog, tu spune-mi că va fi bine!” ne bântuie, uneori, toată viaţa.
Pentru ceilalţi, viaţa merge înainte.
Cred că toţi trecem la un moment dat prin momente de cumpănă, momente când ne dăm seama că sănătatea este mai presus de orice. Atunci realizăm cât de fragili suntem, boala noastră sau a celor dragi nouă determninându-ne să reconsiderăm totul în viață.
„-Ce-ţi doreşti de ziua ta?
-Sănătate. Dacă sunt sănătos, restul…”
Cândva erai iubită. De ce îți amâni dreptul la fericire?
„Cine e vinovat: tu sau el? De atâtea ori te-ai întrebat și tot de atâtea ori te-ai învinovățit: nu ai știut să-l păstrezi lângă tine…
Îl vrei pe el în continuare lângă tine? Înseamnă că îți amâni sau îți refuzi momentul de fericire!
Cum să-l păstrezi: cu lanțuri? I-ai dat dragostea ta, tinerețea ta, răbdarea ta. Nimic nu a fost suficient. La un moment dat, tu n-ai mai fost o prioritate, ai devenit o opțiune. Nu te mai subestima și, mai ales, nu-l lăsa pe el să te subestimeze!
Ce ai de făcut? Tu iartă! Iartă-te pe tine, iartă-l pe el!. Cândva, mai devreme sau mai târziu, când te-ai dezintoxicat de el, când lacrimile s-au uscat pe obrajii tăi, meriți o șansa să fii fericită! Oferă-ți acestă șansă!
Alături de altcineva.”
Rutina, bat-o vina…
„Dimineaţă. Alarma de la telefon. Cafea. Plec spre serviciu. Muncă. Mă întorc de la serviciu. Iar nu am terminat ce aveam de făcut… Dimineaţă. Alarma de la telefon. Cafea. Plec spre serviciu. Muncă. Mă întorc de la serviciu. Iar nu am terminat ce aveam de făcut… A mai trecut o săptămână, a mai trecut o lună, a mai trecut un an… E viaţa mea sau viaţa ta?”
Te-a părăsit… Aşa, şi?
„Cea mai mare satisfacție pe care poți să i-o dai unui om care e pe cale să te părăsească este să-i arăți că suferi. Nu-ți face iluzii, ochii tăi triști nu-l vor aduce înapoi! Nu te amăgi, nu mai este capabil să-ți înțeleagă suferința, tu ești acum o parte a trecutului! De pe soclul lui de învingător, va privi spre tine cel mult compătimitor.
Și totuși, de ce-ai vrea să mai fie lângă tine? De ce vrei să-ți prelungești suferința? De ce ai vrea să privești o dată și încă o dată răsăritul singură? De ce nu-ți oferi șansă să privești – chiar dacă nu acum, ci la un moment dat – apusul soarelui alături de cineva care te iubește cu adevărat?”
De unde știu?
„Apus de soare. Am mai pășit cândva pe această cărare. Marea aceasta…atâtea senzații familiare! În depărtare, zăresc conturul unei ambarcațiuni. E prima dată când vizitez acestă țară. Oare? De unde știu care este sensul acesor cuvinte pe care, teoretic, le aud pentru prima dată?”
Am senzația că, odinioară, am mai fost aici…
