Face parte din categoria oamenilor pentru care obstacolele, caderile, opririle nedorite nu sunt decat puncte de start catre limanurile viitoare. Tom Andreassen este un norvegian care iubeste Romania mai mult decat o fac, probabil, multi conationali ai nostri.
Marturisesc ca am banuit ca toate proiectele pe care le desfasoara prin organizatia sa, “Hand 2 Hand” sunt, inainte de toate, dovezi de iubire pentru sotia lui, romanca gasita printr-un miracol al inimii. Dar din povestea extraordinara a lui Tom Andreassen am aflat ca iubirea pentru Romania a venit cu macar 10 ani inainte de iubirea pentru Alina…
Cum a inceput totul? Cum s-a nascut dorinta lui Tom de a ajuta oameni care au nevoie de sprijin, puterea sa de a lucra ca terapeut cu oamenii marginalizati, cum s-a nascut dorinta sa de a face voluntariat in tari defavorizate ale lumii? Pe fondul nobil al sufletului sau bun s-a gravat o intamplare care i-a schimbat mersul vietii pentru totdeauna. La 20 de ani, Tom a avut un accident grav de masina, si in timpul dificilei recuperari, care a durat aproape 3 ani, s-a straduit sa vada “partea frumoasa” din ce-l inconjoara. “E intotdeauna ceva bun, ceva frumos in vietile noastre. Important este sa ne putem orienta catre acea parte buna. Sunt multi oameni care stau si isi plang de mila. In Norvegia, oamenii sunt rasfatati si, daca nu le convine ceva la viata lor dau vina pe politicieni, pe societate, pe oricine altcineva, dar nu pe ei. Eu cred, insa, ca fiecare dintre noi trebuie sa-si asume raspunderea pentru propria viata. Si, daca vrea sa schimbe ceva, sa treaca la fapte!”.
Dupa accident si-a promis ca, odata refacut, isi va dedica viata ajutandu-I pe altii mai defavorizati in alte colturi din lume. Astfel a devenit activist umanitar cu
actiuni desfasurata in Kenya, Tanzania, Uganda, Afganistan, Albania, Kosovo, Ucraina si, finalmente, din 1994, in Romania, lucrand pentru un ONG norvegian. Insa din 2000 a creat el insusi o organizatie, “Hand 2 Hand”, in care a demonstrat, prin toate proiectele sale incununate de succes, ca se pot face lucruri absolut extraordinare fara ca oamenii sa fie platiti. Prin forta uluitoare a voluntariatului.
Din 1994 pana acum a facut peste 150 de drumuri in Romania. A strans copiii strazii din Gara de Nord si le-a construit un asezamant la Mogosoaia (inaugurat de Regele Norvegiei – venit in vizita oficiala in Romania in 1999). A dotat, utilat si angajat personal calificat pentru o scoala in Peris, destinata acelorasi copii abandonati. Si, pentru a putea acorda anual 10 burse la Universitati europene unor tineri romani dotati in domeniile IT, Finante, Filozofie si Literatura, a convins sa activeze si sa cotizeze in Asociatia Hand 2 Hand 1935 de persoane din spatiul scandinav – intre care 42 artisti care isi doneaza parte din castigurile lor. Pentru artistii romani a organizat multiple expozitii si concerte in Norvegia, facandu-i astfel cunoscuti publicului norvegian pe foarte multi: de la mesterii populari ceramisti din Cucuteni la “artizanul sticlei” Ion Nemtoi si de la Vali Sterian la Paula Seling sau Cornelia Tihon. Iar pe toti romanii care care ajung in zona, ii cazeaza la el acasa, pana isi rezolva situatia locativa si profesionala.
Cum a decurs viata lui personala, in vremurile acelea? Cum si-a pastrat familia printre atatea drumuri. “Nu mi-am pastrat-o”, recunoaste Tom, fara sa stie daca drumurile sau nenorocul au fost de vina. Are doi copii mari, din prima casnicie, si doi micuti, din cea de-a doua. Iar pe sotia lui de-acum, pe Alina, a intalnit-o intr-un moment in care hotarase ca nu se va mai insura niciodata. Dar nu a fost asa. Un prieten din Romania a venit sa stea la el pentru o perioada, cu o slujba temporara, si in fotografiile iubitei sale a descoperit o fata care l-a fascinat atat de tare, incat s-a trezit vorbind: “Cu fata asta ma voi insura intr-un an”. Si asa a fost, dupa multe drumuri, dupa multe intalniri, dupa ce ea a renuntat la scepticism. “Am facut doua nunti”, isi aminteste Tom cu emotie. O nunta la primarie, in Norvegia, unde am primit actele pentru ca Alina sa poata ramane in Norvegia. Si o nunta aici, in Romania, intr-o biserica ortodoxa, unde m-am convertit la ortodoxie si am luat si numele Nicolae.”
Sunt deja sapte ani de cand sunt impreuna, iar Alina a invatat atat de bine norvegiana, incat poate lucra in domeniul educatiei, preda copiilor cu dizabilitati si probleme de comunicare. Tom si-a pastrat jobul platit din Norvegia, unde lucreaza ca terapeut al tinerilor cu probleme de management al furiei, dar cum spune el, cel de-al cincilea copil ramane organizatia “Hand 2 Hand”, pe care a creat-o si o vede crescand, pe bazele voluntariatului.
Ce este cel mai greu in munca sa? Probabil ca trecerea de la depresie la zambet. Sa poti sa readuci umorul si lumina in viata celor care, din pricina problemelor pe care le au intra intr-un cerc al suferintei. “Trebuie sa construiesc o relatie cu ei, sa ii respect, sa ii inteleg, indiferent care ar fi problemele lor. Exista un tanar care nu ar enici maini, nici picioare. Daca dai o cautare pe internet, no arms, no legs, il gasesti. E un tanar care face schi pe apa, care pescuieste, care are umor. Este dovada ca nu este atat de garv sa ai un handicap fizic. Ca poti avea o viata frumoasa si dincolo de asta. Dar e foarte grav sa fii deprimat, sa ai un handicap pe interior si sa stai si sa iti plangi de mila”…
