Mihaela Burda – Legile cuplului si alte adevaruri de pret

Am traversat momentele in care divortul era rusinos, iar inselatoria inacceptabila social, dar si pe acelea in care se vorbeste tot mai mult si mai des despre drepturile perechilor de acelasi sex de a-si oficializa relatiile, sau se creeaza vedete de prima pagina din dudui fara vreun alt merit decat tenacitatea de a face sau desface mariaje. Poate pentru ca, in timp ce prietena mea cea mai buna a ramas intr-un mariaj pe viata, eu am ales sa divortez de doua ori si sa nu ma opresc din cautarea lui Fat-Frumos, cu toate ca imi respect, si, intr-un fel, imi iubesc si acum fostii soti.

Cu toata fascinatia mea fata de cuplu si nenumaratele experiente si informatii pe care le-am ingurgitat de-a lungul vremii, urasc sa scriu despre asta! imi lipseste apetitul de a ma baga in corul sicofantilor care se pricep nevoie mare la toate, dar mai ales la „viata” si in special la „relatii”. E prea multa vorbarie pe tema asta si mult prea putina cultura – ca sa nu mai vorbim de rezultate! Iar lumea se asteapta la generalizari inteligente pe care eu nu sunt in stare sa le fac – nu pentru ca nu m-ar duce mintea, ci pentru ca sunt nocive si extrem de prostesti. Nu vi se pare bizar ca pe masura ce numarul terapeutilor de cuplu creste, rata divorturilor depaseste orice asteptare?!

Ceea ce scriu azi e din perspectiva omului fascinat si nu a celui priceput – ador atat de mult principiul de „pereche” incat, da, sunt dispusa chiar sa fac generalizari, de tipul celor care, poate, va vor ajuta la expulzarea din universul mental al gumei de mestecat pentru creier.

1.    „Cuplul” nu exista „in general”! Existi tu si, la inceput, un concept despre „celalalt”: infatisare, comportament, poate status social. in functie de educatia primita si de cat de vulnerabili suntem in fata modelelor culturale, cand conceptul ia forma unui partener in carne si oase, realizam cat de corect am gandit. Spre surprinderea noastra, uneori „cuplul” e prima ocazie in care realizam ca imaginarea unui lucru nu e deloc – dar deloc! – aceeasi mancare de peste ca trairea lui. Concretul erodeaza idealul – intotdeauna. in momentul in care barbatul iubit devine „partenerul de cuplu”, brusc, incep sa se vada lucruri pentru indurarea carora trebuie sa fim pregatiti si inzestrati cu multa rabdare, intelepciune si perseverenta: lasa sosetele aiurea prin casa, sta in mijlocul coridorului la supermarket, se zaieste la meciuri, are lecturi „stupide”, aloca prea mult timp parintilor – iar exemplele continua la infinit, unul egal cu numarul de femei si de barbati existenti intr-un fost sau actual cuplu.

De aici, prima lege a indatoririlor in cuplu: cunoaste-te foarte bine pe tine, dorintele, aspiratiile, filozofia de viata, principiile, proiectia in viitor. Si mergi la crearea cuplului exact ca la cumparat pantofi: e nevoie sa iti placa, sa fie comozi si sa ti se potriveasca!

2.    Cand exista, intr-adevar, un „cuplu”, nu exista „indatoriri” si nici „drepturi”! „Cuplul” nu e o relatie intre doua srl-uri reglementata de legi si parlamente – ceea ce altii (altele) pretind ca „asa trebuie sa fie” nu e neaparat nevoie sa fie „asa” intre tine si partenerul tau! sunt momente in care, datorita modelului cultural in care ne-am maturizat, ca femei sau ca barbati, suntem prizonierii unor prejudecati – contraproductive si toxice – de tipul „calcatul rufelor e treaba femeii!” Nu cunosc nici un entuziast al calcatului sau al pusului rufelor la spalat /uscat, sau al spalarii vaselor sau al aspiratului de praf si al tuturor micilor obligatii zilnice susceptibile de a transforma viata intr-un sir nesfarsit de sacaieli.

De aici a doua lege a indatoririlor in cuplu: inainte de a avea dreptul sau datoria sa faca actiuni de un anume gen sau sa isi asume responsabilitati de un tip sau altul, partenerul de cuplu e o fiinta umana, alta decat tine, cu care e bine sa comunici pentru a rezolva orice problema. Perechea e, in esenta, rezultatul reusit al unei comunicari permanent ajustate, in care colocutorii isi pastreaza flexibilitatea si tenacitatea.

3.    “Cuplul” nu e ceva ce AI, ci o realitate in care ESTI, in interactiune intima, adesea cotidiana, cu o alta persoana. Iubirea ne determina adesea sa ne internalizam partenerul – e cea mai periculoasa dintre prostiile care ne sunt bagate in cap! „Nevasta mea”, „barbatul meu”, exprimari care alatura un pronume atat de posesiv unui substantiv nu intotdeauna bine gandit, desemneaza o realitate la care nu ai cum sa ai acces continuu, nemediat! E fundamental gresit sa te gandesti ca o fiinta vie „iti apartine” – nu e ficatul tau, nu e matul, nu e paltonul si nici masina! Nu e nici macar pisica! E o fiinta vie, cu gandurile, trairile, educatia, viata interioara proprie si experiente diferite de ale tale. Partenerul nu e iubirea pe care o ai pentru el. Partenerul e un om care a ales sa fie alaturi de tine deocamdata – ca sa ramana, trebuie sa constientizam si sa respectam in permanenta alteritatea lui. Si reciproc!

Legea de baza a indatoririlor in cuplu e respectul – respectul de sine si respectul celuilalt – chiar si cand din pereche nu mai ramane decat amintirea.

Corolar la legile indatoririlor in cuplu

Poate ati observat ca n-am pomenit nimic despre dragoste, fidelitate, pasiune – in fine, inventarul cliseelor care se tin scai de conceptul de „cuplu”. Ele sunt importante in masura in care e nevoie ca partenerii sa aiba o intelegere comuna a felului in care toate astea se manifesta – uneori, pot fi neesentiale. Locul pe care il ocupa familia si prietenii in viata cuplului, preferintele de petrecere a timpului liber, echilibrul financiar, disponibilitatea afectiva si acordul asupra practicilor si preferintelor sexuale, dorinta de a avea copii sunt cel putin la fel de importante.

Perechea e toate cele de mai sus si, in plus, talent, disponibilitate, pregatire si perseverenta.

Va indemn din toata inima sa abordati impreuna cu partenerul testul Locke-Wallace – e un pas de igiena minima a cuplului, exact ca spalatul pe dinti inainte de intalnire. Daca va puneti de acord, aveti sansa de a forma o pereche. Daca nu, macar va scuteste de crampe afective si / sau cheltuieli de divort.