A fost o luna odihnitoare, cand n-am gasit toate ceasloavele glossy pe piata, intrucat unele au sarit peste editia de februarie, usurandu-mi misiunea si aerisindu-mi nervii. Totusi, au ramas destule redactii cu lumina aprinsa, am gasit suficiente bazaconii cat sa-mi fac si eu rubrica, sa-mi justific leafa. Multumesc, pe aceasta cale, tuturor naucilor din presa de lux care, in ciuda crizei, imi asigura subiecte si perle veritabile.
Sunt fierbinte,
mangaie-mi gramatica!
Spre surprinderea mea, in revista Harper’s Bazaar am mai gasit si altceva decat pantofi de 50 de milioane (era sa zic de roni vechi, sper sa n-am tasta aurita). Un articol despre Georgia May Jagger e tradus emotionant: „Dar dovada vie (…) sta chiar in fata mea, mancand o salata Caesar“. Onorata instanta, apararea prezinta proba unu, pe care o vedeti aici, halind ceva.
Ca sa nu creada clientii de publicitate ca nu-i revista cu staif, Bazaar trece la atacuri criptice: „Pantofii sunt semnul de exclamatie al garderobei feminine, semnul de punctuatie care te ajuta sa citesti gramatica unui corp (…) Cizmele inalte pe coapse evoca natura neimblanzita a celei de-a doua piei care imbraca gamba: mersul ca o aventura“.
Nici n-apucasem sa ma dezmeticesc din cosmarul in care a doua piele de pe coapsa imbraca gamba, ca ma dau cu capul de altceva: „creatii ce transforma piciorul intr-un reminder al mamiferelor defuncte si tocuri ce imita cozile segmentate ale organismelor precambriene“. Ei, bine, acest memo al patrupedelor decedate si aceste tocuri care plagiaza cu nesimtire coada transata a adancurilor de istorie erau sa-mi vina de hac, noroc ca am dat pagina, cu ultimele forte, inainte sa ma sufoc.
Mai bine ma astamparam, fiindca pe fila urmatoare, am gasit adevarate poeme ale anatomiei si fiziologiei omului: „Pantofii cu toc inalt le transformau pe femei in compozitoarele propriei muzici a soldurilor“. Nu stiu ce fel de pantofi purta redactorul, in momentul cand scria aceasta superba compunere, dar cred ca-l rosesera destul de rau in ziua aia. Ne lamureste chiar autorul, si-a dat seama ca nu pricepem nimic: „Desi platformele gigant (…), curbate precum buza inferioara a unui mamifer marin dugong, le cerea femeilor mai mult decat sa-si strecoare pur si simplu piciorul intr-o pereche de pantofi, atractia extravagantului a fost irezistibila“. Pomp-pomp-pomp, n-am mai vazut de mult ceva mai bombastic, e scris in dicteu automat. Sau in bataie de joc.
Si se jura ca nu fura,
dar l-am prins cu fata-n gura
Ca de obicei, revista Tabu n-are prejudecati, se inspira periculos de prin Vanity Fair, dintr-o coperta celebra unde creatorul de moda Tom Ford – in costum scump – e lipit de niste domnisoare goale-pusca. In Tabu, creatorul de moda Razvan Ciobanu – in costum scump – e lipit (ce coincidenta nostima!) de niste domnisoare goale-pusca. Asta ori e telepatie de breasla, ori e smangleala viteaza. Ce-i drept, publicatia se autointituleaza „cea mai curajoasa revista de femei“. Si, la cate pictoriale au copiat din presa glossy internationala, inclin sa admit ca asa e, au un curaj nebun.
Un material cu pretentie de reportaj cat se poate de real trateaza, tot in Tabu, cazuri de adulter zguduitor. „Amanta, o privire in intimitate“ ar fi un material bun, daca n-ar fi prost, in sensul ca se vede de la o posta ca e o inventie a unei minti antrenate – nu spun care, ca m-am tot luat de ea in fiecare numar si-o sa creada ca am ceva personal cu distinsa-i scriitura. Asa-zisul reportaj e o poveste plina de fictiuni de tipul celor care fac ravagii la americani. Facatura e vizibila fiindca autoarea a dat, chipurile, citate din victimele adulterului, dar nu’s cum se face, ca toate vorbeau la fel, aveau acelasi gen de discurs, aceeasi topica, aceleasi predicate. Sugestie: papusilor, cand mai inventati ceva de asemenea anvergura, puneti-i pe toti cei din redactie cu osul la treaba, sa insire fiecare o poveste, ca sa difere stilurile. Ma rog, poate la ei lucrurile astea asa functioneaza, vine unul si le ia lefurile tuturor, semneaza pentru toti cu acelasi pix, chestii de-astea.
Orgii de casa,
fara conservanti
Revista Unica ramane in tarcul care-i place ei cel mai mult – sfaturile erotice deosebit de destepte. „Nu e nimic mai excitant decat o inregistrare video cu tine si cu iubitul tau. Afla cum s-o faci“, te ademenesc ei cu manualul utilizatorului. Eu stiu cum s-o fac, apesi pe Rec. Daca se aprinde beculetul rosu, poti sa treci la reprezentatie. A, stai, cica nu-i asa de simplu, zice; „Fii atat regizoarea, cat si protagonista propriului film porno!“. Stau cateodata si ma intreb de ce-ar vrea unii sa se vada pe ei insisi in filme porno, cand credeam ca ideea acestor vizionari e tocmai sa savurezi ceva nou si excitant, nu aceleasi trupuri si mutre de care te-ai saturat, fiindca de vreo 15 ani le vezi burtoase prin casa, respectiv in oglinda.
„Trebuie sa fii relaxata total, si nu stresata ca se vede ca nu te-ai mai epilat de mult“. Intr-adevar, daca tot ai fost nesimtita nu te-ai mai epilat „de mult“ (dupa ton, asta pare vreo luna, cam asa), si nu dai semne sa te epilezi nici cand faci o filmare pornografica, atunci macar sa te doara-n cot. Cel putin cotul nu e paros, in cele mai multe cazuri.
„Piatra filozofala a pozitiilor sexuale: tu deasupra“. Vazand aceasta monumentala formulare, am realizat deodata ca astia de la Unica nu stiu ce-nseamna nici piatra filozofala, nici pozitie sexuala (nu ca m-ar mira, adopt retorica asta cuviincioasa din motive strict colegiale). „Cele care ajung sa stapaneasca aceasta tehnica spun ca nu-i nimic mai apetisant“. Ce sa-ti spun, mare „tehnica“, parca vorbim cel putin de tantra-yoga prin continenta. Dar mai zici si-asa, cand n-ai ce sa mai scrii in brosurica explicita din miezul revistei, faci o arta din orice echitatie din iatacul conjugal. „Sau i-ai putea cere lui sa-ti stimuleze cli…“… vai, mi-e imposibil sa transcriu toata plansa anatomica, nu ca m-ar omori sfiala, dar e o lipsa totala de realism. Ce sa-i cerem, ma? Pai daca treburile astea ar functiona asa simplu, pe principiul vazut-cerut-obtinut, toate catastifele cu sfaturi erotice ar fi vacs, n-ar mai interesa pe nimeni. Nu ca asta din Unica ar interesa pe cineva. Asta pentru ca, desi suntem o natie de curiosi, victime ale tenebrelor socialiste si-ale subiectelor interzise, deja am devenit si noi mai exigenti, nu mai citim orice povata de almanah, avem nevoie de abordari cu desuuri noi.
Ce mai corectura-vura…
In revista Viva, redactorul care alcatuieste paginile de shopping era cat p-aci sa ma convinga cu piesele selectate meticulos, cand dadui cu ochiul de indemnul elegant: „Exprima-ti personalitatea cu ajutorului printurilor“. Ma rog, ti-ai exprimat-o deja cu ajutorul gramaticii, lasa. Bine, nici redactoreasa care scrie despre divortul Oanei Frigescu nu se simte prea bine: „cea mai mare incercare a viatii ei“. Iar in alta pagina, gasesc ceva despre „Maia Morgestern“, saraca actrita n-a avut prea mult noroc prin presa cu numele asta, americanii
i-l scriu si i-l pronunta mai corect ca romanii, care i-l stalcesc si fonetic, si ortografic. Iar aici nu exista nici scuza tastaturii lenese, fiindca tot articolul e plin de aceeasi perla, scrie „Morgestern“ peste tot.
O dom’soara din Viva scrie despre alta vedeta TV: „Este blonda natural, dar s-a vopsit bruneta nu pentru a demonstra ca este inteligenta, ci pentru ca pur si simplu crede ca asta o avantajeaza“. Asta-i ca si cum s-ar duce una la salon si-ar comanda: vopsiti-ma proasta, va rog, sau vopsiti-ma desteapta cu reflexii de tampenie temporara, puteti sa puneti si vreo doua-trei suvite de zapaceala, in breton; nu vreau nuante prea tari, ceva de genul se-prinde-mai-greu-la-glume.
„Starurile de la Hollywood sunt maestri in seductie“, trantira ei un acord dubios, desi eu puteam sa jur ca se zice un star – doua staruri.
Ha, ha, stati sa vedeti aici: „In urma calcului, artistei i-a dat probabil cu virgula“. Nu stiu, ca mie, in urma calcului, mi-a dat cu colica, dar vad ca la unii pietrele de la bila dau cu zecimale. Ca doar n-oti fi vrut cumva sa scrieti „calculului“ si-ati mancat un „lu“. Nu cred, eu va acord prezumtia de criza de fiere. Nu stiu ce chestiuni acute sa mai invoc pentru „s-a tranformat intr-o mare dragoste“, probabil o criza de nervi, de data asta.
Papusa si bestia
Revista Elle te bate la cap sa-ti lasi parul lung, iar argumentele sunt miselesti: „versatilitatea parului“ care te ajuta sa ai o „imagine cameleonica“. Mda, numai vesti bune, ia sa invatam noi cum sa avem un ciuf instabil, schimbator, perfid, pe care sa nu ne putem baza. Degeaba mi-am racit foaia de-atatea ori sa explic ce inseamna „versatil“ in limba romana. M-am saturat, ia mai duceti-va si la DEX! Nu se duc, ce-s prosti? (Era o intrebare retorica).
De altfel, tot materialul este un templu satanist al coafurilor, cica sa-ti faci zulufi ca sa emani o „atractie demonica“ asupra sexului opus (asa, asa, ca astia trebuie omorati in chinuri – feministe mici si dragalase ce sunteti voi!). In Evul Mediu, v-ar fi ars aia pe rug pentru acest articol eretic. Dar tineretul din ziua de azi…
Vestea buna vine de la Elle, care a descoperit ca „numai un barbat slab si imatur se va indragosti de o femeie artificiala ca o papusa Barbie“. Vestea proasta vine de la mine, care am descoperit ca planeta e plina ochi de barbati slabi si imaturi.
Iluziile si
aluziile micului detepist
Eu cred ca un tip de la paginatie, de la revista Avantaje, ii face ochi si litere dulci redactoritei-sefe, ca altfel nu-mi explic de ce persista greseala aia absurda sub editorialul ei. In numarul trecut, va spuneam ca i-au scris numele ciuntit, „Tedorescu“ in loc de, nu-i asa, Teodorescu – am si googlelit, ca sa ma asigur ca asta e numele corect. Totusi, in editia de februarie, vad acelasi „Tedorescu“, asa ca eu si colegii mei am cazut de acord ca e un mesaj codificat (vorba vine, ca e limpede ca vodca) din partea detepistului. Omul o iubeste, o doreste, o ceva, asta ar fi singura explicatie. Dar, deocamdata, pana nu i-o raspunde si ea tot printr-o greseala aluziva – gen: „am facut atac de acord“ – povestea ramane suspinata intr-un mister gros.
„Cat de sexi ai vrea sa fii?“, intreaba Avantaje, de parca ar exista mai multe raspunsuri la intrebarea asta. A, nu, multumesc, nu vreau sa fiu prea sexi, mi-ajunge daca sunt asa si asa, frumusetea mea interioara atrage dragostea cu mult mai repede decat un corp perfect, doar stiti asta foarte bine, v-am mai spus de-atatea ori.
De asemenea, gasim aici sfaturi de o inestimabila valoare practica: „daca nu esti o fana a modelelor sofisticate de lenjerie intima, alege-le pe cele simple“. Exceptional, iata un truc de ultima ora, care-ti poate schimba viata! Un alt pont epocal: „Pijamaua este alegerea perfecta pentru noptile friguroase de toamna si iarna“. Daaa, spre deosebire de noptile calduroase de primavara si vara, cand o geaca de blugi este alegerea perfecta. „Camasa voal si bikni“, turtira ei si fesul, si lenjeria, concomitent.
Avantaje duduie de „trucuri“, care mai de care mai utile: „Fa invitatiile din timp, astfel incat oamenii sa poata ajunge la petrecerea ta“. Apoi: „In ziua cu petrecerea, decoreaza casa (…). Ai grija sa amenajezi un loc special pentru a depozita hainele si incaltamintea oaspetilor“. Mie mi se par indicatii pentru retardati si toparlani care descalta musafirii, dar ma rog. Si ce-o sa se intample daca nu „amenajezi“ un loc pentru haine, or sa stea aia cu cojoacele pe ei? Or sa le arunce ei undeva, n-am fost in nicio vizita unde sa stea lumea cu sacourile-n poala. Altul: „Truc: tine toate servetelele si carpele de sters praful intr-un cos si ia-le cu tine din camera in camera, pe masura ce faci curatenie – astfel nu risti sa le cauti prin toata casa“. Bine, asta poate si-o maimuta. Eu v-am spus ca astea-s sfaturi pentru cretini, dar probabil ma credeati nebuna.
Ostropel pentru desfraul dumneavoastra
Ca de obicei, nu prea am rabdare sa citesc revista Marie Claire, nu stiu de ce. Am rasfoit-o totusi, m-am oprit (acolo mi s-au blocat paginile in degete) la un articol despre Venetia, ticsit de platitudini si mici caraghioslacuri. „Lucrurile vechi au o frumusete pe care o pot dobandi doar cu timpul“, asa incepe, magistral, reportajul. Sigur ca, daca e vechi, doar timpul contribuie la asta. Ca sa nu mai spun ca nu toate lucrurile vechi „au o frumusete“, ambiguitatea asta te duce cu gandul la o cutie de lapte expirat, de-a carui frumusete eu, una, n-am reusit nici pana acum sa dau.
Bine, iar mareata panorama a Venetiei este asezonata, intr-un colt, cu o reteta culinara chipurile locala, care incepe, romantic, cu niste catei de usturoi taiati felii. Printre gondole si castele, o mana de patrunjel si cei patru catei de usturoi sunt elemente duioase.
Si celor de la revista Glamour le era cam foame cand s-au apucat de scris, asa ca si-aici am dat de-o pomposenie gastronomica, un cliseu sufocant: „mancaruri afrodiziace“. Cand colo, primul sortiment menit sa-ti aprinda libidoul e… lasagna. Nu zau! Deci carnea tocata, amestecata cu faina, mozarella si alte prostii de-astea, alimenteaza dorinta sexuala a imbuibatului cu pricina? A, nu, zice ca piperul din lasagna face toti banii, ca asta e ingredientul excitant, fiindca iti „creste temperatura corpului“. Aha, deci asta e principiul? Pai si soba, si nervii, si paltonul imi mai atata febra trupului, dar nu le-am vazut in nicio lista de stimulente adulte.
Si astia de la Glamour vin cu aceeasi intrebare inepta ca si fartatii lor de la Avantaje: „Vrei sa fii cu adevarat sexy?“. Nuuu, doar in gluma. Ce femeie sanatoasa la cap vrea sa fie sexy?
„Biroul nu e locul potrivit pentru ca lenjeria ta intima sa fie remarcata“, vin si ei cu sfaturi pentru tampiti, in dulcele stil glossy. „Acest model este unul gros, asa ca poate strange silueta“, ne explica ei – desi mai rau ne incurca – sub o fotografie cu Rihanna, deci practic nu pricepi nimic, nu stii care-i modelul gros, suna ca la mezelarie.
Si sa incheiem intr-o nota pozitiva, vorba astora cu ticuri verbale de la tv. Intr-un articol turistic din Glamour, ni se ofera asigurari si argumente imbatabile: „Insulele exotice sunt ca varianta moderna a lui Robinson Crusoe: insa fara canibali, dar cu dus“. Insula e varianta lui Robinson?! Cum adica? Oricum, suna fabulos. Insa fara, dar cu. Adversativele astea incalecate sunt geniale. Una peste alta, m-au convins, mai ales daca ne-au dat cuvantul ca nu sunt canibali (cel putin in Maldive, ca la astea se refereau). Pana acum, niciodata nu m-am gandit ca „all inclusive“ ar putea sa insemne ca si turistii pot fi inclusi, la randul lor, in meniul unui indigen.
