Ioana Maria Lupașcu: Cu un copil e mai greu. Multe dintre contactele mele de atunci s-au pierdut, prietenii mei s-au mutat, dar dacă aș avea la ce să plec, aș pleca, însă acum, cu un copil, nu mă pot arunca așa în gol. Plus că în țară am activitate, chiar nu mă pot plânge. Sunt foarte puțini artiști pianiști angajați ai unei Filarmonici, cred că sunt patru sau cinci în toată țara. Eu lucrez aici de 11 ani și sunt foarte mulțumită. Cânt des și cu Cezar Ouatu, pe lângă proiectul de suflet pe care îl am cu Daniela Nane. Nu e o profesie în care să te plictisești, mai ales că am început și doctoratul la Iași.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: În ce dai doctoratul?
Ioana Maria Lupașcu: În Liszt, asta e preocuparea mea. Este vorba despre toate concertele lui neștiute și necântate. Titlul este ”Creația concertistică a lui Franz Liszt între sacru și profan, între virtuozitate și filosofie”. Sunt în primul an. Și nu mi se pare chiar atât de greu, mă așteptam să nu fie ușor, dar este în limitele așteptărilor. Îmi și place foarte mult, este tema pe care am cercetat-o eu toată viața mea, așa că am și scris jumătate din lucrare.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Te ajută doctoratul în mod concret? Nu doar pentru dezvoltarea ta?
Ioana Maria Lupașcu: Rămâne de văzut, dar mă va ajuta dacă o să îmi doresc vreodată să predau. Altfel, eu nu cred în diplome. Maestrul meu mi-a spus odată un banc referitor la titluri. Un tip merge la un magazin să-și cumpere un papagal, și întreabă prețurile, unul, frumos și albastru era 5000 de euro pentru că știa filosofie, unul, superb, roșu cu galben, era 10000 de euro pentru că știa și matematică, iar altul, mic și gri, costa 20000. Și cumpărătorul a întrebat: De ce costă așa de mult, ce știe să facă?! Iar vânzătorul i-a răspuns: Nu se știe exact, dar ceilalți îi zic ”maestre”. Tot maestrul meu spunea că nu există piane proaste, ci există doar pianiști proști. Asta raportat la toți pianiștii care se scuză că n-au putut studia sau n-au putut cânta, dând vina pe pian. De asta am și acceptat mai ușor faptul că nu pot studia la pian acasă. Nici la Brăila nu mai pot cânta, am primit scrisori de amenințare cu moartea de la un vecin!
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Pare incredibil ce îmi spui…
Ioana Maria Lupașcu: Știu, dar viața nu e un balon roz în care toate se întâmplă așa cum vrei… Important e să ne adaptăm și să mergem înainte. Încă mai am câteva scrisori de amenințare de la el, majoritatea le-am aruncat, dar câteva mai am.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Oare asta s-ar fi putut întâmpla și în altă țară? În Italia de exemplu?
Ioana Maria Lupașcu: Nu, din contră, vecinilor din Italia și din Elveția chiar le făcea plăcere, și cântam până la 12 noaptea. Dar am acceptat ce mi se întâmplă în România. Este foarte greu să le lași în voia lui Dumnezeu, poate chiar e o încercare mai grea ca înfrânarea. Dar dacă tot te împotrivești, nu mai lași să se împlinească voia Lui. Dar eu am învățat…
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum ai învățat? Ești credincioasă?
Ioana Maria Lupașcu: Sunt, dar mai mult viața m-a învățat. Eu nu am timp de nimic în afară de pian și de copil. Când mă mai văd cu prietenii, rar adică, parcă sunt scăpată din casă (râde). Mă simt sălbatică.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Pentru iubire mai ai timp? O cauți?
Ioana Maria Lupașcu: Nu o caut, dar dacă e să vină, sunt deschisă. Dar pe de altă parte, dacă nu e ceea ce trebuie, nu vreau. Viața mea e foarte plină așa. Dar, ca orice om, și eu îmi doresc iubire. Unii bărbați sunt inhibați de o femeie cu o viață ca a mea. Eu sunt și credincioasă, și am și ajuns la o maturitate emoțională care mă face să nu-mi mai doresc relații doar de dragul de a fi ceva sau de a fi cu cineva. Am mai avut o relație după ce m-am despărțit de tatăl fetei mele, dar nu a ținut mult.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum ai devenit, totuși, credincioasă? Părinții te-au inspirat?
Ioana Maria Lupașcu: Erau și ei credincioși, dar nu exagerat. Nu mergeam des la biserică. Eu am devenit tot prin prisma experinței de viață. Mi-am dat seama că totul se rezumă la Dumnezeu. După ce am ajuns acasă din Maldive, m-am gândit și m-am îngrozit când am realizat cât de predestinate au fost lucrurile. Eu când am fugit din calea valului, mi-am lăsat geanta pe masă, normal. Asta se întâmpla pe la nouă dimineața. Din senin, noaptea târziu, de nicăieri, a apărut geanta mea plutind pe apă. Bineînțeles, telefoanele erau ude și distruse, dar documentele erau uscate… Nu există explicație pentru așa ceva! Iar cu acele documente eu am putut să ajung la înmormântarea tatălui meu, altfel, dacă nu le-aș fi avut… Adică Dumnezeu mi-a dat și încercarea, dar mi-a dat și ajutorul să o trec. Târziu mi-am dat seama de asta. Totul e predestinat.
Puteți viziona și interviul cu Ioana Lupașcu din cadrul emisiunii Marea Dragoste la Canal 33.
