Traim o lume a ispitelor, în mare parte coordonata de masinaria advertisingului, care nu ne lasa sa traim linistiti, ignoranti, dar curati la trup si la suflet. De prea multa fericire publicitara, adesea ne îngretosam si alegem bube, mucegaiuri si noroi cu care sa ne croim ispite noi, bulversante. Altadata – a se citi de multe ori – ne lasam prada tiraniei papilelor gustative si devoram platouri cu ispite. Platourile sunt din bucatarii diverse, pe care le gasim în calatoriile din toate colturile lumii si vin însotite de decoruri din plante. Halucinogene. Cand imaginatia o ia razna dupa consum, se întampla sa ne trezim în paturi straine, dar ademenitoare sau singure si înfierate, dupa caz. În circuitul ispitelor, nu este nevoie însa de ghid, le gaseste fiecare singur. Nimeni însa nu te previne cat de strans te va încolaci ispita daca nu o îmblanzesti. Cu rabdare, ca si cum te-ai ispiti pe tine sa traiesti azi, aici, acum.
Prea des inconjurate de butoaie cu miere si valuri de rai publicitare, cateodata, unele exemplare din regnul uman se plictisesc. Un atare peisaj idilic nu mai stimuleaza retina intr-un mod placut. Si uite asa se plictisesc cu binele, definit generic sub forma unui trai bun, lipsit de griji majore, de suparari reale sau hauri vizibile. Parca nu mai vad razele soarelui mijind in sufletul lor si, cu cat autoconvingerea este mai mare, cu atat soarele se incapataneaza doar sa apuna pentru ei. Si atunci incep sa culeaga, la inceput cu lupa, apoi cu ochiul liber bube, mucegaiuri si noroi cu care isi ispitesc plamanii sa respire.
Rastoarna ordinea naturala a lucrurilor cu pasiunea cu care au cladit-o. Apetenta pentru rau e mai grea ca diabetul zaharat. Cu tratament corespunzator, cel din urma poate fi tinut sub control, desfasurarea raului nu are insa limite. Daca raul n-ar fi o ispita per se, nu s-ar fi inventat expresia „isi face rau cu mana lui“. As zice mai degraba cu capul. Caci, altfel, cum s-ar putea explica deraierea unor destine de pe un traseu cu forme de relief placute simturilor si aducatoare de bucurii?
Nu insista, te rog, o sa fiu nevoita sa devorez platoul
Probabil de la Sanda Marin si pana la Jamie zilelor noastre, tentatiile culinare sunt cele mai frecvente muze ale desfraului. Exista in codul genetic romanesc o inclinatie pentru consum caloric exagerat si o dezinclinatie catre arderi. Predispozitia spre placerile simple, cum ar fi ceafa de porc sau cozonacul cu rahat proaspat face parte din activitatile recreative inscrise in cercetarile sociologice. Am fost surprinsa sa constat la primele interactiuni cu alte natii ca pentru ei refuzul la mancare chiar este un refuz. Ma obisnuisem deja ca in marea gradina a Carpatilor a refuza invitatia gazdei la un festin in cinci acte culinare este o cochetarie din categoria nu ma alerga, ca oricum ma impiedic. Sunt la dieta, tocmai ma gandeam sa o incep de maine, nu insista, te rog, dar vai, ce bunatati ai aici, hai nu incerca sa ma ademenesti, o sa ma simt obligata sa ma las sedusa. Adeseori, manati de dorinta de a schimba aerul de bucatarie cu cel de restaurant, sfarsim prada acelorasi ispite la portie, de data aceasta mai mici, dar cu denumiri mai apetisante, aproape imposibil de refuzat. Domnisoara, daca meniul dumneavoastra ar contine camembert in crusta cu sos de cirese amare de dor pe un pat de dulceata de trandafiri cu spini sau piept de pui la gratar, servit cu orez salbatic de insingurare, v-ar mai da ghes creierul sa va nefericiti stomacul si sufletul?
Ocolul pamantului in optzeci de ispite
Cred ca Jules Verne are o mare parte de vina pentru cei ispititi sa calatoreasca, sa exploreze, sa vada cu ochii sufletului. Mai departe, agentiile de turism sau instinctul propriu coordoneaza ceea ce Verne doar a starnit prin lecturile copilariei. A calatori si cunoaste culturi diferite este un cumul de ispite, culinare, spirituale, materiale, erotice si nevrotice. Fiecare loc are o istorie cu care te atrage, fie ca este vorba de mari turcoaz, cluburi de fite, varfuri de neatins, vestigii ale trecutului sau experiente interzise. Ispita Amsterdamului este mai degraba a ierbii mai verzi decat cea de acasa, decat a pietei de flori sau a lui Rijksmuseum. Fascinatia Parisului are de multe ori auto-sugestia presupusului romantism care razbate inca de pe pista de aterizare sau a modei de pe Avenue Montagne, nicidecum a dozei de cultura. Tentatia Thailandei nu se rezuma doar la resorturile cu rasfat, ci mijeste cu speranta in trup masculin, la gandul unor masaje aducatoare de senzatii. Iar bucuria simpla all inclusive a Antalyiei are de-a face cu relaxarea la cheie, dar si cu chemarea fara seaman a stomacului de a fi umplut si rasumplut cu feluri nenumarate, neexplorate si necrutatoare cu constiinta. Calatorind, ne satisfacem indemnul ispititor de a afla mai mult si mai multe si de a ne cultiva fie agerimea, fie lenea trupului si mintii. Eat. Pray. Love – in curand pe ecrane, pentru cei care vor sa descopere ispita calatoriilor cu sens.
Elogiu amantelor cu zvac si
sotiilor mature cu nervi de otel
Dintre toate mirodeniile cu care te ispiteste globul sa-ti condimentezi viata, nu exista aroma mai seducator pacatoasa precum amantlacul. Pornit initial ca o ispita hormonala, degraba aducatoare de endorfine, mai apoi se dovedeste a fi o ispita pe termen lung de mai bine, o alternativa care sa umple un gol al relatiei existente sau sa deschida drumuri noi. Fiecare barbat care are o amanta are o scuza ca o are. Nevasta nu vrea sa se culce cu el de zece ori pe zi sau daca vrea, nu vrea pe pereti, in dulap, pe aragaz sau in masina de spalat. Nevasta nu-l intelege cand vine dimineata beat, il bate la cap ca nu duce gunoiul si, cel mai rau, e aceeasi. Fiecare amanta se ispiteste ca doar ea il intelege pe barbatul cu care isi desface picioarele pe ascuns, niciodata in vazul lumii. Fiecare amanta e visceral convinsa ca ea e jumatatea indelung cautata si negasita, iar in favoarea acestei convingeri stau lucrurile prea multe pe care le au in comun, atractia fara cusur si comunicarea prea buna pentru a nu fi sortita macar pe viata, daca nu si pe moarte. Arareori potriveala de acasa merge cu gura targului si de multe ori, fie ispita unui „mai bine“ se naruie repede sub lumina limpede a zilei, fie treneaza in incertitudine din cauza sotiilor, dresate la circul special al vietii sa accepte, sa inteleaga si sa aiba rabdare. Sa elogiem, asadar, amantele cu zvac, care se lasa mereu si mereu ispitite de propria unicitate si sotiile mature care isi ademenesc nervii cu experienta trecerii peste, pentru a-si demonstra, iar si iar, ca sunt de otel.
Nu ma feri de ispite, ca le gasesc singura
Drumul zilnic spre frigider, birou, mall si televizor este un exercitiu nesuferit de sarit obstacole. De evitat inevitabilul, pe care mintea simpla, educata in spiritul disciplinei cu exceptii, se zoreste sa le accepte cu seninatate semi-vinovata. Azi merge si asa, maine o sa ma fac ca nu vad frisca de pe amandina din frigider, ci observ doar iaurtul cu 0% grasime si ispite, n-o sa ma las incercata de mrejele Facebook-ului, suetelor cu colegii, telefoanelor cu prietenii sau reveriilor pe geam in lupta cu taskurile de serviciu, o sa fug de mirajul vitrinelor cu haine din ultima, chiar ultima colectie din ziua asta, gandindu-ma ca mare intelept a fost cel care a zis ca haina nu il face pe om, doar il desface de complexe. Si ma voi feri de canapeaua din dreptul televizorului ca de Satana, napustindu-ma in schimb in pas alergator pe scari, pe strazi, prin viata, cu o pofta nebuna sa ard ispitele consumate deunazi. Daca pentru sfaturile sanatoase avem nevoie de mesaje de atentionare obositor de iterative, pentru ispite nu e nevoie. Le gasim singuri, fara harta si fara indicii. Cand veti gasi afise pe care sa scrie cu litere de o schioapa „daca vrei sa cazi in ispita, arunca-te aici“, inseamna ca e o capcana subtila a unui comerciant ruinat de criza de personalitate.
Imblanzeste-ma si vom fi prieteni
O ispita exercita o forta de atractie mai ceva ca gravitatia, e pur si simplu un indemn dincolo de ratiune, care isi supune victimele la chinurile acceptarii. De cele mai multe ori, cei ispititi nu se mai intreaba mai mult de un interval de timp de ce au cazut in ispita si de ce nu vor sa se izbaveasca de cele rele. Odata, demult, intelesul cuvantului ispita mergea inspre incercarile la care erau supusi cei curajosi, pentru a-si dovedi iubirea, rabdarea, credinta. Ispita se innobila cu frumusetea spiritului si dadea un sens existentei. E adevarat, niciodata in povestile cu printi trecand prin paduri de arama, argint si aur, nu am auzit ce s-a intamplat cu rutina casnica dupa ce vor fi cucerit printesele si imparatiile. Astazi insa oamenii nu mai au rabdare, se grabesc sa se culce cu ispita si sa se trezeasca ispititi iar, blamand stresul si dinamica vaselor comunicante pentru o lipsa acuta de vointa. Vointa intru a vedea micul print, care inainte sa fie om mare a invatat sa imblanzeasca vulpea, pentru a se imprieteni cu ea. Pentru ca asa l-a invatat vulpea, ca nu poti cunoaste decat ceea ce imblanzesti. Si imblanzirea e de durata, nu se intampla cat ai zice hai unei ispite. Ispita rabdarii in toate si cu toti ar putea fi o usa catre lumea unor mici printi si printese care isi descopera lumea cu aceeasi candoare si frumusete ca pe vremea cand tentatia cunoasterii era nevinovata, nealterata, nesupusa.
Ispita de a ma trai
Fara sa ma declar o impatimita a lui Cioran, m-am lasat adesea calauzita de oricine-i mai nebun ca mine, in ispita de a exista. Atractia altor tipare decat cele invatate si recomandate, care sa ma defineasca pe mine asa cum sunt eu, neingradita de rigori, dar ingradita de bun simt, mi-au croit un drum in culori, poate mai tipatoare si evidente decat ale altora, dar mai autentice mie insami. M-am dezbracat de complexele zborului in stol si am indraznit sama las ispitita de mine, asa cum sunt eu. Cateodata am cazut prada atractiei fata de lucruri, oameni sau destine care n-aveau sansa nici sa se implineasca, nici sa dainuie. Dar ispita de a ma trai pe mine inainte de a trai a fost poate cea mai sanatoasa dintre ispite, fara adaosuri de celulita si fara remuscari de gelozie. Ca mine suntem toti, doar ca adesea ne amagim cu ispite mai mici si mai multe, in loc sa ne hranim dintr-o ispita mare, de durata. Pana cand intr-o dimineata din alta viata ne vom trezi cu convingerea ca ispita aceea mareata, savuroasa, incitanta, innebunitoare nu ne subjuga, ci se conjuga cu noi.
