Loredana Latiș: Pentru mine cel mai dureros lucru a fost că mama mea a permis ca eu și sora mea să fim abuzate

LOREDANA LATIȘ: Mai mult ca sigur. Prin 2007 mi-am făcut analizele şi aveam celulele canceroase. În 2011 mi-am făcut analizele şi nu le mai aveam. A fost o perioadă de patru ani în care eu am lucrat foarte mult cu mine, cu tot ce înseamnă să mă cunosc, să mă descopăr, să mă vindec şi aici m-a ajutat extrem de mult şi partea de coaching şi partea de NLP. Toate cursurile pe care le-am făcut m-au ajutat extraordinar de mult. Când nu m-am mai minţit pe mine, a intervenit şi partea de vindecare fizică.

M-a bătut în ultimul hal, de am ajuns la medic. Eram foarte umflată, mai ales la cap. Pe durata episodului ăsta mama mea stătea în uşa şi se uita…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Și de asta e foarte importantă campania ta, pentru a diminua, pe cât posibil din daunele cumplite pe care le aduc asemenea situații…

LOREDANA LATIȘ: Îmi doresc foarte mult să trag un semnal de alarmă asupra relaţiei de baza dintre un părinte şi un copil. Nu eşti proprietarul copilului tău, nu îl faci ca să aibă cineva grijă de tine la bătrâneţe. Asigură-ţi tu bătrâneţile și lasă-l pe copilul acela, când este deja adult, să aibă familia lui, să aibă grijă de copiii lui, nu să aibă grijă de părinţii lui şi să îşi neglijeze copiii. Câte cliente nu am aşa! I-am considerat nişte îngrămădiţi pe părinţii mei şi, când mă uităm la Teleenciclopedia, le spuneam: aici o să ajung şi eu, casă ca asta o să am şi eu, iar ei tot timpul îmi spuneau că nu se poate, că suntem săraci. Până la urmă am ajuns să văd lumea şi să am tot ce mi-am propus, lucruri pe care ei nici nu şi le-ar fi imaginat că sunt posibile. EI nu puteau, nu EU nu puteam. Acesta e un mesaj pentru toţi părinţii, dacă un părinte crede că copilul lui nu poate, este doar credinţa părintelui, nu are legătură cu potenţialul copilului. Dovada sunt eu.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Te-ai salvat prin ce? Prin muncă? Prin învățătură?
LOREDANA LATIȘ: Visul vieţii mele era să fac o facultate, să nu fiu proastă, să fiu eu pe picioarele mele și astfel să îmi împlinesc toate visele. Îmi intrase mie în cap că dacă am facultate sigur reuşesc să îmi împlinesc toate visele. Pentru asta am tras și m-am ținut cu dinții de carte. Iar când am avut primul meu prieten, care era de o seamă cu mine, nici nu a contat că nu l-am iubit, am plecat cu el, pentru că am avut un acoperiş şi puteam să scap de toate rahaturile care erau sub celălalt acoperiş. Așa am putut să mă mut şi să îmi văd de facultatea mea și de viața mea…

Marea Dragoste/ revistatango.ro: Cum ne vindecăm de lucrurile acestea? Care sunt pașii să trecem peste și să trăim în continuare?
LOREDANA LATIȘ: Trebuie și să accepți ce ţi s-a întâmplat. Să nu mai bagi sub preş justificări, să nu mai găseşti scuze explicaţii. Apoi să confrunți abuzatorul. Sunt situaţii în care aceşti oameni au murit. În acest caz poţi să scrii o scrisoare cu tot ce ai simţit, tot ce ai pătimit în timpul abuzului sau abuzurilor, după care o poţi duce la mormânt sau poți face un ritual în care să îţi imaginezi că o dai respectivei persoane, chiar dacă a murit, astfel încât ce ai în interior să se ducă spre exterior. În terapie, asta se numește „restituire”. Eu am făcut şi asta.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: În aceste terapii se ajunge la o fază în care apare iertarea? Vine și faza aceea?
LOREDANA LATIȘ: Asta cu iertarea a fost o mare neînţelegere pentru mine. Iertarea e o metaforă. Dar ce înseamnă în comportamente concrete? Am crezut că atâta vreme cât pot să îl tolerez pe omul de lângă mine, înseamnă că l-am iertat. Iertarea e o poliţă falsă, iertarea nu înseamnă tolerare. Sunt în proces, nu ştiu dacă i-am iertat de tot, încă mai plâng când vorbesc despre asta şi aici trebuie să vad ce mai am eu de rezolvat cu mine. Acum nu le mai vreau nici binele, nici răul, aşa ştiu eu că i-am iertat. Nu mă mai pun în situaţia de a fi victimă nici nu-mi doresc să fiu eu abuzator, că acum dacă am forţă, să îi abuzez şi eu la rândul meu. Fiecare cu viaţa lui şi fiecare îşi plăteşte consecinţele faptelor sale.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ce reacţii ai primit după mărturisirea ta publică?
LOREDANA LATIȘ: Sunt reacţii pro şi contra. Au fost şi de la oameni care nu mă cunosc, am primit reacţii de genul „te-ai gândit că poate mama ta a fost obligată, şantajată?”. Reacţia oamenilor a fost de a găsi o explicaţie logică asupra comportamentului ei, mai mult decât asupra comportamentului lui. Comportamentul lui a fost luat ca atare, de pedofil, de nebun, dar comportamentul ei a ridicat mai multe semne de întrebare decât al lui. În faţa legii ea era tutorele legal. Şi în faţa legii este la fel de responsabilă ca şi el. Sarcina ei era să ne protejeze, lucru care nu s-a întâmplat. Mi s-a mai spus și formula atât de des folosită: lasă că nu ai murit. Faptul că nu ai murit ca victimă nu îi dă dreptul abuzatorului tău să continuie faptele și nici nu înseamnă că trebuie să rămână nepedepsit. M-a mai sunat cineva să îmi zică, după declaraţia mea publică, dacă m-am gândit vreo clipă că eu l-am provocat. La nouă ani! Niciun copil nu provoacă un adult, iar dacă o face, este responsabilitatea adultului să nu se lase provocat.
Marea Dragoste/ revistatango.ro: Ai nevoie să faci alte terapii pentru vindecare?
LOREDANA LATIȘ: Nu mai este nevoie, deja sunt ok. Mi-aș mai dori doar ca experienţa asta a mea să aducă o conştientizare celor din jur, poate să aducă o trezire a părinţilor, a mamelor în special. Fie că abuzatorul e bunicul, tatăl, fratele sau unchiul, de multe ori mamele închid ochii. În societatea noastră oamenii cred că se întâmplă doar la drogaţi sau la ultimii declasați. Dar, de fapt, se întâmplă și în familii de oameni aparent normali. Da, cred că m-aș bucura ca experienţa asta a mea să se transforme în ceva benefic pentru cei din jur. Trecutul nu îl mai pot schimba. Prezentul şi viitorul, da.