Sofia Vicoveanca: Mi-e foarte greu sa spun ’’te iubesc’’

de

Nu cred ca am auzit-o vreodata razand cu pofta, nu stiu cum arata atunci cand nu poarta costumul popular si n-am auzit-o prea des vorbind despre ea insasi. Sofia Vicoveanca poarta pe chip o sobrietate pe care a invatat-o in copilarie. Inima, insa, ii e plina de iubire si cantec. Am risipit valul de discretie care-i inconjoara numele si am surprins-o lacrimand, apoi zambind si, la final, sperand… Doamna Micu, vicoveanca noastra draga, este o femeie indragostita de muzica si poezie. Si, mai presus de toate, este un om frumos!
Interviu de Eveline Pauna, Fotografii de Paul Buciuta

Eveline Pauna: V-ati nascut in nordul Bucovinei. Ce are pamantul acela atat de special de ofera femei atat de frumoase, atat de destepte, atat de talentate?
Sofia Vicoveanca: Eu nu cred ca sunt una dintre aceste femei… Frumoasa nu am fost. Adica nu m-am vazut o frumoasa. Dar, peste timp, mi-am dat seama ca frumusetea este alcatuita dintr-un infinit de componente. Nu trebuie sa fii, la chip, foarte frumos. Felul in care privesti, asculti, mergi, faptul ca esti om de cuvant – astea sunt frumuseti care raman. Dovada e ca, nestiindu-ma frumoasa, nu am vrut sa fiu nici mireasa. Nu am fost mireasa pentru ca, intotdeauna, se spune la o nunta, „Cum era mireasa?”. Toata lumea intreaba asta, chiar si acum. Mireasa, neaparat, trebuie sa fie frumoasa. Ori, pentru ca nu m-am stiut o frumoasa, nu am vrut sa fiu mireasa.
Tango – Marea Dragoste: Dar v-ati casatorit in fata lui Dumnezeu?
SOFIA VICOVEANCA: Normal.
Tango – Marea Dragoste: Si nu ati purtat rochia de mireasa?
SOFIA VICOVEANCA: Nu. Am fost intr-o tinuta normala, clasica, taior si fusta, fara flori in par. Sotul meu m-a inteles. A fost un ziarist foarte vertical, un om destept care a fost alaturi de mine si de cantecul meu. Intotdeauna si-a lasat umarul pentru ca eu sa-mi pot pune sufletul sa planga. A fost un om deosebit.
Tango – Marea Dragoste: Cred ca ideile acestea despre frumusete, pe care le aveti, pornesc inca din copilarie. Stiu ca ati avut o copilarie destul de grea. Tatal a fost prizonier, mama muncea foarte mult si dvs munceati alaturi de ea, ca sa va puteti descurca…
SOFIA VICOVEANCA: Nu am amintiri cu tata de atunci, pentru ca a plecat cand eram mica. M-am nascut la Toporauti, langa Storojinet in zona ocupata, Toporovca i se spune acum. Parintii mei au avut o situatie buna, au fost oameni instariti, avand o mica pravalie in casa. Aveau cai, avere, asa cum ii sta bine unui gospodar. Mama a ingropat tot, tata a fost concentrat pentru evenimente si, iata-ne refugiati la Vicov, la Bivolarie, la o matusa, o sora de-a mamei mele, Sofia. Eu aveam, poate, vreo 2 ani, nu am amintiri. Pe tata nu l-am mai vazut… Mama m-a dat de la 6 ani la scoala. Eram foarte inalta si foarte subtirica.
Tango – Marea Dragoste: Va numeati Sofia Fusa. Acesta a fost momentul in care v-ati schimbat numele?
SOFIA VICOVEANCA: Ma numesc „Vicoveanca”, de la Vicov. Orice femeie din sat este o vicoveanca, fiecare face altceva, sigur, una tese, una canta…
Tango – Marea Dragoste: Si in buletin cum sunteti?
SOFIA VICOVEANCA: Micu, dupa sot. Doamna Micu. Daca politia ma opreste, „Na, ce a facut Vicoveanca!” In niciun act nu sunt Vicoveanca.
Tango – Marea Dragoste: Revenind la anii aceia, tata s-a intors tarziu…
SOFIA VICOVEANCA: Da, tata s-a intors cand eram scolarita, in clasa I sau a II-a.
Tango – Marea Dragoste: S-a intors avand 35 de kilograme, fiind slabit…
SOFIA VICOVEANCA: Da, in perioada cat a fost inchis, a fost bolnav de tifos. De la un barbat inalt si bine, cum era a ajuns la cele 35 de kilograme – piele si os. A suferit foarte mult, a lucrat intr-o mina… Tata ne povestea si nu prea, despre perioada aceea. Imi amintesc cum ne spunea ca, odata, era atat de frig, incat barbatii care erau in lagar se adunau unii langa altii sa se incalzeasca si, apoi, cei care erau la margine treceau si ei la mijloc. Nu dormeau, cautau sa se incalzeasca. Mai citesc si prin carti, ca am patima cititului – de la sotul meu mi se trage. Tata a venit acasa bolnav, cu nervii zdruncinati. Niciodata nu aveam voie sa cant acasa si nu purtam colori vii. Cunosc lucrul gospodariei, mama m-a pregatit pentru viata. Stiu din toate. Nu m-a lasat sa framant cozonac si paine pentru eram foarte subtirica. Mama imi zicea ca voi avea vreme si pentru asta. Nu stiu sa varuiesc, pentru acelasi motiv, ca eram foarte micuta. In rest, stiu sa fac de toate.

Portia pe zi era cat unghia – un cubulet de ciocolata pe zi. Fugeam si ma ascundeam cu acea bucatica de ciocolata si numai cu limba o atingeam, ca sa nu se termine gustul…

Tango – Marea Dragoste: Privind cu mintea de acum, cum credeti ca a rezistat dragostea aceasta dintre parintii dvs? Cum credeti ca a rezistat mama atata timp fara tatal dvs si cu toate greutatile vietii, nesperand sa-l mai vada vreodata?
SOFIA VICOVEANCA: Altceva nu era, decat gandul si speranta. Eu recomand si acum tuturor sa nu renunte la speranta. In perioada aceea, mama muncea foarte mult. Nu s-a plans niciodata ca o doare ceva, era un om foarte interiorizat. Peste timp, cand o venit tata si au aparut fratii mei – doi frati care au plecat la cele sfinte si sora care este cea mai mica, am descoperit ca mama este un tezaur. Stia atatea cantece, desi mama nu s-a expus la nunti, la petreceri. In perioada cand am fost noi singure, ne aveam una pe alta. Ma lua de mana si ma ducea la toate obiceiurile…
Tango – Marea Dragoste: Mama adormea plangand, seara?
SOFIA VICOVEANCA: O, nu, nu in fata mea. Nu o vedeam jeluindu-se. Casuta noastra era ca o cutie mica de chibrituri, nu avea decat o camera si tinda care facea legatura cu odaia si avea si scara care duce la pod. Era o camaruta si acolo am stat eu cu mama. Era o soba, un pat si o bucatica mica din camara, o lada in care ne tineam lucrusoarele… dar, a fost frumos. De jur imprejur era o balta, plina de rachiti si erau flori. Acolo era raiul meu. Vara fiind, imi amintesc ca era seara si o data am adormit in bratele mamei mele, care plangea. Veronica o chema pe mama. A venit un batran din sat care ii spunea, „Veronica, ai auzit ca se aduna toti cei nascuti de cea parte si sunt dusi in Siberia?”. Asa se zvonea despre cei nascuti in partea ocupata. Mama a spus „Ori merg si eu cu ea, ori murim amandoua aici”. Eu m-am trezit si am ascultat asta. Cand mama a simtit ca m-am trezit, s-a terminat povestea. Asta mi-a ramas in minte – ca pe ea tot timpul o framanta gandul ca voi fi rupta de langa ea si nu stiam nici de tata nimic, daca traieste sau nu. Am atatea amintiri! Mama era cunoscuta ca „vaduva si refugiata”, asa i se spunea in sat. Americanii ne-au trimis pachete cu diverse: conserve, dulciuri, biscuiti, zahar, ciocolata, tot ce putea sa reziste in timp. Stiu ca portia pe zi era cat unghia – un cubulet de ciocolata pe zi. Atat era portia. Fugeam si ma ascundeam cu acea bucatica de ciocolata si numai cu limba o atingeam, ca sa nu se termine gustul… E foarte trist. Acum, pot sa-mi iau cu gramada, dar este atat amar… nu ai cui povesti, ca toata lumea se plange ca nu-i, nu-i… Mama imi spunea ca fara munca, nu se poate. Asta am vrut sa-i transmit baiatului meu.
Tango – Marea Dragoste: In perioada aceea, mama se gandea sa se indragosteasca de altcineva? Poate sa se salveze de saracie?
SOFIA VICOVEANCA: Nu, nu, nu. Nu s-a pus niciodata problema asta. A trecut peste o foamete, au fost ani foarte grei… Dar nu, nu, sub nicio forma. Cel putin, eu nu am simtit asta, niciodata. Eram intr-o casa cu matusa Sofia, sora mamei si eu am crescut intre oameni maturi si asa m-am si format, cu o fire mai sobra…
Tango – Marea Dragoste: Ajungem, din nou, la ideea cu frumusetea. Ati inceput sa fiti extrem de sobra cand a venit tata si va spunea sa nu purtati culori mai vii?…
SOFIA VICOVEANCA: Asta, deja, mai tarziu. A venit tata, s-a angajat la fabrica ca si gaterist, la fabrica de cherestea din Vicovul de Jos…
Tango – Marea Dragoste: V-a spus vreodata ca sunteti frumoasa?
SOFIA VICOVEANCA: Nu, nu.
E.P.: Nu cumva, de acolo, a plecat totul?
SOFIA VICOVEANCA: Nu, nu. Nu e neaparat nevoie sa-i spui asta copilului. Eu spun nepoatelor mele, fiecareia in parte „Esti o frumoasa!” si ele imi spun „Da, stiu”. In cazul meu, nu se punea problema. Anii mei de copilarie au fost cu totul deosebiti. Au fost si frumosi. Imi cautam jocuri, vara, ma asezam in iarba si priveam norii, vedeam fel de fel de forme si imi faceam tot felul de fantezii, faceam coronite din flori, mergeam cu vaca la pascut si jucam coarda cu coada ei si mugea, iar mama nu stia ce are, pana m-a pandit si a vazut ce faceam eu…imi cautam mici bucurii.
Tango – Marea Dragoste: Cantul, in viata dvs, cand a aparut? Nu ca o pasiune, ci ca o profesie.
SOFIA VICOVEANCA: Cumnata parintior mei mi-a schimbat destinul. Fratele tatalui a fost casatorit cu matusa Elisabeta – traieste si acum – si ea ma auzea cantand cand ma mai lua la prasit. Nu-mi dadeam seama ca am o pasiune. Matusa a spus la toata lumea ca noi suntem la prasit, pe deal, l-a mintit si pe sot si m-a sfatuit „Tu trebuie sa pleci”. Si am mers la o proba… Sora mica avea doi ani, eu aveam de acum 17 ani. Am plecat la Radauti, la o alta matusa la care am stat. Plecarea mea de acasa a fost grea pentru ca mamei ii pleca mana cea dreapta, buna la munca, la tot. Pe fratii mei, aproape ca eu i-am crescut, numai san nu le-am dat. Eu am avut grija lor, dar nu-mi pare rau. I-am hranit, i-am crescut, asa ne cresteam noi, unii pe altii.
Tango – Marea Dragoste: Si, la cat timp a venit gloria?
SOFIA VICOVEANCA: O, mult. La temelia mea este fir de nisip cu fir de nisip. Nu am tasnit cum se tasneste acum.
Dupa mult timp. Am intrat la Ansamblul Ciprian Porumbescu in 1959 si acolo m-am format ca om si ca artist. Primele inregistrari au fost facute tarziu. Prima mea aparitie a fost in corul Ansamblului Ciprian Porumbescu. Si, la sfarsit de an, se dadeau acele exemene de sfarsit de stagiune ca sa se vada cu ce ne-am ales dupa un an de munca in cadrul ansamblului. Toti colegii mei s-au pregatit cu arii din opere, lieduri, romante, cantece populare. Era perioada cand era criza de solisti. Seful comisiei era Dinu Stelian. Imi aduc aminte, aveam un corepetitor, Duduleanu se numea, era din Radauti si am repetat cu el „Rasuna codrule din frunza”si il vad pe Dinu Stelian cum tasneste „Iata-va solista!”. Nu intelegeam ce vorbeste ca eram inecata de emotie. Eu vroiam sa termin, el ma punea sa cant de la inceput. Am fost folosita ca si solista, nu mi se dadea salariu de solista, asa cum trebuia, dar mie nu-mi pasa. Imi ziceam ca, daca fiecare isi face meseria pe merit, ii da celui de langa el ce trebuie. Niciodata nu m-am dus la contabilitate sa intreb de ce am acel salariu. Niciodata nu am cerut si asta a contat foarte mult la pensia mea, la toate treptele de salarizare pe care le-am pierdut…
Tango – Marea Dragoste: Si prima ciocolata buna si mare, cand v-ati cumparat-o?
SOFIA VICOVEANCA: Nu mai stiu. Din primul salariu, cred ca am cumparat cate ceva la fratii mei si acasa. Si, nu am boala dulciurilor, asta este si norocul meu ca ma tine asa mai subtirica. Cand am intrat la Ansamblu, aveam doua fuste si doua bluze. Se purta fusta plisata. Aveam o fusta gri din tergal si una bleumarin, foarte frumoase. Bluzele… una era de la artizanat, cu danteluta, cealalta era lucrata din poplin alb, cu guler rotund, foarte mare. Astea le tin minte. Le spalam, cand pe una, cand pe cealalta, imi placea sa fiu mereu proaspata. Eram foarte timida, nu s-ar crede ca am un fond timid. Sunt un om foarte interiorizat. Nu s-ar crede pe scena, unde tronez, ca in societate sunt timida, ca nu ma simt in largul meu. Ma simteam foarte stinghera. Este o chestie pe care nu o vrei, cu care te nasti. Si acum am emotii. Nu am nimic cu mondenitatile… La spectacol ma duc, imi vad de treaba si am plecat. De acum este si rutina, sunt atatia ani – 54 de ani de cantec si, cu toate astea, invat atatea lucruri de la tineri. Macar spun „Numai asa sa nu fac”. In cap am o rugaciune „Doamne, imbatraneste-ma, dar nu-mi lua mintile!”
Tango – Marea Dragoste: Apropo de tineri, stiu ca in 1989 ati hotarat sa purtati basma neagra un an de zile, pentru cei care au pierit la Revolutie.
SOFIA VICOVEANCA: Da. am prtat un an de zile. Chiar parintele Galeriu, cand ne-am intalnit mi-a spus „Fata mea, dar e prea mult un an de zile”, mai ales ca nu aveam pe nimeni decedat. Eu mi-am zis ca pot sa fac asta pentru acele femei, mame, sotii care si-au pierdut pe cineva.
Tango – Marea Dragoste: Ati purtat doliu si dupa sotul dvs…
SOFIA VICOVEANCA: Da, mult. Acum, in aprilie, sunt 12 ani de cand a disparut sotul meu.
Tango – Marea Dragoste: Ce ati simtit atunci? Exista o dragoste care va leaga si acum, dincolo de timp?
SOFIA VICOVEANCA: Ii simt lipsa pentru ca a fost omul care avea rabdare, ma asculta, ma sfatuia si-mi spunea asa: „Atentie, niciodata daca cineva te ataca, sa nu crezi, nu raspunde, ca-i dai apa la moara! O sa tot spuna pana se satura, daca tu nu-i raspunzi. Lasa-i, lasa-i sa vorbeasca!”
Tango – Marea Dragoste: Cum v-ati cunoscut?
SOFIA VICOVEANCA: El fiind bucurestean a venit la Suceava si, prin colegii mei de la Ansamblu… Era cu 10 ani mai mare decat mine. Eu aveam vreo 25 de ani. Apoi… pentru ca nu-mi mai venea baiatul, pentru ca doar o sarcina am avut, credeam ca nu o sa mai am copii…
Tango – Marea Dragoste: Cum a fost povestea dvs?
SOFIA VICOVEANCA: Le-as sfatui pe tinere „V-ati maritat? Nu va uitati in telefon si nu cautati in buzunare! Pentru a va pastra linistea”. S-ar putea sa gasesti ceva, o hartiuta sau un numar si, cine stie de unde l-a primit, pe linie de serviciu si tu iti faci ganduri negre, s-a dus linistea. Daca ai cautat, ai gasit!
Tango – Marea Dragoste: Ati avut, vreodata, vreo indoiala?
SOFIA VICOVEANCA: Nu.
Tango – Marea Dragoste: Nici sotul?
SOFIA VICOVEANCA: O, nu. Am fost croita in asa fel… Nu te lega la cap, fara sa te doara.
Tango – Marea Dragoste: Dar v-a trecut, vreodata prin cap ca, poate, dragostea se va termina?
SOFIA VICOVEANCA: Pai, se poate termina, e adevarat. Dar, ramane respectul, ramane ceva care nu piere niciodata. Inca ceva, este ca un sfat, tine de noi, de femei, linistea casei. Eu mai primeam si scrisorele si telefoane dar, daca nu dai curs, te simte. Sotul meu a fost un om foarte priceput, foarte destept.

Mi-e foarte greu sa spun „Te iubesc”. Oare de ce?!

Tango – Marea Dragoste: Pe copilul dvs l-ati iubit si il iubiti fara seaman!
SOFIA VICOVEANCA: Ooo, Doamne! Ooo, Doamne! Dar, sunt cuvinte? La nepoate le spun mereu „I love you”. Mi-e foarte greu sa spun „Te iubesc”. Oare de ce?! Chiar, intreb! Micutele vin si ne imbratisam, si ne dragalim… ma verifica la machiaj si ma intreba „Mamuca, pleci?”. Cu sotul meu ma simteam foarte aproape, l-am simtit prieten. Sigur, ne spuneam si cuvinte de drag, dar sunt lucruri care nu trebuie vorbite…
Tango – Marea Dragoste: Care este cel mai frumos gest care l-a facut sotul dvs?
SOFIA VICOVEANCA: Mi-a daruit un baiat. Nu mai aveam incredere ca voi avea copii. Aveam 29 de ani. Aveam cativa ani de casnicie. Nu era nadejde sa mai am copii. Am vrut sa iau un copil, o fetita am vrut.
Tango – Marea Dragoste: V-a spus mama ceva?
SOFIA VICOVEANCA: O, da, „ Nu-ti dai seama cu ce te incarci?! Pe al tau iti vine sa-l trantesti, dar cu unul strain?!” Nu am tinut cont, dar Ceausescu a luat masuri – unii si-au gasit parintii, pentru altii s-au facut leagane de copiii…. Nu s-a mai tinut cont de lista de solicitari, eram a 24-a pe lista de cereri si eram singura familie fara copii. Dar, la cateva luni, am simtit ca o sa am un copil. Am spus ca o sa am o fetita si ca Sanziana se va numi. Nu era ecograf… eram convinsa ca o sa am o fetita, ca o sa o imbrac frumos si o sa-i pun o funda mare in par! Si a iesit baiat si m-am trezit fara nume. Cand a venit barbatul meu sa il declare, m-a intrebat de nume si am spus „Vladut”, desi nu aveam pe nimeni in familie. El mi-a spus ca trebuie Vlad si mie mi se parea ca e un nume mult prea grav pentru un puiut asa de mic. I-am mai pus si Bogdan, dar la acest nume nu raspunde. In martie, Vlad a implinit 42 de ani.
Tango – Marea Dragoste: Parintii dvs pana cand au trait? S-au bucurat de venirea pe lume a fiului dvs?
SOFIA VICOVEANCA: Mama, chiar la Revolutie… in martie, s-a stins. Tata, la cativa ani dupa mama. Eu pana la 8 luni l-am alaptat, dupa care l-am dus pe Vlad la mama, pentru ca nu mai puteam, trebuia sa ma duc la Ansamblu. Concediu medical… nu se putea. Cand l-a pus doctorul pe cantar, baiatul tipa si avea niste picioare ca niste caltabosi… cum sa spui ca e bolnav, un copil asa de sanatos? Doctorita imi spunea „Doamna, daca ar fi sa numim o femeie care sa nasca copii, v-as numi pe dvs ca faceti copii sanatosi.” A fost singura nastere. As mai fi vrut copii. Din acest punct de vedere, nu am pacat. Dumnezeu m-a crutat. Era perioada cand multe femei s-au si stins, s-au nenorocit incercand fel si fel de interventii… Cu baiatul meu am o relatie speciala si am grija de nora mea ca sa-mi aduca baiatul acasa.
Tango – Marea Dragoste: Se spune ca, mamele de baieti, sunt foarte posesive si foarte geloase pe nurori.
SOFIA VICOVEANCA: Trebuie avut grija. Daca esti asa, ti-ai pierdut baiatul. Trebuie sa ai grija de nora ca sa vina acasa cu drag.

Doamne, ma invata si ma ajuta cum sa ma port, cum sa nadajduiesc, cum sa rabd si cum sa iert!

Tango – Marea Dragoste: Cand v-ati indragostit de poezie si de desen?
SOFIA VICOVEANCA: Cu poezia si cu desenul cochetam mai de mult. Sotul meu m-a incurajat. Prima data cand am inceput sa desenez, niste maruntisuri, elemente din cantecele mele, sotul mi-a cumparat culori. A avut foarte mare grija, era de acord cu mine mereu si in toate. Dar eu am avut aceasta masurain toate, de aceea zic mereu „Doamne, nu-mi lua mintile!”.
E.P.: Ce-L mai rugati pe Dumnezeu?
SOFIA VICOVEANCA: Sanatate si mai am o rugaciune: „Doamne, ma invata si ma ajuta cum sa ma port, cum sa nadajduiesc, cum sa rabd si cum sa iert!” Am gasit-o undeva… Cuprinde tot. Inca ceva: venirea pruncului meu pe lume, mi-a schimbat destinul. Eu, pana la venirea lui, cantam cu o terta mai sus, purtam codite, cu flori in par, catrinta scurta, cu pantofi, fara opinci, fara traista… Dupa nastere mi-a coborat vocea. Cu un glas atat de grav mi-am dat seama ca nu se mai potriveste tinuta de fata tanara. Am adus la lumina basmaua neagra cu ciucuri, costumul de la munte, cu opinci si traista. Alternanta dintre alb si negru in costum, a frapat.
E.P.: In familia dvs este traditia unei singure mari iubiri. Mama a rezistat, cu dragostea pentru tata, dvs ati avut o singura mare iubire. Credeti ca in viata cineva poate iubi de mai multe ori?
SOFIA VICOVEANCA: O, da. Cred ca da. Nu judec pe nimeni. Decat sa-ti duci viata in amar, alaturi de cineva care nu te intelege, sau sa-ti faca viata trista… e o singura viata!. Nu te poti baga in casa unui om. Nu stii… Asa cum, dvs nu stiti cantecele, slefuite, luminate, puse in fata televizorului, sau la concert, ce inseamna in spate. Pana apar, pana reusim sa le definitivam… nu stiti niciodata cata neliniste si cat amar si ambitie, cate nopti nedormite. Este foarte multa munca si asta e secretul nostru. Uneori iti plange sufletul si tu trebuie sa faci lumea sa se bucure, sa danseze…asta nu stie nimeni. Dar, nu are nimeni vina. Cine stie?! Suntem oameni. Dar, nu trebuie sa ne plangem. Fiecare om, in domeniul lui, e dator. Multumesc lui Dumnezeu ca nu mi-a dat invidia. Daca cineva poate mai mult, eu trebuie sa muncesc si sa fac si eu ceva, nu pe linia lui. Mi-a placut intotdeauna „Nimeni ca mine, nici eu ca altii”.
Tango – Marea Dragoste: Am deschis discutia noastra intrebandu-va lucruri despre frumusete. Aveti secrete in a va pastra frumusetea? Noi, cei de acasa, ne imaginam ca aceia din universul folclorului nu folosesc produsele comerciale, ci au retete naturiste.
SOFIA VICOVEANCA: Da, nu le folosesc, ca le am pe acelea de la strabuni, produse naturale. Chiar nepotica mea cea mica mi-a spus ca s-a dat cu miere lichida pe fata ca „asa se da mamuca”. Folosesc mierea de albine, ulei de masline extravirgin, busuioc uscat de pe tija. Cei cu tenul gras se mai dau cu apa minerala, eu nu folosesc pentru ca am tenul uscat. Mai folosesc iaurt sau lapte prins, in casa.
Tango – Marea Dragoste: Spuneti-mi, cum sunteti cand nu purtati costumul popular? Va purtati parul desprins?
SOFIA VICOVEANCA: Nu, nu prea.
Tango – Marea Dragoste: Renuntati la siragul acela de margele cu care va vedem mereu?
SOFIA VICOVEANCA: Da, dar imi plac margelele. Cineva de la o fabrica, mi-a trimis nu stiu cate pachete cu margele, toate minunile. Nu l-am cunoscut pe acel domn, i-am trimis niste cantece si cartile mele. Deci, se stie ca imi plac aceste podoabe. Cred ca vreau ca lumea sa nu se uite la mine mult si cei care ma privec sa studieze margelele, sa nu ma analizeze pe mine. Cred ca acest lucru vine tot dn adancul meu. Eu nu ma vad frumoasa. Dar asta nu inseamna ca nu fac lucruri frumoase.
Tango – Marea Dragoste: Dumnezeu v-a dat foarte multe incercari. Daca ar fi sa-L aveti in fata ochilor, ce I-ati spune?
SOFIA VICOVEANCA: Ma iarta de dor, Doamne, si sa nu-mi iei mintile.

POEZIE SCRISA DE SOFIA VICOVEANCA

Ai grija

Oriunde si oricine ai fi,
Nu te vaita
Inchina-te!
Poti fura mortii o zi
Si sa te bucuri de lumina.
Nu lasa asa sa zboare gandul
La vechi dureri, care te-au ars
Nu faci decat sa scurtezi timpul
Si zilele, cate au ramas.
Ca-i poti fura mortii o clipa,
Te bucura,
Ca nu-i usor.
Ai grija si nu fa risipa
de vorbe grele, care dor.
Cand viata te-a lovit din plin,
Sa lupti cinstit in fata sortii. Fii bland,
Nu semana suspin,
C-asa-i mai furi o clipa mortii.

  • Credit: PAUL BUCIUTA

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *