fbpx

RALUCA KISESCU: Casatoria in vremea holerei

de

Sapte mii trei sute cinci zile de la primul scancet, cam atat le ia fetelor sa devina cu adevarat preocupate de maritis, iar daca sunt din Bucuresti, inca vreo trei mii doua sute optzeci si sapte de zile sa se autoconvinga sau sa-si convinga iubitii, dupa caz, ca nu exista dovada mai mare a iubirii ca piscoturile inmuiate in sampanie, servite pe holurile inguste ale primariei de sector, si evenimentul glamouros de dupa. Casatoria in vremuri de holera, cand mai degraba moda decat iubirea dicteaza destinele comune, isi traieste timpurile si formele, dupa posibilitati.

CLICK AICI pentru a te abona gratuit la newsletter-ul bisaptamanal al revistei Tango!


Tanar indragostit, doresc cu disperare sa ma insor

Se facea ca sunt barbat, tanar, dragut, cu umor si cu succes, valsand delicat sau zgomotos prin cearsafurile colegelor, prietenelor, vecinelor si cine s-o mai nimeri, cand brusc m-a lovit o pofta nebuna sa ma insor. M-am indragostit, mi-e draga, mi-e dor de ea in fiece scurgere a timpului cand nu mi-e alaturi, de aceea am decis ca trebuie sa ma casatoresc, pentru a fi langa ea mereu, pentru totdeauna. E ceva organic, un simtamant asemanator foamei de fericire.

Sa ne trezim dimineata ochi in ochi, sa ma duc repede-repede la bucatarie sa ii pregatesc un mic dejun sanatos, sa o sarut cu drag, sa o las sa-si intretina frumusetea vreo ora buna la baie, timp in care eu sa ii cumpar flori din piata, apoi sa o duc la plimbare in parc, sa facem inconjurul parcului de cateva ori, sa oboseasca si sa ma duc dupa masina, ca sa nu mearga atat de mult pe jos, sa ii las ca din senin doua bilete de avion catre o destinatie necunoscuta pe masuta de toaleta, sa mergem in vizita la parintii ei, sa… Putin probabil. Nedocumentat, subiectiv, ironic, cred ca dorinta intrinseca a casatoriei este apanajul aproape exclusiv al femeilor, crescute in spiritul lui „Si au trait fericiti pana la adanci batraneti“. Pentru exceptii, sunt oricand dispusa sa primesc lectii.

Clisee la moda, cu drag va pastram in viata noastra

Urasc cliseele si modul in care oamenii se lasa inrobiti de ele, cu resemnare, cu convingere, cu patos. Mame care-si cresc fetele cu jucarii de genul setului de bucatarie sau a celui de curatat, mini-fierului de calcat, masinii de spalat si povestilor cu Feti-Frumosi. Feti-Frumosi care nu se intruchipeaza niciodata in carne si oase, pentru ca niciun Fat-Frumos nu are chef sa strabata padurea de arama si sa se lupte cu zmeul pentru aleasa inimii, cand sunt mai bune o bere rece si un meci de fotbal. Fete care se grabesc sa se marite pentru ca asa trebuie, asa au visat de cand erau mici si acesta este punctul culminant al iubirii.

Sau este oare deznodamantul dictat de aceleasi clisee in care barbati frustrati si femei nefericite povestesc cum, imediat dupa, totul s-a ruinat in plictis si rutina? Tipare desenate aproape identic, cu nunti surprinzator de perfecte si sentimente imperfecte ce ne fac sa mergem in spirit de turma catre nicaieri, cu convingerea sacra ca suntem alesii Domnului. Alese sunt fiintele care stiu sa iubeasca lumea, frumosul, viata, trairile si aleg sa faca ce vor, cum vor, fara norme. In egala masura urasc tagma anti-cliseelor, cei care vor sa fie contra a orice are lumea asta in taine si obiceiuri, doar pentru ca isi imagineaza ca, negand totul, sunt speciali si autentici. Negand totul, te negi chiar si pe tine.

Ce sa-ti iau cadou la treizeci de ani? Un ceas, o masina sau o casatorie?

Absolut intamplator, iubitul printesei, al carui pseudonim era – cum altfel – Iubitu’, urma sa aniverseze mareata varsta de treizeci de ani. Tanar businessman, cu succes precoce in afaceri, plimbat prin magazine multi-brand si insule ceva mai mari decat cea a Brailei, cu greu puteai gasi un cadou care sa-l emotioneze pentru un anotimp, un timp chiar, ce sa mai vorbim de o viata intreaga. Un ceas cat o masina sau o masina cat o casa, neaparat cu funda, ar fi fost prea banal, iar ne ciocnim de clisee, si atunci ce poate fi mai inspirat, mai impresionant, mai valoros si mai sugestiv in materie de iubire decat o casatorie cadou? Nu ma intrebati cum se poate din punct de vedere legal, cand iubirea deznoada cliseele si innoada pilele, cunostintele si relatiile, orice se intampla daca vrei cu adevarat.

Ca intr-un slogan publicitar fara premiu la Cannes. Printesa a aranjat totul, de la analize medicale – probabil a montat un vas de toaleta complet steril – la cereri, semnaturi, fluturi, pampoane si toalete de designeri, evident intr-un asortiment perfect, care sa se muleze etans pe desavarsirea cadoului. Ne-a chemat pe toti la prea(ne)fericitul eveniment, si noi toti ne-am intrebat cine dracului si-ar dori sa fie in costumul asta de ginere. El a aflat cu doua ore inainte sa spuna Da, si conform martorilor, adica ei, a fost atat de emotionat, mai sa scape material nou pentru inca o serie de analize medicale.

Agentie specializata in casatorii reusite in ziua evenimentului si nu ne intereseaza cum dupa

In cautarea agentiilor specializate in evenimente, volumul x, registrul comertului, o sa ne ciocnim frontal de realitatea ultimului deceniu: casatoria-eveniment, un fel de Ziua Tineretului organizata de ministerul de resort, sau de „Casatoria, the land of choice“, organizata de cine vrem noi. In locul dansului traditional cu gaina, avem un concert cu puicute blonde care sa desfete ochii si izmenele nuntasilor trecuti de prima tinerete, pardon, casatorie, in locul vesmintelor traditionale rochii-concept, de culori si forme indraznete, rimand plictisitor de corect cu aranjamentul florilor, lumanarilor, huselor de la scaun si hartiei de la WC.

Plictiseala vine din asteptarea unui ceremonial cunoscut – hai, acum avem aperitive, urmeaza pestele, of, cand mai vin sarmalele, dar mireasa nu s-a furat inca, dar ce, mirele nu canta nimic -  garnisit cu elemente moderne, tipice unui eveniment memorabil. Si aici mentionam doar cateva: copiii dansatori, formatia de muzica de orice fel, preferabil pop, artificii – hai, zau, ce nunta e aia fara artificii -  si inevitabila secerare a bauturii din dotare inainte de primul fel. Nuntile au devenit astfel un mijloc de distractie, curand le vom regasi in statistici alaturi de televizor si clasicul gratar de duminica. Va rog nu ma banuiti de cinismul fetei nemaritate, am asortat si eu casute de piatra turcoaz la sperante desculte, dar parca nimic din farmecul povestilor cu care ni se vrajeste copilaria nu mai rasare din noianul listei de „to do“ a unui eveniment caruia i se mai spune casatorie. Casatoria nu este un eveniment, este o stare de gratie divina, care ar trebui sa ne tina „pana cand moartea ne va desparti“.


Caut un posibil sot, pe care sa-l declar iubirea vietii mele, a patra

N-am sa ma arunc aici in teritoriul deloc cunoscut al domnisoarelor mai degraba avide de nume de soti decat de soti in sine, caci nu ne intersectam existentele. Ele merg la coafor la pranz, eu ma duc lunea la opt, ca de la zece am sedinta si trebuie sa ma pregatesc. Ma gandesc la verisoara-mea, care isi tot gaseste iubirea vietii de vreo cinspe ani. Si n-o gaseste nici la cenaclul tinerilor scriitori bursieri, nici la biroul functionarilor publici de pe langa ministerul agriculturii, nici la asociatia sculerilor-matriteri. Ci intotdeauna e desprinsa din telenovelele in care el are o afacere de succes, o casa in spatiul Schengen, neaparat cu vedere la mare, o iubeste din priviri si atat. Maritatul este dovada infailibila ca el este alesul. Cel mai bine a definit fenomenul unul din prospecti: she is looking for a prospective husband. E si asta un job, nu?

Ehe, acum ca asteptati un copil, pe cand nunta? Pe niciodata

Generatia baby boomers are o obsesie pentru casatorie. Sau pentru ceea ce definesc ei legalizarea unei relatii frumoase, ca doar ce vor spune vecinii de la parter, de la doi, de la blocul de vizavi si intreaga asociatie de locatari? Cam cum s-ar putea vorbi de intentii serioase ale celor doi, dar mai ales ale ei, daca nu isi seteaza pe harta viitorului comun cel mai interesant obiectiv turistic: primaria, oficiul casatoriilor? Cand un cuplu tanar decide sa traiasca o vreme impreuna e posibil sa fie alegerea amandurora, dar cand decid brusc sa se casatoreasca dupa zece ani, e vorba de cele trei mii doua sute optzeci si sapte de zile de (auto)convingere ale ei.

Ce se intampla insa cand vertijul nuntii te-a prins la douazeci si putin de ani, te-ai supus cu drag cliseelor maretului eveniment si dupa un numar de ani, mic, se face ca el descopera brusc ca nu are atat de multe elemente in comun cu tine pe cate are cu colega de birou? Nu exista niciun après mariage party. Evident, nu se sfarseste istoria aici, caci viata isi duce mai departe frumusetea, autenticitatea trairilor, sentimentele. Papu, caci despre ea este vorba, si-a regasit menirea intr-o viata noua, alaturi de un alt barbat si un copil. Nu mai vrea sa se marite, desi el ar lua-o de drag si ieri. E cinic realista, la gandul unei disimulari: iar flori, iar asortat, aceiasi oameni urand a doua oara casa de piatra. Pe cand nunta? Pe niciodata, prefera sa traiasca libera o viata care-i zambeste cald, firesc, fara infloriri.

Santa Barbara sau Vicky Cristina Barcelona?

Santa Barbara era unul din primele seriale cu mii de episoade pe care le-am vazut, se intampla in perioada liceului, facultatii, nici nu imi mai amintesc exact, pentru ca anii isi pierdeau sensul alaturi de personajele care imbatraneau odata cu regia. Cateva episoade ratate echivalau duios cu cateva secvente din monotonia unei casatorii corecte, à la carte. Nu pierdeai nimic, sensul era oricum acelasi. Ca si cum el ar fi atipit pe canapea, iar ea pe scaunul din dreapta al masinii. E o chestie de armonizare a atipitului intr-o excursie de familie cu durata nelimitata.

Tristetea te cuprinde atunci cand te trezesti si iti dai seama ca intelegi in continuare ce se intampla, chiar daca ai dormit cativa ani buni. Si disperarea te apuca la gandul ca in final o sa invie Bobby, si Santa Barbara este de fapt o continuare a Dallas-ului. Dar daca se intampla, neverosmil, la fel ca si in imaginatia lui Woody Allen, sa dai peste Vicky Cristina Barcelona, adica o casatorie cu Javier Bardem, Penelope Cruz, Scarlet Johansson si inca o actrita, mai conteaza care? In care o bruneta emotional dezechilibrata si adesea agresiva, dar al naibii de atragatoare, se intelege si chiar se iubeste cu amanta blonda seducatoare? He, he, asta este de departe visul oricarui Al Bundy ascuns printre cei mai sexy masculi ai speciei umane. De obicei e bine sa gasesti mijlocul intre Santa Barbara si Barcelona, nu de alta, dar sa nu fie nici prea cald, nici prea umed.


„…Imi spuneam: Iubesc…“

Intre atatea forme ale casatoriei din vremuri de holera, era cat pe ce sa o scap pe cea mai sincera dintre toate: opinia mea, pur si simplu. O cer mai cu seama fetele nemaritate care isi asteapta cu nesat randul la rochia alba sau bej sau, de ce nu, rosie. Mai este casatoria o cununa cu flori a iubirii, ori mai degraba un vesmant social la moda? Suntem toate prea grabite sa purtam verighete de dragul unor conveniente sau asteptarile sunt prea mari pentru lipsa acuta de cunostinte in domeniu? Eu nu sunt un exemplu bun de inramat, dar indiferent de cinismul si nereusitele din jur, cred ca exista o casatorie a sufletelor intru spiritul si credinta unui Dumnezeu mai mare ca noi, si cine o vede inflorind in plina iarna sau trosnind a lemn incins, in plina vara, e norocos.  Mai bine ca mine o spune Svetlana Aleksievici, in cea mai frumoasa poveste de iubire cu parfum rusesc: „…Imi spuneam: Iubesc…“

O armeanca pe nume Rita, un azer pe nume Abulfaz, un conflict religios caruia nu vor sa se supuna pentru ca se iubesc. „Vreau sa-ti cer mana.“ „Dar de ce esti singur, unde-s petitorii? Unde-s rudele?“ „N-au fost de acord, eu insa in afara de tine n-am nevoie de nimeni“ „Abulfaz! Abulfaz! Te rog, hai sa ne inscriem fara nunta, sa n-o mai facem.“ „Ce ti-a venit? La noi se considera ca viata unui om e alcatuita din trei zile: ziua in care te nasti, ziua in care te casatoresti si ziua in care mori.“

Sapte mii trei sute cinci zile.


Daca ti-a placut acest articol, citeste si:

Vrei sa ne unim destinele si criteriile?

Tusind in taina am pastrat tacere, gandind ca astfel o sa-ti placa tie

Crede si nu cerceta buzunarele!

 

Categorii:
Dosar

Comentarii

  • I hate my life but at least this makes it bearbale.

    Blue ianuarie 9, 2012 10:36 am Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *