fbpx

Rona Hartner: Exista barbati ai unei singure femei. Restul sunt niste vagabonzi

de

Pentru izbanzile ei artistice e cunoscuta si iubita mai mult in Franta decat in Romania, tara din care a fugit chemata de o mare iubire si impinsa de amaraciunea scandalurilor iscate pe marginea asa-zisei relatii amoroase cu fostul presedinte Emil Constantinescu. Drumul catre afirmare al Ronei Hartner n-a fost unul usor, necazurile in dragoste n-au ocolit-o, insa actrita premiata pentru fantasticul rol gitan din filmul Gadjo Dilo are un suflet impacat, un copil frumos si destept, si a adunat povesti de viata pe care le impartaseste cu patima si umor.

Marea Dragoste / Tango: Esti trista sau vesela? Te-ai refacut sufleteste dupa divort?

RONA HARTNER:
Sunt in pace. Mi-am gasit o liniste sufleteasca. Divortul este un esec in viata, dar trebuie sa iti ierti esecurile si sa spui: Doamne Dumnezeule, Isuse, cu tine ma iert, caci am avut un esec. Pe urma ajungi la pace sufleteasca si zici: Copilul meu nu e un esec, e un castig. Si avand copilul nu mai pot sa spun ca a fost un esec total, pe toata linia. A fost un esec sentimental, m-am entuziasmat prea repede, am crezut ca eu pot sa fac casa cu oricine… Si era un curaj pe care-l aveam… Dar mi-am dat seama ca nu pot sa fac casa cu oricine. Poate vreodata o sa-mi refac viata, deocamdata nu ma gandesc la chestia asta, prioritatea este sa fiu o mama echilibrata si buna. Eu am crezut ca poti face casa cu o persoana cu o mentalitate complet diferita… Si asta este… fostul meu sot. Are o mentalitate complet diferita de a mea, nu e deloc spiritual, iar eu sunt poate 60% spirituala, si asta ne-a despartit cel mai mult, faptul ca nu aveam aceeasi credinta. Avem foarte multe chestii care ne desparteau… Si am crezut ca se poate, ca fiecare va respecta libertatea celuilat, ca isi va respecta locul sau. Dar nu se poate, intr-o familie. Trebuie sa fie amandoi in aceeasi barca sau in aceeasi locomotiva, si sa mearga in aceeasi directie. La un moment dat am avut efectiv sentimentul ca a sarit din barca si a zis „Eu ma duc inapoi, ma duc la prietenii mei, la familia mea, la distractiile mele, la principiile mele”. Si m-a lasat sa vaslesc singura. Asta nu e cool, mai ales cand ai de traversat un ocean… A fi parinte este un ocean plin de surprize, si nu poti sa vaslesti singur. Fetita mea, Sumayla, vad ca din toate socurile divortului si despartirea pe care a avut-o de tata – ca este un soc pentru ea -, a devenit foarte artista. Picteaza, se exprima in pictura, mi-a facut vreo cateva tablouri, dintre care unele au o unda de geniu.

Marea Dragoste / Tango: La doi ani picteaza?!

RONA HARTNER:
A pictat 50 tablouri deocamdata. Iar acum la 2 ani si 2 luni mi-a compus prima melodie. S-a pus la pian si canta: mama, papa, ma-ma, pa-pa. Si mi-am dat seama ca artistic o sa ajunga departe. N-am cum sa o impiedic. Adica nici n-am sa incerc. Poate in timp, nu stiu, s-ar putea sa ajunga sa devina altceva. Este foarte tehnica, de la 14 luni isi pune DVD-uri singura la aparat, isi pune muzica la CD, deschide, scoate CD-ul, sterge, il pune, apasa, apasa pe play. Si stie exact ce disc pune. S-ar putea sa fie intre tehnic si artistic. In orice caz e clar ca are un geniu care o impinge sa fie descurcareata, fiindca, undeva, se simte deja maturizata din punctul asta de vedere. Pentru ca un parinte ii lipseste.

Marea Dragoste / Tango: Ai fost la fel cand erai mica? Tot asa, un copil special, oamenii te remarcau?

RONA HARTNER:
La 5 ani tata a facut prima inregistrare cu mine, de gospel, pe care cred ca o mai are, nu stiu daca se mai poate asculta, ca are benzi din acelea de pe vremuri. A facut prima mea inregistrare de gospel si a facut sa o asculte cineva din grupul lui (fiindca ei aveau un grup de swing), care a spus ca-mi da cursuri de jazz.
S-au gandit sa-mi dea cursuri de jazz la 5 ani. Si-au dat seama ca am o alta voce, o alta exprimare. Iar la 11 ani am inceput sa joc teatru la Liceul German si, la fel, dupa prima piesa de teatru devenisem vedeta liceului  si toata lumea a spus: e clar, show-ul o sa fie viata ei.

Marea Dragoste / Tango: Deci tatal tau a fost cantaret, muzician?

RONA HARTNER: Cand a decis sa devina parinte, a devenit proiectant de poduri si are foarte multe inventii in domeniul electronicii, si acum se ocupa de descoperiri stiintifice. Maica-mea este contabil sef si in paralel a facut mult teatru, muzica si pictura, taica-meu a facut teatru, muzica si pictura.

Marea Dragoste / Tango: Si n-aveti sange tiganesc? Ca toata lumea banuieste….

RONA HARTNER: Nu, nu, nu… Eu sunt nemtoaica. Iar din partea mamei sunt din Oltenita, deci mai romanca nu se poate. Romanca – nemtoaica. In familie nu am avut niciun fel de idei preconcepute. In primul rand asta m-a apropiat de cultura romanes, pentru ca nu am avut o bariera culturala. Daca aveam rasism in familie, poate n-as fi putut sa ma apropii niciodata… dar n-am avut asa ceva in familie.

Marea Dragoste / Tango: Dar unde ai luat contact cu lumea lor?

RONA HARTNER: Am avut ghinionul sa fim la 9 ani demolati din cartierul sublim unde locuiam si ne-am trezit in Crangasi. De la 8 camere, 6 persoane, cu o gradina de 400mp, ne-am trezit in 3 camere, 6 persoane, in Crangasi. Tin minte ca aproape 6 luni n-am avut curajul sa ies din casa. Stateam si ma gandeam cu groaza: ce se intampla? Si am vazut alta fata a Romaniei, si eram atat de socata de ce vedeam, incat la 9 ani i-am cerut mamei sa devin Presedinte.
Mi-a spus “Stai, draga, linistita. Nu poti sa devii presedinte in Romania, cat timp ai nume nemtesc. Scoate-ti asta din cap”. Am spus OK, nu o sa fiu presedinte si nici primar. Atunci ce pot eu sa fac pentru Romania? Si am inceput sa spal scarile blocului unde locuiam, in locul femeilor de serviciu, ca mi se parea ca ele muncesc prea mult. Si au inceput plangeri. Au spus femeile de serviciu: « Domne’, nu o mai lasati pe fata sa spele la 6 dimineata scarile, ca daca le spala, noi nu mai avem ce munci! ».
Deci nu e bine nici sa faci asa, servicii umanitare cu forta. Si nu-mi gaseam locul, intr-adevar… Dar am reusit sa ma exprim artistic, pana la urma.
Mi-am dat seama ca un presedinte sta 4-5-8-10 ani, dupa care e persona non grata, dar artistul poate sa se exprime toata viata, fara niciun fel de blocaj, si poate sa poarte niste mesaje mult mai importante si mult mai umane, uman valabile… Asa ca e mai interesant ce face un artist, pana la urma.

Marea Dragoste / Tango: Si cum ai ales actoria? De ce nu ai dat la Arte Plastice sau Conservator?

RONA HARTNER:
In permanenta muzica si scena m-au atras cel mai mult, dar pictura a fost o chestie care am descoperit-o in Franta, traind in mediul pictorilor. Sora mea a avut expozitie la Simeza, la 11 ani, are un talent extraordinar la pictura. Parintii aveau peretii pictati abstract. In permanenta am trait intr-o atmosfera artistica, totusi nu indrazneam sa ma manifest, sa pictez in Romania… Devii profet in alta tara. Prea picta toata lumea aici. Nu mai aveam cum sa ma exprim si eu in chestia asta.
Si cum am ajuns in Franta, primul lucru pe care l-am facut a fost ca mi-am luat o trusa Rembrandt si am inceput sa pictez. Am fost remarcata de un impresar la New York, care, intr-adevar, mi-a spus: fa-mi cadou 2 desene si te expun. Pe urma am pierdut legatura cu el… Am inceput sa fac expozitii in Franta, in Tokyo.
Dar pentru mine pictura este numai si numai un hobby. Si pe urma am avut o perioada in care n-am mai putut sa pictez. Si mi-am spus: de ce sa nu pastrez eu chestia asta ca un hobby, ca pe un refugiu secret, in care sa nu am neaparat reactiile criticii, ca am destule de facut in film si in muzica. Am scris un scenariu, un lung metraj, vreau sa-l realizez, in care vreau sa si joc. Am ajuns la o anumita maturitate la care cred ca am ce spune din punctul asta de vedere. Am facut deja 30 de filme, 5 albume, bine, intelegi, necunoscute in Romania.

Marea Dragoste / Tango: De ce oare nu esti la fel de bine primita aici, in tara?

RONA HARTNER:
Pai n-avem noi starurile noastre nationale, n-avem noi gagicile lu’ ala, lu’ ala, toate senzualele? E foarte, foarte ciudat, pentru ca stiu ca am o muzica despre care stiu ca care ar merge foarte bine in Romania, si mi se pare foarte ciudat ca nu se pune la cale un turneu, o chestie de genul asta. Suntem ocupati cu starurile autohtone.

Marea Dragoste / Tango: Ai fi putut sa ai acelasi destin, daca n-ai fi fost frumoasa? E importanta frumusetea pentru o actrita, pentru un artist?

RONA HARTNER: Foarte importanta. Eu, sincera sa fiu, sunt o timida, si nu m-am considerat niciodata o frumusete, dar ma bucur, pentru ca, intr-adevar, cand mi se spunea ca sunt “la belle Rona”, in  Franta, ziceam, “da, deci sunt frumoasa”. A fost o descoperire pe la 25 de ani, ca, de fapt, sunt frumoasa. A fost super… Si acum imi dau seama ca frumusetea conteaza in meseria asta, reprezinti idealul de femeie, reprezinti idealul de artist. Dar nu trebuie sa fii numai frumoasa, decorativa, nu trebuie sa fii mobila, trebuie sa reprezinti idealuri umane. Ca artist, daca ai o anumita varsta trebuie sa zambesti, sa fii pozitiv, trebuie sa reprezinti idealul spre care vrea sa tinda orice persoana, nu sa fii doar asa, o panarama, sa nu poti sa legi doua cuvinte. Pentru mine asta nu este frumusete. Este mobila. Decoratie interioara – exterioara. Un artist trebuie sa fie frumos, om frumos, cum zice Dan Puric. Si daca se poate sa fii un pic si la exterior placuta, apetisanta, ceva de genul asta, e bine, e bine, face parte din meseria de artist.

Marea Dragoste / Tango: Dar fericirea de unde iti vine? Cum ai descoperit conceptul de fericire de-a lungul vietii?

RONA HARTNER:
Exista fericire si exista adevarata fericire. E o mare diferenta. La vrais bonheur. Poti sa traiesti intr-o fericire care e o falsa fericire, si asta e felul in care se traieste cam in general, e fericirea in care te bazezi pe lucruri materiale, pe o iubire… Dar exista si fericirea pe care ti-o da Dumnezeu din interior, in care stii ca esti o minune creata dupa chipul si asemanarea Lui. Daca noi am putea sa ne dam seama ca suntem minuni, am avea foarte mare grija ca aceasta minune, sa nu faca orice si sa nu se duca oriunde…. cum fac oamenii care nu stiu ca sunt minuni. De obicei se drogheaza, duc o viata destrabalata, pentru ca ei nu stiu ca sunt minuni ale lui Dumnezeu si trebuie sa aiba grija de aceasta minune. Si, pe urma, complicitatea pe care o ai cu Dumnezeu, cu faptul ca de fiecare data te priveste si iti spune ca esti un copil, ca ai dreptul sa si gresesti, ca poti s-o iei de la capat, important este sa iubesti, asta iti da adevarata fericire, care este pacea. Dar nu pacea din relaxare, adica te duci la spa si esti relaxat. Oamenii care sunt relaxati nu sunt neaparat in pace. Ci pacea sufletului, care e mai presus de toate. Nu poti sa-l descoperi pe Dumnezeu prin experienta altuia, fiindca e o intalnire unica si personala, de aceea in biserica oamenii ar trebui sa aiba foarte multa rabdare unii cu altii, pentru ca fiecare e la alt nivel de intalnire cu Dumnezeu. Uneori ne intalnim la acelasi nivel, alteori coboram in acelasi timp mai multi, dar fiecare il decripteaza pe Dumnezeu altfel, in functie de viata lui, dar la fiecare se va revela. Ca sa ajungi la o anumita intelepciune, n-as zice neaparat ca-ti trebuie foarte multe carti, nu trebuie sa fii doxa, trebuie sa te duci sa-l intalnesti pe Dumnezeu acolo unde se piteste el. In biserica. Si trebuie sa-l intalnesti un pic pe aici, un pic acolo, dar cu regularitate.
Eu am fost botezata la 17 ani, si am fost botezata din convingere. A fost o fraza pe care am auzit-o in biserica, si mi-am dat seama ce libertate are Dumnezeu fata de noi: „Daca nu poti sa-l iubesti pe Dumnezeu ca e prea abstract, iubeste pe cineva. Prin aceasta iubire ai sa-l intalnesti pe Dumnezeu”. Dumnezeu spune „Iubeste meseria asta”. Poti sa iubesti chiar si banii, pentru ca banii apartin lui Dumnezeu. Cand a spus preotul interpretarea lui despre ce inseamna iubirea absoluta a lui Dumnezeu, am zis: ãUau!” Aveam 17 ani. La 17 ani cuvantul iubire conteaza, nu conteaza cuvantul spiritualitate. Nici nu stii ce inseamna aia.Uau, am zis, daca iubesc meseria mea de actrita, – ca voiam eu sa devin actrita, dar n-am fost actrita decat dupa botez, n-am avut curaj inainte, eram de o timiditate paralizanta -, deci daca-mi iubesc meseria, iubesc pe cineva, ajung la Dumnezeu. Asa ca m-am botezat. M-am dus la biserica si am zis: vreau sa ma botezati! Da, da, veniti maine, acum este inchis. Nu, nu, am zis, vreau sa ma botezati. Hai sa chemam un preot. S-a uitat la mine, si-a dat seama ce oaie avea in fata lui si a zis: bine. A fost intelegator si m-a botezat in 6 luni, nevazandu-ma niciodata la catehism… Si acum, la 36 de ani, citesc catehismul si imi dau seama cat de important este sa ai o structura. Deci, copii, profitati! Daca aveti parinti habotnici, duceti-va cu ei pe la biserica si profitati… Daca nu ai structura… eu la 14 ani stiam chiromantia, horoscoape si numerologie, dar la 17 ani l-am descoperit pe Dumnezeu.Toate chestiile astea te destructureaza. Daca poti sa ai o structura, daca parintii tai sunt superpracticanti ortodocsi, macar o data pe saptamana du-te, ca te structureaza, si intri in viata cu alta imunitate fata de ãvirusii” care ne polueaza toata ziua. Asa ca, ce va sugerez eu: respectati duminica si mergeti macar o ora, un sfert de ora, 5 minute intr-o biserca, sa va odihniti de viata asta complet dementa. Lumea munceste acum si duminica in Romania. S-a ticnit lumea. Toti vad numai bani. Si este adevarat ca suntem o tara de sacrificiu, ca sa supravietuiesti trebuie sa muncesti incontinuu, incontinuu… Si cum sa-si formeze tinerii spirutualitatea, sa se structureze, cand sunt atatea excese?

Marea Dragoste / Tango: De ce nu v-au botezat parintii cand erati mici?

RONA HARTNER: Din convingere, ca sa ne alegem noi religia mai tarziu. Eu m-am botezat la 17 ani, sora mea la 18, fratele meu la 20 ani s-a facut ortodox, maica-mea s-a convertit destul de tarziu, si tatal meu la fel.

Marea Dragoste / Tango: Si ei au devenit ortodocsi?

RONA HARTNER:
Maica-mea ortodoxa, eu am ramas catolica, cu sor-mea si cu taica-meu. Suntem 3 catolici si 2 ortodocsi in familie.

Am trait doua mari iubiri

Marea Dragoste / Tango: Deci n-ai trait inca o mare iubire?

RONA HARTNER: Am trait doua mari iubiri, dar nu cred ca am stiut eu sa iubesc. Mai aveam de invatat. Am trait, da, nu am putut sa zic ca traiesc fara sa iubesc, dar nu cred ca stiam. Aveam ideile primite, despre iubire, care ne bombardeaza in permanenta. Uneori iubesti iubirea, in loc sa-ti dai seama ca iubesti o persoana. Ca sa iubesti o persoana trebuie sa o alegi in fiecare zi, sa poti sa o alegi cu calitati, cu defecte, sa nu vrei sa o schimbi, sa nu vrei sa o domini, sa o manipulezi etc. Una este sa iubesti ideea de iubire, alta e sa iubesti persoana. Dar mai am de evoluat din punctul asta de vedere.

Marea Dragoste / Tango: Dar crezi in iubirea vietii? Crezi ca exista o iubire langa care sa mori si pentru care sa ramai si in eternitate?

RONA HARTNER: Da, da, exista asemenea iubire. Nu cred ca este o pasiune care e la baza acestei iubiri. De obicei, iubirile care incep prin pasiune au nevoie de o purificare enorma. Daca incepi o relatie prin pasiune, in primul rand trebuie sa incerci sa vezi daca relatia e valabila cel putin doi ani, daca e adevarata, pentru ca in pasiune esti orbit. Este saptamana oarba de care se vorbeste, in care te casatoresti cu te miri cine. Asa mi s-a intamplat si mie. O faci lata. Cand esti orb, nu poti sa fii in lumina, trebuie sa ai ochii deschisi. Deci, intr-o relatie pasionala esti cam orb si nu prea ajungi la adevar.
De exemplu, cand m-a vazut pe mine duhovnicul meu ca m-am indragostit de Rocco, mi-a spus: superb, acum despartiti-va o luna, sa nu va mai vedeti, iar daca nu a fost numai un foc de paie…. Si nu l-am ascultat. Si sunt sigura ca daca ne desparteam o luna, apoi ne desparteam pentru totdeauna… Si nu ne mai incurcam, nu mai traiam o deceptie, pntru ca luna aia ar fi fost decisiva sa vedem daca e dragoste adevarata, daca putem sa traim just dupa cele zece porunci, daca asta o sa ne dea pace, ca ceea ce lipseste cel mai mult intr-o pasiune e pacea. Nu stiu daca celalalt stie exact cum este structurat, daca poti sa ai incredere, pacea lipseste cel mai mult, e ceea ce se pierde cand dragostea e pasionala. Si acum, cand te uiti peste tot, se peroreaza despre pasiune, nu se peroreaza nimic despre o dragoste echilibrata, matura, adevarata, cu respect, se vorbeste numai despre pasiune, despre „traieste clipa”… Astea sunt chiar piedici, capcane in care pica toata lumea. Am fost si eu structurata asa. Si ca sa treci la altceva iti trebuie timp. Dumnezeu nu face sa se nasca un copil intr-o zi, are nevoie de noua luni. Ca sa te maturizezi, nu poti sa faci chestia asta intr-o zi, ai nevoie de ani de zile.

Marea Dragoste / Tango: Si gelozia face parte dintr-o relatie?

RONA HARTNER:
Da, din cea pasionala, gresita. Intr-o iubire trebuie sa fie pace, trebuie pace. Gelozia e de confesat. Gelozia vine de la lovituri din familie, din nastere, ca ai avut un frate mai nu stiu cum, ai gelozii cand erai mic si ramai gelos toata viata. Nu ai incredere in tine, nu ai o privire pozitiva asupra ta… Si e o boala gelozia, o boala psihica.

Marea Dragoste / Tango: Ai fost geloasa vreodata?

RONA HARTNER: Da, da!

Marea Dragoste / Tango: Si cum te-ai vindecat?

RONA HARTNER:
Inca nu stiu daca m-am vindecat complet. In continuare mai lucrez asupra aspectului asta. Nu m-am vindecat complet, e o chestie care se poate lucra si intr-un cuplu. Cand stii ca intr-un cuplu exista gelozii, te duci la un consilier de familie, daca se poate crestin, ca sa stii sigur ca nu te trimite in balarii. Si atunci sotul stie ca trebuie sa te asigure mai mult, iar tu stii ca trebuie sa te debarasezi, sa lasi de la tine, sa ai mai mult abandon si mai multa incredere. Dar asta se poate lucra intr-un cuplu. In general, un cuplu se ajusteaza toata viata. Dupa parerea mea, cuplurile ar trebui sa vada psihologi de cuplu. Sa profitam, ca acum 70 de ani si chiar 30 de ani nu existau atatea studii psihologice. Eu sunt in comunitatea Emanuel, care exista si in Romania, si acolo sunt week-end-uri si saptamani unde te duci, ori in Franta, ori in Romania, si revizitezi tot cuplul, cu dragostea lui Dumnezeu impreuna, dar cu oamenii care te ajuta sa-L urmezi. Si cand un cuplu traverseaza niste dificultati poate pleca 5 zile si poate face agapo terapie sau terapie de cuplu cu dragostea lui Dumnezeu. Ei descopera niste chestii extraordinare. De obicei, se schimba tot in cuplu. Se schimba sexualitatea. Nu-l mai privesti pe celalalt ca pe un obiect, e o daruire prin sexualitate. Prin asta se creeaza si viata. Dumnezeu a vrut sa fie momentul cel mai placut prin care care se creeaza si viata, deci apogeul placerii sa fie si apogeul creatiei.
Uneori, barbatii care erau foarte macho devin si ei altfel, iau parte la treburile menajere…. se schimba foarte multe lucruri cand un cuplu este revizitat un pic de dragostea lui Dumnezeu si de o cautare psihologica. Exista posibilitati. Noi tot ne intalnim cu solutia DIVORTUL.
La sotul meu si cu mine, dupa 6 luni, dupa un un an de pregatire pentru nunta, ne-a pregatit un preot, ne-a vazut de 20 de ori ca sa ne pregateasca pentru nunta, si ne-a intrebat: Ce parere aveti voi despre viata? Dar despre avort? Dar despre contraceptie? Cum vreti voi sa se creeze viata de cuplu?
Si cand a vazut ca avem idei complet diferite, ne-a trimis la un consilier de cuplu. Si consilierul a zis ca trebuie sa lucreze cu noi cate 2 ani cu fiecare. Dar sotul meu mi-a zis: nu mai vreau sa fac eforturi, ma scuzi, gata. Si atunci am zis: daca tu nu mai vrei sa faci eforturi, eu ce fac, vaslesc singura? Da. Eu ma duc sa ma distrez. Cool! Pa! Am luat fiecare alt drum. Acum regreta. El sufera cel mai mult, pentru ca inca n-a luat o saptamana din viata lui sa se opreasca si sa spuna: ce am facut? Care a fost demonul? Unde am facut-o lata? Si daca nu te opresti te duci, te duci, te duci si nu stii de ce ai un fel de sentiment depresiv, in care zici: am ratat! Eu am rabdare sa-si revina…

Marea Dragoste / Tango: Aici, in Romania, sunt foarte prost privite persoanele care apeleaza la psihologi, la cursuri, sunt foarte dispretuite. Daca spui in Romania „Am fost la psiholog”…

RONA HARTNER: … inseamna ca esti handicapat. Nici eu nu pot sa zic ca am un psiholog, dar am facut agapo-terapii, terapii cu dragostea lui Dumnezeu. Se fac si in Canada. Si m-am schimbat… M-au eliberat de multe… In primul rand am uitat toate viziunile si toate prezicerile care s-au spus asupra mea. Si s-au spus o tona.
Nu mai am reflexul horoscoapelor. Vad pe cineva, nu-l trec prin horoscop, il vad ca persoana, nu m-am formatat: „Aaa! Esti peste! Stiu eu!” Ce stiu? Nu stiu nimic, absolut nimic! Stiu ca nu stiu nimic despre acea persoana. Este o carte deschisa. M-am deformatat. Numerologie nici nu mai zic. Nu mai stiu sa numar in numerologie, si eram perfecta. Vedeam o persoana, o intrebam ziua de nastere si faceam direct numerologia. Pe urma vorbeam sau ba cu persoana, in functie de ce stiam ca… Fals! Asa ca am trecut de obiceiul asta, m-am eliberat de lucrurile astea, si pe urma foarte multe chestii s-au schimbat, fata de imaginea pe care mi-a trimis-o mie lumea.
Credeam ca sunt o boema si o tipa dezordonata. Eu nu numai ca nu sunt dezordonata, dar sunt maniaca, de fapt. Natura mea nu-i maniaca, pentru ca trebuie sa fii ordonat, natura mea de fapt este super ordonata. Eram absolut sigura inainte de agapo-terapie ca nu sunt tehnica, ca aprind o lumina si se sparge becul. Ca nu ma pot apropia de un aparat, ca nu pot sa fac sa mearga un aparat, de oricare ar fi. Si nu numai ca sunt ultra tehnica, dar am invatat sa fiu DJ. Tipul care m-a invatat sa fiu DJ, ca am facut si chestia asta, a zis: „In viata mea n-a invatat nimeni atat de repede!”. Mi-a aratat doar butoanele si pe urma mixam deja. Isi dadea palme: „Ai mai facut asta?” Nuuu! Sunt ultra-tehnica, de fapt. Si imaginile pe care ti le trimite lumea asupra ta… Pe urma, n-am crezut ca pot fi lider, sef, manager. Si de fapt pot. M-am exersat. Si am fost manager un an de zile al trupei mele si n-a mers in viata ei atat de bine, decat cand am fost eu manager.
Imi place chestia asta. Am descoperit niste lucruri pe care nu le stiam despre mine inainte de agapo-terapie. Si gusturi, si felul de a slabi, si vointa pe care o am, si carisma. Si de fiecare data cand mai avansez cu Dumnezeu pe cate o chestie si se mai roaga asupra mea un preot sfant, mai dezleaga niste chestii care sunt legate. Noi, fiind persoane publice, suntem mult invidiate. Noua imaginea ne este tot timpul barfita, si atunci trebuie in permanenta un preot sa dezlege ce se intampla. Imi mai inlatura cate un blocaj si descoper ca sunt super-mama, descopar niste chestii geniale. Si daca as sti cat de perfecta m-a facut Dumnezeu, as muri de dragoste pentru El, si daca mi-as sti pacatele, as face infarct instantaneu, pentru ca m-ar coplesi.

Marea Dragoste / Tango: Gura lumii nu te deranjeaza? S-a spus atatia ani ca esti amanta presedintelui…

RONA HARTNER: Mai grav este ca cea mai buna prietena a mea a scris acel jurnal, aia m-a afectat cel mai mult. Prietena mea, cu care am fost prietena 12 ani, cu care imparteam o felie de paine, pe vremuri, ea a scris chestia asta. Ea a scris chestia asta cand a aflat ca vin in tara. Ea era singura persoana care stia ca vin in tara. Ca sa-si tina copilul in facultate, ca sa plateasca facultate privata pentru copilul ei a facut chestia asta. Asta m-a deceptionat cu adevarat. Nu barfa. Cand am vazut ca s-au apucat sa ma barfeasca, am zis: O.K.! Vreti sa ma barfiti? Veniti toti incoace! Maica-mea mi-a zis „Nu lasa ziarele astea de scandal sa intre in casa!”. Lasa-i draga! Ei or sa scrie de rau, ziarele bune or sa scrie de bine, si or sa se bata cap in cap! Si eu ma car! Si lasa-i sa se certe! I-am lasat sa se certe, si eu stiu adevarul, ca n-a fost vorba… si oamenii care intr-adevar ma cunosc stiu adevarul. N-a fost vorba sa fac niciun proces, adevarul iese la lumina ca uleiul deasupra apei. Deci…

Marea Dragoste / Tango: Dincolo de preocuparile spirituale, ce faci pentru infatisare, pentru corp? Faci sport?

RONA HARTNER:
Fac sport, tin dieta si dorm. Nu beau, nu fumez, nu pierd noptile. Asta este secretul pentru femei. Dorm. La 10.30 sunt in pat. Stiu ca nu se mai intampla chestia asta. Si fetita mea se culca la 10.30… Decat cand am concerte dorm foarte tarziu, la 2.00 noaptea, dar astea chiar daca sunt o data pe saptamana, de doua ori pe saptamana sau daca am o perioada de o luna in care nu ma culc, nicio problema.
In timpul turneelor imi fac siesta inainte de concert, in loc sa ma agit sa fac vocalize, ma pun in patut si dorm o ora.
Cand vin in tara stau numai si numai la club, intre sport, masaje si creme. Am foarte mare grija.
In Franta ma duc foarte mult la centrul Guinot. Dar stiu ca cel mai bine este din interior. Am tot feluri de ritualuri. Eu stiu ca seara trebuie sa ma demachiez. Dimineata, seara, obligatoriu. Demachiant  si tonic. Chiar daca nu ma machiez. Eu la Paris nu ma machiez niciodata, stau linistita, ma machiez doar cand am iesire. In rest nu ma machiez, nu-mi parazitez organismul cu toate chestiile astea si am o igiena de viata. Doar asta conteaza.

Marea Dragoste / Tango: Dar cum fac toate actritele de la Hollywood? Fac operatii, fac interventii… Ce parere ai despre asta? Ca toate actitele de la Hollywood, toate…

RONA HARTNER: … Sunt operate. Este si o viata mult mai stresanta acolo. In Europa suntem un pic, un pic mai relaxati. Si clima… la Los Angeles e foarte cald, tot timpul, tot anul, si asta usuca foarte mult pielea… Poate d-aia sunt si obligate sa se opereze.
Dar eu nu-mi doresc sa ajung la chestia asta, prefer inca sa iasa lumina din interior si pe urma vedem, n-am incredere, mi-ar fi frica sa ma intep, sa fac Botox, mi-ar fi frica, efectiv… Daca mi-ar cere intr-un film, in mod special, sa fac asta, poate ca as face-o. Dar nu mi s-a cerut. Am avut o grija si sa nu-mi creez o imagine care ar fi fost blocata. Adica n-am mers pe sex appeal din facultate. Am  fost si eu mult mai tanara si puteam sa mizez pe sex appeal, iar atunci ar fi fost mult mai greu sa accepte lumea ca imbatranesc.
Incetul cu incetul mi-am facut o imagine cu care oamenii se identifica un pic mai mult… Ca sa nu fiu obligata sa imi pastrez zambetul de la 20 de ani si la 60 de ani… sau sa fiu ca Isabelle Adjani, care nu suporta sa imbatraneasca si care la 50 de ani pare de 20, dar care este toata, toata, explodata cu tone de substante. Nici n-am complexul varstei. Eu sunt tanara, ingrozitor de tanara din interior, si nu am nicio problema. Ma bucur ca am 37 ani, de-abia astept sa am 47, adica n-am absolut nicio problema. Viata mea e asa de plina de riscuri, incat faptul ca am 37 de ani e un mare merit, o reusita. Asa ca nu incerc sa par de 20.

Marea Dragoste / Tango: Cand ai plecat in Franta si cand te-ai hotarat sa ramai acolo?

RONA HARTNER:
In 1997. A fost cererea agentului meu. Am luat premiul la Locarno, in unanimitate, in fata unui juriu enorm si a unei selectii enorme. Locarno este la acelasi nivel cu Cannes. Este festival de clasa A. Si am luat acest premiu de interpretare. Agentul mi-a spus: tu vei lucra cu mine, dar trebuie sa te muti in Franta.
La inceput mi-era cam greu, fiindca aveam prieteni in Romania, dar lucrurile s-au decantat si am inceput sa vin in Franta 8 luni de zile, pentru a face promovarea filmului… Am fost peste tot, in toate ziarele, toate afisele, mi s-au deschis alte porti, am inceput sa fac alte doua filme si, la ultima emisiune pe care am facut-o la televiziune, m-am indragostit. A fost dragoste la prima vedere. M-am indragostit de cel mai mare dansator de tango argentinian din lume, nu spunem nume… Si am ramas in Franta. Asta m-a convins sa raman. Si m-am instalat acolo, iar lucrurile au mers foarte, foarte bine. Am facut o buna alegere din a ramane. Eu am ramas fiindca m-am indragostit de el. Artistic, aveam destule chestii si in Romania, n-aveam niciun motiv sa plec! Dar am facut foarte bine ca am ramas acolo, pentru ca atunci cand esti in strainatate il descoperi altfel pe Dumnezeu, alte resurse descoperi in tine, altfel te exprimi, devii altul… si pentru mine a fost, intr-adevar, perioada de maturitate. A fi acolo, 13 ani de zile, in Franta.

Marea Dragoste / Tango: Cu dragostea ce s-a intamplat? Cu tangoul?

RONA HARTNER:
Ehee… Latino loverul avea o iubita si in Canada, i-a facut si un copil, s-a casatorit cu ea… Au fost 3 ani de zile tumultuosi si cu totul 5 ani sa-mi revin. S-a terminat. Foarte bine. Suntem foarte buni prieteni acum.

Marea Dragoste / Tango: Dar cum iti explici ca barbatii in permanenta iubesc mai multe femei in acelasi timp?

RONA HARTNER:
Astia sunt barbatii fara caracter. Nu toti barbatii… De ce sa distrugem barbatii si sa-i punem pe toti aici? Eu cunosc barbati care n-au iubit decat o femeie toata viata lor. De exemplu, fratele meu. A avut doua prietene inaintea sotiei lui, dar sunt de 15 ani impreuna si sunt cel mai fericit cuplu pe care l-am vazut vreodata. Se tin de mana pana si cand duc gunoiul. Au 2 copii, au facut tot posibillul in Canada sa lucreze in aceeasi intreprindere, in acelasi laborator, sunt chimisti si doctoranzi amandoi si sunt angajati la Bombardier… Si abia asteapta sa vina seara, sa stea mama cu copiii lor si ei sa plece sa inchirieze o caseta video impreuna. Sa se duca pana la biblioteca din colt… Isi iau masina si pleaca amandoi, ca doi porumbei.Deci, exista barbatul unei singure femei. Restul sunt niste vagabonzi, astia care se duc la toate femeile. De ce sa nu fie barbatul fidel, dar femeia sa fie fidela? Sunt si barbati fragili – ca unii sunt fragili si scapa in balarii o data, de doua ori, dar sa nu insiste. Se mai intampla. Face parte din iertarea vietii, trebuie sa ierti barbatul. Dar sa nu exagereze. Sunt barbati care chiar traiesc vieti duble, triple. Niciuna dintre femei nu se implineste in acest context. Si in general sunt nefericiti, fiindca fac pe altii in jurul lor nefericiti, complicitatea aia pe care o ai cu o persoana dupa 15 ani, prietenia care se insereaza, respectul, nu poti sa le ai cu cineva, o aventura de-o seara, cu un strain, nici nu se compara. E o dragoste ca vinul vechi si una ca vinul nou. Vinul nou te inteapa, vinul vechi are valoare. Nu se compara.

Cand esti mama, trebuie sa fii mama.  Nu poti sa-ti bati joc de un copil

Marea Dragoste / Tango: Te gandesti sa mai ai si alti copii?

RONA HARTNER: Nu-i obligatoriu, vreau sa fiu o mama buna pentru un copil, sentimentul matern mi-a fost implinit cu fetita mea. Sunt destui oameni in lume, poate mai tarziu as vrea sa infiez un copil, cand am sa ma simt capabila. As vrea sa adopt un copil amarat, care n-are sens sa fie crescut intr-o viata la kilogram, unde se da numai mancare si nimic altceva. Vreau sa-l aduc sa traiasca o viata de familie. Ma gandesc la un copil sau doi. Si Sumayla sa invete sa imparta. Sa invete ce inseamna sa nu ai lucrurile tale, mama mea, proprietatea mea, sa vada si ea ce inseamna sa ai un frate. Chiar daca ai un frate adoptiv. Trebuie sa ma gandesc.Cand eram casatorita, voiam instantaneu sa adopt, la un an dupa Sumayla, dar acum fiind singura , prefer sa ma ocup numai de fetita mea si vedem mai tarziu.

Marea Dragoste / Tango: In zilele noastre femeile aleg adesea intre cariera si maternitate…

RONA HARTNER: Pai daca alegi cariera, alegi o perioada, cand esti mama, trebuie sa fii mama.  Nu poti sa-ti bati joc de un copil. Faci un copil si, pe urma? De altfel, o sa se supere cand o sa aiba 15 ani, daca nu are niciun pic de grija de copil. In Franta, la o luna sunt copiii dati la crese, si nu-si vad mamele cate 12 ore pe zi, 12… si pe urma se mira de ce plang incontinuu. Sunt traumatizati. Nu e o solutie. Daca faci copii, trebuie sa te ocupi de ei, ca, daca nu, o sa avem delicventi mai tarziu. Copiii sunt foarte fragilizati de lipsa de mama. Mai ales baietii sunt traumatizati cel mai rau. Exista o carte care se numeste „Mama nu m-a abandonat”, care arata ce fel de probleme pot sa aiba copiii care sunt despartiti de mama pana la 3-4 ani. Facem copii sa-i crestem.

Marea Dragoste / Tango: Si tatii sunt la fel de importanti?

RONA HARTNER:
Sunt, dar cea mai importanta e mama. De-aceea feminismul e periculos pentru generatiile viitoare, pentru ca pun femeia cu obligatia de a munci, nu cu libertatea de a alege. Au deresponsabilizat barbatii, au pus totul pe umerii femeilor, incat nu se mai poate sa aleaga femeia, pentru ca e obligata, sacrificata sa munceasca. Nu e normal. Trebuie sa se imparta intr-un fel. Trebuie echilibru. Si nu trebuie demontati barbatii, barbatii nu sunt doar procreatori, sunt foarte importanti, sunt echilibrul femeii, echilibrul copilului, pentru tot. Barbatul trebuie valorizat mai mult in ziua de fata.

Marea Dragoste / Tango: Oricum, femeile muncesc  mai mult in zilele noastre.

RONA HARTNER: Pai, normal. Serviciu, mancare, tot. Pentru ca e instinctiv, de aceea ar trebui adaptat alt program pentru femei, in care sa se regaseasca pentru vocatia de mama. Ca pe urma umblam prin spitalul de nebuni cu copiii stresati.

Marea Dragoste / Tango: Iti par diferite femeile din Franta de femeile din Romania?

RONA HARTNER:
Da, sunt feminine in Romania. In Franta sunt neglijente, pentru ca nici barbatii nu se mai uita la ele.

Marea Dragoste / Tango: Sunt neglijente? Ca sunt celebre frantuzoaicele pentru eleganta lor… Noi spunem „eleganta ca o frantuzoaica”!

RONA HARTNER:
Ca o frantuzoaica pe podium… si de obicei sunt lituanience toate pe podium! Glumesc… Poate sunt romance! Pistalu, de exemplu.
Frantuzoaicele nu sunt decorative, au abandonat ideea de a fi feminine. Nici barbatii nu se uita. In Franta cine se uita dupa tine? Arabii! Care se uita dupa tine cu o privire „pe tine pot sa te am in pat cand vreau!”

Marea Dragoste / Tango: Sunt bogati, puternici?

RONA HARTNER: Nu, nu, e ideea destul de urata a unora, dar in rest barbatii nu pot sa priveasca femeile, ca se simt atacate. Acolo mai degraba femeile vrajesc barbatii, se duc inspre ei si spun „haide, ce facem?”, ceea ce la noi nu e obisnuit.

Marea Dragoste / Tango: Dar barbatii din Romania cum ti se par fata de cei din Franta?

RONA HARTNER:
Mi se par a fi ingrijiti. Intr-adevar, in Franta e chestia sa fii cool, boem, cu blugi de 1000 ani – par nespalati. La noi, barbatii vor sa fie ca in videoclipuri, sunt misto, se pun la 7 ace, danseaza. Sunt barbati misto.

Marea Dragoste / Tango: Deci tot romanii si romancele…

RONA HARTNER: … sunt cei mai tari. Noi avem o cultura de exemplificat, dar pacat ca se ajunge in strainatate numai cu catastrofe despre noi, cu nimic bun.

Marea Dragoste / Tango: Cu artistii nostri care traiesc in alte parti se mai schimba lucrurile.

RONA HARTNER: Foarte putin. Anul acesta la Cesare au fost 4 romani nominalizati si in selectie. Dar habar n-aveti in Romania de chestia asta. Nu a fost bine prezentata, nici nu s-a mediatizat, ceea ce e foarte grav. Pentru ca pana la urma o sa fie descurajati romanii. Nu or sa mai vrea sa faca filme bune. Daca si asa nu-i baga nimeni in seama, iar in Franta n-au scos niciun cuvintel. Isi pastreaza fiecare valorile, numai noi nu stim sa le pastram. Ei stiu sa-si prezerve valorile… si le pastreza pe ale lor, iar noi pacat ca nu le pastram pe ale noastre.

Marea Dragoste / Tango: Si vezi toate filmele astea? Le stii? Care ti-a placut?

RONA HARTNER:
Pe toate le vad. Mie mi-a placut „La Est de Bucharest”, „A fost sau n-a fost”, „Moartea domnului Lazarescu”, filmul extraordinar al lui Malaele, „Nunta muta”, care este o opera de arta, filmul lui Mihaileanu, „Concertul”. Prefer „Nunta muta”. Nu eram suficienti in Academie, sa votam, nu a ajuns in nominalizare, dar a ajuns acolo si e jucat exceptional. Film unic, o minune.

ACEST MATERIAL ESTE PROPRIETATEA EXCLUSIVA A SITE-ULUI MAREA DRAGOSTE / www.revistatango.ro SI, CONFORM LEGII DREPTURILOR DE AUTOR, NU POATE FI PRELUAT, INTEGRAL SAU FRAGMENTAR, FARA ACORDUL SCRIS AL DETINATORILOR ACESTUI SITE.
contact mareadragoste@revistatango.ro
, alice@revistatango.ro

  • Credit: ARTISTA PHOTO AGENCY
  • Title: COPYRIGHT 2010: PAUL BUCIUTA/ ARTISTA

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *