Am bagajele deja facute, pentru cea dintai vacanta romaneasca a mea de la emigrare incoace. Am frisoane de emotie. Si recunosc, printre mii de alte doruri, ca abia astept sa ajung acasa si sa dau peste tarabele cocosate de ziare si reviste scrise in limba in care visez.
Si Ovidiu nu mai crapa odata…
Ca un facut, chiar in timp ce-mi pileam unghiile, citeam cu o jumatate de ochi Beau Monde, o revista care ne invata cum sa supravietuim in lumea asta ca o jungla: „Aspectul unghiilor este cartea ta de vizita, dar si un mod de a petrece putin timp departe de birou“. Mi-aduc aminte ca intr-o zi, acum citiva ani, mi-am prins o unghie in portiera taxiului si, pentru ca s-a zdrelit iremediabil, toata ziua am stat cam departe de birou, ce-i drept, ca sa nu mai vada cineva cioburile.
Drept care, in ciuda faptului ca voua vi se pare o chestie timpita, mie mi se pare poetic- hodoronctroncist ce-a spus redactorul de la Beau Monde, ca aspectul unghiilor te tine departe de birou. In cazul lui, l-a tinut departe si de inspiratie, dar asta e, avem in vedere pagubele colaterale.
Tot din Beau Monde aflu ca „ne aflam pe domeniul frumusetii“. Deci pasul rar si gura mica, am calcat deja pe o tarla cu un anumit specific, putin respect, va rog! Citesc apoi o poveste care mi-a detonat toate melancoliile stocate-n mine insami si pastrate pentru zile bune: „Daca Ovidiu si-a inecat amarul exilului in alb, rose, dulce, sec sau licoros, ce sanse am avea noi, muritorii, sa rezistam unui vin de Murfatlar?“.
Pfffaaai de mine! Daca stia imparatul Augustus ca Ovidiu e nemuritor, il mai exila la Tomis? Mm? Ca doar nu era idiot sa renunte la puterile lui de zeu! Dar asa, fiindca a dormit pe el si n-a stiut ce-are la usa, ni l-a facut cadou noua, „muritorilor“. Redactorul de la Beau Monde n-a citit „Legendele Olimpului“, unde sunt inventariati zeii, desi tovarasa profesoara si-a crapat plaminii implorindu-l sa. Asta e, din toata dandanaua asta cistiga memoria lui Ovidiu, innobilata ad-hoc. Si vinul de Murfatlar care, de ce sa nu recunoastem, ne place si noua la nebunie.
Cind ghinioanele se dreg cu hirtie igienica
O alta tovarasa profesoara care a cadelnitat degeaba in clasa e cea care l-a dascalit pe redactorul de la Bolero, un personaj zamislitor al urmatoarei expresii hidoase: „Cei patru se straduiesc sa fie cit mai fantastici cu putinta“. Daca si „fantastic“ are grad de comparatie, inseamna ca s-a dat dezlegare si la „cel mai superb“, „cel mai perfect“ si „cel mai kaki“. Eu, una, sunt multumita.
Uite, vezi? Daca puneam mina sa citesc Cosmopolitan cind mi-am rupt unghia, nu ma mai apucam sa le tai pe toate ca sa le nivelez, de rusine. Cosmo ne invata sa reparam o unghie rupta lipind-o cu „superglue si hirtie igienica“!!! Am incercat si eu manevra, numai ca m-am lovit de o problema strict administrativa: hirtia mea igienica era bleu, iar oja era roz. A iesit o unghie vinetie-cacanie, de le-am sters pe toate si le-am taiat pe toate, instantaneu.
Anorexie, dulce nebunie
Cosmopolitan o descrie pe Audrey Hepburn drept o faptura „longilina si iconica“, dar cu „ochi de caprioara“ si „straina de orice acuze de anorexie“. Exprimarea bombastica, impletita-n patru si despletita-n cinci, te face sa crezi ca Audrey era mai degraba un semn de circulatie decit o vedeta. Si sa intelegem ca a fi „straina de acuzele de anorexie“ vizeaza stadiul opus, acela de purcel patentat?
Tot in Cosmo citim ceva cu zeama istorica: „Povestile se petrec in Cehoslovacia comunista, sunt circumscrise acelui context politic, iar asta le face sa fie reprezentative pentru un anumit tip de sensibilitate“. Da, le face sa fie reprezentative pentru „un anumit tip de sensibilitate“, adica sensibilitatea sensibila, cu sensibila aplecare catre sensibilitatea si mai sensibila. Invirteala in jurul cozii transforma o fraza care se vrea serioasa intr-o comedie cu calusei, unde te urci zdravan si cobori capiat.
Unde nu-i cap, vai de Rai
In Tabu, gasesc un articolas despre niste poze cu Bruce Willis in care el seamana „mai tare ca oricind cu un actor adevarat“. Mi-amintesc ca eram prin clasa a opta cind jucam si eu, la scoala, in piesa „Jack si vrejul de fasole“, eu eram mama lui Jack. Si la final tovarasul diriginte mi-a zis „Bravo, Catrina, ai fost ca o actrita adevarata!“. Atunci m-am bosumflat, cum „ca o actrita“, adica eu nu eram actrita adevarata?! Dar azi, citind in Tabu ce-a patit alde Bruce Willis, sunt mai impacata cu vicisitudinile vietii.
Dar in loc sa citesc flecustisme in doua reviste, m-am dus la editorialul din Tabu, care, desi era latit pe o pagina, avea numai 20 de cuvinte care se repetau pina te apuca mincariciul: „Dar ceea ce e atipic pentru un anume grup, o anume tara sau cultura, e foarte normal pentru un alt grup, o alta tara sau alta cultura“.
Tabu mai observa ca „doamnele devin mai receptive si mai prietenoase daca odata cu (sic!) cartea cumparata primesc si un parfum“. Trec peste faptul ca in aceasta revista mai nimeni nu stie ca, atunci cind spui „o data cu“, nu scrii „odata“, care e adverb echivalent cu „la un moment dat“, „cindva“. Dar privind lucrurile mai scormonitor, faptul ca doamnele devin „prietenoase“ cind vad parfumul mi-aminteste de pechinezul meu din copilarie, care devenea mai prietenos daca, alaturi de piine cu sos, mai primea si-o costita. Crampele economiei de piata declanseaza conditionari din acestea… cum sa le spun eu… aaa… cretine.
In aceeasi revista, mai gasesc o asertiune care nu se contrazice, dar se da cap in cap: „Aspectul total nu frapeaza, ci atrage atentia“. De unde concluzia ca articolul nu e deplasat, ci luxat. Poate ca pentru autorul acestui margaritar „a frapa“ este doar legat de nesul cappuccino sorbit intre doua propozitii, nu inseamna „a atrage atentia“, pur si simplu…
Mai departe, tot in Tabu, despre o vedeta de pictorial: „Desi decizia a fost luata cu cap, picioarele ei au fost primele care au atins Raiul, intrucit in majoritatea timpului a fost atirnata cu capul in jos“. Imi cer scuze pe aceasta cale ca in copilarie, stind atirnata mai mult cu capul in jos pentru ca o imitam pe Nadia Comaneci, am tras niste copite in poarta Raiului. Sper din toata inima ca Sfintul Petru imi da a doua sansa, ca sunt fata cu suflet bun.
Nu bag mina-n foc si sub slit pentru nimeni!
Citesc in Unica un sfat pentru care aici, in Canada, m-ar fi chemat in instanta pentru cit p-aci omor din culpa. Cica inainte de a apuca un penis cu mina, sa ne trecem palma prin flacara unei luminari!!! Nu stiu daca sa incadrez fapta la automutilare sau la sadism neorealist, dar sa stiti ca in articolul asta nu atit mina pe penis m-a ofensat, cit mina-n foc. Expresii care presupun ca se vor contopi in anii ce vor urma: „Nu bag mina-n foc pentru nimeni“ va fi sinonima cu pitoreasca „Nu pun mina pe penis pentru nimeni“. N’est-ce pas, mesdames? Baspa!
Viva ne pune la punct cu oasele si zgirciurile domnesti: „Pentru a va da seama cine este Printesa Beatrice, trebuie sa stiti ca printii William si Harry sunt verii ei, deci au copilarit impreuna“. In locul Printului William, mostenitorul tronului britanic, m-as simti prost ca Viva scrie „Printesa Beatrice“, deci cu P mare, iar in cazul lui, avem „p“ mic de tipar. Nu stiu de unde e deci-ul ala conclusiv, cum ca daca sunt verii ei au copilarit impreuna, ca si cum ar fi obligatoriu sa joci leapsa zece ani cu rubedeniile tale.
Viva ne mai talmaceste noua, prostilor, cuvintul „dislexie“, pe care il considera mult prea complicat pentru mintea noastra de bibilica si ni-l defineste raspicat. Nu pot sa-i spun mersi redactorului, insa, pentru ca el a preluat intocmai definitia din DEX din 1998, adica: „tulburare la citit manifestata prin modificarea cuvintelor, prin greseli de lectura etc“. Pina si etici-ul e luat din dictionar, fratilor.
Viva o sa ia si o geanta-n cap de la actrita Ioana Moldovan, fiindca iata ce scrie in acele pagini de glorie glossy: „Cam asa s-ar descrie pe scurt Festivalul Anonimul, de la care actrita Ioana Moldovan nu putea lipsi“. Multumesc dumitale, bre, Vivo, adica o anonima ca dinsa nu putea lipsi de la festivalul omonim, hai? Ru-si-ni-caaa! Si daca nu-i „super“, e alta scama lingvistica: hiper. Zice Viva: „Jolie e simbolul salbaticiei hipersexuale“. Nu stiu ce-nseamna pentru Viva „hipersexuala“, ca pentru unii ar suna oarecum patologic.
Mai citesc in aceeasi revista despre „talentul rar de a imbatrini frumos“. Bine, cum se stie ca talentele ar trebui cultivate din copilarie, ca sa se coaca frumos, e important de-acum sa fim atenti la copiii nostri si sa aflam daca au potential: vor sti ei oare sa imbatrineasca frumos? Sau se va dovedi ca n-au cei 78 de ani de-acasa?
Mintea-si coace erotismul la un colt de sonda
Am gasit in Viva si-o bucatica de gramatica mucegaita, intr-o topica de vis: „Partenerul Oanei Pellea, Oanei Zavoranu si Alexandru Papadopol“. Mai bine „Alexandrului Papadopol“, nu? Lipseste un „al lui“ inainte de bietul Papadopol, dar ce mai conteaza in ziua de azi niste cacatisuri de articole si de acorduri, cind traim vremuri asa de idioate?
Despre Angelina Jolie ni se mai spune ca l-a transformat pe fiul ei, Maddox, in „accesoriul cel mai pretios“. La o atare remarca pragmatica, deduc cum ca actrita a mers cu odrasla la bijutier si expertii au stabilit ca, desi fata are gheme intregi de diamante la domiciliu, tot Maddox are mai multe carate.
Despre fiica vedetei ni se spune: „Fetita ar fi murit cu siguranta daca nu-i punea Angelina mina-n cap“. Nu stiu daca sa ma umflu de ris sau sa-mi fac cruce, ca-n fata unei blasfemii de rutina, cert este ca si vad mina ojoasa si senzuala a vedetei sculind din morti populatia. Nu ca n-ar fi posibil si asta, dar in alte contexte, interzise minorilor.
Despre o alta vedeta se spune ca „lasa in urma kamasutra si experimenteaza un amor acrobatic, probabil specific alpinistilor“. In primul rind, kamasutra e destul de acrobatica oricum. Dar sa lasam disputele care tin de educatie fizica si sport. Dar daca e vorba ca alpinistii fac amor acrobatic (aparent logic), nici nu vreau sa ma gindesc ce fel de amor fac profesorii de flaut, sculerii-matriterii din schimbul 3, campioanele de gimnastica ritmica (proba de maciuci) sau parasutistele.
Viva mai desira povestea tulburatoate a lui „Matthew, cel nascut la o margine de sonda petroliera din Texas“. Da, a avut bafta ca s-a nascut la marginea sondei, unde avea personal de prim-ajutor ce consta in geologi, ingineri petrolisti, lucratori in foraj si citeva calfe din domeniu, care in copilarie visasera sa se faca ginecologi (prietenii si petrolistii stiu de ce), dar n-avusesera atita noroc pe lume.
Acelasi texan cica „alerga fetele de culoare in liceu“, atit se spune despre acest subiect ciudat, ramine sa deducem cu minima noastra spoiala de fler daca le alerga sa le bata (deci daca era rasist ordinar) sau le alerga sa le pupe (deci era un fustangiu precoce). O concluzie electrocutata razbate dintr-un pui de biografie a unei actrite: „mintea devine erotica dupa o anumita virsta, inaintea acestei virste nu e nevoie de minte“. Giga, patronul spiritual al acestei filosofeli blajine, pocneste de mindrie, in preaplinul drepturilor sale de autor. Inainte de anumita virsta, ai cu cine, ai cu ce, ai unde, n-ai de ce. Dupa anumita virsta, ai de toate, inclusiv Viagra, dar n-ai motiv.
Ni se mai preda o lectie de viata, cind ni se comunica sententios ca „dupa primul mariaj (din dragoste) e indecent sa mai afirmi ca al doilea se intimpla tot dintr-un amor fierbinte“. Moment la care presupun ca un milion de neveste titulare de casnicii second-hand vor milita in strada alternativ cu taraboiul conjugal, cerind socoteala asupra fostelor matracuci din viata consortilor, care au monopolizat iubirea dinsului, cum ar veni.
„La ce virsta femeia trebuie sa se converteasca la cremele antirid?“ se intreaba, aproximativ retoric, Viva. Convertirea femeii e un proces indelungat si delicat. Trebuie mai intii sa fie convinsa de noua doctrina antirid, sa admita ca are riduri, sa plece fruntea in fata timpului si sa accepte convertirea, supusa, chiar fanatica, daca situatia o cere…
