Simona Catrina – Bilanțul slăbiciunilor

La intervale măsurate, oamenii trag linii și cugetă. Cred că așa au apărut dreptele în geometrie: lumea voia foarte des să tragă linie. Asta ne ajută să ne mângâiem greșelile pe cap și să le promitem că le vom îndrepta cocoașa, pentru că am tras linie și am priceput ce-a mers prost.

Timp rotund, concluzii colțuroase

Ca să nu mă încurc în zecimale, am preferat să fac bilanțuri la intervale de timp multiple de zece. Ce-am înțeles eu în primele zece minute după ce mi-au spart hoții casa și mi-au furat tot ce aveam mai bun? Că n-o să regret nicio clipă plecarea din România (aveam dosar de emigrare depus la Ambasada Canadei). Ce-am înțeles eu în primele zece zile după ce m-a părăsit dragostea vieții mele (de-atunci)? Am înțeles că un om este capabil fizic să plângă o treime de lună fără să-i plesnească inima. Bine de știut. Ce-am înțeles eu din primele 100 de zile după ce am terminat facultatea? Că un job bun, în buricul Bucureștilor, vine de multe ori cu o tăgârță după el, o complicație numită în popor ”stres”. Ce-am înțeles eu din primele 1000 de nopți de singurătate? Că intram doar în relații sentimentale cu malformații, așa-zise iubiri în care ei, bărbații, plecau seara spre casa lor, sub pretexte ridicole: pisica mea nu stă singură noaptea, devine anxioasă; trebuie să-mi spăl părul, dar numai cu un anumit șampon, pe care tu nu-l ai; mâine îmi trebuie niște acte la serviciu, iar alea sunt acasă. Dar când ai plecat luna trecută patru zile la Oradea, cum de nu s-a țicnit pisica? Mă duc eu la non-stop acum și-ți cumpăr ce șampon vrei. Casa ta e în drumul de-aici spre serviciu, te oprești mâine două minute, urci și-ți iei hârțoagele. Nu i-am convins cu nimic. Niciodată.

10 ani, 100 de probleme

Când am împlinit 10 ani, am miorlăit că vreau petrecere acasă, cu colegii. Mama m-a întrebat câte capete chem, iar eu i-am răspuns, cu modestie, că vreo 20. S-a albit la față, dar n-a zis nimic, că doar o dată împlinește copilul două cincinale. S-au pregătit ai mei ca de nuntă, au gătit, au cumpărat, au pavoazat. În ziua cu petrecerea, am fost în total patru, cu frate-meu cu tot. Au venit din afara incintei doar doi colegi, atât. Unde sunt ceilalți? – m-a întrebat mama cu miere-n glas și furnici în sistemul nervos. Am dat din umeri, i-am spus că probabil pe unii uitasem să-i invit. Aaa, iar ceilalți ziseseră că nu pot veni. Toată după-amiaza am alergat cu aștia trei prin casă, am demolat tot și am hărtănit un tort nevinovat – și mai ales uriaș.

Prietena mea, Arethia, împlinea și ea tot 10 ani, în același an. Ca și mine, a dorit petrecere cu colegi. Mama ei a întrebat-o, așa cum mă întrebase și mama pe mine, câte perechi de picioare vor mișuna prin casă. Arethia a răspuns că nu prea multe, că o să cheme vreo patru cinci fetițe și gata. Maică-sa a organizat cateringul în consecință. În sâmbăta respectivă, rămăsese că fata își aduce invitatele direct de la școală. Când a deschis maică-sa ușa, numai tinerețea a salvat-o de la infarct: Arethia adusese toată clasa, erau 28 de copii la ușă. Fata a explicat că, în timpul orei de sport, i-a venit ideea genială să-i invite pe toți, că nu putea alege, era ca o cloșcă incapabilă să-și părăsească vreun pui. Ce-a urmat e ușor de imaginat. Maică-sa a zburat (aproape la propriu) până la cofetăria din colț și a dat toată chenzina pe fursecuri și pe alt tort, fiindcă ăla pe care-l avea era mai mic decât o zgardă. Mamele noastre au tot vorbit ani de zile despre aceste întâmplări drăgălașe care le-au mâncat ficații și au conchis că probabil vârstele rotunde au ceva dubios în compoziție.

Oh, ce surpriză! Apropo, cine ești?

Prima întâlnire de promoție la care am fost în viața mea a fost cea de 10 ani de la absolvirea facultății. Mă îngrășasem între timp vreo 25 de kile, dar m-am ambalat în niște haine pe care le credeam miraculoase și speram să nu observe nimeni dezastrul.