fbpx

Simona Catrina: Nu sunt indragostita. Astept o dragoste uriasa, definitiva…

de

Daca iubirile ar fi masurabile dupa criterii care tin de timp, de profunzime, de anduranta, de noblete, as putea spune ca Simona Catrina este cea mai pretioasa iubire a mea. O iubire inceputa acum un sfert de veac si niciodata incheiata, o iubire-prietenie din care nu au lipsit niciodata admiratia, emotia, asteptarea, cautarea, speranta, lacrimile, lumina, miracolul, harul, izbanzile… Este partenera loiala a tuturor tristetilor mele si coechipiera valoroasa a tuturor realizarilor. Este omul care mi-a schimbat viata si o face, inca, in fiecare zi, prin frumusetea si prin generozitatea de care am parte, fiindu-i in preajma, la adapostul aurei sale de om fara seaman pe lume.

Fotografii de Paul Buciuta

Alice Năstase Buciuta: Au inceput scolile… Ti-e dor de anii de scoala?

Simona Catrina: Da, mi-e foarte dor! De curand, am fost la reuniunea dupa 25 de ani de cand am terminat liceul, la Buzau, si o colega a venit imbracata in uniforma – poate fiindca era nostalgica, poate ca sa ne arate ca pe ea o mai incapea, spre deosebire de noi, ceilalti… nu stiu. Dar mi-am amintit ca si eu pastrez uniforma de liceu, o am undeva in Canada. Inclusiv bentita! In scoala, din clasa intai si pana intr-a douasprezecea, am adorat scoala, desi, ca sa fiu sincera, nu-mi placea sa invat. Invatam bine, dar nu din placere sau constiinta, ci ca sa nu-mi fac parintii de ras si ca sa port coronita la sfarsit de an, sa ma urce pe scena si sa ma laude. Niciodata n-am fost mai fericita ca in anii de scoala, dar bineinteles ca am realizat asta abia la multi ani dupa ce am absolvit.

Marea Dragoste / Tango: Ce s-a schimbat in tine fata de fetita care erai in anii de scoala? Si ce s-a pastrat?

Simona Catrina: In clasa a cincea, mi s-a inflamat o alunita si stiu ca am ridicat din umeri, apoi am dat cu niste fond de ten romanesc peste ea, sa n-o mai vad. Mi-am vazut voioasa de viata. Acum doua zile, mi s-a inflamat o alunita si-am inceput sa-mi scriu repede memoriile, ca sa apuc sa le dau o forma publicabila, inainte sa ajung in stadiul patru. Probabil greseam si atunci, mai mult ca sigur gresesc si acum, insa greseala de-atunci nu ma costa niciun fel de stres. In toti acesti ani, mi s-a schimbat destul de dramatic structura visurilor. Atunci, visul era insirat pe zeci de ani generosi. Acum, visez impulsiv si pe termen cam scurt. Nu mai am aceeasi putere de a-mi schimba viata, de a o lua de la capat, nu ma mai incanta inceputurile, mai degraba ma sperie. Sunt sceptica de multe ori si asta se vede, din pacate. Sunt un focar de mutre reticente. Experientele care nu te ucid te fac mai nesuferit, de fapt.

Marea Dragoste / Tango: Ai copiat vreodata?

Simona Catrina: Da, am copiat. In liceu am copiat prima data, nu de alta, dar pana atunci nu eram destul de indemanatica, mi-era teama ca ma prinde. N-am copiat niciodata la examene, pe atunci nici nu putea fi vorba de asa ceva. Examenele chiar le-am luat pe munca si pe drept. Dar in liceu, la chimie de exemplu, copiam sub ochii profesoarei, care era o doamna si se facea ca nu ne vede. Noi eram la profilul Filologie-Istorie si ea stia ca doi bani nu dam pe chimia ei. Dar cel mai des copiam dupa cate-un coleg, mai ales la stiintele exacte. Aveam colegi draguti, care isi dadeau spinarea un pic intr-o parte, ca sa vad ce scria in extemporalul lor. Odata, profesorul de matematica ne-a adus tezele – luasem nota opt – dar a avut si el o curiozitate: cum naiba de-mi lipsea un rand intreg din calcule, dar rezultatul problemei era perfect? Evident, in graba de a copia de la colegul meu o matrice sau nu stiu ce, sarisem un carnat intreg de numere si operatii. Am tacut si cred ca singurul motiv pentru care nu mi-a pus nota unu a fost ca-i era rusine de taica-meu, care era profesor de literatura in acelasi liceu si nu era colegial sa-i pocnesti odrasla cu asemenea nota umilitoare. Deci copiam si aveam pile.

Marea Dragoste / Tango: Unde te simti acasa? Unde iti gasesti linistea?

Simona Catrina: La mine, “acasa” e un omonim, am doua locuri care inseamna acasa. Ma simt acasa in garsoniera mea din Drumul Taberei, unde stau in prezent, acolo am micul meu confort, un teren prielnic pentru tabieturi mai mult sau mai putin superficiale. Si tot acasa voi fi intotdeauna in Toronto, intr-o vila unde am locuit sapte ani cu chirie, langa un barbat care mi-a fost iubit si colocatar in tot acest timp. Nu voi mai locui niciodata in casa respectiva, chiar daca am sa-mi man batranetile catre Canada, probabil. Fantezia mea e sa ma imbogatesc la modul spectaculos si sa merg la proprietarul casei unde am stat. Si sa procedez asemeni lui Corleone, sa-i fac o propunere pe care n-o poate refuza. Sa-i spun: iti dau un milion de dolari, vinde-mi mie casa asta! Nu stiu insa de la cine si cu ce suma as putea sa-mi rascumpar si dragostea mea din Toronto.

Marea Dragoste / Tango: Te-ai revazut de curand cu fratele tau? Cum e azi relatia intre voi si cum era odinioara?

Simona Catrina: Relatia mea cu Bogdan a ramas la fel de consistenta, de frumoasa, doar ca ne-am adaptat la distante. El locuieste tot in Canada, impreuna cu sotia lui, Cecilia, si fetita lor, Dara Ioana. Dar ei stau pe coasta de vest, la Calgary, in provincia Alberta, la vreo 4000 de kilometri de Toronto. Cand am ajuns prima data in Canada, am stat la ei sase luni, apoi eu m-am mutat la Toronto, acolo unde aveam teren cultural prielnic sa editez un ziar de limba romana, ceea ce am si facut. M-am despartit asadar de fratele meu si de familia lui in toamna lui 2003 si ne-am revazut, mi-e si rusine sa spun, abia dupa opt ani, in vara asta! Cat am stat la Toronto, n-am apucat niciodata sa ne revedem, desi vorbeam des la telefon si ne scriam. Dar distanta si contratimpul ne-au tot sabotat. Stiu ca asta e o scuza palida, probabil n-am avut suficienta vointa sa organizez o revedere, n-am sa-mi iert curand asta. Acum, pe 15 iulie 2011, i-am asteptat la aeroport si-am plans in hohote inca din clipa cand s-a anuntat ca avionul lor a aterizat. Au mai trecut vreo 45 de minute pana au iesit din vama si m-au gasit cu ochii umflati, dar topaind de emotie, de fericire. Asa am inteles ca avem aceeasi relatie minunata dintotdeauna.

Marea Dragoste / Tango: Cum e viata lui in Canada?

Simona Catrina: Eu cred ca are o viata mult mai buna acolo, cel putin la modul concret: material e mult mai stabil, ei au o casa mare si frumoasa, cu etaj, mobilata superb, au doua masini, un venit decent, adica sunt intr-un middle-class, asa cum ar fi meritat si in Romania, dar din pacate aici nu s-a putut face mai mult. A fost nedrept, Bogdan era redactor-sef la revista Popcorn, cand a plecat din tara, dar cu toate astea, avea un venit care abia ii ajungea sa-si plateasca o chirie in cartierul Salajan, sa-si achite facturile si sa-si creasca fiica la limita modestiei. Cat despre masina, nici nu putea fi vorba. Au dus-o destul de greu si, din punctul asta de vedere, pentru ei Canada a fost un progres imens. Acolo, fratele meu e geolog si lucreaza in industria petroliera, se castiga foarte onorabil. Si cumnata mea are un job frumos, e designer pe computer, proiecteaza infrastructura de transporturi, cam asa ceva. In tara, era inginer. Pentru fetita lor, sistemul canadian e mult mai sanatos, ma refer la invatamant. La iarna, implineste 14 ani. Simt insa ca lui Bogdan ii este dor de prietenii din Romania, de viata boema de aici, de multe libertati culturale pe care acolo nu le regaseste intocmai.

Marea Dragoste / Tango: Viata ta de acum, in Romania – cum ai descrie-o?

Simona Catrina: La intrebarea asta nu raspund de doua ori la fel, depinde cand o aud. Acum, as spune ca nici nu realizez ca sunt in Romania. Multa vreme dupa ce am parasit tara, nici nu-mi trecea prin cap sa revin aici, decat in vizita. Credeam cu tarie in ideea ca se merge numai inainte, nu se penduleaza intre doua maluri de ocean. Insa cu aproximativ doi ani in urma, au intervenit niste schimbari cam triste in viata mea personala din Canada si, intr-un moment de criza sufleteasca, am hotarat sa revin pentru o vreme in Romania. Nu stiu pentru cata vreme, deocamdata stau de un an si jumatate aici. Sunt prinsa intre doua lumi, auzeam expresia asta la alti romani plecati din tara si n-o pricepeam. Acum o pricep. Acum, existenta mea e destul de eterogena, am momente de extaz, dar si momente de agonie. E greu sa ma readaptez la sistemul impiedicat, birocrat, corupt, imbacsit si nervos din Romania, dar e placut sa ma readaptez la proximitatea oamenilor dragi: parinti, prieteni, fosti colegi… Pentru mine, Romania cea draga se reduce la oamenii dragi de-aici, atat. In rest ma lasa rece, daca nu cumva chiar ma tine la distanta.

Marea Dragoste / Tango: Simti ca ai evoluat de la o carte la alta a ta? Esti, deja, la cea de-a treia aparitie editoriala- cum se asaza rosturile tale de scriitor?

Simona Catrina: Iti datorez toate cele trei carti ale mele si, fiindca n-am trudit pentru niciuna dintre ele, las ochii in jos cand se vorbeste despre mine ca despre infaptuitoarea vreunei ispravi editoriale. Pe prima carte a mea, Sex in (per)versiune clasica, mi-a tremurat mana, dadeam autografe cu dedicatii lungi, elaborate, scriam inelat si meticulos. Pe a doua carte, Codul nebunelor maniere, mi-a tremurat mana in aeroportul din Toronto, unde mi-a adus-o un prieten venit din Romania, gata tiparita – mi-o trimisesesi tu, stiu ca ai trimis pe cineva la aeroport la Otopeni, sa-l incarce p-asta cu un geamantan plin cu carti. La Toronto, m-am dat mai intai mare cu geamantanul tau, un Samsonite negru, cu inchizatori turcoaz, toata lumea observa ca vine din Europa – nord-americanii au un cult pentru designul european si-l recunosc de la o posta, mereu exclama… Cea de-a treia bucurie editoriala, Andiamo, este prima mea carte scrisa impreuna cu tine si abia acum mi-a mai trecut gelozia ca inainte de asta ai scris doua carti impreuna cu prietena noastra, Aurora Liiceanu. Ma emotioneaza cartea noastra si stiu ca are nevoie de o continuare, noi mai avem inca multe drumuri nepovestite si multe iubiri sigilate, care-si asteapta lumina.

Marea Dragoste / Tango: Dar cele de blogger? S-a schimbat, in timp, felul tau de a interactiona cu cititorii? Stii sa le vorbesti altfel, mai pe intelesul lor sau al tau?

Simona Catrina: Tot tu mi-ai daruit primul si singurul meu blog. De fapt, infiintasem eu unul, dar eram pe la inceputurile acestei indeletniciri si arata penibil. Il facusem roz, ca un blog Barbie, era si inflorat, apoi asezam gresit textul si arata ciudat, neuniform, ce mai, era un dezastru, asa ca il lasasem in paragina. Tu mi-ai infiintat si mi-ai daruit blogul meu actual. La inceput, am scris cu teama, nici nu stiam ce trebuie sa scriu intr-un blog, auzisem multe variante – nu stiam atunci ca toate sunt corecte. La inceput, desi puteam modera comentariile vizitatorilor, am lasat slobode pe blog cateva interventii foarte critice, chiar meschine, ale unor cititoare care, culmea, judecand dupa IP-uri, erau chiar din Canada. Restul cititorilor mei s-au luptat cu ele in dispute aprige si le-au biruit, pe urma marturisesc ca am incetat sa mai aprob comentariile latratoare, rele, nedrepte. Nu vreau osanale si linguseli, dar, asa cum spuneai si tu de atatea ori, blogul e casuta mea si nu vii la mine acasa cu gura mare si cu mainile in solduri, nu te-a poftit nimeni. Ma poti critica, dar nu ma poti jigni, asta e politica mea. In anii astia, am invatat ca vizitatorii blogului asteapta mai degraba gandurile mele amuzante, saltarete, decat poze cu mine, recenzii de carte, poezii sau un melanj de link-uri. Cu toate astea, pacatuiesc adesea cu toate aceste variante, din dorinta de a impartasi cu toti ceea ce conteaza pentru mine. Dar, repet,  eu stiu ca vizitatorilor mei, prietenilor mei le plac mai mult postarile care au forma unui pamflet, care-i fac sa mai uite de stresul zilnic.

Marea Dragoste / Tango: Ce ti-ar placea, de fapt, sa faci, daca nu ai avea niciun fel de constrangere? Cum arata pentru tine viata ideala?

Simona Catrina: Daca n-as avea constrangeri materiale (sunt singurele mele constrangeri – si cred ca sunt singurele constrangeri ale oricui, fiindca banii cumpara aproape orice, chiar si sanatatea, de multe ori), as trai o luna in Romania, o luna in Canada, o luna in Romania, o luna in Canada… si tot asa, la nesfarsit. Si-as mai avea si un iubit perfect, bineinteles, care m-ar urma pretutindeni, cu dragostea-n dinti: o luna in Romania, o luna in Canada… Stiu ca poate spun o prostie acum, dar daca as avea acces la asemenea viata, nu mi-as mai dori sa vad nicio alta tara neaparat, m-as multumi cu tarile mele. As face targul asta. N-am vazut niciodata Parisul, de exemplu, dar daca-mi implinesc visul meu nebun, renunt si la Paris.

Marea Dragoste / Tango: Dar iubirea ideala, aceea pe care inca nu ai trait-o si o astepti?

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Pagini:  1 2

 

Categorii:
Interviuri

Comentarii

  • Te tin de mana,Alice si ridicam ochii la cer impreuna!

    Irina mai 16, 2017 9:29 am Răspunde
  • Pingback: Simona Catrina: Am fost și sunt o intelectuală nesimțită – Revista Tango

  • Iti multumesc, Tango, pentru acest interviu. O admir pe Simona de mult timp, nu pierd nici un articol sau postare pe blog si isi are particica ei de "vina" pentru hotararea de a pleca in Canada 😉 Poate ca veti organiza, candva, si acolo intalniri "la cafea"… eu una sigur voi participa!

    Sara Blu septembrie 29, 2011 9:38 pm Răspunde
  • Foarte frumos interviul! Sunteti minunate amandoua, va apreciez si va iubesc mai mult decat as fi in stare sa rezum in cuvinte…si va multumesc pt toate scrierile voastre!

    je septembrie 27, 2011 9:46 am Răspunde
  • Eu va admir amandurora puterea de a impartasi atator cititori ascunzisurile inimilor voastre. Eu nu as putea face acest lucru niciodata si nicicand atat de frumos asternut in cuvinte. Tu Simona nu ai gasit marea iubire dar ai marea prietenie, la mine e invers.

    Cristina septembrie 18, 2011 7:59 am Răspunde
  • am citit interviul, ca si cand as fi fost de fata…am simtit tristetea si golurile dintre randuri,si as fi vrut mult sa fi fost cu adevarat acolo , sa ma asez pe iarba alaturi de voi si sa iti spun ca nu se poate sa nu fie un suflet care sa simta si sa iubeasca asa un OM cum esti tu,ca doar timpul sta acum intre voi,ca indiferent unde iti vei alege casa,locul tau este mereu alaturi de noi,toti cei care te alegem drept prietena noastra si care asteptam de la tine sa spui cu glas tare tot ce simtim dar nu putem articula,ca imi doresc si astept sincer scrieri ale tale precum cele ale Aliciei,de dragoste implinita, ca nimic din ce postezi pe blog nu e pierdut si neobservat,si ca cei care te apreciaza au drag si de pozele si de bucuriile si de tristetile tale,pentru ca au drag de tine,si as fi vrut sa te imbratisez si sa te felicit, sa va felicit pentru marea prietenie si dragoste care va calauzesc in ceea ce faceti.

    roxana stain septembrie 15, 2011 10:00 pm Răspunde
  • Am citit cu emotie interviul pe care, in sufletul meu il asteptam. Caut mereu dialogul dintre voi, chiar si in varianta aceasta, oarecum oficiala. Mi-e drag sa va citesc, mi-e drag sa va stiu impreuna. Simona, iti inteleg temerile dar am incredere in steaua ta norocoasa care sa-l aduca pe cel ce va sti sa-ti aduca adevarata implinire, fie aici, in Romania, fie in Canada. Stiu doar ca aici, va fi mereu Alice care sa te astepte cu iubire si dor. 🙂

    Luminita septembrie 15, 2011 5:33 pm Răspunde
  • Mirusia Louwerse are glas divin, Andre Rieu are vioara magica, voi doua aveti penite vrajite de ..marea dragoste.

    http://www.youtube.com/watch?v=TkY9HtwXNU8&feature=related

    Ela septembrie 15, 2011 2:30 pm Răspunde
  • I-am trimis un fragment din acest interviu unui tip(ca sa zic asa) care mi-a spus aproximativ aceleasi lucruri(referitoare strict la fragmentul respectiv) ca si d-na Simona numai ca a folosit alte cuvinte.
    Oricum si pozele de mai sus si interviul este reusit, iar eu îi doresc Simonei , ca si Ramona de altfel sa nu mai aiba mult de asteptat odihnindu-se, oftînd.!!!

    irina septembrie 15, 2011 11:46 am Răspunde
  • un interviu minunat! draga Simona, cat esti de deschisa si ce suflet cald ai. ce putere minunata zace in tine sa iti poti pune sufletul in palma asa?
    iti doresc din tot sufletul sa ti se implineasca visele, sa vina peste tine o iubire desavarsita! o meriti din plin.

    ramona septembrie 15, 2011 10:55 am Răspunde

Dă-i un răspuns lui Cristina Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.