Ioana Maria Lupașcu: Aici începe partea grea. Nu era semnal, totuși, pe la 12 noaptea, a venit puțină rețea și am reușit să anunț că trăiesc, apoi rețeaua a picat din nou. Dar tatăl meu deja făcuse un infarct, crezând că am murit… Iar în cele cinci zile în care eu am stat acolo a mai făcut unul, deși aflase că sunt bine… Însă organismul lui era dat peste cap, din cauza șocului. M-am întors în Italia și l-am sunat din nou, dar a doua zi a murit… Iar asta e o traumă care nu trece… Și, când am venit în țară, la înmormântare, am și decis că trebuie să mă întorc, să stau lângă mama. Apoi, la numai o lună, în februarie 2005, a murit și Lazar Berman, maestrul meu. Și atunci am înțeles că viața mea în Italia s-a încheiat. Așa că m-am întors. Mama a rămas la Brăila, ea încă lucra, stăteam și acolo, stăteam și la București. Și o perioadă nu am cântat la pian pentru că nu am putut. Mi-am spus că voi reîncepe să cânt atunci când va apărea un eveniment care să merite asta. Și a apărut, era ultimul concert din integrala sonatelor lui Beethoven și am acceptat pentru că ideea aparținuse lui Lazar Berman.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum a fost reîntoarcerea la muzică?
Ioana Maria Lupașcu: Plăcută, am simțit că venise momentul să mă întorc. Iar atunci când am plecat din Italia, în cursul lentei mele vindecări, m-am întâlnit cu o doamnă muzicolog care m-a întrebat ”de ce te gândești că tatăl tău a murit pentru că tu erai acolo și nu te gândești că tu erai acolo pentru ca tatăl tău să poată să moară? ” Ăsta a fost ca un gong în mintea mea și m-a ajutat, cumva, să accept… Dar tot a fost cumplit de greu… Totuși, încet-încet, lucrurile au început să se lege, am devenit apoi solista Filarmonicii din Ploiești.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum s-a întâmplat asta?
Ioana Maria Lupașcu: Eu mai colaborasem cu ei, dar am dat concurs, am cântat Imperialul de Beethoven, unul dintre concertele mele preferate. Iar faptul că am devenit solista lor a fost un lucru benefic pentru mine, aveam șapte concerte pe an și nu mă puteam repeta, a trebuit să mă tot reinventez, așa am ajuns să fac lucruri pe care alții nu le-au făcut și am ajuns și la recitalul cu Daniela Nane, „Pianul cu poeme”. Am făcut multe lucruri altfel, diverse tangouri pentru pian și orchestră, am cântat foarte multe transcripții, rapsodia Lie Ciocârlie pentru pian și orchestră, muzică de film… Toate, pentru a atrage publicul. Cu Daniela Nane m-am cunoscut în 2011, nu mai știm exact a cui a fost ideea, dar așa a fost să fie. Eu mi-am dorit demult să fac ceva cu poezie și teatru, pentru că muzica e ca un buton de On / Off pentru toate stările și pentru cuvinte, cărora le schimbă sensul și li-l adâncește… Spectacolele noastre sunt ca diamantele, le-am tot cizelat, iar ce prezentăm acum este efectiv ca o bijuterie și este gândită pentru om, pentru a potența energia și vibrația lui. Spectatorul vine așa cum este el, dar pentru noi contează cum pleacă, ce se petrece cu el în acea oră și cum pleacă acasă. Datorită acestui spectacol am cunoscut-o și pe Alice Barb, fondatoarea Casei Artelor, pentru că am participat la spectacolul de inaugurare a celeilalte Case a Artelor, atunci am făcut ”Pianul cu poeme” în aer liber. A fost un moment absolut special, Daniela recita din Victor Eftimiu, iar când a ajuns la versul ”Iar păsările cântă durerea ei de veci”, păsările au început pur și simplu să țipe din copaci… A fost incredibil. Iar aici, la noua Casă a Artelor ”Dinu Lipatti”, am participat cu proiectul Enescu și am cântat deja pe pianul de aici.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum e pentru tine să fii în casa lui Lipatti?
Ioana Maria Lupașcu: Emoția este imensă, acest loc este încărcat de emoție muzicală, pe aici au trecut mari artiști ai lumii, nu doar Dinu Lipatti, ci și Clara Haskil, George Enescu, și este extraordinar că există această casă și că nu așterne uitarea peste valorile noastre.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Mai înveți de la marii pianiști ai lumii?
Ioana Maria Lupașcu: Bineînțeles. Ascult în continuare tot pianiști ruși pentru așa m-am format, asta îmi place și asta fac. Simt că asta mi se potrivește, stilul meu este unul cu patos, temperamental și atunci mi se potrivește foarte bine muzica rusă. Acum am un țel mai vechi pe care l-am reactivat: Liszt. Toată lumea îl știe și avem impresia că știm totul despre el, dar, nici vorbă să fie așa. El a compus mult pentru pian și orchestră, iar acum cânt cel de-al treilea concert al lui pentru pian, despre care nu știe multă lume și care a fost lansat în America abia în 1990, eu cânt din 2011 și încă sunt singura pianistă din România care îl cântă. Acesta este țelul meu, să cânt toate piesele lui, mai ales că și maestrul meu a fost unul dintre cei mai mari lisztieni.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum arată viața ta în rest? Ești căsătorită? Ai copil?
Ioana Maria Lupașcu: Am copil, are opt ani, am cântat până în luna a opta, era să nasc la Satu Mare, unde aveam concert, dar am ajuns cu bine acasă la mama. Sunt mamă singură și nu am fost căsătorită niciodată. Tatăl fetiței mele este musulman și el m-a cerut în căsătorie, iar eu eram foarte îndrăgostită și am acceptat, dar apoi mi-am dat seama că nu are cum să meargă relația noastră. El și-ar fi dorit o soție musulmană, dar eu nu am putut deveni una. Ne-am cunoscut la o sală de fitness, el activează în domeniul asta, este campion la diverse sporturi, ne-am văzut și am început să vorbim pur și simplu, este un bărbat foarte frumos. Eu cred că Dumnezeu a vrut să ne întâlnim să facem copilul, apoi să mergem fiecare pe drumul lui.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum a fost când ai aflat că ești însărcinată?
Ioana Maria Lupașcu: M-am bucurat extrem de mult, și mama s-a bucurat, dar el a avut un șoc, eram împreună doar de două luni, însă apoi s-a bucurat și el și m-a și cerut de soție. Dar de la cultura noastră diferită și de la religiile diferite au venit neînțelegerile dintre noi. El făcea lecții de religie zilnic cu mine, îmi preda din Coran. Femeile lor au un anumit stil de viață pe care eu nu-l pot avea. Eu voiam să fiu concertistă, aș fi putut să fiu și măritată cu el, dar el voia să-mi pun văl pe cap, să port mereu sacou, să nu pun ruj roșu…
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: În relația cu fata cum este?
Ioana Maria Lupașcu: Este totul bine, ne înțelegem perfect. Eu am custodie totală, dar nu îi impun nicio regulă, vine când vrea, iar copilul poartă numele lui, există o relație foarte bună între noi.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cât de greu ți-a fost să treci prin povestea asta de dragoste?
Ioana Maria Lupașcu: A fost foarte greu să iau decizia despărțirii, dar mi-am dat seama că este un conflict de fond și că, nici în timp, nu se va schimba nimic, așa că mai bine ne hotărâm mai devreme, cât fata încă nu știe că se poate și altfel. Avea 10 luni când ne-am despărțit. Dar tot a fost greu, eram amețită, în perioada aceea cântam și foarte prost. M-a ajutat mult mama atunci cu fetița, dar mama a murit când împlinise ea cinci ani și a urmat iarăși o perioadă de teamă, măgândeam că nu mă descurc, dar, până la urmă, m-am descurcat.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Acum cine te ajută? Fetița este încă mică și tu probabil ai concerte mereu…
Ioana Maria Lupașcu: Uneori o iau cu mine, alteori o las la niște prieteni…
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum o cheamă?
Ioana Maria Lupașcu: Fatima-Maria. Este o democrație a numelor, unul musulman, unul creștin, dar din prima zi toți i-am spus Fatima.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Crezi că are talent, că te va urma în carieră?
Ioana Maria Lupașcu: Eu îmi doresc să-și descopere ea singură vocația. Am încercat puțin pian, are talent, dar eu nu sunt acasă să mă ocup de ea. Am încercat și puțin înot, dar am renunțat pentru că, în urma unui vaccin, a făcut o dermatită atopică foarte agresivă și zile întregi a băut numai apă, iar, de atunci, nu mai suportă clorul din apă și nici nu mai mănâncă 80 la sută dintre alimente. Durează de patru ani, sper că se va rezolva în timp, că își va reveni…
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Cum te descurci să studiezi acasă, cum sunt vecinii?
Ioana Maria Lupașcu: Vai! E un chin, de fiecare când încerc să cânt acasă, vecinii mei cheamă poliția. De multă vreme nu mai cânt acasă. Aveam un pian Cavalli nou-nouț, care s-a și degradat fiindcă nu l-am folost. Acum mi-am luat o pianină digitală pe care o dau la volum minim, dar este cumplit să studiez așa. Însă nevoia te învață. Când călătoresc și găsesc un pian, stau numai acolo, nu mă interesează nimic altceva. Asta este frustrarea mea cea mare.
Marea Dragoste/ revistatatango.ro: Asta este o mare nedreptate pentru o artistă de valoarea ta! Nu te-ai gândit să mai pleci din țară pentru o perioadă?
