fbpx

Ovidiu Tudoran – Stiu ce-ai facut de Valentine’s Day!

de

“Cand femeile ne iubesc, ne iarta orice, pana si crimele, cand nu ne iubesc, nu ne iarta nimic, nici macar virtutile.”
Balzac

Desi aud mereu “Viata e o lupta!”, “Fii tu insuti!”, “Croieste-ti singur drumul!”, reusesc cu mare greutate sa-mi armonizez propriul echilibru intre nelinistile interioare si frustrarile exterioare. Urasc sincer tipul acesta americanesc de propovaduire aproape mistica, prin cursuri de indoctrinare
universala denumite pompos “autocunoastere si dezvoltare personala”. Si asta nu pentru ca nu ar contine multe adevaruri aplicabile de-a valma psihicului deprimat, ci pentru ca pornesc de la o premisa mincinoasa.
Profit de acest prilej pentru a cere scuze doamnelor si domnilor prea deprimati sau prea ocupati, carora le-am sugerat sa-si lipeasca pe oglinda din baie un biletel cu textul “Ce-am facut pentru mine astazi?”. Nu tine! Chiar daca este pus in practica, poate doar sa-ti ofere mici satisfactii egoiste, de moment, ce vor duce in final tot la alienare in propriul turn de fildes.
“Insenineaza-ti fiecare zi!” poate fi o chestie cumplita daca o iei ca atare. Iubesc caldura, m-as muta si maine pe o insula vesnic insorita, dar sunt sigur ca mi-ar da tarcoale idei sinucigase, la gandul ca nu voi mai auzi ropotul ploii sau ca zapada nu-mi va mai crantani niciodata sub talpi.
“Cand eram tanar credeam ca bogatia si gloria iti aduc fericirea. Acum, ajuns la maturitate, sunt sigur de asta”, spunea, mai in gluma, mai in serios, Bill Gates. Ar trebui sa-l credem, date fiind dimensiunile averii personale. Totusi, de unde izvorasc atatea drame, isterii, sectionari de vene, internari in clinici psihiatrice sau dezalcoolizante printre cei ale caror conturi nu ar trebui sa le provoace decat vesnice orgasme? Sa fie plictiseala? Poate! Eu cred, mai degraba, ca la mijloc este iubirea. Sau, mai exact, lipsa ei.
Dragostea este un accident. Nimeni nu poate nega asta. Restul e doar dorinta, surogat sau posesiune. Seamana cu un strain pe care-l astepti, dar nu stii cum si mai ales cand va veni. Ai vrea sa-l poti recunoaste si sa-i spui: Hello, stranger! Dar, pentru cei mai multi, nu este decat un joc in vant… Cei mai tenace il cauta cu infrigurare si, atunci cand deznadejdea ii incolteste, imprumuta vieti. Tot asa l-am inchiriat si pe Sfantul Valentin. Nevoia disperata de a te sti iubit atunci cand iubesti a capatat o dimensiune planetara, indiferent de meridiane, culturi, religii. Multi vad in Valentine’s Day un simplu capriciu cu iz vadit comercial si-l blameaza cu superioritate. Altii il condamna cu vehementa si violenta. Nu-i luati in seama, sunt doar invidiosii care n-au gasit cui sa-i declare: Be my Valentine!
Dispretul devine o stare de a fi atunci cand nu mai poti cere nimic intelegerii si iubirii.
Este epoca indiferentei, a confruntarii dureroase dintre doua fiinte – una ce daruieste atat de multe si cealalta care implineste atat de putine. Oare ce se va prabusi maine? Fiecare a avut visele sale, zeii sai, asteptarile sale. Apoi, intr-o zi, totul se ascunde dupa nori obscuri si propria fiinta seamana izbitor cu un desert pe care nimic nu-l mai strabate. Viata devine un amanunt obositor si automartirizant. Ne complacem intr-o zona de calduta comoditate, mult prea relativa pentru a se numi traire. In ziua de azi, totul se cumpara sau se violeaza, insa cel mai adesea sufletele. Netrebnicia unei lumi falimentare. Oare tot ce iubim trebuie sa dispara? Suntem adesea tristi pentru ceea ce suntem, dar rareori incercam sa schimbam ceva si motivam pueril: de ce atata teatru? Numai pentru a ajunge la circ? Pe unii, foamea ii determina sa mediteze, pe altii, sa se aprovizioneze. Din pacate, majoritatea este tributara celei de a doua categorii.
Nu mai adie nimic. Pana si morile de vant s-au oprit. Dar visele? Sa te topesti in iubire pana la dezmembrare, sa te doara infernal, peste limita suportabilitatii fizice, si apoi sa te vindeci de iubire prin iubire. Atentie, regretele nu sunt niciodata eterne, ci doar tardive!
Celor ce nu mai cred in iubire am sa le povestesc despre Devon Smith – campionul autostopului. El a parcurs cu aceasta metoda 291.000 de mile, in 24 de ani. A 6013-a masina care a oprit a fost un Rolls Royce.

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.