fbpx

Horia Moculescu: Divortul este un act chiar mai onest decat casatoria

de

Horia Moculescu este cel care a compus cantecele copilariei si tineretii noastre: „Noi in anul 2000” sau „De-ai fi tu salcie la mal” – intre altele, zeci, care mai de care mai frumoase. Este cel care a aparat cu verva si perseverenta lui muzica romaneasca, fiind unul dintre gardienii de suflet ai Festivalului Mamaia si creatorul emisiunii-reper, „Atentie, se canta!”. Iar dincolo de cariera sa muzicala prodigioasa, este un barbat galant, care s-a casatorit de patru ori, care a iubit mult, care a fost iubit mult…

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cine ma cunoaste cu adevarat stie ca sunt un tip foarte modest

Tango: Cand vom afla adevarul despre viata dumneavoastra? Se spun tot felul de lucruri, pretutindeni…

Horia Moculescu: Pregatesc acum o carte cu amintiri, si o voi lansa in toamna. E memorialistica pura, neromantata. in carte mi-am descris viata ca parte a intamplarilor din Romania. Prima amintire e cutremurul din ’40, si am povestit ce am facut eu si ce s-a intamplat in tara, incepand de atunci. Am vrut sa fiu o particica din istoria ei. Sa fiu martor la istoria tarii mele. Care, din ’37, de cand m-am nascut eu, si pana acum, e un dezastru. Pentru ca s-a intamplat ceva foarte grav in ’89: ne-au murit sperantele… Dar eu am privit totul din perspectiva mea, pornind de la cea dintai amintire a mea, de la 3 ani.
Tango: Cum va amintiti de viata la 3 ani? Cantati si pe atunci?
H.M.: Imi amintesc ca la 3 ani m-au dat la vioara si nu o suportam, scartaiam ingrozitor, era un dezastru pentru mine. Vioara e un instrument ingrat, trebuie sa muncesti foarte mult ca sa scoti un sunet cu acuratete. Iar eu aveam pian in casa, mama mea canta foarte frumos la pian… Asa ca am declarat ca nu vreau sa fiu violonist, ci pianist.
Tango: Parintii cu ce se ocupau?
H.M.: Tatal meu era ofiter, iar mama se retrasese de la Drept pentru ca-l nascuse pe… Moculescu.
Tango: Mama era italianca?
H.M.: Mama era nascuta in Romania, din tata italian si mama romanca. Eu sunt foarte mandru de bunica mea, care de fapt era jumatate romanca, jumatate croata, iar tatal ei, croat, purta un „von“ inaintea numelui, fusese innobilat de Franz Joseph. in acelasi timp, bunica mea era stranepoata, pe linie directa, a mitropolitului saguna. Era de langa Sibiu, de la Saliste, si s-a stabilit la Ramnicu Valcea pentru ca bunicul meu, italian get-beget, arhitect, diplomat, a cunoscut-o pe bunica mea, care studia la Trieste. Romania era intr-o perioada de gratie, in 1890-95, cand se construia, cand liberalismul se instaurase cu ajutorul lui Carol. Bunicul s-a stabilit la Ramnicu Valcea, pe Valea Oltului, acolo unde se parea ca dezvoltarea va fi spectaculoasa. Toata Valea Oltului fusese impanzita cu italieni, care se ocupau cu prelucrarea lemnului, lucrau in constructii. Bunicul meu era arhitect si antreprenor si pe banii lui au fost introduse in Ramnicu Valcea apa curenta si canalizarea. Pe baza acestor doua actiuni exceptionale pentru un oras, m-au facut si pe mine Cetatean de Onoare al orasului.
Tango: A fost o mare iubire intre parintii dumneavoastra?
H.M.: Da, dar nu s-a terminat fericit, pentru ca dupa ce m-am nascut eu, la un an si jumatate, tatal meu a plecat pe front. si a stat pe front pana in ‘45, iar mama mea, in ’47, s-a imbolnavit grav, de cancer, si, in ’48, a murit. si cat s-au iubit!… S-au iubit putin timp, dar s-au iubit napraznic.
Tango: Ati inteles atunci  iubirea lor, v-a influentat in vreun fel relatia parintilor dumneavoastra?
H.M.: Dupa ce a murit mama, eu am fost crescut de matusa mea, aici, la Bucuresti. si fata ei, care era mai mare ca mine cu 6 ani, imi spunea: mai, Horia, daca-ai sti cum se iubeau Nidia cu Niky! (Nidia o chema pe mama, ca si pe fiica mea). Daca-ai sti, era visul meu, ca domnisoara, sa ajung sa ma iubeasca cineva asa cum s-au iubit ei doi! Dar probabil ca au „ars“ prea mult, stiindu-se ce se va intampla… Dumnezeu stia cat sa le dea, ca masura e a Lui, nu e a noastra. Eu cred ca am mostenit de la ei ceva apreciat de catre aceia care ma cunosc foarte bine: un umor special. Parintii mei aveau un umor exceptional. Se tachinau, radeau impreuna…
Tango: Mai multi oameni au simtul umorului, dar numai cand e vorba de cei din jurul lor …
H.M.: Eu il am si-n ceea ce ma priveste! si mai e ceva: desi sunt discutat, comentat, cine ma cunoaste cu adevarat stie ca sunt un tip foarte modest. Ma plasez acolo unde cred eu ca merit sa fiu, si nu unde ma plaseaza cei care vor sa ma flateze. Ii temperez, pentru ca e exagerat, mai ales in cazul celor care scriu muzica – mai ales ca eu scriu si un gen care e perisabil total. Atat de putin mai ramane dupa cei care scriu muzica usoara! Antum e usor sa te lauzi. Sa vedem postum! In orice caz, la ora asta sunt posesorul unui privilegiu extraordinar – am o varsta la care pot sa spun tot ceea ce gandesc!
Tango: Ei, ati spus si inainte, daca ma gandesc bine!
H.M.: Da, asa e, dar acum parca spun chiar fara niciun fel de rezerve. N-am fost membru de partid, n-am scris pentru ei nicio piesa, toate melodiile pe care le-am scris sunt inregistrate la Radio, si asta e o performanta destul de rara. Mai erau vreo doi, trei in situatia mea, dar erau membri de partid. Eu ii tachinam, dar si ei pe mine. Cel mai bun prieten al meu din lumea muzicala a fost Veselovski, care imi spunea: „Bai, eu nu mor pana nu te fac membru de partid!“. „Nicio sansa, nea Vasile!“ ii ziceam. si n-am intrat in partid, n-am vrut sa intru.

Am trait zile frumoase, dar si zile nu tocmai minunate

Tango: Ati fost perioade destul de lungi plecat in strainatate… Cativa ani?
H.M.: Nu, n-am fost ani la rand plecat… dar daca aduni perioadele, ies ani. Cea mai mare perioada in care am fost plecat in strainatate a fost pentru 6 luni, in ’68. in Suedia si Danemarca.
Tango: Si in alte tari, apoi, cum ati plecat?
H.M.: Eu cred ca aveam un regim special, ca si Victor Rebengiuc – ne lasau sa plecam ca  sa mai scape de noi. Eram guri bogate, si eu, si el. Si le era mai convenabil asa, cum au facut cu toti dizidentii aia mai mari decat noi. Ne lasau sa vorbim, ne lasau sa ne revoltam singular sau fara sa depasim numarul de doi. Daca eram trei, deveneam periculosi. Nu stiu daca stii, dar intre 19 si 22 decembrie 1989 nu era permis pe strada sa mergi in grup mai mare de doua persoane. Eu locuiam intr-un perimetru mai special. Pe strada, primul eram eu. Urmatorul era Radu Tudoran. La capat era Victor Rebengiuc. Vizavi era Petre Tutea.  Tudoran era anticomunist convins, spre deosebire de fratele lui, Geo Bogza, care era pro-sovietic. Ei nici nu-si vorbeau. Eu cu Radu eram in relatii exceptionale.
Tango: Asa s-a nascut piesa dumneavoastra „Maria si marea“, legat de romanul lui Tudoran…
H.M.: Pai este chiar muzica filmului facut dupa carte. Mircea Muresan a facut scenariul, iar eu am scris muzica. A fost o perioada extraordinara. Eu nu sunt bautor, dar primeam vin foarte bun, de pe la Samburesti, iar Radu venea seara si bea un pahar de vin negru, cu mine si cu fosta mea nevasta, Ana, mama baiatului meu. El nu manca nimic la intalnirile noastre, avea un regim de viata foarte controlat. Avea inclusiv un pedometru, un aparat care-i numara pasii pe care trebuia sa-i faca in fiecare zi, ca sa-si mentina starea fizica in conditii optime. Atunci, in timpul filmarilor la „Maria si marea“, am avut si un moment de mare cumpana. S-au oprit filmarile pentru ca s-a aflat, citindu-se scenariul, ca problema nu se rezolva si prin intermediul interventiei partidului! Si Radu Tudoran a trebuit sa scrie atunci inca o pagina de text, in afara romanului. 
Tango: Ce oroare!
H.M.: O oroare este si ca eu am aflat inaintea lui, si eu am fost cel care i-a spus. Era atat de incrancenat ca n-o va face! Dar s-ar fi oprit tot filmul… Eu am trait zile frumoase, dar si zile nu tocmai minunate! Am fost sase ani suspendat din televiziune, pentru ca am dat un interviu in Flacara lui Paunescu, cu care eram in conflict mare. Nici astazi nu recunoaste ca este cel care a desfiintat pentru 6 ani festivalul de la Mamaia. Nu recunoaste. Asta e…

Nu exista pe pamant cineva care sa stie daca eu mi-am inselat vreo nevasta

Tango: Se comenteaza mult faptul ca ati avut patru neveste. Daca ati avut doar una, si ati fi inselat-o cu patru, probabil ca iar n-ar fi fost bine. Pana la urma, care e varianta corecta?
H.M.: Divortul este un act chiar mai onest decat casatoria dintre un barbat si o femeie. E important sa ai curaj sa divortezi, sa-ti recunosti o greseala in fata instantei, pentru ca divortul acolo se produce. Casatoria poate fi din dragoste, dar poate fi conjuncturala din mai multe puncte de vedere. Sentimentele pot sa fie valabile o perioada foarte scurta de timp. Cel mai greu se platesc mezaliantele, dar nu comentam asta acum… Eu am fost casatorit 34 de ani de ani in total, deci o medie de 8 ani pe casatorie e destul de bine, nu?…
Tango: Dar spuneti-mi cum ati ajuns aici? Cum v-ati casatorit prima data? Erati foarte tanar…
H.M.: Nu, aveam 27 de ani, deci nu mai eram foarte tanar. in scandalurile care se succed fara nicio interventie in ceea ce ma priveste, si la care sunt un fel de erou virtual, pentru ca nu prea particip la ele, s-a apelat, pentru a se sustine ca sunt un violent, la opiniile fostelor mele neveste. Pentru ca a patra sustine acum ca eu sunt monstrul secolului XXI. si a intervenit prima nevasta. Ea avea 25 de ani cand m-am casatorit cu ea, era la a doua casatorie. C?nd eram la emisiunea Happy Hour a intrebat-o Maruta: „Doamna, v-a batut domnul Moculescu?“ si ea a zis: „Ar fi trebuit sa ma omoare! Eu am fost atat de geloasa, insuportabil de geloasa.“ si atunci am povestit eu o chestie foarte hazoasa. Cantam la Ambasador si terminam la ora 2 noaptea. Mai stateam un pic sa ne dispara muzica din urechi, sa ne tragem sufletul, ca eram transpirati si, cand ajungeam acasa, o gaseam pe Reli sub plapuma, gafaind. Pana am aflat ca ea ma urmarea la local, se uita cand am terminat si, cand vedea ca plec, ca ma imbrac, o lua la fuga spre casa. Noi stateam destul de aproape, pe Corbeni. Deci de la Ambasador faceam 10 minute pana acasa. Atat de geloasa era!
Tango: Dar ii dadeati motive sa fie? Ca poate daca ati fi linistit-o…
H.M.: Ii casunase ca eu sunt in amor cu Margareta Paslaru. Nici gand! Dar asta era fixul ei, si radeam de ma prapadeam! Ca de obicei, asa cum se intampla cu toti gelosii, niciodata nu-ti cade fisa pe cel pe care ar trebui cu adevarat sa fii gelos! Suferinta e din cauza individului gelos, care e gresit structurat, de la natura. Eu nu sunt gelos, iar urmele de gelozie pe care le incerc au fost transformate de mine in exercitii de vointa. Nu mi-am dat niciodata voie sa ma manifest, ca asta mi se pare degradant. Daca nu esti capabil sa fii stapan pe situatie in acea relatie, criza de gelozie este nu numai infantila, ci si ridicola. Sigur, asta daca n-ai argumente…
Tango: Dar daca ai argumente, dovezi?
H.M.: Daca ai argumente si dovezi te desparti! Dar, altfel, o criza de gelozie e doar o intamplare umilitoare, mai ales pentru un barbat. Ea, sotia mea, asa era facuta. Probabil tot dintr-un simt al proprietatii, pentru ca era foarte voluntara, foarte frumusica. Iar eu cocosat si bulbucat am devenit abia dupa 50 de ani, pe atunci aratam bine, aveam succes la femei. Dar aveam succes datorita meseriei, nu prin gesturi sau relatii. Margareta, saraca, nici nu stie prin ce am trecut eu cu Reli din cauza ei!
Tango: Dar ati inselat-o vreodata? I-ati dat si motive reale de gelozie?
H.M.: Am inselat-o cu a doua, cu a treia si cu a patra sotie!
Tango: In timp ce erati cu ea, ati inselat-o?
H.M.: Nu exista pe pamant cineva care sa stie daca eu mi-am inselat vreo nevasta!
Tango: E foarte frumos din partea dumneavoastra. Dar ar fi fost si mai frumos daca mi-ati fi spus, la fel de ferm, ca nu ati inselat pe niciuna.


Exista in cultura nordicilor un libertinaj convenabil latin loverilor

Tango: Deci de prima v-ati despartit pentru ca era prea geloasa.
H.M.: Da, se ajunsese la conflicte mari – nu fizice sau contondente, nu. tin minte ca m-am imbolnavit de rinichi, si m-am mutat la matusa-mea, pentru ca noi nu aveam gaz metan dincolo – asta in ’66. si a venit Reli si mi-a lasat 2 geamantane, a sunat la usa si a fugit. Asa s-a terminat. Dar, in rest, am avut o relatie exceptionala cu ea, si o am si acum.
Tango: N-ati suferit cand v-ati despartit?
H.M.: N-am suferit, pentru ca-mi erodase sentimentele, din cauza geloziei. Nu stiu daca am respirat usurat, nu, dar, repet, am ramas in relatii foarte bune cu ea si cu urmatorul ei sot. Ma duceam la ei in vizita… si nu eram inca divortat, pentru ca ea m-a mintit: a zis ca vrea sa inainteze ea divortul, pentru ca pare mai moral. si i-am zis ok, spune despre mine tot ce vrei. Ca era foarte greu sa divortezi, pe atunci. si o intrebam: ai dat divort? Da, da, acum trei saptamani, imi spunea ea. si, uite asa, ne-am despartit in ’66, iar divortul s-a pronuntat abia in ’71. Eu eram deja in amoruri prelungite cu ce-a de-a doua sotie a mea, care era suedeza, si cu care, de fapt, am inceput relatia dupa ce ma despartisem de Reli. Deci nu concomitent. Dar si de a doua nevasta am divortat, pana la urma, din motive de incompatibilitati de toate felurile.
Tango: A contat ca ea era din alta tara, din alta lume?
H.M.: Da, sigur. Conteaza foarte mult. Desi ea era foarte inteligenta si avea un umor exceptional. Avea o fetita, pe care eu i-am crescut-o de la 3 ani la 12 ani.
Tango: Sotia era frumoasa?…
H.M.: Nu, dar era foarte atragatoare. Eu cantam la Modern pe  vremea aceea, la mare, pentru ca timp de 9 ani am cantat acolo, si aveam, seara de seara, intre 300 si 700 de oameni in gradina la Modern. Multi erau invidiosi pe mine, ziceau ca acolo se varsa conducta cu suedeze. Asa o cunoscusem si pe sotia mea, la Pelican. Era posesoarea celei mai mini rochii de acolo. si avea niste picioare foarte frumoase! In ’66 ea avea 23 de ani, era o splendoare… si s-a indragostit de mine, si a inceput o naveta Stockholm – Bucuresti. Greseala a facut-o ea, in 1970, cand a hotarat sa se mute in Romania, cu un an mai devreme decat ar fi trebuit.
Tango: De ce spuneti ca nu ar fi trebuit?
H.M.: Pentru ca nu aveam casa. Si atunci am trait cu niste chirii exorbitante. Educatia fetei s-a facut dezechilibrat. De exemplu, am convenit cu maica-sa ca ea sa se ocupe de Jeanette la engleza, atat. si eu ma ocupam de romana, de matematici, de tot. Iar fata avea la engleza nota 6, si la romana 10. Fetita a avut si un accident monstruos de masina, era pe trecerea de pietoni, in fata la Spitalul Grigore Alexandrescu. A suferit 6 operatii de transplant…. Sigur ca, neoficial, am fost declarat cel mai bun tata din Bucuresti. Ma duceam zilnic si o plimbam de 3 ori pe zi, cu o targa pe roti. Am luat-o apoi si cu mine la mare, si stateam cu ea pe marginea piscinei, de dimineata pana seara. De aici, de la copil, au inceput primele mari conflicte intre mine si Ulla. Ei au alta mentalitate! Desi adora copiii, cand sunt foarte mici, – au un cult al copiilor, un cult al soarelui, un cult al muncii -, dar dupa aceea, in nenumarate situatii, parintii nici nu-si mai vorbesc cu copiii. Dar se intalnesc de Craciun, chiar daca stau la masa fara sa-si vorbeasca.
Tango: Da, e absurd, pentru noi.
H.M.: E alta mentalitate. Exista in cultura nordicilor un libertinaj convenabil latin loverilor, dar, pana la urma, mi se pare mult mai decent, pentru ca amoralitatea femeilor din Suedia, – acceptata, in cazul fetelor tinere, de catre parinti si in cazul femeilor maritate, de catre soti – este in 90% din cazuri lipsita de interes. in schimb, marea majoritate a cazurilor pe care le cunosc in Romania, de relatii extraconjugale, au la baza ori disfunctionalitati biologice, ori diverse interese. Iar relatiile intre fetele tinere si barbatii cunoscuti, indiferent ca sunt din Dorobanti, Primaverii sau din Buzau, au la baza eminamente interesul.
Tango: Dar si la ele un interes trebuie sa existe, altfel de ce-si insala barbatii?
H.M.: Un interes sexual! Atat. Nu material! Dar, revenind, cum spuneam, incet, incet, incompatibilitatile noastre s-au amplificat, rezultatele incompatibilitatilor s-au inmultit…
Tango: si cat timp ati fost casatorit cu ea?
H.M.: Am stat cu ea din ’66 pana in 75, dar casatoriti am fost mai putin timp, din cauza acelor aprobari, a actelor de care aveam nevoie la inceput…
Tango: Iar apoi, cu cine v-ati recasatorit?
H.M.: Dupa aceea m-am casatorit cu o actrita de la Cluj, cu Ana, mama baiatului meu, Ionut. Dar Ionut avea probleme cu ochii, iar in ’87 ea, speriata de cutremurul din ’77 si de cel din ’86, si permanent preocupata de dezastrul care s-ar fi putut intampla cu ochii lui Ionut, fiind plecata cu un contract in Germania, mi-a spus: „Horia, n-as vrea sa ma mai intorc. Hai sa ramanem aici“. „Nu raman!“, i-am spus. Aveam deja 50 de ani si imi era foarte greu sa admit ca ma duc in Germania sa devin vanzator la un magazin. Ca n-ai de unde sa stii daca vei putea face ceva cu meseria ta! Sigur, eu faceam o meserie nelegata de limba, cantam la pian, stiam sa scriu muzica, sa orchestrez, dar cred ca pe toti ne guverneaza un spirit de taran: iti convine ca te cunoaste lumea cand vrei sa deschizi o usa… Mai ales cand ai incercat sentimentele astea si te cunoaste lumea. De multe ori as vrea sa nu ma cunoasca, dar nu mai am nicio sansa.
Tango: Dar de ce credeti ca e un spirit de taran, el nu tine de autorealizare, de respectul pe care ti-l arata lumea? Credeti ca-i ceva rau in a-ti dori sa fii cunoscut?
H.M.: Taranul de la noi, de la sat, are o mare mandrie de a fi capul satului, chiar daca nu-i primar. El sa fie „fruncea“. Asta e un sentiment pe care eu il consider taranesc, nu in acceptiunea neplacuta a notiunii.
Tango: Si deci sotia dumneavoastra a ramas in Germania si v-ati intors fara nevasta si fara copil!
H.M.: Doar ea a ramas. Copilul era aici, de aceea i-am si spus ca problema mare va fi baiatul, care nu poate ajunge la ea in curand. si asa a fost. Desi am facut toate demersurile posibile, el nu a ajuns la mama lui decat dupa revolutie… Baiatul avea 11 ani si, pentru o vreme, i-am fost si tata, si mama, si bona. Facusem poteca la ambasada, dar pentru baiat nu-mi dadeau viza de Germania, desi maica-sa capatase statut de cetatean roman stabilit in strainatate. Deci nu era o transfuga. Asa ca ea si-a mai vazut copilul abia pe data de 3 ianuarie 1990, dupa revolutie, la Viena. inainte de revolutie, oricum, divortaseram.
Tango: Si cum de v-ati recasatorit, pentru a patra oara?
H.M.: Pe un teren asa de prielnic, in sensul ca eram nefericit, gaunos, nemultumit, fara copil… am comis-o a patra oara.
Tango: Imi puteti spune un lucru frumos despre a patra sotie a dumneavoastra, Mariana? De ce v-ati casatorit cu ea, cu ce v-a atras?
H.M.: In primul rand ca era foarte frumusica, la varsta respectiva. Canta foarte bine la vioara, dar nu era violonista, facuse Liceul de Muzica, dar citea la prima vista. A vrut sa faca muzica, dar dupa aceea, intrand intr-o competitie absurda, permanenta, cu Ana, care era actrita, n-a mai vrut sa dea la Conservator, ci la Teatru. A trecut de probele eliminatorii de la Teatru – se pregatise cu Micheta Juvara – dar a cazut la Romana, pentru ca ea avea un punct de vedere, doar al ei, despre simbolisti. incapatanata! Pana la urma a intrat la o facultate particulara si a terminat, cu licenta la Stat. Vazand atatea calitati in ea, caci era o fata cultivata – scrie, vorbeste fara greseli, ea e credibila cand o vezi pe post! – am devenit pentru ea un fel de Pygmalion….
Tango: Si v-a facut placere? E placut sa schimbi pe cineva in bine, e extraordinar, nu-i asa?
H.M.: Sigur, eu asta am incercat tot timpul! Numai ca vreau sa spun ceva grav: niciodata nu poti schimba omul de langa tine! Nici pe propriul copil! Il poti instrui, il poti polei, educa, dar sa-l schimbi, niciodata!  Copilul se naste cu niste date genetice ale lui, individuale si individualizate. Nu-l poti schimba! stiu asta, ca am crescut trei copii.
Tango: Si nu e ingrozitor sa constati asta?
H.M.: E trist, pentru ca permanent trebuie sa-ti recunosti infrangerile. Dar niciodata, niciuna dintre nevestele mele nu m-a auzit vorbind urat despre celelalte. Ceea ce a creat un pat de gelozie care le-a macinat pe fiecare. Chiar si pe Ana.
Tango: Dar de ce n-ati schimbat ceva? E imposibil sa fi gasit patru femei care sa faca acelasi lucru, elementul comun sunteti dumneavoastra!
H.M.: Nu, elementul comun e femeia!
Tango: Adica femeile, toate, sunt la fel?
H.M.: Da!

La 73 de ani, iubirile nu mai au perspectiva. Pot avea prezent, atat

Tango: Spuneti-mi si de ce v-ati despartit si de ultima sotie, ca sa inchidem istoria matrimoniala!
H.M.:  Din aceeasi notiune de incompatibilitate, la care se adauga si ceea ce-ti spuneam despre mezalianta. Mezalianta nu tine neaparat de diferentele sociale, poate sa tina si de varsta, dar si de declararea publica a lipsei mijloacelor prin care puteai sa-ti realizezi dezideratele.
Tango: Si care-s dezideratele unei iubiri, ale unei casnicii, ale unei familii?
H.M.: In primul rand incredere, respect… Iubirea este ciclica, chiar in cadrul relatiei acelorasi doua persoane. Ea e ciclica pentru ca exista momente in care se reinjecteaza dragoste in oameni. Momente in care esti recucerit, momente care pot fi inaltatoare. Dar trebuie sa le vezi, sa vrei sa percepi astfel de momente. Eu, desi sunt un ludic, sunt liric, iar dovada netarmurita este dragostea mea fata de copiii mici. Ma opresc, vorbesc cu ei pe strada, si toti au o reactie exceptionala. Partea asta lirica, a mea, s-a manifestat si in relatiile cu sotiile. Eu sunt un tip tandru, si tandretea mea e ranita daca nu exista feedback. Pentru asta, eu n-am cerut de la partenere nici frumusete fizica, nici nivel academic – sigur, n-as putea convietui cu un analfabet. Mi se spune ca sunt un perfectionist, dar nu cred ca sunt numai pentru ca nu-mi place sa se spuna „ora doispe“, ci „douasprezece.“ Profesoarei mele de romana, care acum are 94 de ani, ii datorez si felul in care vorbesc, si felul in care scriu, si felul in care gandesc.
Tango: E important sa ai modele in viata?
H.M.: Chiar ii spuneam profesoarei mele ca suntem privilegiati, cei din generatia noastra, pentru ca am avut asa parinti si asa profesori. Pentru ca ma uit la degeneratia fiica-mii – niciunul dintre cei de varsta ei nu incearca sa-si caute drumul. Tineretul de azi nu are modele. Modelele sunt ori Monica Columbeanu, care nici n-ar fi un model dezastruos, pe langa Simona Sensual, de exemplu. Nu vreau sa-si ia nici pe Zoe Dumitrescu Busulenga model, nu! Dar n-au suficienta substanta in ei, ca s-o iubeasca pe Nina Cassian. Pentru ca nu e frumoasa, si atunci n-o au ca model. Patriciu nu-i frumos, dar e bogat, si atunci poate fi un model, dar unul care e nefericit ales, pentru ca niciunul n-o sa aiba acces la sondele lui de petrol. si atunci, se agata de niste utopii permanente. Doar unii! Ca sunt si altii care n-au absolut niciun model!
Tango: Mi-ati spus ca n-ati putea convietui cu un analfabet. Dar care sunt, de fapt, regulile dumneavoastra, care sunt pretentiile pe care le-ati avut, care sunt lucrurile esentiale care fac o poveste de dragoste sa fie functionala si durabila?
H.M.: Cred ca momentele cele mai derutante si triste sunt atunci cand vezi un lucru frumos, si vrei sa-l impartasesti cu omul de langa tine, iar el e orb. Sa mergi cu el si sa vezi alte frumuseti decat vede el. Sau sa nu vada deloc frumusetea frumusetii.
Tango: Si intr-o prietenie, in orice relatie sunt grele aceste momente.
H.M.: Iubirea trebuie aparata cu sabii de otel, cum spune melodia lui Bogardo. Iubirea se apara de catre amandoi. Nu se poate de catre unul singur! Nu se poate sa vedem frumuseti diferite, intr-un loc unde nu exista decat o singura frumusete. Te duci in Italia si faci eforturi ingrozitoare sa gasesti un spatiu urat! Daca vrei sa arati un lucru urat, trebuie sa arati un mort! Ei, si daca tu, ducandu-te in Italia, ai omul de langa tine care reactioneaza la o cizma si la o curea, si nu la cupola lui Brunelleschi, de la Florenta, atunci incep marile diferente!
Tango: Atunci iti dai seama ca nu e omul potrivit, da.
H.M.: Dar eu vreau sa-i arat. si el sa intrebe, daca nu stie: dar cine a fost Brunelleschi? Eu ii spun, ii spun si cand a trait, desi nu fac pe instruitul fara limite… Dar degeaba.
Tango: Vorbeati mai devreme despre amoralitatea femeilor din Suedia. E posibil sa admiti sa fii inselat, sa ierti tradarea?
H.M.: Aici apar doua notiuni, care sunt specifice noua sau lor. Ele nu considera ca insala sau ca tradeaza. Deci te plasezi altfel, ca privitor. Lucrurile nu pot fi interpretate la fel. Ceea ce pentru noi este dureros, este inadmisibil, pentru ca asa ne-a crescut biserica, astea sunt interventiile latine pe care le avem. Influenta Bisericii Catolice este, iar, neiertatoare in aceasta privinta. in alte parti, actul sexual, apropo de inselat si de tradare, este privit aproape ca spalatul pe maini.
Tango: Deci puteti tolera sa va insele femeia cu care traiti?
H.M.: Nu, nu e admisibil decat in masura in care si tu, un libertin, iti inseli nevasta. Daca si tu iti inseli nevasta, n-ai dreptul sa ceri sa-ti fie fidela. E chestie de caracter, de echitate. Dar te gandesti: ai sange in instalatie sa suporti, sa stii ca nevasta pleaca de langa tine ca sa se culce cu altcineva? Nenorocirea este ca atunci cand tu o faci, nu te gandesti ca nevasta ta ar putea avea aceleasi drepturi.
Tango: Si aceleasi suferinte!
H.M.: Da, este adevarat. Conteaza foarte mult sa-i dai dreptul asta. si nu i-l dai. si asa incep nedreptatile gintei.
Tango: Si pana la urma, tinand seama de tot ce mi-ati povestit, credeti ca avem vreo sansa sa traim o iubire mare, si intreaga, si definitiva, si fara mizerie in ea, fara tradari?
H.M.: Eu sunt convins ca exista sansa asta. Am modelul parintilor mei, de care ti-am povestit. in noaptea cand tatal meu a iesit din puscarie, si am stat cu el de vorba, imi spunea ca-n cei 58 de ani pe care-i implinise a avut cam 6-7 ani linistiti si fericiti, cat a trait langa mama mea. si avea un singur mare regret, ca, odata, cand era pe front, a inselat-o pe maica-mea. Dar cand esti atat de aproape de moarte si nici nu ai prieteni langa tine, poti sa ajungi sa incalci valorile in care ai crezut mereu… Dar el atata a iubit-o pe mama, ca si-a reprosat mereu ca a inselat-o atunci, pe front. Ei nu i-a spus, insa, niciodata. Iar mie mi-a spus in ’66, desi maica-mea murise in ’48.
Tango: Si inca ii parea rau…
H.M.:  Da! Atat de mult s-au iubit! Deci asa ar trebuie sa fie. Sigur ca aveau si preocupari comune, se potriveau. Chiar daca ea venea dintr-o familie cultivata, iar tatal meu provenea dintr-o comuna. Acolo unde-i ingropat, langa Dragasani. E cel mai frumos cimitir vazut de mine, e langa padure, un cimitir de sat.
Tango: Dumneavoastra mai aspirati la acea iubire de care v-am intrebat, o mai cautati?
H.M.: Imi reprim orice fel de pornire spre asa ceva, din bun simt, din cauza varstei.
Tango: Exista o varsta cand nu mai avem dreptul sa cautam iubirea?
H.M.: Nu, dar eu cred ca acum sunt la varsta la care apreciez foarte mult cantitatea de respect pe care pot s-o acord cuiva. Ceea ce spun n-are nicio legatura cu starea biologica, aici este vorba de o iubire care trebuie sa aiba neaparat perspectiva. La 73 de ani, iubirile nu mai au perspectiva. Pot avea prezent, atat.
Tango: Dar si perspectiva, de ce nu? Putem sa traim pana la 90 de ani, pana la 100 de ani!
H.M.: Ce varsta ar trebui sa aiba femeia de langa mine, acum, femeia careia sa-i merit eu alaturarea si sa reprezinte pentru mine acea atractie pe care eu o cunosc din pubertate? Pentru ca diferenta rezonabila de varsta dintre noi ar trebui sa fie astfel, incat sa am o femeie de minim saizeci si ceva de ani. si nu pot avea reactia, fata de o femeie de 60 de ani, pe care am avut-o la 20 de ani fata de o fata de 18. Sau la 30 de ani fata de o femeie de 25. Sunt foarte sincer cand spun asta.
Tango: Dar sunteti sigur ca n-ati putea sa va indragostiti de o femeie de 60 de ani? Daca ar veni Catherine Deneuve nu v-ar atrage? Sunt atatea femei splendide, elegante, pline de sex-appeal si la varsta aceasta.
H.M.: Stii care e nenorocirea? Ca nu vine Catherine Deneuve! Si nici Jacqueline Bisset!
Tango: Si nu sunt si in tara noastra? Noi am facut, nu de mult, un interviu cu Ana Blandiana. Am vazut-o venind pe strada, catre noi, si toti am zis: nu poate fi Ana Blandiana,  e o fetita! Avea o silueta frumoasa, era aranjata – era absolut fermecatoare! Deci sunt si la noi femei, nu foarte tinere, dar foarte frumoase. 
H.M.: Sunt in niste relatii foarte bune cu Rusan, sa stii!
Tango: A, n-am zis ca Ana Blandiana ar fi disponibila! Doar ca exista si in tara noastra femei extraordinare.
H.M.: Ei, dar o femeie cuceritoare nu trebuie sa arate neaparat absolut atragator. De exemplu, Nina Cassian, cu care sunt prieten, este pentru mine un alt model de femeie cuceritoare. Am fost la ea la New York…
Tango: Iar noi suntem editorii Ninei Cassian! si suntem prieteni. Iar Nina Cassian s-a maritat la 80 de ani, dandu-ne tuturor curaj, speranta…
H.M.: Astea sunt exceptiile. Cred ca la mine mai e si chestia aia cu iaurtul.
Tango: Si cat va tine? Un an, doi, trei? Asta cu suflatul in iaurt… E doar o perioada, o convalescenta, nu tine la infinit.
H.M.:  Eu nu pot vorbi neaparat despre un punct pe care l-am pus. Dar in mod sigur nu e o virgula acolo… La ora asta, cred ca sunt cel mult trei puncte. Atat. si mai e ceva: am o fata careia nu vreau sa-i devin un model nefericit. E suficient cat are. Poti sa crezi ca fiica mea, care are 20 de ani, nu m-a vazut niciodata in intimitate cu o alta femeie decat mama ei, nici macar in ultimii 12 ani, de cand sunt divortat? Poate parea o ipocrizie, dar eu cred ca asta e atitudinea corecta fata de fiica mea. tin foarte mult, daca nu pot sa fiu miliardar, macar sa fiu moral cu ea.
Tango: Si de ce nu se poate sa fiti miliardar, in tara asta in care va cunoaste si va iubeste atata lume?
H.M.: Pentru ca sunt un cheltuitor.
Tango: Stiti alti compozitori instariti, care au pus bani deoparte si sunt miliardari?
H.M.: Da, insa nu e vorba de generatia mea, neaparat. Exista oameni care au fost mai chibzuiti. si eu imi propun asta in fiecare zi, chiar azi dimineata mi-am propus.
Tango: Baiatul dumneavoastra ce face, cu ce se ocupa?
H.M.: Baiatul meu a murit acum doi ani, intr-un accident nefericit. A cazut de la etajul 5.
Tango: Imi cer iertare ca v-am intrebat, n-am stiut. Cum ati trecut peste asta?
H.M.: N-am trecut. Peste asa ceva nu se poate trece. Iar cand viata iti da sa induri si asa ceva, capeti alte coordonate. De aceea, exhibarile fostei mele neveste ma lasa rece.
Tango: In cartea pe care o s-o lansati in toamna, ati povestit despre casatoriile dumneavoastra?
H.M.: Cartea mea, care se va numi „Atentie, se canta!“, are ca motto: „Dupa ’90, toata lumea a inceput sa scrie, nu puteam eu sa fiu exceptia!“. si, pentru ca n-am spus niciun cuvant despre casatoriile mele acolo, Post Scriptum-ul este: „Am fost casatorit de 4 ori.“

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.