Roxana Iliescu – Terminati cu prostiile! (cinci mari adevaruri despre maternitate)

de

Cand m-a intrebat Alice daca vreau sa scriu ceva despre experienta maternitatii, aproape ca am urlat “DAAAA!”. Am nevoie de o supapa pentru toate frustrarile pe care le-am avut in acesti… minunati 10 ani in care am descoperit ca tot ceea ce citisem despre rolul de mama era doar o minciuna gogonata menita sa sprijine ascensiunea natalitatii.

Eu cred ca un om informat alege mult mai usor sa-si asume responsabilitatile. Cand te vezi insa cu o imensa problema in fata, o problema pentru care nu te-a pregatit nimeni, sansele de depresie post partum, abandon sau divort cresc ametitor.
Haideti deci sa luam impreuna cateva legende pompos invaluite in straie roz sau bleu si sa le disecam…

1. Nicio femeie nu se simte implinita pana nu e mama!
Cred si eu. Nu imi amintesc de o alta perioada a vetii mele in care sa ma fi ingrasat 22 de kilograme!!! Cat despre implinirea sufleteasca, am nenumarate prietene extrem de fericite in lumea lor egoista fara schimbat de Pampersi si, in schimb, altele total depasite si deloc croite pentru rolul de mama, incat permiteti-mi sa reformulez: Orice femeie, atunci cand crede ca ar fi timpul sa faca un copil, ar fi bine sa analizeze inainte daca nu cumva in realitate vrea doar sa fie iubita, apreciata si… de neinlocuit. In acest caz, mai bine isi ia un bichon maltez. Sunt adorabili si te ling pe fata non stop!

2. Viata dupa primul copil se schimba ca prin minune!
Categoric, da! Nu stiu despre ce minune vorbim, dar eu as redenumi-o cataclism!
Nimic nu mai e la fel. Te trezesti cu o bucata de om fara instructiuni de folosire care incepe sa dea ordine la tine in casa cu mult inainte de a incepe sa gangureasca! Urla! Non stop! ?i, oricat am cautat, nu i-am gasit nici buton de oprire, nici priza de scos.
Ziua unei lauze arata cam a?a: alaptat din 3 in 3 ore (aproximativ) cate 1 ora (mai ales la inceput, copilul are icter, adoarme la san si se si alinta cat cuprinde). Ce faci in cele 2 ore ramase? Pui copilul sa ragaie 10 minute, apoi il stergi, il schimbi, (asta daca n-ai avut inspiratia sa-l schimbi ca la carte, adica pre-alaptat, ca sa ai de ce sa iti blestemi zilele atunci cand il pui linistita in pat si tocmai atunci auzi o rafala inconfundabila)… pe scurt, pana cand Teresa adormea fericita, mai aveam doar o ora pana la urmatoarea sesiune… Asa ca aveam de ales: ma spal, ma aranjez, fac curat, in fine, ma comport ca o fiinta umana, sau las totul balta, ma retrag in dimensiunea stramosilor urangutani (iertati-ma, dragilor, nu vreau sa va jignesc) si zac pur si simplu… mai e nevoie sa va spun ce alegeam in 99% din cazuri? Sa traiasca mama mea care, fara sa spuna nimic, mi-a preluat majoritatea (asta ca sa nu spun toate) treburilor gospodaresti.

3. L-am iubit din prima clipa in care l-am vazut!
Pe buneee? Poate pe ta-su!Te pregatesti 9 luni pentru varianta din filme a copilului blond, bucalat, spalat, aranjat, roz in obrajori, ce mai, stiti despre ce vorbesc. Si ceea ce mi-a livrat asistenta cu comanda “Ia si da-i de mancare!” a fost o… chestie mica, neagra si cu par, cu fata strivita de drumul pe care tocmai il parcursese spre libertate, plina de o pojghita alburie absolut dezgustatoare (daca vedeam mai multe documentare despre nasterea naturala decat filme romantice poate as fi stiut ca era doar protectia naturala a pielii impotriva mediului acvatic) si ceva sange… am inlemnit… “Bagati-o inapoi si scoateti copilul frumos din visele mele!!!” Spre rusinea mea, chiar am spus asta, ca si bunica pruncei, care a reactionat chiar mai violent: “Aoleu, ce urata e! Doamna asistenta, dar fata asta pocita se mai indreapta???”
Jur, orice alt sentiment napustea din mine, dar nu dragoste materna netarmurita, devotiune vesnica etc etc… Si atunci ma intreb, de ce nu vine un psiholog inainte sa-ti spuna cu binisorul sa nu te sperii de ce vei vedea, sa-ti arate poze cu cei mai urati bebelusi care s-au transformat in printi si printese (ca si ale mele de altfel, dar la nastere amandoua pareau provenind din alta specie decat cea umana… ) in fine, de ce cred oamenii ca femeile gravide trebuie tinute intr-o minciuna pufoasa? Ca sa radem apoi de ele cand descopera, rand pe rand crudul adevar???
Eu una am simtit ca incep sa-mi iubesc copilul abia in anul urmator nasterii (am vrut sa para mai dramatic decat a fost, in realitate Teresa s-a nascut pe 22 decembrie, deci a beneficiat doar de doua saptamani de o specie de mama bazbuca rau). Cand m-am linistit si mi-am asumat in sfarsit ACEL copil ca fiind rolul dragostei mele, atunci am inceput sa nu o mai vad asa neagra… si ea s-a deschis ca o floare..

4. Instinctul matern functioneaza din prima clipa! ?tii mereu de ce are nevoie copilul tau!
Zi “zau”! Poate daca ai mers la o scoala ZEN inainte. Sa-mi spuna mie cineva ca dupa inerentele nopti nedormite de dinainte si dupa nastere te mai poti conecta automat la rezervele tale astrale de calm si intuitie.
Eu am trecut intai prin cosmarul lipsei… telecomenzii.
“Ce vrei copile de urli asa? Ti-e sete, ti-e foame, ti-e frig, ti-e urat, vrei sa ma scoti pe mine din tatani si sa pierd laptele??? Nu-ti dau lapte praf nici sa ma rogi, asa ca fa bine si lasa-ma sa DOOOOORM!!!!” Ei bine si aceasta conversatie a existat cu adevarat, plus tentatia de a o arunca un pic afara sa vada cum e sa dormi pe zapada moale. Plus nenumarate dati in care ma trezeam si o leganam automat cu bratele incrucisate si susuram duios “sssssssst” pana realizam ca ea de fapt era in pat, iar eu zdruncinam doar un bebelus imaginar…
Asta pana cand am dat militaria jos din pod si am zis “Gata!Pana aici!Fericirea ta trebuie sa izvorasca din linistea MEA!!” Si am lasat-o sa racneasca disperat cateva nopti in sir (nu va speriati, doar dupa ce ma asiguram ca nevoile ei primare erau implinite) pana s-a prins ca tocmai I se stabilesc niste regului, niste limite. ?i le-a primit cu o incredibila usurare, de parca asta cerea de fapt.
A doua copila (fiind rodul unei cezariene din motive medicale) a fost livrata direct setata (ca sa nu zic dresata, desi metoda a fost aceeasi, de a o lasa sa planga in plata ei) pe 6 ore de somn legat pe noapte, ceea ce a fost o binecuvantare.
Momentul trezirii instinctelor materne a fost,, sincera sa fiu momentul in care doamna doctor Ana Culcer (sa-i dea Dumnezeu sanatate sa imi creasca si nepotii!!!) m-a zguduit la propriu, la doua saptamani dupa nastere! Seful meu de atunci, Radu Moraru, speriat de incapacitatea mea de a face fata situatiei, dar induiosat de vointa pe care o aratam in a-mi creste in mod sanatos, armonios si perfect single copila, m-a trimis la ea. Schimbasem cete de pediatrii care-mi explicau ca laptele meu nu e bun, ca nu e suficient..
“Fetito, esti mama” a decretat doamna Culcer”, si inca una inalta si frumoasa! Ai lapte cat pentru un batalion, ai instincte de la Dumnezeu, relaxeaza-te si rezoneaza cu copilul tau, ca de aia urla!!”
M-a invatat pozitia ideala de alaptat, m-a invatat cum sa analizez diferentele de tonalitate a plansului si, intr-adevar, parca mai curand imi amintea ceva decat imi spunea lucruri noi.
Dar ai NEVOIE de cineva sa te imbarbateze, sa retrezeasca in tine aceste instincte. Iar copilul, credeti-ma, nu face altceva decat sa urle. Mult. Totu?i, mingea e in terenul vostru! Copilul abia asteapta sa o primeasca, dar prima lovitura va apartine!

5. Un copil uneste un cuplu!
Mda… In sensul ca il vor folosi o viata ca scuza pentru acoperirea nefericirii provocate de un mariaj nefericit! Asta am vazut in 70% din casniciile de lunga durata.
Eu cred ca un copil venit intr-o familie armonioasa, iubitoare si care a trecut deja prin ajustarile de frecventa ale oricarui cuplu aflat in constructie, are toate sansele sa fie cuminte, increzator, fericit.
Cand insa e facut prea devreme sau prea tarziu, poarta in spate toate neincrederile, intrebarile si angoasele parintilor. Si atunci va fi artagos, nu-si va gasi linistea, increderea, drumul. Pana cand parintii nu vor realiza asta si-si vor rezolva EI problemele. Pe scurt, un copil e un cadou minunat pentru o familie unita, dar pentru una insuficient sudata sau care, mai rau, deja scartie, va fi bomboana pe coliva! Adica ii va face sa se certe non stop!
Personal, la primul copil, n-am avut nici un cuplu de gestionat, dar la cel de-al doilea am fost socata sa vad ca ajutorul dat de prezenta unui tata in casa este oarecum umbrit de diferentele de opinii cu privire la cresterea mostenitorului.
Catolicii au un obicei foarte bun. Inainte de formarea unui cuplu legal, preotul ii supune timp de cateva luni unui test, cu intrebari puse ambilor, decizii de luat, in fine, le genereaza o simulare de casnicie de lunga durata, inclusiv cu optiunea de a deveni parinti. Si pana cand nu ajung la o concluzie comuna, nu-i casatoreste. Multe cupluri descopera atunci ca nu sunt facuti unul pentru celalalt si se despart prieteni. Altele se sudeaza si intra in viata comuna cu siguranta unei experiente.
Noi nu am facut asta, ne-am iubit si am vrut sa aratam repede ceea ce noi credeam ca ar fi cea mai puternica dovada a dragostei noastre. Iar perioada inevitabilelor certuri a debutat odata cu deciziile de zi cu zi “ce hrana alegem”, “ce vaccinuri”, “cum sa lasi copilul sa planga??”, “iesi si tu cu ea afara”, “nu ies de unul singur”, “nu o scoate fara palarie pe cap”… si asa mai departe, zilnic, zilnic, pana cand resursele insuficiente si neincarcate de iubire s-au epuizat…
“Au ajutat” enorm si membrii familiei sau prietenii care incercau sa ne influenteze, si inconstient sa ne invrajbeasca unul contra celuilalt.
Am ales sa nu raman intr-o singuratate in doi asa ca iata-ma mama singura de doi copii. Doua copile splendide, dar care ma solicita la maxim. Beneficiez in continuare de ajutorul mamei mele, dar ar trebui o armata ca sa poata gestiona programul diferit al pruncelor. ?coala, gradinita, after school, teatru, balet, pian, inot, dans, cercetasi, germana, engleza, doctor… of, obosesc doar cand le enumar…
Sa vorbesc despre toanele copilelor mele dragi, despre raspunsurile dezarmante ale junioarei “NU VREAU!” “NU SIMT SA FAC ASTA”, “VREAU ACUM, IMEDIAT!”? Sau despre rezistenta celei mari la orice forma de invatatura? Despre generatiile de profesori care au incercat sa ii demonstreze cat de desteapta este si ca poate sa invete cat si ce vrea ea? E suficient sa spun ca toti au fugit mancand pamantul!!!
Si am ramas tot noi trei, cu sprijinul bunicii. Cu momente splendide, dar si cu clipe in care ma intreb ce-i opreste pe vecini sa cheme Protectia Copilului… Poate faptul ca sunt si ei… parinti si bunici..
Concluzia apoteotica?Experienta maternitatii are toate valentele posibile. E minunata, emotionanta, te face sa cresti, sa-ti asumi, dar si iti si impinge puterile si rabdareala maxim!!!!!!!!!!!! Nu va asteptati la nimic mai putin, dar nici mai mult! Nu va asteptati sa va umple copiii golurile din suflet! Vi le vor acutiza!!Spun doar un nume… Madalina Manole! Rezolvati-va problemele singuri si apoi primiti darul maternitatii cu bratele deschise si pregatite! Daca va e dat…

P.S.- In ceea ce ma prive?te, nu regret nicio clipa alegerea de a avea doua urma?e splendide, absolut perfecte in complexitatea lor… Dar daca as fi stiut de la inceput ce ma asteapta, n-as mai fi pierdut timp pretios din cresterea lor, ocupata cu disperare, neputinta, nestiinta incercari abulice… In fine, viata mea ar fi fost mult mai usoara daca as fi fost pregatita pentru ADEVARATA versiune a maternitatii..

  • Credit: PAUL BUCIUTA

 

Categorii:
Dosar

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *