GABRIELA VRANCEANU FIREA: Baiatul pe care-l iubeam m-a parasit pentru ca eram prea saraca

de

Nici n-ai zice, vazand-o si ascultand-o, ca aceasta faptura intransigenta si bataioasa este, de fapt, un monolit alcatuit din trasaturi contradictorii si paradoxale, aproape incompatibile. Adica „ceva imposibil care, cu toate acestea, este posibil“, vorba lui G.B. Shaw. Are o vointa incredibila, o sensibilitate luxurianta, o rabdare de sfinx si o predispozitie aproape habotnica la superstitii de tot felul: nu se intoarce din drum, face trei cruci cind vede o pisica neagra, nu-si lasa poseta pe jos, nu taie mamaliga si nici ceapa cu cutitul, nu ia si nici nu da acul din mina. Inainte de a intra in emisie, la Observator, spune Tatal nostru. Si totusi, in pofida si impotriva acestor ciudatenii inocente, Gabi Firea nu este citusi de putin o femeie vulnerabila sau naiva, cum doar un naiv ar putea crede. De altfel, traiectoria ei profesionala si sociala alunga orice dubiu in acest sens.

Articol realizat de Miron Manega in aprilie 2005 si apărut în revista Tango, editia mai 2015.

„Puteam sa fiu insotitoare de bord“

S-a nascut pe 13 iulie 1972, la Bacau, fiind al doilea nascut al unei familii sarace, cu patru copii (ceilalti frati sint Nela, 36 de ani, Angela, 31 de ani, si Ionel, 27 de ani). Tot aici a absolvit si Liceul de Aviatie „Henry Coanda“ care, conform specificului didactic, ar fi trebuit sa-i proiecteze un alt destin. „Puteam sa fiu insotitoare de bord, dar nu m-a incintat deloc perspectiva. De altfel, profesorii si-au dat seama de inapetenta mea pentru aceasta profesie si m-au orientat spre literatura, cu care aveam unele afinitati. Cel mai mult m-a influentat in acest sens profesorul de romana Gheorghe Iorga“. Asa ca a facut Facultatea de Litere in cadrul Universitatii din Bucuresti, specializarea Stiinta comunicarii.

„Revolutia m-a prins in clasa a douasprezecea. Eram la fel de derutata ca si intreaga societate romaneasca. As fi vrut sa dau la jurnalistica, dar profesorii ma sfatuisera sa nu fac greseala asta, pentru ca e o profesie superficiala, inveti din toate cite putin si nimic temeinic. Am dat la Filologie si am intrat. Venita la Bucuresti, fetita modesta de la Bacau, care muncise vreo trei luni ca profesor suplinitor de româna si franceza intr-o comuna de linga Bucuresti, s-a apucat de presa, in paralel cu facultatea“ – povesteste ea. Intre timp, Gabriela a descoperit ceea ce s-ar putea numi adevarata vocatie: Stiintele economice. Acum este doctorand in Economie.

Nascuta intr-o zodie norocoasa

Cariera si-a construit-o in paralel cu studiile. A fost reporter la saptaminalul „Pur si simplu“ din Bacau (1990) si la cotidianul „Azi“ din Bucuresti (1991-1992), apoi redactor-prezentator la Radio Contact (1992-1993). In 1993 s-a angajat la Televiziunea Romana, mai intii ca realizator de reportaje economice, apoi ca editor-prezentator la jurnal si, in sfirsit, ca realizator-moderator al emisiunilor Editie speciala si Stirea zilei. In ianuarie 2000 a fost numita consilier pentru relatii publice si imagine al primului ministru Mugur Isarescu, apoi purtator de cuvint al guvernului, apoi secretar de stat la Departamentul pentru Comunicare.

In decembrie 2000 a fost distinsa cu Ordinul Steaua Romåniei, in grad de ofiter. In prezent este editor-prezentator al emisiunii Observator de la Antena 1 si realizator al emisiunii cu specific economic Saptamina Financiara. Iar ultima (pina acum) victorie profesionala este revista cu acelasi nume, al carei director este si care s-a dovedit un succes de la primul numar. Pe scurt, Gabi Firea s-a nascut intr-o zodie norocoasa. Iar acum, mai mult ca niciodata, e pe val.

„N-as trai niciodata o clipa fericita, in detrimentul unui an ratat“

Este solicitata din ce in ce mai des la evenimente mondene importante, pentru a le onora cu un speech, cu o prezentare. „N-as trai niciodata o clipa fericita, in detrimentul unui an ratat“– spune Gabriela Firea, iar continutul acestor cuvinte pare sa fie principiul dupa care se ghideaza in viata. Pentru ca numai asa se explica succesul ei constant si precis, fara regresii. N-a ratat nici un moment prielnic, nici o oportunitate a destinului. Iar cind a avut, totusi, stagnari sau insuccese, nu a fost din vina ei, ci a circumstantelor. N-a intrat niciodata intr-o combinatie de grup sau de „gasca“ profesionala, de aceea nici nu a fost prea iubita de colegi. Aproape intotdeauna a trebuit sa fie propriul ei PR, caci cei care trebuiau sa se ocupe cu asta au „ocolit-o“ cu discretie. Nu s-a revoltat sau, daca a facut-o, a stiut numai ea. Dar toate aceste sicane au indirjit-o, au motivat-o si mai mult in cariera.


„Pitbull-ul din mine/ Ar vrea sa nu se termine niciodata/ Dezlegarea de-a sfisia“

Pina si poezia o ajuta pe Gabi Firea sa-si rotunjeasca destinul de femeie puternica. Mai exact cartile pentru care a gasit (unde-o fi gasit?) ragazul si starea de a le scrie si de a le publica.  E vorba de doua volume de poezie, „O alta lume“ si „Treizeci“, si un volum de proza intitulat „Trei motive“. In toate gasim o alta Gabi Firea, tandra, feminina, vulnerabila, misterioasa. „Las in miracolul miinilor tale/ Ruga trupului meu“– sopteste ea, intr-una din poezii. Sau: „Genele devin dig/ Pentru lacrimi“.

Uneori versurile ei sint tulburatoare declaratii de dragoste: „Eu te veghez/ De teama sa nu-mi adoarma/ Iubirea“; „Te porti firesc/ Si ti se pare o copilarie/ Cum pierd eu timpul/ Iubindu-te“ etc. Alteori au accente de autoironie: „Am fost repartizata, pentru buna purtare,/ La Scoala de arta fragila si ginduri precare“. Iar alteori poeta se revolta pur si simplu, in versuri taioase, dure, ca o lama de silex: „Mai bine in singuratate-mi/ Decit sa alerg/ La mese de clovni/ Dansind in nestire“. Din cind in cind e coplesita de fiorul metafizic al toamnei: „Gindul ca vine toamna/ La toamna/ Imi rugineste sufletul/ In plina vara“. Si, in sfirsit, luptatoarea din ea scapa de sub control si din lesa feminitatii, cerindu-si dreptul la exprimare:

„Pitbull-ul din mine
Ar vrea sa nu se termine niciodata
Dezlegarea de-a sfisia
Bratele unei existente
Prea fragile
Pentru a lupta cu tristetea
Annei Karenina.“

„Ei rideau. Iar eu ma simteam umilita“

A avut o copilarie trista, marcata de o saracie lucie si de violenta tatalui. Pe care l-a si parasit de altfel, impreuna cu mama si ceilalti trei frati. Marturisirea ei despre acea perioada este aproape zguduitoare:

„Cele mai dureroase momente le-am trait in copilarie si adolescenta. Provenind dintr-o familie mai mult decit modesta si neavind foarte multe din cele necesare la scoala, a trebuit sa ma confrunt cu rautatile celorlalti copii – copiii sint uneori de o cruzime inspaimintatoare – care observau si ca n-am pachetel cu mincare, si ca sint incaltata in pantofi vechi de trei ani, de la sora mai mare, si hainutele saracacioase si multe altele de care ei rideau. Iar eu ma simteam umilita. Dar ce puteam face? Mama era vinzatoare si tata muncitor necalificat, pe santier. Stateam sase insi intr-un apartament cu doua camere. Mama si-ar fi dat si sufletul din ea pentru noi, daca ar fi putut. Muncea de dimineata pina seara, era extraordinar de harnica si de optimista. Din fericire, i-a dat Dumnezeu sanatate, ca altfel nu stiu cum ar fi facut fata…“

„Tata ne batea si pe noi, copiii, si pe mama“

„N-as putea sa am aceleasi cuvinte de lauda pentru tata. Avea mari probleme cu bautura si, normal, cu serviciul. Mama, dupa ce ca le avea pe ale ei pe cap, trebuia sa mai bata si pe la tot felul de usi sa-i gaseasca din nou de lucru, dupa ce el isi pierdea slujba. La un moment dat nu mai avea unde sa se duca, pentru ca-l stia toata lumea ca pe un cal breaz. Bea foarte mult si ne batea si pe noi, copiii, si pe mama. Pina la urma am hotarit sa-l parasim. Chiar imi revendic meritul ca eu am convins-o pe mama sa divorteze. Aveam 14 ani. L-am lasat singur in apartament si am plecat cu totii. Ne-am mutat tot la doua camere, dar intr-un apartament complet gol, pentru ca lucrurile ramasesera la tata. Am luat-o de la zero. A fost ingrozitor de greu, dar macar stiam ca putem dormi linistiti, fara spaima de racnete si bataie. Dar vreau sa spun – si nu sint citusi de putin ipocrita – ca eu nu eram cea de acum, daca nu as fi avut o asemenea copilarie… Nici in adolescenta n-am fost scutita de umilinte. Am iubit si eu, ca orice fata, asa cum se iubeste la virsta asta. Prin clasa a zecea aveam un prieten de care eram indragostita si care zicea, la rindul lui, ca si el e indragostit de mine. Pina intr-o zi, cind mi-a spus ca nu mai putem fi prieteni, pentru ca parintii lui nu-i mai dau voie. Motivul era diferenta de conditie sociala. El facea parte dintr-o familie instarita. Cu alte cuvinte, m-a parasit pentru ca eram saraca. Si eram doar niste copii de 16 ani, amindoi… Dar toate acestea, asa cum am spus, au facut din mine ceea ce sunt acum. Caci pe mine frustrarile si umilintele ma deprima pe termen scurt, dar ma motiveaza pe termen lung“.


„Am fost foarte distanta cu el“

Intr-adevar, toate aceste frustrari dureroase ale Gabrielei Vrinceanu Firea, aveau sa fie compensate spectaculos, cu asupra de masura, prin implinirile ulterioare, incepind din 1990. Intilnirea cu viitorul sot, Razvan Firea, a fost una din aceste impliniri.

„S-a intimplat in 1992. Eram jurnalista la Radio Contact si fusesem trimisa, in locul unui coleg de la sport, la Romanian Open Tenis, la Arenele Romane. Eram destul de timorata, pentru ca nu ma pricepeam la sport – si la tenis cu atit mai putin – dar si pentru ca in tribuna se afla patronul meu, domnul Calin Popescu Tariceanu, actualul prim-ministru. La un moment dat am ramas „blocata“ in loja VIP-urilor, pentru ca incepuse meciul. Un domn din stinga mea a intrat in vorba cu mine. Am fost foarte distanta, ba chiar respingatoare, pentru ca mi se parea total deplasat ca un barbat cu intentii serioase sa-mi faca fel de fel de confesiuni despre viata lui, despre fostele lui casatorii… Dar omul chiar avea intentii serioase, aveam sa-mi dau eu seama mai tirziu. Era Razvan Firea, actualul meu sot. Citeva luni bune m-a tot cautat la radio, propunindu-mi sa ne intilnim. Pina la urma am cedat, am acceptat sa facem si revelionul impreuna”.


„N-am iubit niciodata patimas“

“Din ianuarie m-am mutat la el, iar in ultimul an de filologie eram si maritata, si insarcinata. Nu pot sa spun ca l-am iubit patimas, pentru ca n-am iubit niciodata patimas, cu seisme si traume, cu parasiri dureroase si tentative de suicid. M-a ajutat Dumnezeu ca, din punct de vedere al devenirii ca femeie, sa nu am episoade negre in viata. Sint cu acelasi barbat de 12 ani, avem un copil de aproape 10 ani, pe Tudor-Stefan, care a schimbat pentru amindoi ordinea prioritatilor afective. El a devenit centrul universului nostru”.

Marile regrete ale Gabrielei Vrinceanu Firea sint, de fapt, niste mici regrete. Aproape niste mofturi, daca nu ar avea amprenta aceleiasi copilarii fara copilarie: „Nu stiu sa inot si asta ma deprima in fiecare vara. Nu stiu sa schiez si asta ma intristeaza in fiecare iarna. Dar asa au fost vremurile cind eram copil si nu am invatat la timp“.

 

Categorii:
Interviuri

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *